Arhiva > Arhiva

Viata si valoarea ei

<< < (74/87) > >>

julia:
desi prima intentie era sa-l contrazic pe antevorbitorul meu, postind:

“se vede ca nu locuiesti in bucuresti !!!”

trebuie sa recunosc ca asta e in esenta principiul dupa care ma ghidez si eu si care da valoare vietii pentru mine. cred ca am mai postat pe aici pe undeva povestea cu batrnul care stringea stelutele de mare de pe plaja si le arunca inapoi in apa. cineva il intreaba incercin sa-l opreasca: “de ce faci asta, sunt mii de stelute, nu ai cum sa le stringi pe toate, e inutil, efortul tau nu conteaza…” si batrinul culegind o noua steluta ii raspunde: “pentru ea conteaza!”

Manfred:
Asa e almi_gabi, de multe ori agresivitatea si mitocania mascheaza frica. Frica izvorita dintr-un stres, din neputinta, ca nu vei reusi sa apuci primul la promotie, sa treci de semafor, etc. Vinzatoarei ii e frica mereu ca urmatorul client va fi un mitocan agresiv, cumparatorului ii e frica de potentiala nesimtire a vinzatoarei pentru ca stie el ca "asa sint toate", e un neitrerupt cerc vicios, o agresivitate continua si reciproca ce intretin o stare de isterie sociala continua. E mediul nostru inconjurator. Nu exista decit o singura solutie, inainte de a pretinde de la celalalt ceva impune-ti tie insuti sa fii calm, destins, surizator, de regula asta are rezultat, tensiunea celuilalt se va diminua vei obtine un raspuns pozitiv si ii vei face si lui un mare bine. Daca nu da rezultat nu poti decit sa-l compatimesti pentru ca are mare nevoie. Invectivele, scandalul nu ajuta, iti poti mentine mai bine pozitia ferma atunci cind e absolut necesara, daca de ex. iti ceri un drept, raminind politicos si bine crescut pina la capat.
Pare greu dar trebui sa inceapa cineva (si au si inceput) chiar daca pare inutil. E ca in parabola lui Jul: pentru steluta respectiva conteaza.

Apoi felul in care e organizat (sau dezorganizat :) ) mediul in care traim are o mare importanta, am vazut un test pe niste sobolani care traiau in mare armonie, chiar cooperau. Asta pina cind li s-a redus drastic spatiul in care locuiau. Desi de mincare nu au dus lipsa au inceput sa se atace, sa se muste si sa se omoare intre ei. Suna cunoscut?  :)

micaela:
ai mare dreptate @Manfred. tot perpetuum-mobile asta al agresivitatii si lipsei de amabilitate are o componenta de teama sau de "stiu cum va reactiona, ca toti sunt la fel". E si un soi de defensiva. Imi amintesc ca, acum multi ani, dupa revolutie, am avut o lunga perioada in care a trebuit sa ma perind prin diverse institutii publice, primarii, circi financiare, judecatorii, arhive etc. functionarii de atunci erau de o obraznicie si de o aroganta excesiva. nu puteai rezolva absout nimic fara "ciubuc" si multa umilinta, caci ei se purtau ca pe mosia proprie, facandu-ti, numai daca voiau ei, un mare favor. Azi asa, maine asa... pana cand am prins o reala aversiune fata de functionarul public roman, asa incat, daca aveam treaba la vreun ghiseu, ajungeam acolo deja "montata", adica setata pe manusi de box. :)) chiar si acum ma surprind indreptandu-ma spre vreo institutie cu acel soi de "frica" , de disconfort, la gandul ca voi avea (iar si iar) de infruntat lipsa de bun simt a vreunuia. insa, trebuie sa recunosc, chiar daca nu total...ceva s-a schimbat in bine. :)

micaela:
da, gabitza, din pacate, la noi, delicatetea e luata drept slabiciune.

imi amintesc ca atunci cand am terminat facultatea, si am intrat in primul meu serviciu, am avut o secretara nu cu mult mai mare decat noi, doua tinere proaspat absolvente. Eu, amabila si dornica sa nu o fac sa se simta cumva prost, ii vorbeam acelei secretare foarte politicos si amabil, aproape temandu-ma sa nu se simta jignita, in vreun fel, de faptul ca ii dadeam de facut cate ceva. Cealalta colega a mea, fire mai putin "dragalasa" (asa  e si acum, dupa multi ani :) ), o trata de sus, o executa, facand-o sa simta, de fiecare data, ca se afla intr-o pozitie de inferioritate. Ei bine, pe cine credeti ca secretara aceea respecta mai mult? Pe colega mea, fireste. Amabilitatea mea nu numai ca n-a fost apreciata, dar treptat secretara incepuse sa se simta chiar indreptatita a ma pune ea pe mine sa fac cate ceva... o vreme m-am abtinut, si destul de timida fiind pe atunci si fara "prestanta" fizica (aratam cam ca o eleva de liceu, e drept :) ) ... dar cand am vazut ca intinde coarda mult peste limita bunei cuviinte, am executat-o scurt si dureros. Ce credeti? de a doua zi a devenit evident mult mai respectuoasa si "la locul ei".
Aceasta situatie este aproape emblematica pentru Romania. Cat timp te porti frumos, cu grija fata de trairile celuilalt, esti considerat "slab". cand te porti urat, arogant, opresiv, devii "respectabil".

pe mine, una, aceasta inversare a normalitatii ma intoarce pe dos... ???

julia:
uneori insa las sperantele sa moara pentru ca nu mai cred in schimbare.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă