Ghid de călătorie Cinque TerreCinque Terre – sau „Cele Cinci Pământuri” – îmi amintește, la fiecare pas, de farmecul seducător al Coasta Amalfi. Aceeași întâlnire spectaculoasă dintre stâncă și mare, aceeași succesiune de sate pescărești suspendate parcă între cer și ape. Cinci așezări risipite de-a lungul unei coaste dramatice, unite cândva doar de poteci înguste, săpate în stâncă.
Pe vremuri, acestea erau singurele drumuri dintre sate. Caravane de măgăruși urcau și coborau încet, purtând provizii și speranțe, pe cărări unde astăzi pășesc turiști fascinați. Azi, aceste poteci au rămas cea mai frumoasă cale de a descoperi cele cinci perle ale regiunii: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore. Nu sunt departe una de alta – doar vreo 9 kilometri de la un capăt la celălalt – dar fiecare pare o lume în sine.
De-a lungul secolelor, oamenii locului au îmblânzit relieful aspru, sculptând terase în stâncă pentru a cultiva viță-de-vie și măslini. Astăzi, strugurii și măslinele se coc sub un soare generos, pe faleze ce veghează Marea Mediterană. Printre ele se strecoară sate de poveste, cu case colorate și porturi mici, în care timpul pare că a uitat să mai înainteze.
Drumuri, trenuri și ritmul locului. Timp de secole, aceste sate au rămas izolate, păstrând un aer medieval autentic. Schimbarea a venit odată cu construirea liniei ferate care le leagă între ele, un fir discret între La Spezia și Levanto.
Astăzi, trenul este cea mai simplă și eficientă modalitate de a explora regiunea. Din La Spezia până în Riomaggiore faci doar 10 minute, iar între sate, uneori, nici 5. În mai puțin de 20 de minute poți străbate întreaga zonă. Trenurile circulă frecvent, iar în sezon chiar la fiecare 30 de minute.
Există bilete individuale ieftine, dar varianta ideală rămâne cardul turistic, care oferă călătorii nelimitate, acces la poteci și intrări la diverse obiective. O alegere practică pentru cei care vor să se lase purtați în ritmul locului.
Mașinile? Aproape inutile aici. Din 2014, accesul rutier este limitat, iar parcarea se face în afara zonei, de obicei în La Spezia. Cinque Terre nu este despre grabă, ci despre încetinire.
La pas printr-un paradis suspendat. Cea mai frumoasă experiență rămâne însă explorarea pe jos. Rețeaua de poteci din Parcul Național Cinque Terre oferă perspective spectaculoase asupra mării și satelor.
Cel mai celebru traseu este Sentiero Azzurro, care leagă toate cele cinci localități. În forma sa completă, se întinde pe aproximativ 12 km și poate fi parcurs în jur de 5 ore – fără opriri. Dar cine s-ar grăbi aici?
Unul dintre cele mai romantice segmente este Via dell’Amore, între Riomaggiore și Manarola – o alee suspendată deasupra mării, născută din necesități practice și transformată într-un simbol al iubirii. Se spune că, odată cu apariția acestui drum, tinerii din sate au început să-și caute perechea dincolo de granițele propriului cătun. Așa s-a născut legenda.
Mai departe, drumul către Corniglia urcă spre singurul sat cocoțat deasupra mării. Cele 382 de trepte par o încercare, dar priveliștea de sus le justifică pe deplin. Iar traseele către Vernazza și Monterosso alternează între urcușuri și coborâșuri, răsplătind fiecare efort cu panorame de neuitat.
Alte drumuri, alte povești. Pentru cei care vor să exploreze dincolo de traseele clasice, există La Strada dei Santuari – Drumul Sanctuarelor. Fiecare sat are propriul loc de rugăciune, iar potecile duc către ele prin vii și livezi de măslini, într-o liniște aproape sacră.
Pentru cei mai experimentați, există și Sentiero Rosso, o rută de creastă, dificilă, care traversează întregul parc la altitudine. Nu este pentru oricine, dar oferă o perspectivă diferită – mai sălbatică, mai profundă.
Jurnal de călătorie – Cinque Terre și Porto VenereȘi acum, despre cele cinci localități care alcătuiesc Cinque Terre – atât de apropiate între ele, și totuși atât de diferite în spirit și în felul în care se lasă descoperite.
Riomaggiore este un orășel autentic și liniștit, cu o frumusețe discretă. Manarola, în schimb, este de un pitoresc aparte, ca o ilustrație dintr-o carte de povești. Corniglia, cocoțată pe faleză, pare suspendată între cer și mare, izolată și tăcută. Vernazza… fără îndoială, cea mai frumoasă dintre toate, o adevărată bijuterie colorată. Iar Monterosso al Mare, așezată larg la malul mării, este cea mai generoasă și mai deschisă dintre ele.
Monterosso al Mare este cea mai mare dintre localități și, se spune, și cea mai veche, fiind atestată documentar încă din anul 1056. Aici se află cea mai întinsă plajă și, poate, cea mai bogată ofertă de obiective istorice și religioase.
Am pășit mai întâi în Biserica Sfântul Giovanni Battista, ridicată în 1244. Fațada ei, zugrăvită în două culori, tipic italiană, este dominată de o rozasă superbă, atribuită lui Matteo și Pietro di Campiglio. Clopotnița, construită dintr-o piatră cu nuanțe verzi, amintește de culorile Istriei.
Apoi am descoperit Oratoriul Mortis, în stil baroc, unde timpul pare că s-a oprit. Stranele originale, sculptate cu simboluri ale morții, creează o atmosferă solemnă. Înăuntru se află o statuie din lemn a Sfântului Antonio, o orgă din secolul al XVIII-lea și un cor de o frumusețe aparte.
Mai sus, pe colina Sfântului Cristoforo, se ridică Mănăstirea călugărilor capucini, construită în secolul al XVII-lea. Aici am admirat o pictură valoroasă semnată de Van Dyck, ascunsă într-o liniște aproape monahală.
Ruinele castelului medieval și ale zidurilor de apărare spun povești despre vremuri tulburi. În 1545, așezarea a fost devastată de atacuri, iar nevoia de apărare a devenit vitală. Astăzi, doar câteva turnuri mai amintesc de acea epocă, precum turnul Aurora, transformat între timp în reședință privată.
La capătul plajei, am întâlnit ceea ce a mai rămas din Gigantul Neptun – o statuie impresionantă, cândva înaltă de 14 metri, ridicată în 1910. Bombardamentele și furtunile au lăsat urme adânci, dar chiar și așa, silueta lui rămâne spectaculoasă.
Vernazza m-a întâmpinat cu o atmosferă caldă și primitoare. Refăcută după dezastrul din 2011, pare astăzi mai vie ca oricând. Este locul preferat al turiștilor, deși plaja este mică – aici, farmecul nu stă în nisip, ci în străduțe și în liniștea fără mașini.
O barieră oprește accesul autoturismelor, iar singura zi în care liniștea este întreruptă este marți dimineața, când se face aprovizionarea. În rest, cei aproximativ 600 de locuitori trăiesc într-o pace rară.
Orașul este împărțit între „sciuiu” – zona scăldată în soare, și „luvegu” – partea umbrită, fiecare cu farmecul ei distinct.
În apropierea portului se află Biserica Sfânta Margareta din Antiohia, construită în 1318 în stil gotic liguric. Interiorul, cu trei nave și un turn de 40 de metri, adăpostește replici ale unor cruci aduse din Ierusalim în timpul cruciadelor.
Mănăstirea franciscană și vechiul turn defensiv completează peisajul istoric. În apropiere, Palatul cu porticuri rămâne locul de întâlnire al marinarilor, iar ruinele Castelului Doria veghează asupra mării.
Terasele cultivate cu viță de vie sunt impresionante – un efort uman de a modela natura, chiar dacă producția rămâne modestă. Casele, viu colorate, par desprinse dintr-un tablou venețian miniatural.
Corniglia este diferită de toate celelalte. Nu este la malul mării, ci cocoțată pe un promontoriu la 100 de metri înălțime. Pentru a ajunge aici, am urcat cele 382 de trepte ale scării Lardarina – un mic pelerinaj.
Este cea mai mică și cea mai înaltă dintre localități, cu doar 240 de locuitori. Strada principală, Via Fieschi, adună casele colorate într-o liniște aproape rurală.
Am vizitat Biserica Sfântul Petru, ridicată în 1334, și Oratoriul Sfintei Ecaterina, mic dar fermecător. Ruinele fortificațiilor genoveze, acum parte din cimitir, oferă o perspectivă melancolică asupra trecutului.
Manarola este, fără exagerare, o bijuterie. Casele turn, construite în stil genovez, creează o atmosferă de basm. De aici pornește celebra Via dell’Amore spre Riomaggiore.
În perioada Crăciunului, Manarola devine un spectacol unic: „presepi” – scene ale Nașterii Domnului – sunt amplasate pe întreaga colină. Proiectul, început în 1976 de Mario Andreoli, a devenit cel mai mare de acest fel din lume, iluminat de mii de becuri.
Biserica Sfântul Laurențiu, construită în 1338, impresionează prin fațada gotică și detaliile sculpturale. Ruinele vechilor fortificații și cartierul Groppo completează farmecul locului.
Riomaggiore, ultimul din această călătorie, este un oraș liniștit și ingenios construit. Casele au două intrări, pe niveluri diferite, adaptate perfect terenului abrupt.
Am vizitat Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, ridicată în 1343, unde se află o pictură monumentală și un crucifix valoros din lemn. Alte lăcașuri, precum Oratoriul Flagelanților și biserica Assunta, păstrează vie memoria trecutului.
Castelul Riomaggiore, început în 1260, domină încă zona prin ruinele sale. Iar Via dell’Amore rămâne simbolul legăturii dintre oameni, locuri și povești.
Am scris mai multe articole pe aceasta tema, detaliind o parte din prezentarea pe care am facut-o aici:
Monterosso al Mare. Pe umerii lui Neptun.
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2472.0.htmlCorniglia. Paradisul vinului. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2471.0.htmlManarola. La tarmul Marii Ligurice.
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2470.0.htmlVernazza, Phoenixul Celor-Cinci-Pamanturi http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2467.0.htmlRiomaggiore, perla cocotata pe stanci. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2466.0.htmlPortovenere. Golful Poetilor. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2464.0.htmlVinul Sciacchetra, elixirul zeilor http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2222.0.html
