Corniglia. Paradisul vinului. Cel mai înalt așezat dintre satele din Cinque Terre, cel mai mic și, poate, cel mai liniștit dintre ele… așa mi s-a arătat Corniglia încă de la început. Nu mulți se încumetă să urce cele 382 de trepte ale Scalinata Lardarina. Și mai puțini sunt cei care aleg să ajungă aici așa cum am făcut cu grupurile noastre, Singles Camp.
Pentru mine, Corniglia nu poate fi cu adevărat descoperită decât urmând poteca ce leagă Volastra de Corniglia. Doar astfel își dezvăluie întreaga splendoare. Doar astfel simți că pășești într-un colț de rai.
Drumul începe din Manarola, de pe strada principală, de unde un microbuz mic și încăpățânat urcă șerpuind spre Groppo și mai departe până la bisericuța din Volastra. De acolo începe adevărata aventură, pe „sentieri”.
Poteca te poartă când în sus, când în jos, cerându-ți răbdare și respirație. Dar fiecare pas merită. În fața ta se desfășoară un spectacol aproape ireal: vii întinse pe terase, păduri de arbori mediteraneeni, dealuri acoperite de flori. Iar jos, marea — o întindere vie, scânteind în mii de reflexii argintii.
Coborârea spre sat te poartă printre grădini îngrijite, până la o fântână mică, binecuvântată — locul perfect pentru a-ți potoli setea și a-ți trage sufletul. Apoi începe explorarea.
Corniglia se ridică la aproape 100 de metri deasupra mării, pe un promontoriu stâncos. Casele par mai spațioase decât în celelalte sate, iar străduțele — mai întortocheate, invitându-te să te pierzi fără grabă printre ele.
După două ore de mers, simți nevoia să încetinești. Și aici, în Corniglia, liniștea chiar există. Fără aglomerația celorlalte sate, te poți opri într-o piațetă, poate în Largo Taragio, în fața oratoriului, și să savurezi o bruschetta simplă, o limonadă rece sau o cafea aromată.
Dacă vrei să simți gustul locului, oprește-te la Km 0 pentru produse locale, sau răsfață-te cu o înghețată la Gelateria Alberto. Iar pentru un sandviș adevărat, făcut cu grijă și zâmbet, intră la Alimentari Lisa — unde o doamnă caldă îți pregătește, fără grabă, combinații simple și perfecte.
Istoria satului coboară până în epoca romană. Se spune că numele vine de la Cornelia, mama unui producător de vin, sau poate de la colonistul roman Cornelius. Cert este că vinul de aici era renumit încă din antichitate — dovadă fiind o amforă descoperită la Pompei, purtând inscripția „Corenelia”.
Corniglia este singurul sat din Cinque Terre fără port. Marea îl înconjoară, dar nu îl atinge direct. Poți ajunge aici cu trenul, cu mașina sau pe jos. Gara se află jos, aproape de apă, iar de acolo ai de ales: fie urci celebrele trepte ale Lardarinei, fie alegi drumul în spirală, fie — pentru cei mai comozi — autobuzul electric local.
Dacă urci scările, odată ajuns sus, urmează indicatorul „Centro” spre Via Fieschi. Curând vei ajunge în piața centrală, iar dacă continui până la capătul străzii, vei descoperi o terasă panoramică unde marea și stâncile se întâlnesc într-un tablou desăvârșit.
Acolo, la Bar Terza Terra, o cafea sau o limonadă devin pretexte pentru a rămâne mai mult. Iar seara, apusul pare să oprească timpul.
Merită să ajungi și la cimitirul satului. Nu este un loc sumbru, ci unul surprinzător de senin — plin de flori și lumină, cu o vedere amplă asupra mării. Aici, memoria și frumusețea coexistă într-un mod aproape festiv.
Deși mulți cred că nu are plajă, Corniglia ascunde nu una, ci trei. Cea mai frumoasă poate fi găsită urmând indicatorul „Marina”. Apa este limpede și adâncă — un loc ideal pentru cei care știu să înoate bine.
Nu rata nici Biserica San Pietro, un exemplu remarcabil de gotic liguric. Fațada, decorată cu marmură de Carrara, poartă simbolul satului — un cerb. Iar în interior te așteaptă un detaliu rar: un vas de botez din secolul al XII-lea.
Privită de sus sau de pe mare, Corniglia pare neatinsă, suspendată între cer și apă. Fără port, fără grabă, fără compromisuri. Doar frumusețe pură.
