Vernazza. Phoenixul Celor-Cinci-PamanturiVernazza este considerată de mulți bijuteria celor „Cinci Pământuri” și, alături de Manarola, unul dintre cele mai frumoase sate din Italia. Și nu e deloc o exagerare. Este, fără îndoială, o așezare de vis: casele ei pastelate, în nuanțe calde, se oglindesc în apele liniștite ale golfului, iar verdele intens al colinelor o îmbrățișează din toate părțile.
Un loc uluitor, indiferent din ce unghi îl privești. Chiar și de sus pare ireal, ca o machetă perfectă.
Am învățat repede că Vernazza trebuie trăită dimineața devreme sau seara târziu, când grupurile de turiști se risipesc și liniștea coboară peste sat. Atunci își arată adevărata față – calmă, autentică, aproape intimă.
Trebuie privită din toate cele patru puncte care îi definesc farmecul. De pe poteca ce duce spre Monterosso al Mare, golful se deschide larg, exact ca în ilustratele pe care le vezi peste tot. De pe drumul care coboară din Corniglia, satul apare ca un promontoriu fragil, împânzit de case colorate, cu un turn micuț ce pare desprins din povești. De pe capătul digului, apa turcoaz leagănă leneș bărcile viu colorate. Iar de sus, din dreptul castelului și al turnului Doria, totul devine un tablou pastelat, perfect compus.
Nu merită să economisești energie aici. Fiecare punct de belvedere îți oferă o altă poveste.
Nimeni nu știe exact de unde vine numele Vernazza. Unii spun că ar avea legătură cu vinul Vernaccia, produs în zonă.
Istoria satului este la fel de fascinantă ca peisajul. Vernazza a fost singurul sat din Cinque Terre cu un port natural, ceea ce l-a transformat într-un punct strategic pentru negustorii genovezi. Acest avantaj i-a adus prosperitate și o influență economică și politică surprinzătoare pentru dimensiunile sale. Urmele acelei bogății se văd și astăzi în arcurile elegante și balcoanele vechi, încă păstrate.
În Evul Mediu nu exista plajă și nici dig. Valurile loveau direct în case, iar bărcile erau ancorate de pereți – o imagine care făcea Vernazza să semene, într-un fel, cu Veneția.
Satul este simplu ca structură: o stradă principală și o rețea de străduțe înguste, numite carruggi, care o însoțesc.
Strada principală te conduce inevitabil spre Piazza Marconi – inima satului. Acolo am găsit una dintre cele mai pitorești imagini: case colorate, rufe atârnate la uscat, bărci trase la mal, grămezi de plase de pescuit și cele mai leneșe pisici pe care le-am văzut vreodată.
Lângă piață se află o mică plajă și portul. Vara, e aproape imposibil să nu te lași atras de apa limpede. Măcar să-ți răcorești picioarele… dar adevărata magie începe când înoți printre bărcile pescărești colorate, cu piața vibrantă în fundal. În jur, un furnicar de oameni: unii intră în apă, alții fotografiază, alții doar privesc, fascinați.
Vernazza a trecut însă și prin momente grele. În timpul inundațiilor din 25 octombrie 2011, satul a fost devastat. Noroiul a acoperit parterele caselor, iar magazinele și restaurantele au fost distruse. Dar oamenii locului, ajutați din exterior și animați de o determinare incredibilă, au reconstruit totul. Astăzi, Vernazza este mai frumoasă ca niciodată. În urma acelor evenimente, s-a format chiar și o nouă plajă, accesibilă printr-un tunel săpat în stâncă, din centrul satului.
Biserica Santa Margherita d’Antiochia domină piața, construită în 1318 în stil gotic ligurian. Turnul său octogonal, înalt de aproximativ 40 de metri, veghează asupra golfului. Se spune că, la un festival, o frânghie lega clopotnița de un turn improvizat pe partea opusă a golfului, iar un echilibrist a traversat-o în timp ce ardea. O imagine greu de uitat.
Castelul Doria și turnul Belforte sunt locuri în care trebuie neapărat să urci. De sus, priveliștea asupra satului și portului este pur și simplu magnifică.
Ajungerea în Vernazza este, paradoxal, simplă: trenul te lasă chiar deasupra satului, iar coborârea pe scări te duce direct în strada principală, ca o intrare scenică într-o lume aparte.
De aici începe și drumul spre Monterosso. La început, urci scări și străduțe înguste, apoi poteca șerpuiește printre vii. În aproximativ o oră și jumătate ajungi la destinație, dar cele mai solicitante sunt primele zece minute – până la balconul natural de deasupra satului. Acolo, însă, îți dai seama că fiecare pas a meritat.
