Din presa: Andrei Plesu despre
fericire, cu adnotari ale lui Dan Alexe...
Hedonopatie/hedonofobie: iată că și Pleșu își încearcă mâna cu fericirea
Scrisesem în mai multe rânduri despre cum ne-a invadat dinspre America o ideologie a mimării fericirii si a teatrului social jucat prin ranjete si congratulari extatice. Despre cum teroristii fericirii obligatorii ii culpabilizeaza pe deprimatii normali, care sintem inca majoritatea, si ii fac pe cei tristi din motive concrete, sau pentru ca asa vor ei sa se simtă ca si cum ar fi afectați de o infirmitate morala.
Iată acum că și Pleșu își încearcă mâna cu fericirea :
Fericirea ca obsesie e o sursă sigură de nefericire
Andrei Pleşu a demontat câteva reţete de fericire care ne sunt oferite în ziua de astăzi, printre care cele care propovăduiesc gândirea pozitivă şi cele care pledează pentru detaşare: Există câteva răspunsuri la modă în problema fericirii, care pe mine mă exasperează. Unul dintre acestea este Ťgândeşte pozitiv!ť Vrei să fii fericit, gândeşte pozitiv! Un mare scriitor maghiar, Peter Esterhazy, a spus: ŤGândirea pozitivă e opusul gândiriiť. Nu poţi să fii un mecanism care livrează non-stop surâsuri. Nu poţi să întâmpini totul într-o stare orgasmică, fără întrerupere. Viaţa e mai compexă. Ideea să nu ai resentimente, să nu te enervezi... Asta e o gândire angelică. Orice ţi se întâmplă, surâde. Adică fă-te plantă! Să fim realişti! Nu merg lucrurile aşa! Nu e că de mâine te hotărăşti să gândelşti pozitiv şi, chiar dacă-ţi cade un pietroi în cap, ai să faci un gest de înţelegere empatică a fenomenului, înainte să ajungi la Floreasca. Acesta e un răspuns care vine din Occident. Avem şi un echivalent din Orient, şi anume Ťdetaşează-te!ť. Nu lua în seamă ceea ce te poate tulbura, lasă-te purtat, lasă-te dus! Dacă în primul caz ni se spunea să devenim plante, aici ni se cere să ne facem nori. Aceasta e învăţătura unui iniţiat cu mulţi adepţi în toată lumea - îl cheamă Osho. Când e bine? Când nu simţi că ai corp. Când simţi că ai corp, eşti bolnav. Comportaţi-vă în aşa fel încât să nu simţiţi că existaţi. Ei bine, avem tot felul de bulboane în organism, tot felul de ispite, de agitaţiuni mentale... Nu poţi să spui Ťde mâine încolo mă fac norť. Pleşu a amintit că există şi în politică o abordare care pune problema fericirii - şi aceasta se întâmplă în comunism: Fericirea este ideea centrală a comunismului. Noi o să vă facem fericiţi, voi trebuie să renunţaţi puţin la libertate, la o bunăstare excesivă şi la prea multă autonomie. De fapt, menirea statului nu este să ne facă fericiţi, nu e în fişa lui de post acest lucru. El trebuie să dea instrumentele necesare decenţei sociale. Problema fericirii se pune când ai tot ce-ţi trebuie. Printre piedicile care stau în calea fericirii, Andrei Pleşu a identificat că s-ar afla preocuparea de sine, orgoliul, dar şi opusul acestuia, dezgustul de sine. Dar cea care ne împiedică cel mai mult să fim fericiţi este, în opinia lui Pleşu, obsesia fericirii: Cea mai mare piedică în a fi fericit este să ai asta pe creier tot timpul. Fericirea ca obsesie e o sursă sigură de nefericire, e o sursă sigură de nevroză. Fericirea apare de obicei ca un efect colateral. E ca atunci când te uiţi pe cer şi sunt stele foarte mici, pe care nu le vezi dacă te uiţi direct la ele, dar, dacă muţi privirea un pic mai la stânga sau mai la dreapta, le percepi. Cred că aşa e şi cu fericirea. Dacă îţi iese ceva - în plan profesional sau privat - te trezeşti şi că eşti fericit. Dar dacă te duci glonţ, halucinatoriu spre fericire, ai toate şansele să o ratezi.
deși din câte văd nu a mers pînă la a sistematiza psihozele, tragand o linie între cei care fug de fericire, hedonofobii, despre care am scris aici:
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/24/hedonofobia-o-fericire-atit-de-insuportabila/
și hedonopații, cei obsedați de căutarea și afișarea fericirii :
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/11/contra-sectei-teroristilor-fericirii/Pleșu rezumă totul mai pe întelesul publicului de conferințe : Fericirea ca obsesie e o sursă sigură de nefericire
Se cam grăbește Pleșu
Eu nuanțam amintind:
acriţii, cinicii si pesimiştii sint si ei oameni, ba poate chiar mai lucizi decât reteaua planetara a obsedatilor de schimonoseli pe fond rozaliu.
Mă rog, fiecare cu stilul și publicul care îl fac fericit."
