cartea e foarte interesanta, insa nu stiu daca e "universal valabila". Pe mine nu cred ca m-a influentat in vreun fel tiparele familiei. M-am gandit si nu gasesc determinari. Ai mei au avut o relatie frumoasa, asa cum mi-as fi dorit si eu... si-au manifestat si iubirea fata de mine (mama mai ales; tata, ca mai toti tatii, era mai rezervat ceva). Si totusi, eu n-am stiut sa "aleg" corect, si nici n-am repetat un tipar, experimentand exact extremele.
Probabil ca doar acum sunt pregatita pentru "aurita cale de mijloc". 
doar ca e cam tarziu. 
Am gasit acolo un adevar: acela ca relatia pasionala e aceea incarcata de tensiune (de "lupte" intre parteneri), si cred ca sentimentul intens generat de durere si frustrare nu e nicidecum iubire, ci "dorinta" de a o avea. E ceva maladiv si, oricat de fascinanta si datatoare de adrenalina ar fi, nu supravietuieste mult si daca totusi o face, te imbolnaveste. Cuiva 
i-au trebuit 4 ani extrem de durerosi ca sa se "salveze" din asa ceva...
Votez pentru agape, cu insertii de eros, acel eros care nu rezulta predominant din stimuli fizici noi, ci dintr-o atat de rara intimitate de calitate intre oameni compatibili, inteligenti, cu imaginatie si umor. Cred ca exista si agape fara (prea multa) plictiseala. Si are un imens castig de liniste, confort sufletesc, afectiune.
Ce liniste e pe forum... vorbesc singura.
Nu cred ca e "cam tarziu", prefer mai bine mai tarziu decat niciodata. Ca si Guess, cred ca acea carte se refera la cazuri terapeutice si nu e nicidecum exhaustiva, de aceea, nu cred, Mica, ca ar tyrebui sa incercam sa ne regasim in orice. Doar sa invatam din orice, asta da.
Cartea este o extrema. Exista si extrema cealalta, in care, sentimnentele corecte in familie, neinsotite de experiente din jungla exterioara, creeaza o imagine idilica despre ceea ce ar trebui sa fie mai departe relatiile noastre, pe cand asta este doar una din optiuni.
In special in relatia tata-fiica, este cazul fetitelor care viseaza "sa se marite cu tata" (in sens benefic, fara nimic peiorativ), fara sa realizeze ca un tata perfect nu implica si relatia barbat-femeie si ca, de multe ori, nu coincide cu "un barbat perfect". Am prieteni care sunt tati perfecti pentru copiii lor, desi au divortat nu o data...
Agape poate coexista cu eros si chiar cu nirvana, in multe moduri... doar ca uneori nu le "recunoastem" in jurul nostru, fiindca nu seamana cu ceea ce stim ca ne-a facut fericiti candva.
Asa ca... incercarea moarte n-are. Evident, cu riscul esecului.
