N-am stiut unde sa pun fragmentul asta din cartea "Femei care iubesc prea mult" a lui Robin Norwood (pe care Guess i-a trimis-o lui Carol si Carol mie), si-am ales sa-l postez aici, chiar daca nu e chiar "on-topic"
"Vom analiza de asemenea si motivul pentru care, chiar si atunci când întelegem ca relatia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totusi atât de greu sa îi punem capat. Vom vedea cum o iubire normala devine exagerata atunci când, desi partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunta la el - ba chiar îl dorim si avem nevoie de el mai mult ca înainte. Vom ajunge sa întelegem cum nevoia de dragoste, dorinta arzatoare de a iubi, dragostea însasi se transforma în dependenta.
(...)
Nu te simti atrasa de barbati amabili, echilibrati, demni de încredere si interesati de persoana ta. Pe acestia îi consideri "plicticosi".
Barbatii instabili ni se par atragatori, cei pe care nu te poti bizui -provocatori, cei imprevizibili - romantici, imaturii - încântatori, iar capriciosii - misteriosi. Consideram ca barbatul furios are nevoie de întelegerea noastra.
(...)
Luam raceala lui emotionala,
furia sau deprimarea, cruzimea sau indiferenta, violenta,
necinstea sau dependenta lui, drept dovada a faptului ca n-a
fost iubit îndeajuns. Ne punem iubirea sa-si masoare puterile cu
greselile lui, cu esecurile si chiar cu starile lui patologice.
Suntem hotarâte sa-1 salvam prin puterea dragostei noastre.
(...)
De fapt, gradul de descarcare sexuala al unei femei poate fi
direct proportional cu gradul de disconfort pe care-1 simte
alaturi de partenerul ei.
(...)
pentru femeile care iubesc prea mult, intensitatea luptei cu un
barbat poate consolida intensitatea experientei sexuale si,
astfel, legatura noastra cu el. Reciproca este si ea adevarata.
(...)
Când avem o relatie cu un barbat care nu constituie în sine o
provocare, aspectul sexual va fi lipsit de focul pasiunii. Pentru
ca nu putem mentine constant starea de excitatie, pentru ca
sexul nu e folosit ca sa dovedim ceva anume, am putea
considera ca o relatie mai normala, mai relaxata e, într-un
anume fel, insipida. Comparata cu stilurile furtunoase de relatii
pe care le-am cunoscut înainte, acest tip insipid de relatie nu
face decât sa ne demonstreze ca tensiunea, lupta, durerea si
dramatismul sunt atributele dragostei adevarate".
Ceea ce ne conduce la întrebarea:
Ce este, atunci, dragostea adevarata?
Desi dragostea nu se lasa usor definita, sunt de acord ca
motivul este ca încercam în cultura noastra sa combinam într-o
singura definitie doua aspecte ale dragostei care se opun si,
aparent, chiar se exclud reciproc. Astfel, cu cât vorbim mai mult
de dragoste, cu atât ne contrazicem mai mult, iar când
descoperim un aspect razboindu-se cu celalalt, renuntam,
derutati si frustrati, si sustinem ca dragostea e prea personala,
misterioasa si enigmatica pentru a o putea tinti cu precizie.
Grecii erau mai destepti. Ei foloseau doua cuvinte - eros si
agape -pentru a separa cele doua modalitati total diferite de a
trai ceea ce numim "dragoste". "Eros" se refera, desigur, la
dragostea pasionala, în timp ce "agape" defineste relatia stabila
si responsabila, libera de pasiune, care se stabileste între doua
persoane care tin foarte mult una la cealalta.
Contrastul dintre eros si agape ne ajuta sa descifram dilema,
daca examinam ambele aspecte ale dragostei în acelasi timp în
cadrul unei relatii cu o singura persoana. Ne ajuta de asemenea
sa întelegem de ce fiecare din ele are proprii ei sustinatori care
pretind ca detin singurul mod adevarat de a simti dragostea,
caci e perfect adevarat, fiecare din cele doua aspecte are
propria lui frumusete, adevar si valoare. în plus, fiecarui tip de
dragoste îi lipseste ceva pretios, pe care doar celalalt tip îl
poate oferi. Sa ascultam cum descrie fiecare sustinator ce
înseamna sa fii îndragostit.
Eros: Dragostea adevarata este un dor mistuitor, disperat, de
persoana iubita, perceputa ca fiind diferita, misterioasa si
insesizabila. Profunzimea dragostei se masoara prin intensitatea
obsesiei fata de persoana iubita. Nu acorzi timp si atentie altor
interese si preocupari, pentru ca îti folosesti întreaga energie
sa-ti reamintesti fragmente din întâlnirile trecute sau sa ti le
imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depasite piedici
insurmontabile, si iata si elementul suferinta prezent în
adevarata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei
este vointa de a îndurasuferinta si greutatile vietii de dragul
unei relatii. Asociate dragostei adevarate sunt sentimentele
de emotie, extaz,dramatism, anxietate, tensiune, mister si dor.
Agape: Dragostea adevarata este un parteneriat în care sunt
angajati profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori
fundamentale, interese, scopuri, si tolereaza cu sinceritate
diferentele dintre ei. Profunzimea dragostei se masoara prin
încrederea si respectul reciproc pe care-1 au unul fata de
celalalt. Relatia dintre ei permite fiecaruia sa-si dezvolte pe
deplin calitatile expresive, creative si productive. E multa
bucurie în experientele traite în doi, fie ele trecute sau
prezente, ca si în cele posibil de anticipat. Fiecare îl priveste pe
celalalt ca pe cel mai bun si drag prieten. O alta masura a
dragostei este dorinta amândurora de a se privi pe sine cu
onestitate, în scopul de a impulsiona evolutia relatiei si a
intimitatii. Asociate dragostei adevarate sunt sentimentele de
serenitate, siguranta, devotament, întelegere, tovarasie, sprijin
reciproc si alinare.
Femeia care iubeste prea mult simte, de obicei, o dragoste
pasionala - eros - pentru barbatul insuportabil. Si într-adevar,
pasiunea înfloreste în ea tocmai pentru ca el e insuportabil. Ca
sa existe, pasiunea are nevoie de o lupta continua, de obstacole
care se cer depasite, de dorinta frenetica de a avea mai mult
decât are. Literal, pasiunea se traduce prin suferinta, si exista
multe cazuri în care, cu cât suferinta e mai mare, cu atât
pasiunea e mai adânca. Ardoarea intensa din relatia bazata pe
dragostea pasionala nu se poate împaca cu placerile mai blânde
oferite de o relatie echilibrata si sigura; prin urmare, daca
femeia ar primi de la obiectul dragostei ei ceea ce îsi doreste cu
ardoare, suferinta ar înceta, si pasiunea s-ar stinge si ea,
curând. Atunci, femeia si-ar spune, probabil, ca nu mai e
îndragostita, pentru ca suferinta dulce-amara a pasiunii nu mai
exista.
Societatea în care traim si mjloacele de informare în masa
omniprezente care ne împresoara si ne satureaza constiinta,
confunda permanent cele doua tipuri de dragoste. Ni se promite
în mii de feluri ca o relatie plina de pasiune (eros) ne aduce
multumire si împlinire (agape). In realitate, subîntelesul
promisiunilor este ca o pasiune destul de mare sudeaza
lanturile unei legaturi durabile. Esecul tuturor relatiilor bazate
initial pe un torent de pasiune certifica falsitatea acestei
premise. Frustrarea, suferinta si dorinta neîmplinita nu pot
construi o relatie echilibrata, durabila si pozitiv evolutiva, desi
îsi aduc o contributie majora si certa într-o relatie pasionala.
Daca vraja erotica initiala se metamorfozeaza în devotamentul
responsabil si afectuos care înfrunta timpul, atunci e necesara
comuniunea de interese, valori si idealuri, plus capacitatea de a
mentine o intimitate desavârsita. Si totusi, iata ce se întâmpla
deseori: exista senzatia, în relatia edificata pe pasiune,
încarcata cum e de neliniste, suferinta si frustrare, ca lipseste
ceva foarte important. E nevoie de angajare, de un mijloc de
echilibrare a experientei emotionale haotice care sa ofere
sentimentul de siguranta si protectie. Daca s-ar întâmpla ca obstacolele din
calea fericirii lor sa fie doborâte si înlocuite cu un legamânt
sincer si solid, cei doi parteneri s-ar uita unul la altul,
întrebându-se unde a disparut pasiunea. Se simt în siguranta
unul cu celalalt, îsi dovedesc tandretea si generozitatea unul
fata de celalalt, dar în acelasi timp se simt un pic pacaliti pentru
ca nu mai sunt mistuiti de dorinta.
Pretul pe care-l platim pasiunii este teama; durerea si teama
alimenteaza dragostea pasionala; si tot ele o pot distruge.
Pretul pe care-1 platim pentru o relatie echilibrata este
plictiseala; siguranta si protectia cimenteaza o astfel de relatie;
si tot ele o pot face rigida si anosta.
Daca e sa urmeze fiorul si noutatea în relatia amoroasa dupa
transformarea pasiunii în devotament, ea trebuie sa se
fundamenteze nu pe sentimentul de frustrare sau de dorinta
înflacarata, ci pe explorarea în profunzime a ceea ce D. H.
Lawrence numea tainele pline de bucurii" dintre un barbat si o
femeie devotati unul altuia. Dupa cum spune Lawrence, aceasta
se realizeaza cel mai bine cu un singur partener, caci, pentru a
crea adevarata intimitate, încrederea si sinceritatea lui agape
trebuie combinate cu curajul si vulnerabilitatea pasiunii. L-am
auzit o data pe un alcoolic convalescent exprimând acest lucru
simplu si frumos: Beat fiind, m-am culcat cu o multime de
femei si am trait aceeasi experienta de nenumarate ori. De
când nu mai beau, m-am culcat doar cu sotia mea si de fiecare
data traiesc o alta experienta."
Fiorul emotiei care provine nu din excitarea reciproca a
simturilor, ci din profunda cunoastere reciproca este, din
pacate, rar. Cele mai multe dintre noi, care avem o relatie
stabila, echilibrata, ne bazam pe predictibilitate, confort si
amicitie, pentru ca ne temem sa exploram tainele pe care le
întruchipam ca barbat si femeie si sa scoatem la lumina eul
nostru profund. Dar, în teama noastra de necunoscutul din noi
însine si dintre noi, ignoram si evitam chiar darul pe care
devotamentul nostru ni-1 pune la dispozitie - intimitatea
adevarata.