Eu nu trebuie sa ma uit, vine de la sine, ca si cand ai recunoste ca culoarea albastra e albastra.
Si-mi place specatolul uman (moda e ultimul lucru pe care-l vad), femei sau barbati, nu conteaza. Insa as mai preciza ceva... in Bucuresti, ca si in orice alta metropola, primul lucru pe care il observa un outsider in public este ermetismul oamenilor (vorbesc de ceea ce se poate simti, nu de ceea ce se poate vedea): cu cat sunt mai multi oameni la un loc, cu atat sunt mai putini "acolo".
pare un paradox, insa exista o logica. intr-o metropola, numarul interactiunilor creste fantastic in raport cu cele dintr-un oras mic sau sat. Natura si numarul stimulilor creste si se diversifica. Un sistem nervos uman normal nu ar putea rezista solicitarii imense care e generata de "compunerea" tuturor acestora daca ar ramane continuu si complet deschis. In consecinta, omul metropolelor e nevoit sa dezvolte o forma selectiva de "autism", inchizandu-se stimulilor carora nu e musai sa le raspunda. De aceea, uneori (si mie mi se intampla asta des, caci am atentie concentrativa), el "nu este acolo", ci in gandurile sale, detasat de sutele de oameni care trec pe langa el, de masinile care vajaie, claxoneaza, de zgomotele continue si diverse, de jocurile de lumini, culori si texturi (care uneori sunt fascinante, dar alteori obositoare) etc. Mie mi se intampla adesea sa trec pe langa cunoscuti, fara sa-i vad, de exemplu. mi s-a reprosat asta.

L.E. genul asta de "detasare semi-autista" o dezvolta si mamele cu copii mici, ca sa "fure" momente de liniste si concentrare pe altceva decat micile lighioane galagioase.
