Arhiva > Arhiva
Povesti cu talc sau morala
silviu:
nu prea se intelege ce ai scris :( diacriticele apar total aiurea. intra in profil si selecteaza lb engleza.
manghel:
sedentarismul nu tine de varsta unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic. Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia? Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic) Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii . Iar pescuitul mai ales pe apele de munte reprezinta un sport nemaipomenit.
Sara:
--- Citat din: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09 ---sedentarismul nu tine de varsta unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.
--- Terminare citat ---
Si o bere, doua, trei tot un sport este ;) (nu, nu pledez pentru alcool :D)!
--- Citat din: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09 ---Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia?
--- Terminare citat ---
Cine iubeste natura fara a fi exagerat de activ, crede-ma ca merge si cu cortul, are parte si de foc de tabara daca isi propune asta.
Unii isi gasesc placerea de a petrece timpul liber in natura (fie stand, fie mergand). Altii isi gasesc placerea in a se uita la TV 10 oe/zi in we. E placerea fiecaruia.
--- Citat din: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09 ---Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic)
--- Terminare citat ---
Fi-miu nu-mi aduc aminte sa fi jucat ana acum unul din jocurile enumerate de tine, dar nici nu ma ingrijoreaza lucrul asta. Sunt alte si alte posibilitati de distractie si educatie a copilului in zilele noastre. Lucrurile se scimba. Unele in bine, altele in rau. Numai de noi depinde cat de rezistenti suntem la schimbare intr-o atare situatie.
--- Citat din: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09 ---Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii.
--- Terminare citat ---
E posibil, insa ma indoiesc foarte tare ca este aplicabil pentru Romania.
In Romania varstnicii exista atat la orase, cat si la sate. Una e sa stiu ca bunicul este activ :D ca toata viata a arat pamantul, a mers cu oile pe camp, a muls vaca si toata viata a lui fost activ. E un fel de a spune ca a fost int-adevar "activ" prin faptul ca a fost nevoit sa fie asa, mediul fortandu-l sa actioneze in consecinta. Nu putem spune acelasi lucru despre varstnicii de la oras, si in special de cei romani. Pentru ca varstnicii romani (daca nu cumva au fost cadre militare sau au facut niscaiva anisori munca patriotica pe la Curtea de Conturi si alte instituttii simiare ca sa aiba o pensie mai mult decat frumusica), pensia lor nu le permite sa aiba activitate decat pana la asociatia de proprietari, piata si poate un parc din cand in cand. Aici vobesc de medie, de ceea ce vad in jurul meu (luand in considerare ca locuiesc intr-un lant de blocuri preponderent locuit de varstnici). Nici pe banca in fata blocului nu mai ies (vara, desigur) ca bancile au cam fost desfintate la un moment dat sa nu ma doarma aurolacii pe ele, iar de cand au fost puse din nou, tot aurolacii pe ocupa. Deci, varstnicii romani nu au fost obisnuti sa fie activi, si nici conditiile de trai nu le permite. Ca in orice situatie, exceptii exista, si e bine ca exista.
Pe de alta parte, tinerii care au si forta si bani si tot ce le trebuie, nu sunt activi in adevaratul sens al cuvantului pentru ca...la "moda" sunt alte activitati deloc solicitante pentru corp si minte (calculator, tv, mess, internet, etc). In plus, la orase gradul de socializare al copiilor si al parintilor acestora, in ciuda scolilor, gradinitelor, cursurilor pentru copii si parnti care abunda, este foarte redus in comparatie cu cel de la sate. La sate copiii leaga prietenii trainice, se joaca impreuna, se bat, se cearta, se impaca. Nu-si permit sa nu se mai intalneasca, satul e mic, "ne stie lumea" :D, etc. La orase, nu-ti place o bunica, o urzici rapid cu 3 cuvinte acide de parinte frustrat, iei copilul tau de-o aripa si nici ca mai calci in parcul respectiv, doar ai atatea parcuri la dispozitie (un exemplu).
Si oricat de ctivi sau inactivi ar fi varstnicii sau tinerii, important este cum ne simtim NOI, fie ca suntem activi, fie ca suntem mai putin activi.
manghel:
vroiam sa punctez exact acelasi lucru afirmat de dumneavoastra, in zonele rurale exista o relatie mult mai stransa intre copi si tineri in general in comparatie cu cei din zonele urbane; si faptul ca tinerii considera alte sporturi ca mess-ul,facebook-ul ca fiind mult mai importante. Cu privire la varstnici comparandui cu unii tineri tot se mai plimba uneori prin parcuri si nu are lagatura neaparat cu faptul ca au fost cadre melitare sau ca sunt de la tara si au lucrat pamantul pentru ca era singura sursa de venit si poate are lagatura pur si simplu cu faptul ca vor sa vada ce se mai intampla prin oras sa se intalneasca cu altii de varsta lor sau doar sa ia o gura de aer curat inainte de culcare, dar se pare ca si ei pierd teren din cauza invaziei retelelor de socializare din viata lor.
jocurile acelea erau din zona mea,nu neaparat trebuia sa fie peste tot dar astea ne jucam si asa neam facut cercuri de prieteni cu care si in ziua de astazi te intalnesti cu bucurie si chiar asa era azi ne certam maine ne impacam,dar erau alte vremuri. :(
carmentoma:
În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: "si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!".
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu "nu, nu, nu". În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. "Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine... cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu."
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu "mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii "mâini în rugăciune".
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată. Da-i voie să-ţi amintească - dacă mai aveai nevoie - că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.
Este bine ne amintim sa multumim tuturor persoanelor si evenimentelor din viata noastra, Divinitatii... pentru ca azi eu sunt rezultatul a toate acestea! De aceea, azi... iti multumesc!
sursa: internet
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă