Arhiva > Arhiva
Povesti cu talc sau morala
Caroline:
--- Citat din: admin din Joi, 08 Decembrie 2011, 12:21 ---Sasii din Sibiu, ei ieseau in gasca, in fiecare week-end la munte. Fara exagerare, in fiecare sfarsit de saptamana. Putea sa ploua, sa ninga, nu-i interesa, isi luau rucsacul si directia munte. Nu aveau nevoie de confort, dormeau unde apucau si cum apucau. Prietenii mei mergeau mult la un refugiu ciobanesc, undeva pe langa Steaza.
--- Terminare citat ---
Obiceiul se numeşte krinkăţ (cuvânt românizat din săseşte). Acum se practică şi de către românii din fostele burguri săseşti (că saşi nu mai sunt). Este chiar mai puţin pretenţios decât ieşirile la munte: se stabileşte un grup de 10 - 12 familii şi în fiecare weekend se adună toţi în curte de la câte unul, pe rând. Astfel, fiecărei familii îi vine rândul o dată la 3 luni să organizeze un grătar, un pescuit, o iarbă verde, o bere la terasă, ceva...
Varianta mai puţin costisitoare sunt întâlnirile unui astfel de grup la zilele de naştere şi de nume şi de sarbătorile legale - Crăciun, Revelion etc. In această situaţie, nu se fac cadouri, ci se adună o sumă fixă, de ex. 10 lei / persoana, pentru acoperirea cheltuielilor gazdelor. Dacă aduni 12 perechi x 2 zile de naştere plus ceva sfinţi ajungi uşor la o medie de cel puţin 2 chefuri în grup pe lună, adica tot al doilea weekend. Şi nici nu-ţi mai pui întrebări de genul: oare eu ce să fac anul ăsta de ziua mea? :)
Şi eu sunt într-un astfel de grup, cu foşti colegi de liceu... anul trecut am avut 25 de persoane la ziua mea şi cheful a ţinut 3 zile şi 3 nopţi. ;D
Mari_a:
Povesti fara talc. Doar povesti.
Muntele cel mai aproape de Bucuresti este Valea Prahovei, pe care am strabatut-o la pas in lung si in lat, inca din frageda pruncie ca sa zic asa. Vara, iarna, toamna, primavara, tot timpul, indiferent de vreme. Cel mai des am mers cam intre 14 si 24 de ani (pana m-am maritat!!!). Si dupa aceea, dar mai rar. Eram un grup mare, cu varste tot asa, cam intre 14 si 24. Cel mai batran, caruia noi ii ziceam Mosu avea 25, era laborant la Spitalul Brancovenesc (pe care l-a demolat nea) si facuse ceva cursuri de ghizi montani. Cand mergeam cu el, n-o mai luam pe poteci marcate, ci direct prin padure, peste vai, peste parauri, peste munti... Doamne, ce vremuri! Plecam cu cativa banuti, cu personalul Bucuresti-Predeal, cu rucsacul kaki din panza de cort in spate... Cu sandviciuri, conserve, ceai, ciocolata, lamai... Cu cratite atarnate de rucsaci pe-afara... Imi amintesc ca ne-am oprit odata sa facem ceva cald. Am fiert legume si cineva a avut ideea sa arunce in oala un triunghi de branza topita. Mi s-a parut cea mai gustoasa supa din lume, mancata din cani in varful muntelui... Mergeam din cabana in cabana si dormeam la priciuri (10, 15- 20 de paturi de lemn), niciodata doua nopti la rand in acelasi loc. Am dormit si in refugii, am dormit si in cabane ale muncitorilor forestieri intr-una d-asta ne-am umplut de purici odata! Intotdeauna faceam foc de tabara si cantam, stiam o multime de cantece de munte si trebuia sa aiba cineva pe undeva agatata vreo chitara...
O excursie care mi-a lasat semne pana azi a fost cea in care am plecat pe traseul Busteni Gura Diham Diham Malaiesti si apoi, pe hornuri pana la Omu. In drum spre stanca abrupta, unde se urca doar agatat de lantul fixat in munte, ne-am intalnit cu un grup care se intorcea renuntasera cand au vazut ca, desi era vara, pe Hornul Malaiesti era zapada. Noi am zis ca suntem temerari si nu renuntam, ei ne-au zis ca suntem inconstienti. Numai noi si caprele negre mai eram pe-acolo! Insa am urcat si ce priveliste ti se deschide in fata de pe Varful Omu!!! Excursia era planificata pentru mai multe zile, insa din cauza mea a trebuit sa coboram si sa o luam spre casa. Intre Diham si Malaiesti, prin padure, ne-a aparut in drum un brad mare, gros, cazut de-a latul. Toata lumea l-a sarit, asa ca eu de ce sa-l ocolesc?! Mi-am luat avant si am sarit. Am vrut sa sar! Eram in pantaloni scurti si, desi aveam bocanci, mi-au alunecat picioarele unul in fata si celalalt in spate asa ca o fasie de piele de pe pulpa dreapta mi-a ramas in pom. Cicatricea lunga de vreo 12 cm e si azi la locul ei. Aveam la noi un minim de medicamente apa oxigenata, rivanol, iod, praf de sulfamida, bandaje, insa in doua zile mi s-a infectat.
Alta data, iarna, am urcat din Sinaia si pe la Cota 2000 ne-a prins un viscol de n-am mai gasit cabana Miorita tarziu, pe intuneric, ne-am dat seama ca ne invarteam in jurul ei.
In alt an, n-am putut pleca toti la aceeasi ora, asa ca unii au luat personalul de dimineata, iar ceilalti care cum a ajuns la gara, insa stabilisem sa ne intalnim la Gura Diham. Eu m-am trezit ca-s singura in gara, la trenul de dupa-amiaza, insa am plecat: nu puteam lipsi, pentru ca era ziua mea! In tren am stat langa un grup care mergea la Predeal si ne-am imprietenit. Era in noiembrie si cand am ajuns spre munte, s-a pus un viscol... Asa ca nu m-au mai lasat sa cobor la Busteni (Unde te duci tu singura, noaptea, pe vremea asta la Gura Diham?! Vrei sa te manance ursul?!"). Am mers cu ei in Predeal si asa un chef strasnic am tras de ziua mea la Cioplea!!! Cu unul din ei sunt prietena si azi.
Prin 2002 am fost cu cortul pe Valea Cerbului, dar n-am stat in zona corturilor, ci mai departe, mai izolati, spre parau - intr-un palc de copaci. Si asa misunau ursii nopatea p-acolo ca in doua nopti am fugit si am dormit in masina! Desi era in august, era destul de frig, asa ca focul de tabara ardea continuu. Si era inconjurat de sticle cu apa (de plastic, se mai topea cate una!): aveam lighean de acasa si asa ne spalam! Coboram in Busteni doar ca sa ne mai luam carne pentru gratar! In grup erau si cativa baieti de varsta alei mele, plini de entuziasm, care nu stiu prin ce minune au convins-o sa mearga cu ei la Crucea Caraiman. Dar eu stiam ce drum e pana acolo, l-am parcurs de zeci de ori, si eram convinsa ca nu poate, ca nu-i de ea, asa ca nu i-am dat voie si bine am facut! Sus era lapovita, au ajuns greu, s-au intors greu, i-a apucat noaptea - au stat ai lor cu inima cat un purice pana i-au vazut inapoi.
Pe ea am dus-o la munte de mica, dar nu-i place, n-ar urca pentru nimic in lume. Am mai tarat-o dupa mine, dar greu de tot! Am mers ani la rand cu ea in Predeal: ea ramanea la hotel si eu plecam... Am dus-o pe jos, mai mult cu forta, la Trei Brazi, la Paraul Rece... Cea mai mare performanta a ei este urcatul pana la Susai traseu scurt si usor, pe care am facut cu ea cred ca trei ore! De ce sa ma urc pana acolo? Ce sa vad? Niste munti! Ce, de-aici nu se vad munti?
Odata am dus munca de lamurire cu ea sa mergem pe jos spre Paraul Rece pana la o vila la care statusem cu un an inainte. I-am promis ca ne vom intoarce cu autobuzul. Sunt cam 6 km pe sosea, insa pe drum am intalnit un grup de elevi, cam de varsta ei. Am mers impreuna, insa ei s-au abatut de la sosea spre dreapta, pe drumul forestier. Un drum foarte frumos, necirculat, plin de flori si plin de fragi! Insa serpuia pe muntii din dreapta, asa ca a fost muuult mai lung decat soseaua. Fiindca am intarziat, nu am mai prins autobuzul de intoarcere, asa ca am facut cei 6 km inapoi pe jos... Eram rupte de oboseala, mie mi-a placut plimbarea, fusese superb drumul ala, insa ea imi reproseaza si in ziua de azi ca am dus-o atata pe jos!
Acum vreo doi ani am fost cu ea la Tusnad (munca de lamurire luni de zile ca sa mearga cu mine!). Era vara, era cald, soare, o zi numai buna de mers pe munte, insa n-a vrut sa mearga pe jos la lacul Sf.Ana pentru nimic in lume! Un traseu pe care a urcat si nepotul meu de 8 ani, fara sa protesteze. Am vrut neaparat sa o duc acolo, asa ca ne-am inscris la o excursie cu un microbuz. Si am vazut lacul... pe o ploaie torentiala! Si pentru asta-mi scoate ochii: m-ai dus pana acolo ca sa vad ce? O apa!
silviu:
foarte frumos :) dar are dreptate ea ;D
Mari_a:
Nici nu-mi imaginam ca esti altfel: sedentar pana-n varful unghiilor ;D :P
Hai, cand mergem la munte? :D
silviu:
eu sedentar? :o am si martori ca am mers pe jos din sosea pana la castelul peles. p-orma si-napoi ???
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă