Arhiva > Arhiva
Frica
silviu:
--- Citat din: Caroline din Sâmbătă, 03 Decembrie 2011, 18:30 --- Da, e urat sa suferi... dar... a murit vreodata cineva din asta?!
--- Terminare citat ---
da, am cunoscut oameni care s-au sinucis :(
varsator38:
--- Citat din: silviu din Sâmbătă, 03 Decembrie 2011, 19:26 ---da, am cunoscut oameni care s-au sinucis :(
--- Terminare citat ---
din pacate sunt tot mai multi care fac asta!teama,neputinta,boala,neimplinirile,etc...sunt mai puternice decat instinctul de conservare si se intampla...ce se intampla >:(
almi_gabi:
nu stiu cum vine asta cu sinucisul - mie mi-ar fi frica - eu nu pot sa inteleg mecanismul care ii face pe acei oameni sa depasesca instinctul de conservare - dorinta de viata - si sa se arunce in fata metroului sau mai stiu eu ce ???
Caroline:
Da, e-adevarat... cred ca fiecare ne-am pus sau ne-am pune intrebarea ce-ar fi daca... atunci cand se intampla. Exista oameni care se sinucid la propriu, insa cei mai multi se "sinucid" la figurat... refuzand sa-si traiasca viata cu adevarat, dupa o experienta dureroasa. Si totusi, tot nu inseamna ca au murit din asta! Moartea a fost provocata, nu inevitabila.
Exista explicatii chiar si pentru asta...
Biologic vorbind, instinctul de reproducere primeaza in fata instinctului de autoconservare, fiindca tot ceea ce foloseste speciei primeaza individului izolat (vezi specii de animale care nici nu se hranesc in perioada de rut, care mor dupa ce iese progenitura sau masculi care se lupta pentru o femela pana la moarte...).
Dar, tot din punct de vedere biologic, specia umana nu este, prin natura proceselor reproductive, bigama, ci poligama si gregara (sociala)! Diferenta o face doar religia, morala, educatia... adica povestile despre "printul calare pe un cal alb" si "familia-celula de baza a societatii", care devin reflexe conditionate incepand de la cele mai fragede varste. Nu zic ca e ceva rau in asta... numai ca, inainte de a ne pune cenusa in cap, ar trebui sa ne intrebam cat din ceea ce vrem (si pentru care unii ajung la sinucidere) este o nevoie sau o problema reala si cat un reflex nociv. Nu toti suntem la fel ca sa ne supunem acelorasi valori... si la o analiza mai atenta, s-ar putea sa descoperim ca ceea ce ne doream de fapt nici macar nu ne-ar face fericiti... decat in ochii celorlalti (este cazul fostei mele casnicii).
Imi vine in minte aici modul in care indienii isi dreseaza elefantii: Puilor foarte mici li se leaga picioarele din spate cu lanturi de o buturuga mare si grea... pe care acestia, prea mici, nu o pot misca niciodata si pana la urma se "resemneaza". La maturitate, e suficient ca stapanul sa lege de capatul lantului un simplu bat... pentru ca ditai elefantul nu mai indrazneste nici macar sa incerce sa mai traga de lant.
Ceea ce vroiam de fapt sa spun este ca ar trebui sa facem diferenta intre frica reala de moarte - cauzata de o boala incurabila, de exemplu - si frica ancestrala, nejustificata astazi. La fel ca acei elefanti... :)
pocama:
M-am intrebat uneori, cine este cu adevarat mai curajos: cel ce-si pune capat zilelor sau cel ce le traiste pana la final? :-\
Totusi, trebuie sa recunoastem ca suicidul este un act de curaj. Ne este frica de tot ce inseamna necunoscut. Teama de moarte este de fapt teama de necunoastere. Fara aceasta frica numarul celor ce si-ar lua viata ar fi mult mai mare. Din nou o strategie a lui Dumnezeu!
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă