Arhiva > Arhiva

Frica

(1/41) > >>

admin:
   Cand copil fiind, un caine mare m-a atacat pe malul lacului din spatele casei, am simtit pentru prima oara frica. Senzatia asta ciudata, care-ti paralizeaza miscarile, golindu-ti mintea si facandu-te sa nu mai poti gandi…
   Mi s-a mai intamplat de multe ori sa-mi fie frica de ceva si cat as fi vrut sa ma controlez, nu am reusit. Instalarea pancii, apoi a fricii este brusca si neasteptata, iar efectul de blocaj mintal si muscular este inevitabil si imediat. Orice am incercat sa fac, doar dupa o perioada mi-a disparut senzatia de frica, am reusit sa-mi revin si apoi sa actionez la capacitatea mea.
    Pentru ca sunt o persoana careia in general nu-i place sa fie determinanta, chiar si de stari proprii, in special daca acestea sunt induse, am incercat sa gasesc o tehnica pentru a ma ajuta in astfel de momente. Speram sa-mi pot controla panica, pentru a nu ajunge in blocaj, sperand ca astfel mintea neafectata de frica, m-ar putea ajuta. Cinstit, inca n-am gasit nimic, ba chiar as putea spunea ca odata cu trecerea anilor senzatiile datorate fricii, sunt mult mai pregnante. In plus am ajuns sa-mi fie frica si de lucruri care altadata nu-mi produceau nici o teama. Probabil ca varsta aduce si o crestere a necesitatii de conservare, pentru ca m-am simtit si mai atent la cum merg si pe unde merg si  incerc sa ma feresc tot mai mult de posibile pericole. Modificarile acestea le-am simtit prima oara si am fost constient de instalarea lor, atunci cand urcat in Turnul TV din Olympia Park din Munchen, desi super protejat de panouri de plasa si de plexiglas, imi era frica sa ma uit in jos. Si cand te gandesti ca in adolescenta ma pregatisem pentru parasutism, considerand-l un sport al curajului si al confirmarii increderii in tine!
   A fost destul un accident auto, intamplat acum 15 ani, sa ma faca sa ma tem de drumuri inguste si inalte. Anul trecut cand am fost in Muntenegru, am dat de niste sosele care petreceau Tara, un rau care a sapat in timp, un canion adanc, si trebuie sa va marturisesc ca in loc sa admir peisajele exceptionale si mirifice, conduceam cu mainile stranse de volan, exagerat de atent. Cat am incercat sa ma relaxez si sa ma detensionez, n-am reusit decat atunci cand m-am vazut din nou pe sosea dreapta, fara altitudine.
    Sunt convins ca frica poate fi educata, dar cum?
    Am citit ca totul tine de exercitiu si de puterea de a nu lasa sa se instaleze panica, sa-ti golesti tu voluntar mintea, sa nu fie frica cea care determina asta. Bine trucul acesta este valabil in special la a atenua teama de blocaj mental aparut la speak-eri, la persoane decizionale sau la cei care care fac analize si strategii just in tme, nu stiu cat efect poate avea in alte situatii de frica.
    Sunt atat de multe cauzalitati ale fricii incat cred cu greu s-ar putea gasi un remediu pentru aceasta senzatie de disconfort si neplacere.
    Dar frica are si efectele ei pozitive. Prin frica te protejezi, ea este aceea care mentine intentia si dorinta de conservare a individului. Biserica, in incercarea ei de a determina individul la o viata rationala, la o conduita sociala corecta, a folosit frica in calitate de instrument, de parghie. Sintagma „om cu frica lui Dumnezeu”, a aparut ca sa accentueze ca trebuie sa respectam vointa Lui, adica aceea de a fi buni cu ceilalti, de a nu fura, de a nu ...stiiti poruncile si nu are rost sa le mai insir.
    Impunerea fricii, intimidarea este o tehnica folosita in mod curent de cei puternici, indiferent ca sunt indivizi, institutii, grupuri etc. Teama de a  nu fii amendat sau haituit ca treci strada prin locuri nepermise, ca nu-ti platesti darile la stat, ca nu contribui la „bunastarea” celor cu semnatura si stampila, ca nu platesti taxa de protectie.
    Omul a invatat sa se foloseasca de senzatia de frica, pentru a se impune in fata celorlalti, de la animale. Este destul de usor de observat ca si la ele functioneaza intimidarea, este suficient un marait sau o dezvelire a coltilor, pentru ca ceilalti sa priceapa ce li se poate intampla daca nu respecta pe cel puternic.
    Benefic sau nu, sentimentul de frica nu poate fi anulat sau eliminat total vreodata. Nu stiu ce s-ar putea petrece in mintea omului modern care sa determine o astfel de schimbare in comportament. Prin educatie, o parte din tipurile de frica au sa dispara treptat, asta este sigur, dar in nici un caz nu o sa putem face ca frica sa nu mai existe. Si nici nu cred ca va fi bine sa se intample lucrul acesta, pentru ca sunt multe persoane care pot fi determinate si dirijate inspre lucruri bune, doar prin parghia fricii. Ori si macar ca instrument, pentru cei care chiar nu inteleg ce inseamna a convietui pasnic si social , frica va trebui sa mai ramana.

almi_gabi:
Postey şi eu ceva despre frică deoarece trebuie să recunosc îmi este foarte frică de cutremure şi câini.

Frici, fobii şi angoase - cum se naşte frica?
In istoria evolutiei umane, frica a reprezentat un element indispensabil pentru supravietuirea speciei, nu si fobiile, fricile patologice, niste "monstri" inventati de om si care acum il persecuta. Acestea din urma nu sunt insa incurabile.

Alarma ce se declanseaza din greseala

Sa te gandesti la posibilitatea de a ramane blocat intr-un ascensor in timpul unui cutremur este un fapt normal. Daca insa acest gand te face sa nu mai urci niciodata intr-un lift si sa refuzi sa-ti mai vizitezi prietenii care locuiesc in cladiri cu mai mult de un etaj, atunci ai o problema. Ea se numeste claustrofobie - teama incontrolabila de spatii inchise - si este una dintre manifestarile agorafobiei, care afecteaza 4% din populatia planetei.

Agorafobia (teama excesiva de locurile publice, prea mari, prea mici sau prea aglomerate) este de obicei insotita de atacuri de panica - stari de frica intensa, un fel de frica de frica declansarii unei astfel de crize, care te-ar putea lovi brusc in lift, pe scara rulanta, in avion, la supermarket sau chiar in timp ce esti "captiv" intr-un scaun din sala de cinematograf, situat la mijloc de rand. Atunci cand nu mai poate fi controlata, frica devine patologica, iar impactul psihologic este atat de mare, incat genereaza reactii somatice: iti accelereaza ritmul cardiac si pe acela al respiratiei, te face sa transpiri, muschii ti se contracta, iar mainile iti tremura - toate acestea fiind provocate de activarea sistemului nervos simpatic si de doi neurotransmitatori, adrenalina si noradrenalina, care actioneaza asupra intregului organism, la aparitia starii de panica.

In creier, frica activeaza o serie de circuite neurologice care ne permit sa reactionam la evenimente neasteptate si sa ne ferim de pericole; in cazul fobiilor, aceleasi mecanisme se activeaza in lipsa vreunui pericol real, ca o alarma declansata din greseala. "Familia" fobiilor este extrem de numeroasa. De fapt, orice obiect, fiinta sau situatie pe care ne-o putem imagina ne poate provoca o fobie. Asta insa numai daca - spun specialistii - suntem "predestinati" genetic.

O fobie poate fi si "invatata", iar acest lucru se petrece in trei feluri:

ca urmare a unei experiente traumatice unice;
prin mici experiente stresante repetate; sau
prin efectul retroactiv al unui eveniment "dramatizat" dupa producerea lui.
Asadar, fobia este ereditara, insa totodata, cand boala se declanseaza, inseamna ca vulnerabilitatea genetico-constitutionala a individului a fost "incurajata" si de factorii de mediu.

Conform psihologilor evolutionisti, selectia naturala a influentat atat existenta, cat si persistenta temerilor omului, astfel incat majoritatea au ca obiect lucrurile ori situatiile care au reprezentat pericole pentru stramosii nostri indepartati: animalele, intunericul, inaltimile, apa. Fobiile cele mai frecvente se pot incadra in trei mari familii:

fobiile specifice - fata de animale si fata de fenomene naturale -,
fobiile sociale
si agorafobiile.
Ca versiune "adaugita" a timiditatii (varianta sa patologica), fobia sociala se dezlantuie chiar si in cea mai banala interactiune a omului cu semenii sai. Aspectul central al acestei tulburari este frica obsedanta de privirea si de parerea altor persoane, teama de a fi ridicol sau de a afisa un comportament neadecvat; in acest tip de fobie, orice situatie sociala este potential amenintatoare: persoana afectata crede ca toata lumea o priveste si o judeca, fiindu-i frica de faptul ca oamenii isi vor bate joc de ea si o vor agresa verbal. Fobia sociala, care afecteaza de la 2 la 4% din populatia lumii, ii expune pe subiecti unor complicatii grave: depresie, alcoolism, suicid.

In ceea ce priveste stresul posttraumatic, acesta intruchipeaza un fel de fobie experimentala: anumite evenimente traumatice antreneaza fixarea la nivelul circuitelor corticale si subcorticale a unor temeri irationale. In aceste conditii, persoana nu mai poate face fata situatiilor care ii amintesc de circumstantele socului psihologic suferit.

Forta imaginatiei - realitatea virtuala vindeca fobiile

Ideea de a recurge la imersiunea in realitatea virtuala pentru a trata fobiile le-a venit comportamentalistilor americani pe la mijlocul anilor '90. Realitatea virtuala utilizeaza de obicei informatii vizuale si sonore (cercetatorii americani au reusit sa produca virtual chiar si senzatii tactile) si - cu toate ca scenariile virtuale contin mult mai putini stimuli senzoriali decat cei existenti in realitate - reusesc sa le induca pacientilor iluzia prezentei lor in realitatea construita. De ce? Pentru ca fiinta umana nu poate procesa simultan decat un numar limitat de informatii, dar poate umple "gaurile" de perceptie prin puterea imaginatiei.



Pana la urma, tehnica realizeaza prin mijloace specifice aceeasi desensibilizare prin expunere pe care o practica si terapiile comportamentale si cognitive, insa pare a fi mult mai eficienta. Totusi, in unele cazuri, la schizofrenici de exemplu, iesirea din real furnizata de virtual poate avea consecinte negative. Primul studiu terapeutic realizat pe baza realitatii virtuale - incercarea de a trata fobiile de inaltime a 20 de pacienti - a fost publicat in 1995 de catre Barbara Rothbaum, de la Universitatea de Medicina din Emory, Statele Unite. 12 dintre pacienti (ceilalti 8 au fost pusi pe o lista de asteptare) au urmat timp de 8 saptamani, individual, sedinte de imersiune in situatii virtuale, pe balcoane, poduri suspendate si in ascensoare transparente. 70% dintre cei astfel tratati au confirmat intrarea in regresie a fobiei lor in viata de zi cu zi.

In 2002, A. Garcia-Palacios, de la Universitatea Jaume-I din Castellon, Spania, a realizat un studiu asupra arahnofobiei (frica de paianjeni). Dupa o serie de sedinte in cadrul carora pacientii trebuiau sa se "imprieteneasca" atat de bine cu un paianjen virtual, incat sa aiba chiar curajul de a-l "atinge", 83% dintre subiecti au inceput sa-si controleze aceasta fobie si in lumea reala. Cea mai explorata, in testele realizate prin intermediul realitatii virtuale, ramane totusi fobia de avion, considerata o tulburare complexa care asociaza fricii de prabusire si celei de altitudine o componenta claustrofobica. De fobia de avion sufera cel putin 10% din intreaga populatie a globului si, potrivit estimarilor facute de companiile aeriene, cel putin 20% dintre pasageri recurg la calmante inainte de decolare.

Cui pe cui se scoate

Terapiile comportamentale si cognitive (TCC) trateaza fobiile prin asa-numita desensibilizare prin expunere, un fel de "cui pe cui se scoate". Mai intai, terapeutul trebuie sa-l obisnuiasca pe pacient, in mod gradual, cu obiectul sau situatia care-i provoaca angoasa, iar tratamentul se bazeaza pe ideea ca aceasta expunere progresiva permite reglarea alarmei anxioase, adica modifica circuitele cerebrale activate in prezenta stimulului. Fobia este asociata unei dereglari a alarmei anxioase, iar alarma este modulata la nivelul nucleului amigdalian, care poate primi informatia de la un stimul extern pe doua cai diferite: una scurta, rapida, inconstienta, care trece direct din talamus in amigdala, si o alta elaborata, precisa si constienta, care trece prin cortex. Esecul acestor terapii se datoreaza faptului ca nu toti pacientii reusesc sa-si imagineze scenele anxiogene sau sa-si infrunte direct "demonii".

Angoasa care se ascunde in spatele oricarei fobii este greu de suportat, in primul rand pentru ca nu poate fi constientizata. Unii oameni de stiinta cred ca aceasta incapacitate ne vine din copilarie, cand inca nu detineam instrumentele necesare pentru a ne reprezenta si a comunica altora ceea ce simtim. Unele terapii isi propun sa vindece fobia pornind de la obiectul fobogen. Dar fobia nu poate fi redusa la acesta. Psihanaliza ii ofera celui care sufera de fobii un spatiu protejat, unde gandurile sale pot incepe sa se indrepte si spre teritoriul dificil de explorat al inconstientului. Pregatit sa asculte "vocea" inconstientului dincolo de discursul liber al pacientului sau, psihanalistul utilizeaza relatia stabilita cu el si cadrul terapeutic necesar pentru a-i asigura acestuia confortul unei constientizari treptate.

FACTS

Biologic, atunci cand ne este frica, simturile transmit semnale catre talamus, un fel de centrala de distributie a influxurilor nervoase. Confruntat cu mesaje care indica pericolul, talamusul lanseaza semnalele catre una dintre cele mai primitive parti ale creierului nostru - rinencefalul - care declanseaza reactiile fiziologice ale fricii inainte ca gandirea constienta si cortexul sa aiba timp sa intervina.

Lobul temporal, zona laterala a cortexului cerebral, reprezinta centrul de coordonare a reactiilor de teama, iar zona implicata in tulburarile din categoria fobiilor este nucleul amigdalian, care se gaseste in interiorul lobului temporal

Jean Cottraux, psihiatru la Unitatea de Tratament al Anxietatii din cadrul Spitalului Universitar de Neurologie din Lyon, coordoneaza un program de studiu clinic al tratamentului agorafobiei prin realitatea virtuala, in care au fost inclusi 90 de pacienti. 12 scenarii virtuale, sonore si vizuale in egala masura, au fost stabilite tinand cont de situatiile cel mai frecvent raportate ca generatoare de anxietate pentru agorafobici; printre acestea - intrarea intr-o sala de cinema sau condusul unei masini pe un drum de tara izolat.

Tot in Franta, un studiu cu privire la fobiile sociale se realizeaza in prezent in cadrul unui proiect european denumit Vepsy, care isi propune sa analizeze comparativ efectele celor doua terapii, terapia comportamentala si cognitiva (TCC) si terapia realizata pe baza realitatii virtuale. Patru scenarii virtuale au fost create pentru a-i confrunta pe pacienti cu diferitele forme ale fobiei sociale: acestia trebuie sa reziste asalturilor unui vanzator insistent, sa poarte o conversatie amicala intr-un apartament, sa se deplaseze si sa se exprime sub privirea altor oameni si sa vorbeasca in fata unui public.

sursa : descopera.ro

marcutza:
Te resemnezi usor, esti retrasa si timida. Ai impresia ca tot ceea ce ti se intampla este un test pe care daca nu-l treci, viata ta va avea de suferit pe de-a intregul. Iti este frica de esec si pentru tine orice actiune intreprinsa trebuie sa fie o reusita, in caz contrar fiind un adevarat capat de tara.

Daca crezi cu tarie ca trebuie sa fii competenta in absolut toate domeniile si in masura sa rezolvi perfect orice ti se cere, inseamna ca ai o problema la capitolul frica de esec.  Cum sa scapi de aceasta temere?
Adeseori, din cauza fricii ca vom esua, preferam sa evitam situatii noi, necunoscute. Insa, fiindu-ne frica de neprevazut si nou nu facem decat sa uitam sa mai traim. Ceea ce nu este deloc bine pentru echilibrul nostru psihic. In timp ajungem la concluzia ca am batut pasul pe loc, ca am pierdut oportunitati care ar fi putut sa ne lanseze spre noi orizonturi. Depresia pune stapanire pe sufletul nostru si zi de zi ne lasam macinati de incertitudini si intrebari precum: „Dar daca nu o sa reusesc?”, „Daca nu merge?” etc.
Ar fi bine sa incetezi sa mai traiesti din regrete si frici si sa nu mai incepi fiecare propozitie cu „trebuie”. De obicei, cand incepem fraza cu un imperativ, ne constrangem.  Dam creierului un task, acela de a duce la bun sfarsit un rezultat, insa fara a tine cont si de trairile adiacente, cele emotionale, factori externi etc.
Incearca sa fii mai ingaduitoare cu tine, nu mai cauta perfectiunea atata timp cat ea nu exista. Fiecare om are puncte tari si puncte slabe. Cel mai important este sa ti le cunosti si sa stii cum sa le manageriezi in asa fel incat sa pastrezi un echilibru interior stabil, fara prea multe fluctuatii.
Ia fiecare sansa care ti se ofera ca pe un drum si incearca sa te axezi nu pe finalul calatoriei ci pe acele lucruri pe care le intalnesti pe „soseaua ta”. Ai grija insa, nu e bine nici sa te pierzi in detalii inutile atunci cand iti propui sa faci ceva. Adica, este bine de exemplu sa vezi copacii si lanurile de porumb de pe drumul tau, insa nu-ti bate capul sa studiezi fiecare frunza in parte pentru ca ai sanse sa uiti de unde ai pornit si ce anume cauti de fapt. Mentine-ti atentia vizuala asupra peisajului pe de-a intregul si bucura-te de frumusetea pe care ti-o daruieste.
De multe ori, perfectionismul atrage dupa sine nefericire. Tocmai de aceea este bine sa-ti pastrezi rationalismul dar si optimismul in acelasi timp. Asuma-ti greselile dar nu le lasa sa te domine. Fii fericita de succesele tale, insa nu te hrani din ele. Un succes cere dupa sine un altul si mai semnificativ si tot asa. Nu lasa vanitatea sa puna stapanire pe tine si sa devii astfel dependent de succese.
Tocmai de aceea, cel mai bine ar fi sa te bucuri de viata si de fiecare clipa traita in parte. Implica-te in activitati noi, cunoaste oameni noi, leaga prietenii si parteneriate care iti pot aduce beneficii. Nu te lasa doborata de esecuri, ci mai degraba incearca sa inveti din ele, sa vezi partea lor buna.
Binenteles ca asta nu inseamna ca trebuie sa fii impulsiva si sa te arunci cu capul inainte de fiecare data cand ai ocazia. Cel mai bine cantareste inainte, analizeaza situatia si vezi care sunt sansele de reusita. Propune-ti o tinta si incearca sa o atingi, dar daca de la bun inceput ai analizat lucrurile si ai ajuns la concluzia ca sansele reusitei nu sunt mari, dar ai vrut totusi sa continui, nu te mai judeca pentru ca n-ai reusit. Pana la urma stiai si tu ca sansele erau unele mici.
Trebuie sa-ti folosesti greselile si erorile pentru a-ti imbunatati incercarile viitoare. Sa-ti depasesti performantele proprii si sa fii bun in domeniile in care stii ca esti bun, nu in acelea care pur si simplu nu sunt facute pentru tine. Ghideaza-te dupa principiul „Cine nu risca nu castiga” nu dupa cel „Ai riscat, ai pierdut”.

Sursa

luciamanta:
Mie imi e frica numai de oameni, eu cred, din pacate ca omul este cel mai periculos animal.

marcutza:
mie imi este frica numai de Cel de Sus ! poate cuvantul frica nu e potrivit insa nu ma tem de altceva, pot si am putut si sper sa reusesc in continuare sa nu am teama, frica decat de El ca si piosenie.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare