Acestea fiind zise (ca sa nu ne-o luam pe coaja asa 
) si dat fiind faptul ca am poluat alte doua topicuri (lucru de care eu sunt principalul vinovat, recunosc 
) astept provocarea toooocmai aci, pe parcela care trebe 
.
toti suntem de vina ca ne jucam asa, pe unde apucam (sau ne apuca
), nu la locu' de joaca.
la mine-i grav ca mi se-ntampla si-n realitate, spre disperarea fie-mii care este inca puternic incorsetata in "trebuie/nu trebuie, se poate/nu se poate". da' o eliberez eu.
mai ieri fredonam pe strada "vine, vine priiiiimavara" (nu tare, bineinteles, ci doar asa cat sa m-auda ea, care mergea alaturi, si sa rada). desi nu era nimeni prin preajma, era foarte ingrijorata ca ar putea auzi cineva si ca ce-ar putea zice acela?.
Am intrebat-o daca nu i-ar placea sa vada oamenii veseli pe strada, zambind, fredonand, sigur, nu tare, ci in asa fel incat sa nu-i deranjeze, agreseze pe ceilalti... din pacate, astfel de oameni ar fi priviti ca fiind "nebuni". de ce? fiindca in mintea colectiva s-a insurubat ideea ca a fi vesel in spatiul public "nu se face"... e "neserios", in cel mai bun caz, sau semn de dereglare psihica.
kama povestea ca a facut experimentul de a zambi oamenilor necunoscuti pe strada (un lucru cat se poate de frumos, nu?) si ca a fost privita ca o ciudatenie...
sunt multe tipare sociale strambe....si-asa imi place sa ma joc, fara sa tin cont de acelea.... de mica mi-a placut "Capul de ratoi" al lui Mihail Sebastian. va amintiti?
da' sa lasam joaca si sa trecem la chestiuni serioase; de exemplu razboiu', ca suntem pe campu' de lupta, si iar bat campii off-topic
Bitek, mai dau un obuz si cred ca ma culc, ca-s obosita.
