Prin definitie, Universul este androgin, adica nici-nici, o oarecare sinonimie pentru neutru se foate face aici. Cat despre umani, chiar daca ar fi vreun (mic, mic, miiiic) procent de feminitate in mine,nu-l voi recunoaste niciodata. De ce? Pentru ca e opusul a ceea ce sunt, ce ma reprezinta.
Si cand te gandesti ca indiferent ca suntem barbati sau femei, principiul feminim si cel masculin se afla deopotriva in noi!!!
E adevarat ca femeile ar trebui sa manifeste (ceea ce nu se intampla neaparat ba din contra in vremurile noastre) mai mult din principiul feminin, iar barbatii din cel masculin.
Sa iti renegi una din parti, e ca si cand ai spune: imi iubesc mana dreapta (ca ma piptan cu ea, ma spal pe dinti) dar o urasc pe stanga (desi conduc cu ea, desi ma ajut si de ea cand imi incheia bluza).
Sa renegi unul din principiile pe care oricum le contii e ca si cand ai uri o parte din tine, adica tot tie iti faci rau.Pe de alta parte, am observat de-a lungul timpului la cei din jurul meu (si la mine, printre altii
) ca persoanele care isi reneaga/resping unul din principii sunt persoanele care adesea nu stiu ca ele contin deopotriva principiul feminin si deopotriva principiul masculin in ele. Nu stiu ca acea calitate (de exemplu frumusetea, care nu este numai o calitate, ci si o VIRTUTE - ma refer la frumusetea divina, parte din divinitate, parte din noi) are atat o parte masculina, cat si feminina. Fiecare calitate/virtute are o latura feminina si una masculina. Dar fiecare dintre aceste calitati/virtuti sunt mai mult sau mai putin masculine/feminine.
Cat despre "smiorcaiala" unor barbati...depinde de barbati, depinde de atitudine, depinde de circumstante.
Un barbat insensibil nu se poate lauda totusi cu insensibilitatea lui. Si tocmai acea insensibilitate il indeparteaza de latura frumoasa si delicata din el insusi, latura care il apropie cel mai adesea de o femeie daca stie cand si cum sa si-o puna in evidenta.
La fel cum o femeie nu-si da seama ca prin manifestarea unui principiu masculin preponderent si puternic ea indeparteaza barbatii, sau atrage catre ea barbati slabi, astfel incat principiul puterii sa ajunga sa se compenseze, sa nu fie nici "prea mult", nici "prea putin" intr-o relatie.
Si iarasi despre "smiorcaiala" ca iar imi vine in minte. Coprul uman, indiferent ca este al unei femei sau al unui barbat are capacitatea de a emite lacrimi. Deci, lacrimile sunt ceva firesc, natural atat pentru femei, cat si pentru barbati. Ca "nu au voie" barbatii/baietii sa planga, asta e doar un mit cu care s-au confruntat sau se confrunta unii de parte masculina, datorita celor care i-a crescut, nu pentru ca ei, protagonsitii de parte masculina nu pot plange, sau ca nu le vine sa planga sau ca nu ar simti durerea. Li s-a impus ca "nu trebuie". Li s-a impus ca latura naturala si sensibila sa nu existe (de catre o mama puternic masculinizata, de catre o mama extrem de sensibila si care a suferit de pe urma unui barbat puternic, de o bunica ce a trait vremuri grele cu ani si ani in urma cand emotiile tradau slabiciunea, etc).
Si ar mai fi multe spus...subiectul este atat de frumos dar...nu stiu daca nu cumva plictisesc
!
