Arhiva > Arhiva

De la o generatie la alta

<< < (3/17) > >>

admin:
Ieri la Sibiel, grupul intarzia si m-am asternut la scris. Si am scris, am scris, pana cand am vazut autocarul sosind. Am dat "mesaj" si mi se raspunde ca nu sunt autentificat....Programasem doar o ora si timpul se scursese. Reiau pentru ca tema asta imi place prea mult...
Ce scriam ieri. Imi adusesem aminte ca inainte de a deveni fizic tata, am inceput sa ma pregatesc psihic. Si m-am apucat de citit despre copii, despre parinti, rolul acestora. Dau peste un tratat de psihologie a unui italian, Lombardo Radice, care in dorinta de a demonstra ca educatia este mai importanta decat incarcatura genetica, si-a supus copiii, patru la numar la o experienta inedita. I-a canalizat pe fiecare spre un domeniu, unul spre plastica, unul spre muzica, iar pe ceilalti doi spre ceva care nu era legat de arta. Alegerea domeniului pentru fiecare a facut-o aleatoriu, netinand seama de aptitudini. Ce a obtinut dupa 20 ani? Patru foarte buni profesionisti, fiecare in domeniul sau. Educatia atenta, poate chiar fortata a dat roade. Ma intrebam insa, cu ce rost? Imi primul rand mi s-a parut cu totul aiurea sa faci experiente cu copiii tai, mai ales ca QED nu era ceva care sa rastoarne teoria relativitatii. Avea o anumita relevanta, dar nu era ceva epocal.
Pacat insa ca n-am invatat nimic din experienta lui Radice. Am urmat si eu exemplu atator alti parinti care-si doresc ca si copiii lor sa le semene si sa le urmeze meseriile, hobby-urile, sa aiba aceleasi pasiuni, pentru ca totul sa aiba continuitate in familie. Am vrut ca fiul meu sa-mi semene sa joace rugby, sa ajunga un inginer foarte bun, sa-i placa sa picteze, sa iubeasca florile grainaritul. Ar fi fost a treia generatie de ingineri, iar in privinta hobby-urilor a nu stiu cata. Cu toata straduinta mea fiul meu n-a ajuns sa tina niciodata in maini o minge ovala, n-a sadit o floare, nu stie diferenta intre legumele de gradina. A facut insa inginerie, de fapt ceva corcit intre aceasta meserie si economie. N-a ajuns insa sa profeseze nici macar o zi. A facut si face total altceva. Cat despre sport, a fost unul dintre cei mai buni sahisti la categoria lui de varsta, a fost pregatit de un mare maestru international care-i anticipa o cariera de nivel european. N-a fost sa fie si asta nu din cauza lui ci pentru ca maestrul s-a mutat inapoi in Bucuresti, iar fiul meu a pierdut sansa de a fi antrenat la un nivel ridicat. Dupa ce a pirdut la niste interzonale a decis ca nu vrea sa fie nici al treile nici al doile, vroia doar primul loc. Si era constient ca fara antrenorul lui n-o sa reuseasca. Asa ca s-a lasat.
Ma uit in jur la alti parinti, isi chinuie copiii sa devina cantareti, dansatori, mari avocati, in timp ce acesti copii n-au nici o chemare spre ceea ce li s-a ales. Este una dintre marile greseli ale parintilor care din orgoliu, din dorinta oarba si nesanatoasa de a-si vedea copiii superapreciati, ii forteaza peste limite si de multe ori in domenii pentru care acestia nu au aptitudini. Est bine sa-ti indrumi copiii, sa-i sfatuiesti, dar nu sa hotarasti pentru ei. Asta duce de multe ori la traume psihice, la nefericiri, neimpliniri.
Si mai rau sunt parinti care nu au ei insasi o baza genetica pe care se poate cladi si care-si vad copiii supertalente realizate. Pe Radice in experienta sa l-a ajutat incarcatura genetica foarte buna transmisa copiilor. Daca materialul genetic n-ar fi fost unul foarte bun, cu siguranta ca odraslele lui n-ar fi avut cum sa acumuleze, sa proceseze si sa se seteze pe un domeniu pentru care aproape sigur nu aveau veleitati. Acest lucru l-a ajutat sa-si duca experienta la un rezultat pe care-l astepta si-l dorea. Oameni simplii, cu o educatie minima, fara sa aiba nici o aptitudine intelectuala isi viseaza copiii universitari la Cambridge sau Oxford. Pai nu se prea poate decat in mod exceptional. Ceea ce mostenesti, formeaza un mediu in care samanta poate sa dea roade.

iulia17:

asta mi se pare cazul fericit de maturitate si intelegere al unui parinte (chiar daca simt printre rinduri o unda de regret).
dar de multe ori parintii se inversuneaza sa-si satisfaca propriile visuri sau proiecte prin copii. trist

iulia17:

miha, am uitat sa-ti spun aseara, dar ai cei mai albastri ochi pe care i-am vazut. copiii tai te mostenesc ?

micaela:
multumesc, dar se mai exista.  :D
din pacate, nu, copiii n-au "luat" de la mine "albastrul"  :D, fiindca tatal lor nu cred ca are in dotare gena raspunzatoare de culoarea asta, deci nu s-a "intarit". insa copiii o au, cu siguranta, si au potentialul sa o transmita mai departe, caci au ochii caprui spre verde.
culmea e ca nici parintii mei n-au avut ochi albastri (mama - caprui, tata-verzi). Se pare ca transmiterea se face la a doua generatie, caci eu am ochii bunicii.
complicate sunt caile geneticii.  :D

ah, mi-am anmintit ca am primit un mail interesant pe tema relatiei parinti-copii. o sa-l caut, sa vi-l postez, caci cred ca e interesant pentru orice parinte.

micaela:

vaaaai..ce inflatie de "caci' in postarea anterioara. sa-mi fie jena! :D

iata textul:

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi - Augusto Cury


Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile
copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele
mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator.
Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca
învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este
excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile
cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în
care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere
decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi
ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în
maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai
multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte
logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve
probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele
existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar
viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi
ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în
maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată
într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează
inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a
informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată.
Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă
acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii
au pierdut plăcerea de a învăţa.

Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi,
gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun
efort, în mijlocul diverselor aventuri - sportive, de război, politice
sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin
televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le
nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc
plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot
mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea
puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante,
instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai
mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea
lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul
emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să
îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta
din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi
care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau
agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de
moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi
buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne
vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni" şi cum trebuie
transformate ele de către "părinţii inteligenţi". Iată prima dintre
ele:

.        Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc
propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor
economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le
cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva
ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea
vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi
în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le
dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de
neuitat.



.        Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi
alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari
şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de
stres. Părinţii care nu-şi  învaţă copiii să aibă o viziune critică
asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării
sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator.
Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un
consumator. Pregătiţi copilul pentru " a fi", căci lumea îl va pregăti
pentru " a avea".
           Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.
Alimentaţi  amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi
îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă
problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să
ne acceptăm limitele.

.        Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi
învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când
deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din
subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin
critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt
inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
           A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei
nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se
aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea
şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:"Nu mă aşteptam să mă superi în
felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc
şi te respect mult". Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
           Părinţii buni spun: " Greşeşti"; părinţii inteligenţi spun:
"Ce părere ai despre comportamentul tău?" "Gândeşte înainte să
reacţionezi"

.        Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii
inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le
educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute
succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi
aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără
înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în
faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un
"nu", pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici,
nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile
intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a
avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor
lor: "Am greşit", "Scuză-mă", "Am nevoie de tine". Părinţii care nu-şi
cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

.        Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca
nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a
dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem:  a relata
experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a
pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi
n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile,
pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten
foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din
dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru
că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

.        Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani
sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi
agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii
acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut
testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o
persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit
povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea
pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii
preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am
întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat,
chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai
lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea.
Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI
SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.


.        Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu
renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa
copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe
timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt
bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau
autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi "nu" fără teamă.
Dacă ei nu aud "nu" de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă "nu"
de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi
presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un
balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite
clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare
noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a
învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi.
Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexă decât
cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1.  A corecta în public
2.  A exprima autoritatea cu agresivitate
3.  A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4.  A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5.  A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6.  A nu te ţine de cuvânt
7.  A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din
viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă
inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la
următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de
intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund
lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism.
Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu
toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci
pentru a repeta informaţii. În cartea sa, "Părinţi străluciţi,
profesori fascinanţi", tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage
atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia
contemporană.

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi - Augusto Cury

 

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă