Faci parte, fara discutie, Janeta, dintre femeile frumoase de aici, dar asta nu o spun eu ci oglinda! Cea fizica si mai ales cea a sufletelor noastre!
dragele mele , dragele mele... ascultati voi la o tanti batrana cu braul de lana ...
cand eram copil , cam pe la 10-11 ani eram tare urata , dar urata cu crengi , nu alta . lunga , slaba si zaluda ( vorba versului ) si pe deasupra neagra la fata ca o tiganca din satra . biata mama , saraca , incerca si ea ce putea si la cum se pricepea sa ma mai impodobeasca ba cu o rochita cu volanase si guleras dantelat ( de atunci urasc gulerasele dantelate ) menita sa-mi acopere genunchii vesnic juliti si gatul luuung ca la girafe , ba imi mai trantea pe cap un batic pictat de matusa mea ( frumos tare , dar eu numai moaca de batic pictat nu aveam ) sau imi croseta cu greu ( ca talent la crosetat nu prea avea , saraca ) cate o bluzita gen poupee care facea din mine o adevarata caricatura . ce sa caut eu in toalele alea ? eu eram baietoasa , jucam turca cu baietii spre groaza mamei si a geamurilor de la case si-mi faceam cracane pentru invizibile cu care trageam in ciorapii donsoarelor de pe strada . cand , impreuna cu celelalte fetite de pe strada ne jucam "de-a printesele" eu aveam asigurat intotdeauna rolul surorii mai mari , mai rea si mai urate . pentru sora cea mica era o adevarata bataie si cine pierdea batalia primea in mod automat locul surorii mijlocii ( macar ) . mie nu-mi pasa ca eram sora cea mare ( desi ca varsta eram cea mai mica ) pentru ca eu adoram sa ma joc , sa improvizez si sa fac din reaua si urata surioara un personaj pe care toti copii si-l doreau sa-l vada . un mic clovn , ce mai .
niciodata nu am avut complexul urateniei mele ( desi , fiind atat de neagra si cam ...strabica , copii ma gratulau cateodata cu cate o strigare nu tocmai placuta ) pana intr-o zi cand fiind la plimbare cu mama prin Cismigiu , impopotonata in hainute de genul celor descrise mai sus , mama intalneste o fosta vecina pe care nu o mai vazuse de niste ani buni .vorbesc ele ce vorbesc cand , la un moment dat aia o intreaba pe mama daca eu sunt fata ei ( cam cu semnul mirarii intrebarea , ce-i drept ). da , zice mama mandra de mine ( ca orice broasca isi vede puiul print ) , nu-i asa ca e frumoasa ? mda , spune aia , e...finuta ( scorpia dracu` ) . atunci a fost prima si ultima data din viata mea cand m-am simtit cu adevarat urata . si tot de atunci cand aud cuvantul "finut/a " mi se zbarleste parul pe ceafa .

noroc ca o data cu pubertatea ratusca cea urata s-a transformat intr-o lebada mai mult decat acceptabila

de ce v-am povestit toate astea ? ca sa va lamuresc ca eu stiu foarte bine cum stau si ca m-a ferit dumnezeu de complexe inutile . repet insa , stiu foarte bine cum stau si singura teama pe care o am ( si pe care am avut-o dintotdeauna ) este teama de ridicol .
in cazul asta o sa am nevoie de ajutorul vostru . sa ma trageti de maneca in momentul in care veti observa ca nu-mi mai functioneaza compasul .
va iubesc !