nu copilaria si nesatisfacerea unor curiozitati sau a unor necesitati sunt vinovate de ceea ce ne tine legati
Foarte corect. Nu copilari este vinovata, ci protagonistii

!
Se pare ca in exclusivitate problemele cu care se confrunta adultii isi gasesc (din pacate) radacinile in copilarie. Pentru cei care se limiteaza la o singura viata - viata actuala, psihologia si derivatele ei gasesc raspunsuri plauzibile si statatoare in picioare pentru problemele oamenilor, reducand totul si explicand de altfel cum copilaria cu evenimentele ei complexe si profunde afecteaza toata vata adultului.
Pentru cei care cred in existenta altor vieti, si a altor vieti decat prezenta (trecute si viitoare), ezoterismul ofeta si el prin interpretarile Legii karmice si a legii iubirii explicatii, justificari ale problemelor cu care se confrunta individul la un moment dat.
p.s. vreau sa fiu dependent de iubire si de fericire si sa ma si tratez cu ajutorul unei persoane care sa sufere de aceleasi dependente 
Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se intample! Asa spune o vorba din popor!
Hehee...eu pe inversul tau: nu vreau sa fiu dependenta de absolut nimic (dar inca sunt) si vreau sa ma "tratez" singura sau cu ajutorul unui terapeut/carti/cursuri, etc nu al unui partener, pentru ca rezolvandu-mi o parte din probleme, sa imi ofer sansa sa atrag in viata mea un alt tipar de individ/situatii/experiente fata de ceea ce am atras pana acum.
Un depedent de iubire si de fericire emite pretentii fata de cei din jurul lui: vreau iubire, arata-mi ca ma iubesti, daruieste-mi fericire, pentru ca toate acestea EU NU MI LE POT OFERI singur.
Un individ care nu este depedent de cele de mai sus spune: am nevoie de iubire si de fericire. Recunosc in mine aceasta nevoie si o accept ca pe ceva care este absolut firesc. Ma simt bine singur, am momente de fericire si traiesc iubirea in multiplele-i forme si manifestari si fara a fi cineva langa mine. Si totusi, daca la un moment dat cineva va dori sa-mi fie alaturi, fericirea si iubirea mea vor spori impreuna cu acel cineva. Adica individul a ajuns sa se simta bine si singur, implinit si linsitit, fara a neglija dorinta de a fi cu cineva alaturi,
fara a emite pretentii ca celalalt sa ii implineasca nevoile.Ca de fapt jugul relatiilor de la emiterea de pretentii porneste: ceea ce nu poti tu sa faci, il obligi sub o forma sau alta pe celalalt sa faca (ca si in copilarie: "eu sunt mic si nu pot, fa tu in locul meu

)!
Si daca e sa atragi o persoana cu aceleasi dependente ca ale tale, crezi ca veti avea fiecare in parte suportul necesar sa vi-l oferiti reciproc la momentul potrivit? Daca va nimeriti amandoi intr-o criza de iubire tu dependent de iubire, ea dependenta de iubire. Tu pretinzi, ea pretinde. Tu ceri ce n-ai, ea cere ce n-are. Cum veniti fiecare in intampinarea nevoilor celuilalt daca n-aveti cu ce?
Din fericire universul este mult mai intelept decat noi si ne trimite pe de o parte "oglinda"/partenerul potrivit care sa ne oglindeasca slabiciunile, defectele, etc iar pe de alta parte in aceeasi persoana ne trimite si acel suport-resursa pe care noi nu-l avem dezvoltat in noi insine decat poate in stare de germene, pentru a ne putea completa (daca il lasam) si pentru a ne intregi ca individ.