
Într-o zi o să mă las și eu... dacă nu mă lasă ele înainte.
Dar asta cu fixativul mi-a amintit de o tipă, cred că dependentă și ea

. Mergeam la București cu avionul și i-au confiscat fixativul. Noi mergeam la o consfătuire, ne întorceam a doua zi, dar ea și-a luat un fixativ din ăla de juma de metru. De altfel cică foarte bun, scump și...abia început.
S-a pierdut când a auzit (deși nu era prima dată când mergea cu avionul) că trebuie să-l lase acolo. Foarte inocentă l-a întrebat pe lupul cel rău:
”Si eu ce fac mâine dimineață?” Evident tipul, era și tânăr, n-a înțeles dramatismul situației și nu i-a acordat nici atentie, nici răspuns.
În fine, a întrebat ea cât se păstrează, a aranjat să vină cineva să îl recupereze. A doua zi a fost prima dată, în vreo 10 ani, când am văzut-o pieptănată natural și ... nefixat. Și îi stătea foarte bine. Dar n-am convins-o să renunțe.