eu cu fii-meu obisnuim sa terminam povestile dupa imaginatia noastra, eu spun o fraza, el o completeaza. am renuntat demult la "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" tocmai pentru ca nu vreau sa-i inoculez astfel de credinte despre relatii: ca totul e roz, ca dureaza vesnic, etc.
Uite-aici:
"Cu siguranţă, ocazia de a fi de folos barbatului iubit este ingredientul principal al atracţiei. La rândul lor, bărbaţii au mărturisit că vor să găsească pe cineva care să-i ajute, să le controleze comportamentul, să le asigure sentimentul de securitate sau să-i salveze - cineva care să fie, după expresia unuia din clienţii mei bărbaţi -femeia în alb".
Tema femeii care-i reabilitează pe bărbaţi prin forţa iubirii ei altruiste, perfecte, atotconsimţitoare, nu este nicidecum modernă. Basmele -constituind, în felul în care o fac, cele mai importante lecţii ale culturii care le creează şi le perpetuează în timp - ne oferă, de veacuri, variaţiuni ale acestei teme. în Frumoasa şi bestia", o tânără frumoasă şi inocentă întâlneşte un monstru respingător şi înspăimântător. Ca să-şi salveze familia de mânia lui, consimte să trăiască alături de el. După ce îl cunoaşte mai bine, reuşeşte să-şi învingă dezgustul şi chiar să-1 iubească, în pofida înfăţişării sale exterioare dezgustătoare. Atunci se petrece, bineînţeles, miracolul şi chipul de monstru fioros dispare, iar el îşi reia înfăţişarea umană, de prinţ. Sub noua înfăţişare, îi este nu doar recunoscător, ci şi
partener potrivit. Astfel, iubirea pentru el şi acceptarea chipului său monstruos sunt răsplătite însutit când Frumoasa îşi ia locul
cuvenit lângă el pentru a duce, împreună, o viaţă binecuvântată.
Ca orice basm care a înfruntat secolele, fiind povestit şi repovestit, Frumoasa şi bestia" este întruchiparea unui adevăr spiritual profund în contextul unei poveşti eterne.
Adevărurile spirituale sunt greu de înţeles şi chiar mai greu de pus în aplicare, pentru că de multe ori ele contravin valorilor contemporane. La fel,
există tendinţa de a se da o anume interpretare basmului, care reconsolidează o prejudecată culturală, iar în aceste condiţii, se trece uşor cu vederea peste semnificaţia lui profundă. Dar mai întâi, să aruncăm o privire la prejudecata culturală pe care basmul pare s-o evidenţieze, şi anume că
o femeie poate
schimba un bărbat dacă îl iubeşte îndeajuns. Această credinţă, atât de puternică şi perseverentă, pătrunde până în străfundurile psihicului individual şi colectiv. Se reflectă insistent în vorbirea şi comportamentul cotidian afirmaţia culturală tacită că putem îndrepta pe cineva prin forţa dragostei noastre şi că, dacă suntem femei, e chiar datoria noastră să o facem. Când persoana la care ţinem nu acţionează şi nu simte cum vrem noi, căutăm cu tot dinadinsul posibilităţile de a schimba comportamentul sau mentalitatea acelei persoane, cu binecuvântarea celorlalţi, de obicei, care ne sfătuiesc şi ne încurajează efortul (Ai încercat şi...?"). Chiar mass media se prinde în joc şi reflectă acest sistem de idei preconcepute, consolidându-1 şi perpetuându-1 prin impactul pe care îl are, şi delegând femeia să-1 pună în aplicare. De exemplu, revistele pentru femei, şi chiar publicaţiile de interes general, au mereu articole de genul cum să-ţi ajuţi bărbatul să devină...", în timp ce articolele corespunzătoare, cum să-ţi ajuţi partenera să devină..." sunt practic, inexistente, în publicaţiile pentru bărbaţi.
De ce ne atrage pe noi, femeile, ideea de a schimba persoana nefericită, bolnavă de lângă noi, într-un partener perfect? De ce este acest concept atât de tentant în pofida încercărilor la care ne supune? Pentru unele, răspunsul e limpede: morala iudeo-creştină
cuprinde porunca de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi. Suntem învăţate că avem datoria să răspundem cu compasiune şi generozitate celor aflaţi în nevoie. Să nu judecăm, să ajutăm; asta pare a fi obligaţia noastră morală.
Din nefericire, aceste motive pline de virtute explică indubitabil şi integral comportamentul milioanelor de femei care decid să-şi ia ca parteneri bărbaţi violenţi, indiferenţi, abuzivi, cu carenţe afective, dependenţi, sau altfel spus, incapabili de iubire şi atenţie. Femeile care iubesc prea mult fac această alegere din
obsesia compulsivă de a-i controla pe cei dragi, nevoie care îşi are originea în copilărie, când fetiţele au trăit deseori emoţii copleşitoare ca teama, furia, tensiunea insuportabilă, vinovăţia, ruşinea, mila faţă de sine şi faţă de alţii.
De exemplu, a nu observa (a nega) cât de mare s-a făcut copilul, poate fi o modalitate de evitare a sentimentelor cauzate de plecarea copilului de acasă. Şi dacă vreunul din membrii familiei încearcă, cumva, să destrame negarea descriind, de exemplu,
situaţia familiei în termeni exacţi, restul familiei va opune o rezistenţă puternică. Ridiculizarea e adeseori folosită pentru a aduce la ordine persoana ieşită din rând, sau, dacă asta nu are efect, renegatul va fi exclus din cercul acceptării, afecţiunii sau activităţilor.
După cum subliniam, Frumoasa şi bestia" pare să fie un mijloc de perpetuare a convingerii că femeia are puterea de a transforma un bărbat dacă îl iubeşte cu adevărat. La acest nivel de interpretare, basmul pare să susţină că negarea şi controlul sunt, ambele, metode de realizare a fericirii. Frumoasa, iubindu-l necondiţionat (negare) pe monstrul fioros, pare să aibă puterea de a-l schimba (control).
Această interpretare pare" corectă pentru că se potriveşte rolurilor sexuale dictate de cultura noastră. Cu toate acestea, eu sunt de părere că această interpretare simplistă nu sesizează semnificaţia acestui basm, asupra căruia timpul nu şi-a pus amprenta.
Faptul că basmul a supravieţuit nu e din cauză că promovează preceptele şi stereotipurile culturale ale vreunei epoci. El a învins timpul pentru că întruchipează o lege metafizică profundă, o lecţie vitală despre cum să ne trăim viaţa înţelept şi just. Care este, aşadar, semnificaţia basmului? Este
acceptarea".
Acceptarea este antiteza negării şi controlului. Este
disponibilitatea de a recunoaşte realitatea şi de a-i permite să fie aşa, fără să avem impulsul de a o schimba. In asta constă fericirea, izvorâtă nu din manipularea condiţiilor exterioare sau a oamenilor, ci din dezvoltarea unei păci interioare chiar în faţa încercărilor şi dificultăţilor.
Amintiţi-vă,
Frumoasa din basm nu urmărea să transforme Bestia. Ea l-a judecat în mod realist, l-a acceptat aşa cum era şi l-a apreciat pentru calităţile lui. N-a încercat să facă un prinţ dintr-un monstru. Nu şi-a spus: Voi fi fericită când el nu va mai fi monstru!" Nu l-a compătimit pentru felul cum arăta şi n-a căutat să-l schimbe, în asta constă lecţia.
Datorită atitudinii ei de acceptare, el a fost liber" să redevină ceea ce era de fapt. Faptul că eul său adevărat
s-a întâmplat să aibă înfăţişarea unui Făt-Frumos (partener perfect pentru ea) demonstrează simbolic că ea" a fost recompensată astfel pentru atitudinea ei de acceptare.
Acceptarea unei persoane aşa cum e, fără să încerci s-o schimbi prin încurajări, manipulări sau coerciţie, este o formă superioară
de iubire, dar aproape inaccesibilă multora din noi."
Robin Norwood
