Se spune ca recunoasterea unei probleme pe care o ai este primul pas in rezolvarea ei. Oare? Da, laudabil sa poti recunoaste ca esti un om singur. Ti-ai admis problema si... Si, ce? Te ajuta cu ceva sa iesi din singuratate simpla admitere? Zic ca sunt mai multe feluri de singuratate (oricum, cel putin doua) si ca trebuie analizat tipul de singuratate in care te simti a fi si cum trebuie sa actionezi in functie de asta. A admite doar si atit, nu foloseste la nimic.
Eu sunt o persoana activa social, interactionez cu oameni, am citiva prieteni buni cu care pot vorbi orice imi trece prin cap si stiu ca m-ar ajuta la nevoie chiar daca as suna in creierii noptii. Din punctul asta de vedere daca m-as plinge ca sunt singur, ar fi nedrept. Si cu toate astea ma simt singur si inutil, atit pentru ca resimt lipsa acelei persoane speciale, dar si in general. Suna ciudat, nu? Avind in vedere ce-am zis mai inainte. Esti multumit ca te integrezi dar nu te poti bucura de asta.
@marcutza spune ca avem acest forum, deci nu suntem siguri. Hai sa va zic parerea mea si scuze daca par pesimist. Nu sunt. Stiti doar, pesimistul e un optimist realist

M-am inscris in aceasta comunitate si vin pe acest forum cu oarecare reticenta si retinere, fiindca am capatat o repulsie relativ recenta fata de acest tip de socializare. Asta dupa citiva ani de zile in care socializarea mea a fost preponderent online. Ii cunosc si bucuriile si dezamagirile, avantajele si dezavantajele.
Pina la urma noi aici oare nu facem altceva decit sa ne amagim? Petrecem niste ore in fata unui ecran, schimbam cuvinte calde si incurajari virtuale cu niste necunoscuti, unii ajung sa ne "placa", de altii ne "atasam" si cind am inchis calculatorul, ne intoarcem la singuratatea noastra REALA. Eludam, asta facem. Ne inchipuim pentru citeva ore ca traim si ca nu mai suntem singuri doar pentru ca la capatul cuvintelor citite se afla un om real. Aici suntem tandri, impaciuitori, incisivi, glumeti, tristi, bucurosi etc. Dar imediat ce ne intilnim fata in fata, daca ne intilnim, toate astea dispar si constatam ca suntem altfel decit in online. Unde suntem cu adevarat noi insine? Aici, unde e mai usor sa fii indraznet, impaciuitor, deschis pentru ca nu trebuie sa privesti pe nimeni in ochi, sau in viata reala? Pare mai degraba ca traim doua vieti paralele. Si se pare ca ne place asta.