Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Bavaria, lacuri si munti 11 - 19 iulie 2020.
admin:
Calatoria noastra a continuat pe un drum cu peisaje superbe, am strabatut locuri cu atat de multa verdeata incat aveam impresia ca am ajuns la curtea lui Verde-Imparat. Casute incarcate de flori, ferme, turle de biserici ca niste creioane ascutite. Si apropierea muntilor. Uluitor de frumos!
Ne-am oprit intr-un punct de belvedere la capatul podului peste lacul Sylvenstein, o superba acumulare de apa a raului Isar. O plimbare pe pod, admirand panorama muntilor si albastrul ireal al lacului.
A venit apoi un moment in care, in fata unui pod, a fost nevoie sa aleg: merg pe scurt spre Garmisch-Partenkirchen, gazda noastra pentru urmatoarele 4 nopti sau o luam pe ocolite, prin rezervatie, pentru a ajunge la inca doua lacuri alpine. Vizitarea acestora o programasem pentru drumul de intoarcere, dar pentru ca vremea era perfecta, pentru ca toata lumea era entuziasta si dornica sa continuam in acea zi, am cotit-o peste podul de la Vorderriss, am platit taxa de rezervatie si am luat-o pe un drum ingust care tot urca-urca. Calatoria asta pana la lac, prin rezervatie mi-a ramas adanc in minte si musai ca trebuie sa ma intorc si s-o iau mai pe indelete. Drumul se intersecteaza cu Isar-ul si are cateva panorame asupra vaii sale. Iar jur-imprejur esti inconjurat de munti gigantici, ceea ce-ti da senzatia unei intimitati, unei apropieri aproape totale de natura.
Tot asa, admirand in dreapta si stanga, am ajuns intr-un mic sat, Wallgau, cu case sfioase, ascunse una in spatele alteia. O explozie de culoare in fata, o multime de flori ce imbujorau verdele omniprezent. Privind in fata, mai trageam cu ochiul din cand in cand in stanga si dreapta, la ordinea aceea germanica, unica, la cat de usor si simplu se poate obtine frumosul, natural, fara nici un artificiu.
Am ajuns la primul dintre cele doua lacuri foarte apropiate unul de celalalt: Walchensee.
Am gasit surprinzator pentru o luna de vara bavareza, loc de parcare, dar probabil pentru ca era deja dupa-amiaza, lumea parasise plaja si se indreptase spre casa. Am vrut sa vizitam un mic sat viking, folosit pentru filmari. Dar tocmai se inchisese, asa ca l-am privit doar peste gard...Tot am reusit doua fotografii.
Cu o telecabina se poate ajunge deasupra lacului:
Dupa 30 minute de relaxare si tolaneala, am revenit la microbuz. Nu pentru mult timp, pentru ca urma celalalt lac, Kochelsee. Nu am reusit sa opresc la panorama lacului, era pe partea opusa si drumul ingust si in serpentina nu permitea o trecere. Asa ca ne-am multumit s-o vedem din mers. Am mai oprit, dar nu la lac, ci undeva dupa, intr-un peisaj rupt parca din poveste...Dar pentru a vedea cum arata lacul. am cautat pe internet cateva imagini, asa ca va puteti face o idee despre acest colt de paradis:
De aici ne-am indreptat direct spre Garmisch-Partenkirchen, in mai putin de o jumatate de ora eram in fata hotelului in care urma sa ne petrecem 4 nopti. La receptie surpriza: dupa un dialog incropit in germana, am gasit ca suntem romani amandoi si ne este mai usor sa vorbim in limba noastra... :) N-am zabovit mult in camere si am pornit spre centru vechi, spre zona pietonala. De la hotel pana la Chamonixstraße, de unde incep magazinele si restaurantele, erau doar 5 minute de mers, asa ca imediat ne-am aflat in mijlocul superbelor cladiri. Am gasit si o terasa unde sa mancam, asa ca plimbarea noastra s-a terminat cu o masa delicioasa, stropita la alegere cu Aperol sau schnapps.
A fost o seara minunata, petrecuta cu oameni minunati, intr-un loc minunat. M-am simtit grozav de bine si la mine asta se masoara prin numarul de fotografii facute...O sa va convingeti mai jos cam care a fost starea mea. :)
Hotelul in care am stat:
Si fotografii facute in centrul statiunii Garmisch-Partenkirchen:
Asa s-a sfarsit o alta zi superba de vacanta bavareza. Urma o noapte in care m-am foit, m-am intors pe toate partile, iar la 4:00 eram deja treaz. Era ziua in care programasem sa urcam la platforma AlpspiX....
admin:
Ne gandim de multe ori, cum ar trebui sa arate o zi perfecta in viata noastra. Unde ar trebui sa fim, ce sa facem, cu cine sa ne-o petrecem. Unii se vad pe o plaja alba, pe malul unei mari de azur, altii intr-un bar cu atmosfera frenetica, altii intr-un muzeu, altii se vad intr-un loc romantic.
Pentru mine intotdeauna muntele a insemnat locul perfect. Unde ma pot relaxa, unde ma pot linisti si bucura deopotriva. O zi senina, acolo in creierul muntilor, inseamna fericirea, e greu de exprimat ceea ce simt acolo. Emotie, fascinatie, bucurie nemasurata.
Ei sa stiti ca asa a fost aceasta zi, a treia de excursie. La 04:00 eram trezit si faceam planuri. Am verificat mai multe site-uri si toate aratau o zi superba la munte. Asa ca m-am gandit sa propun celor din grup sa facem in acea zi ambele varfuri si Alpspitze care era deja programat si Zugspitze, acolo unde urma sa mergem in ultima zi de sedere in Bavaria. M-am gandit ca ce e in mana nu-i minciuna si e pacat sa ratam o asemnea oportunitate.
Am fost tare inspirat. Daca nu mergeam atunci, nu mai aveam ocazia sa ne bucuram de panoramele de vis de pe Zugspitze. In urmatoarele zile vremea s-a schimbat si vizibilitatea la 3000 metri s-a schimbat in rau.
Asa ca iata-ne la poalele Uriasului Germaniei, gata de aventura. Am cumparat fiecare bilete combinate, pentru ambele varfuri, facand in felul asta o economie de vreo 15 EURO. Cu biletele in mana, am asteptat sa ne vina randul la imbarcarea in gondola si odata urcati am avut ocazia sa parcurgem 2000 de metri in doar 15 minute...Jos se asterneau peisaje de vis si n-am pierdut ocazia sa fac o multime de poze. O parte o sa le vedeti mai jos.
Sus, la cativa metri de varf este un adevarat castel de metal. O infrastructura incredibila care da posibilitatea de a avea panorame superbe, de a cobori la ghetar, de a te da cu sania (si asta in toiul verii). Poti face cumparaturi, poti lenevi pe terase, poti face drumetii. Fiecare are ocazia acolo sus sa-si faca programul cum doreste. Noi le-am combinat, bucurandu-ne un pic din fiecare. Dupa 3 ore minunate, am coborat cu trenul cu cremaliera, ce ne-a lasat in statia de langa lac, acolo unde lasasem si masina. Au fost 3 ore de vis cum este greu sa va imaginati. Fotografiile nu arata nici a zecea parte din ceea ce simtiti si experimentezi acolo.
Interesant este ca varful muntelui este granita intre Austria si Germania. Astfel ca pe platforma superioara exista indicatoare: Bine ati venit in Tirol si bine ati venit in Munchen. Am trecut si noi granita de cateva ori, amuzandu-ne de ineditul situatiei.
Si ziua era doar la jumatate. Urma un alt loc fantastic...dara asta am sa va povestesc maine.
admin:
Dupa entuziasmul cu care povestesc, sunt convins ca se intelege cat de bine m-am simtit, cat de mult m-am bucurat de acele zile superbe! Nu stiu de ce, dar am avut senzatia aceea de inceput a Singles Camp, vremea cand incepusem sa iesim din tara cu microbuzul meu. Atat de fericit plecam la drum, de plin de efuziune. Nu conta cati kilometri am de strabatut, nu ma gandeam la oboseala, la ce poate sa apara pe drum. Ma gandeam doar la cat de frumos o sa fie.
Cu timpul insa am renuntat la drumurile lungi, la plecarea cu microbuzul din tara. Adevarul este ca ajunsesem atunci sa fac si cate 5000 km la un tur, ceea ce insemna foarte mult pentru oricine, indiferent cat de experimentat ar fi. Am strabatut atunci Europa, tin minte ca am batut acum 10 ani toata coasta Adriatica de la un capat la celalalt, am ajuns chiar si la Napoli. Ce vremuri minunate, cata adrenalina amestecata cu dorinta de a arata, de a oferi tot ceea ce pot si stiu.
Ei, acum am simtit acelasi lucru. Eram odihnit fizic dupa cateva luni de stat in jurul casei, eram dorit de calatorie, iar excursia cu microbuzul era extrem de potrivita pentru aceasta perioada. Cadrul era perfect, ce mai depindea era grupul. Si am avut parte de unul perfect. Oameni care vor sa vada, care armonizeaza chiar daca nu au acelasi profil. A existat toleranta, intelegere, respect, ceea ce am admirat mereu la oameni si ceea ce mi-am dorit cel mai mult in Singles Camp. Exact acelasi lucru mi l-au transmis si ceilalti insotitori de grup, ca au avut parte acum, dupa reluarea excursiilor, de oameni foarte faini. Fara indoiala ca a contat mult initiativa si rabdarea pe care am avut-o acum cateva luni pentru a filtra pe cei din comunitate. Adevarul este, si trebuie sa-mi asum greseala, ca am lasat portile putin cam prea deschise in Singles Camp si am fost mai putin exigent in ceea ce priveste respectarea profilului. Asta a permis strecurarea si apoi tolerarea unor persoane mai nepotrivite aici. N-au fost multe, dar au fost stridente in peisajul dominat de oameni faini. Probabil ca la genul asta de oameni, care nu au profile care sa fie remarcate, dorinta ca totusi sa fie vazuti de ceilalti este uriasa si atunci ii determina sa se poarte efectiv prosteste. Altfel nu pot sa-mi inchipui cum o persoana care apare noua intr-un grup de socializare, dupa doar cateva ore incepe sa critice, sa se revolte pe te miri ce pitzicareli. In loc sa se bucure de atmosfera, de ceilalti, preocuparea ei este sa iasa in evidenta...Ei sper ca de oameni din astai am scapat deocamdata pe aici...
Dar uite ca in loc sa povestesc despre frumos, am ajuns sa vorbesc despre urat, despre cateva cazuri izolate, care nici macar nu ar trebui luati in considerare. Asa ca ma intorc la povestea acelei zile, minunate prin tot ce ni s-a oferit. Dupa Zugspitze (2.962 m), iata-ne la poalele altui urias: cu o altitudine de 2.628 m, Alpspitze, cu culmea sa piramidală este simbolul Garmisch-Partenkirchen.
Undeva nu departe de varf s-a construit o platforma in X, Alpspix, care da posibilitatea unei panoramari exceptionale. Acolo vroiam sa ne incepem tura, asa ca am luat gondola din dreapta (cea nou construita) si am urcat pana sub platforma. Este acolo o terasa mare, unde lumea se bucura de soare, in fata unui ceai cu rom sau a unei beri. Ca doar suntem in Bavaria. Pe drumul pana la plaforma erau imprastiate o multime de flori alpine, ca intr-un adevarat parc...Am vazut bulbuc de munte galben (mult mai mic decat la noi, probabil din cauza altitudinii), am vazut sute de margarete, gentiene alpine, rododendron (noi il numim bujorul de munte), iar in zonele mai umede am dat neasteptat de bumbacul de mlastina. Nu stiam ca creste atat de sus. Pini, ienuperi, o varietate mare de muschi, intregeau acel superb tablou. O explozie de culoare, avand pe fundal stancaria Alpilor.
Dupa ce ne-am pozat, dupa ce am admirat panorama, am coborat si am pornit-o in drumetie vreo ora si jumatate. Am facut zeci de opriri, atat era de frumos! Am strabatut un culoar printr-o vale sapata de ghetari, strajuiti de siluetele varfurilor. Grozav sentiment. Asa ca dupa o ora si jumatate, dupa ce am ajuns la Hochhalm, am decis sa mai mergem inca o jumatate de ora, pana la Kreuzeck. Ne-am fi oprit la terasa de acolo, dar era plina ochi. Asa ca am coborat cu telecabina, inapoi de unde am plecat. A fost o experienta minunata, pentru mine repetata, pentru ceilalti o avanpremiera. O zi care sunt convins ca nu o sa uite nicioadata...
Am selectionat o multime de fotografii, mi-a fost greu sa aleg. Am postat o parte dintre ele, urmeaza sa revin dupa amiaza si cu urmatoarele fotografii facute in acea zi petrecuta la o palma de 3.000 metri.
admin:
Revin cu celelalte fotografii...
admin:
Daca am avut o zi a lacurilor, una a muntilor si daca tot am ajuns in Bavaria, atat de vestita pentru castelele sale, era firesc sa ma gandesc si la o zi deducata acestora. Inainte de plecare am introdus suplimentar in program Linderhof si acolo, pentru ca am vazut ca grupul isi doreste, am adaugat si Neuschwanstein.
Asa ca am pornit mai intai catre Linderhof, castelul mai apropiat. Deși Linderhof este mult mai mic decât castelul de la Versailles, dar influența este mai mult decat vizibilă. Ludovic al II-lea a fost un mare admirator al lui Ludovic al XIV-lea al Franței, adoptând chiar și deviza "nec pluribus impar" a regelui francez, care poate fi văzută pe plafonul vestibulului de la Linderhof, de acolo de unde am inceput vizita interioara a castelului, insotiti de o ghida o tipa foarte simpatica din Ettal,
Linderhof (sau curtea teiului, cum s-ar traduce din germana) a devenit celebru grație ctitorului său, regele Ludwig II (Ludovic) al Bavariei, un personaj ciudat, care a condus Bavaria timp de aproape un sfert de secol. Fiu al regelui Maximilian al II-lea, a ramas cunoscut ca "regele lebada" sau ca "regele nebun". Lebada pentru ca era indragostit de imaginea acestei pasari si nebun, pentru ca tipul traia in alte sfere decat cele pamantene. Indragostit si coplesit de fantezia muzicala a lui Wagner, a incercat sa aduca in realitate visele artistice ale acestuia.
Ludwig al II-lea a avut fixatia de a construi castele. A ordonat ridicarea a trei, dar a din pacate pentru el a apucat să îl vadă terminat doar pe cel care il vizitam in acea dimineata. Linderhof (inaugurat în 1878, pe locul unei foste cabane de vânătoare a tatălui său), are o multime de curiozitati si un lux si o opulenta care aminteste de Versailles. Am parcurs impreuna cu expoicatiile ghidei cateva camere ale palatului, exclamand in minte la fiecare pas: "extraordinar!" Cristalele si poretelanurile cele mai fine, tapiserii extravagante, obiecte decorative din lapis lazuli si alabastru.
Desi ploua marunt, am avut parte de o plimbare minunata prin superba gradina si am avut ocazia de a admira de doua ori jetul de apa al fantanii centrale. Au fost 3 ore de haladuiala la curtea regelui nebun, o incursiune in paradisul pe care acesta si-l crease acolo...
Am parasit curtea Regelui Lebada, nu inainte de a fi uimiti inca o data de rigoarea germana. Spuneam ca Linderhof inseamna ""Curtea Teiului", asta pentru ca elementul central si tema castelului este un tei. Acum acesta are 300 de ani, dar arata ca unul de 30. Explicatia? Grija fantastica care ii este acordata. Cat am fost noi acolo, un grup de gradinari au sosit, au descarcat tot felul de unelte si au inceput sa sfredeleasca pamantul in zona de radacina a teiului. Api in gaurile formate au turnat o solutie "tratament", care mineralizeaza pamantul. Cum spunea unul dintre gradinari: "Este copacul regal, cum sa nu-i acordam maxim de atentie?!". Oameni destionici, migalosi, eficienti, rigurosi nemtii astia. Si cand ma gandesc ca unii ii vorbesc de rau...Nu pot sa-mi explic altfel decat prin faptul ca sunt din punct de vedere al dezvoltarii la multe trepte de ei, asa ca la vreo 300-400 de ani... :-[
De la Linderhof am pornit spre alt castel al regelui Ludwig al II-lea: Neuswanstein. Am avut parte de un drum de poveste, o parte din el strabatut pe malul lacului Plansee.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă