Arhiva > Arhiva
Viata si valoarea ei
julia:
Atunci a aflat deja raspunsul la intrebarea din titlu, care e valoarea vietii tale.
aloevera:
Te intrebi cu sinceritate daca vrei sa-ti fie cineva prin preajma si in functie de raspuns, vei sti ce sa faci Jean
julia:
eu vreau, dar nu oricine. si atunci fac "curatenie".
julia:
Recent o batranica de 98 de ani pe nume Irene a murit. Dar dincolo de banalitatea acestei morti, Irene in timpul celui de al doilea razboi mondial, fiind de etnie germana, a cerut permisiunea sa lucreze in Lagarul de concentrare pt evrei din Varsovia ca si croitoreasca sau femeie de servici.
Mai tarziu s-a dovedit a avea un motiv bine intemeiat: aflase ce intentii marsave aveau nazistii cu copiii evreilor. Asa ca zilnic ea scotea copiii supusi pieirii intr-o cutie de unelte sau un sac de panza groasa (pt copii mai mari) pe care le cara cu ea intr-un carucior!
De asemenea mai avea un caine dresat sa latre ori de cate ori era nevoie sa intre si sa iasa din lagar, dar mai ales pt a latra ca sa acopere scancetele copiilor ascunsi in carucior!
Soldatii nu banuiau nimic pt ca era germanca si nu aveau nimic importriva cainelului! In tot acest timp ea a reusit sa smulga din gheara mortii 2500 de copii sau bebelusi.
Totusi ea a fost prinsa si a fost batuta cu bestialitate de compatriotii sai, fiindu-i rupte in bataie si bratele si picioarele.
Irene a tinut o evidenta a tuturor copiilor salvati de ea, carora le scrisese numele intr-un jurnal inchis intr-un borcan si igropat in spatele casei ei. Cu ajutorul acestuia ea a incercat sa localizeze parintii copiilor care au supravietuit la sfarstiul razboiului si sa le reuneasca familiile, dar majoritatea fusesera ucisi in camerele de gazare naziste. Astfel ca toti copiii care au fost salvati de ea au fost plasati in familii adoptive sau case de copii.
Anul trecut Irene a fost nominalizata pt Premiul Nobel pt Pace pt anul 2007. Dar nu a fost aleasa castigatoare!
Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o justificare a existentei mele pe Pamint si nu un titlu de glorie. Irena Sendler
luciamanta:
Este ciudat faptul că de ori câte ori părăsesc Bucureştiul şi ajung în alte oraşe lucrurile parcă se întâmplă şi se "leagă" mult mai repede... Lucrurile, faptele, evenimentele acţionează prin acumulare parcă, în timp de acasă am sentimentul construcţiei pe nisip... Dar poate este doar o impresie.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă