Îngăduiţi-mi să vă spun câte ceva despre mine şi vă doresc răbdare în lecturarea celor ce urmează. O experienţă personală a mamei mele cu Domnul Hristos s-a materializat cu 2 zile înainte de naşterea mea, când în vis, i-a apărut un mesager al Domnului, Sfântul Arhanghel Mihail care a înştiinţat-o că pe data de 3 mai 1965 va naşte o fetiţă şi că această fetiţă va trebui să poarte numele de „Mihaela”. În momentele acelea, nu ştiu cât a crezut în visul acela mama mea. Dar în ziua menţionată în vis, m-am născut. A fost surprins tatăl meu de faptul că nu eram băiat. Mama nu a fost. Ea a fost încântată de aşa o veste bună. A fost descumpănită naşa mea „Lucia”. De ce? Prenumele meu fusese hotărât cu 3 ani înainte de naştere şi acela era: „Lucia”. Mama a spus că are o obligaţie morală faţă de Dumnezeu, care i-a acordat aşa un credit de suflet şi un privilegiu spiritual de neegalat. Prin urmare, părinţii mei au hotărât ca primul meu nume să fie „Mihaela” şi al doilea „Lucia”.
Eu am fost o persoană încercată de Dumnezeu, dar în acelaşi timp avertizată la timp şi ajutată să depăşesc căderile prin care am trecut.
Am fost căsătorită timp de 1 an la vârsta de 22 ani, apoi am divorţat. Sunt jurist de profesie, am profesat câţiva ani la Banca Internaţională a Religiilor si apoi la Trustul Montero-Pumac. Actualmente sunt funcţionar public şi sunt necăsătorită.
De când mă ştiu sunt credincioasă; şi nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Am fost şi sunt foarte bolnăvicioasă. Referitor la boala mea de hipertiroidie, guşă polinodulară, aş avea de relatat emoţia unei întâmplări unice pe care am trăit-o în anul 1999, când aveam vârsta de 34 de ani. Fiind în pelerinaj la Mânăstirea Dintr-un Lemn, am intrat în biserica de acolo şi în timp ce mă rugam în faţa sfintelor icoane, o măicuţă - care parcă ştia suferinţa mea - m-a rugat să mă îndrept din nou către icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Respectiva călugăriţă a luat de la icoana Fecioarei, una dintre multele garoafe care împrejmuiau icoana şi care se păstraseră proaspete, în ciuda celor câteva săptămâni de când fuseseră puse lângă icoană, fără pic de apă. Atunci, la îndemnul călugăriţei, m-am rugat cu lacrimi Fecioarei Maria şi cu acea floare mi-am atins partea dureroasă a lobilor tiroidieni, iar durerea a dispărut până în ziua de azi. Aşa a vrut Domnul Hristos şi Sfânta Fecioară să înceteze o durere care persista de 14 ani şi care nu cedase nici unui tratament.
V-aş mai relata o serie de lucruri, de revelaţii trăite şi binecuvântate de Domnul Iisus, revelaţii care pot fi confirmate de cei de lângă mine şi nu numai, dar cred că vă pun prea mult răbdarea la încercare şi la urma urmei, poate o să mai scriu, căci fiecare din treptele credincioşiei mi-a lăsat în albumul personal imagini dintre cele mai memorabile, unele întrecându-se pe altele.
