Arhiva > Arhiva
Omul fiinta sau android?
iulielf:
Dar, nu cumva insasi faptul ca crezi ca exista un "diavol" face parte tot din aceleasi chestii "orientale" ?
Catalina_M:
Credinţa în diavol e cea mai puternică mărturie de credinţă în Dumnezeu. Dacă esti conştient de existenţa Binelui, automat eşti conştient şi de existenţa Răului şi viceversa. Altfel nu am putea defini nici una, nici alta. Căci ce e bine nu e rău şi ce e rău nu e bine. Sunt noţiuni care nu pot fi definite decât aşezându-le faţă în faţă cu opusul lor. (aşa mi-au spus cei responsabili cu creşterea şi educarea mea şi eu i-am crezut)
Cât despre deja vu, am întrebat toţi specialiştii psihologi şi neurologi care mi-au ieşit în cale. Mi-au zis că e doar o senzaţie care are la bază elemente, fragmente asemanătoare cu alte situaţii pe care noi le amestecăm şi le îngurgităm ca pe ceva extraordinar, bizar sau paranormal. Nu au reuşit sa mă convingă pe deplin. Încă cred că e vorba de o conştiinţă comună a tuturor care au trait înaintea noastră la care ne conectăm prin sensibilitatea le ceea ce se numeşte sentimentul comun al vieţuirii. Sau poate mergem prea departe cu imaginaţia din pricina afectivităţii sporite legate de anumite împrejurări placubile. O fi dorinţa de a trăi mai intens o senzaţie mai puternică decât realitatea...
steliana:
Omul... Spirit intrupat !
Manfred:
Cele mai vechi indicii că sîntem doar nişte roboţei ne vin din religie. Cam toate religiile susţin că sîntem doar nişte manufacturi sau făcături, cum preferaţi.
Aproape totul este preprogramat în noi încă din momentul “fabricaţiei”, durata existenţei noastre şi etapele ei. Avem un ceas intern bine ascuns în ADN care ne fixează sfîrşitul copilăriei, ne dictează cînd să apară atracţia sexuală şi mai ales faţă de cine, şi tot acelaşi ceas ne declanşează îmbătrînirea şi în final moartea.
Mecanismul alegerii partenerului, aşa zisa atracţie sexuală, este de fapt o căutare inconştientă a perpetuării genelor astfel încît să existe un transfer calitativ maxim către noua generaţie de roboţei. În realitate sîntem doar sclavii genelor, scanăm constant orice partener posibil pe care îl întîlnim în viaţa de zi cu zi doar ca să vedem cît de bine e dotat în acest sens. Cînd descoperim ceva interesant în această direcţie spunem despre respectivul că e frumos sau frumoasă, se declanşează automat mecanismul atracţiei, dar s-a constatat că de fapt noi identificăm “frumosul” în simetrie. Adică ne plac oamenii simetrici. Iar oamenii simetrici sînt de regulă sănătoşi, mai exact asimetriile sînt un indiciu al unor anomalii sau boli genetice. Desigur evaluăm partenerul şi după alte criterii, de exemplu o femeie cu şolduri largi ar fi mai capabilă să nască cu riscuri minime un copil, eventual unul cu un craniu mai dezvoltat (şi deci mai inteligent), rezervele de grăsime de pe şolduri i-ar permite supravieţuirea în cazul unei lipse a hrănii, sînii mari pot fi un indiciu că ar putea hrăni copilul pe săturate, etc. dar oricum şi aceste criterii sînt în aceeaşi direcţie a perpetuării optime a genelor.
Apoi roboţeii sînt programaţi să fie mereu nelinştiţi şi nemulţumiţi, să fie mereu într-o eternă căutare. Pentru asta au fost blagosloviţi cu anxietatea. Iar dacă refuză să intre în jocul existenţial îi loveşte depresia. Liberul arbitru se dovedeşte a fi doar o jonglerie într-un ţarc.
Şi ar mai fi multe altele, dar (deocamdată?) mă opresc aici.
Manfred:
P.S. Rezultă o nouă întrebare: om fi şi reciclabili?
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă