Arhiva > Arhiva
Omul fiinta sau android?
admin:
Ne intrebam ce suntem., dar mai interesant ar fi sa aflam “de ce suntem?”, „de ce existam?” sau mai simplu, „pentru ce existam?”.
Daca ar fi posibil sa patrundem in insasi esenta fundamentala a existentei, va trebui sa acceptam ca avem un rol, ca experienta noastra este folosita la ceva. Nu suntem doar niste actori pe o imensa scena improvizata, nici macar doar trecatoare si tranzitive forme de materie. Se spune ca suntem suflete, dar asta fara sa se defineasca ce este acela un suflet, s-a denumit cu acest termen tot ce era nelamurit si indefinitit la un om. Este ceva imaterial, o energie sau o unda? Nimeni nu poate spune. M-a starnit intotdeauna imposibilitatea de a ne explica ce inseamna sufletul si in ce fel genereaza el acea forta care face vie materia. Cred ca niciodata nu vom putea raspunde si asta dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca nu exista suflet. Pentru ca nu am putut explica viata, am inventat un motiv si i-am spus suflet. Daca ar exisa asa ceva, ce l-ar genera? Orice existenta trebuie produsa, este un rezultat al unei actiuni. Si atunci repet intrebarea, dar mai simplu formulata: a cui rezultat este sufletul, cine-l produce? Exista teza transmisibilitatii. Daca ar exista un astfel de fenomen de mutare dintr-un corp in altul, cum s-ar intampla asta, dupa ce reguli si prin ce mod? Din nou, intrebari fara raspuns.
Nu cumva cautam un raspuns pentru ceva produs doar de imaginatia noastra sau de neputinta noastra de a privi mai profund si mai rational lucrurile? De ce cautam tot pe acelasi drum, folosind aceiasi logica? De ce nu incercam oare sa ne rupem de un rationament care nu duce la nici un fir? Cred ca omenirea ar trebui sa faca cativa pasi inapoi, pana acolo de unde s-a plecat cu teoriile care incearca sa explice existenta printr-o combinatie de altfel imposibila: de materie si de imaterial. Cum ar putea doua forme necombinative sa actioneze atat de exact si de cooperant?
Cautam explicatiile existentei de mii de ani, miliarde de oameni. Chiar nu s-a gasit nici unul atat de lucid si de profund sa explice ce este cu sufletul intr-un corp? N-as crede asta, este imposibil de acceptat ca nu am fi capabili sa aducem macar si o dovada in sprijinul teoriei convietuirii suflet – corp. Daca aceasta simbioza ar exista. Deci continui sa cred ca nu cautam unde trebuie, ca plecam de la un rationament gresit, de la o baza de plecare pe care prea am luat-o ca axioma. Hai sa ne indoim macar, sa incercam alt drum, sa vedem de ce am putea da.
Ca si alternativa a bazei de rationament, haideti sa ne consideram niste androizi. Niste elemente mecanice produse, animate si supravegheate. In ce scop si de catre cine?
katie:
Ceea ce ai scris e o aberatie ! Totul are o explicatie fie religioasa , fie stintifica ( ma rog anatomica ).Sufletul este ceea ce este viu in noi si vesnic tanar ! Pe scurt cat avem suflu ( respiratie ) traim , cat avem suflet avem sentimente !
admin:
Ce propuneam eu era o schimbare a bazei de rationament, nu lansam neaparat o concluzie sau o teorie iar folosirea cuvantului aberatie este un pic cam dura intr-o dezbatere. Ceea ce doresc eu este doar o provocare la discutie katie, nimic nu trebuie privit prea rigid. Am lansat aceasta tema din simplul motiv ca pana acum nici religia, nici stiinta n-au putut sa defineasca ceea ce numim noi "suflet". Sau cel putin eu nu consider ca ce a aparut pana acum in acest sens poate fi considerat ca avand o argumentatie si o explicatie rationala. Este foarte simplu sa ascunzi sub un termen generic ceva ce nu intelegi sau nu poti explica. "Sufletul este viul din noi". Nu vreau sa fac o dizertatie din ati explica, ce inseamna a conduce un rationament, pana la a lamuri ceva, pana la a obtine un raspuns. Rationamentul n-are voie sa plece si sa se intoarca exact de unde a plecat. El nu poate fi eficient in conditiile in care se invarte intr-un cerc, adica mai clar, nu poti explica ceva, prin folosirea lui ca argument. Si sa nu uitam ca exista Freud. Individul asta a creat un alt mod de analiza, de rationament, si asta doar pentru ca a fost capabil sa se rupa de dogme sau principii care pana la el pareau de nezdruncinat. Definirea sufletului prin respiratie, nu este cea mai fericita formulare. Eu m-am referit la suflet, nu la suflu, cum popular se numeste actul de inspiratie - respiratie. Acesta din urma este un act mecanic, rezultat in urma unui proces fizic, anatomic. Iar sentimentele tin de forme de energie. Deci nici o legatura intre suflet (sau respiratie cum l-ai denumit) si sentimente. Eu iti propun sa incercam impreuna o abordare de pe pozitii mai putin partizane si care nu includ pe "asa se zice" sau "asa este scris" sau "asa este". Intotdeauna trebuie sa si filtram ceea ce citim sau ne insusim. Pentru a fi siguri ca ajungem la adevar. Ok, katie?
maria171:
intr-o scriere a lui rablais am citit (de muuult) o replica
era ceva de genul: e ciudat ca voi oamenii stiti atat de multe despre univers, dar stiti atat de putine despre voi
Catalina_M:
poate ca e prea intim acest suflet ca sa poata fi definit,descris...
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă