Arhiva > Arhiva
Anunturi ale userilor
luciamanta:
Sindicatele artiştilor cer autorităţilor să ia măsuri, după decesul sopranei Roxana Briban
Federaţia Artiştilor Interpreţi din Romania şi Sindicatul Operei Naţionale din Bucureşti solicită autorităţilor să dispună măsurile legale cu privire la situaţia Operei şi la soarta artiştilor in general, după suicidul sopranei Roxana Briban. Cele două organizaţii vor ca autorităţile să reglementeze situaţia artiştilor din Opera Naţională Bucureşti, dar şi a celorlalţi angajaţi din instituţiile de spectacole şi concerte. Sindicatele cer ca artiştii să aibă dreptul la contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi să beneficieze de protecţia Codului Muncii. Amintim că soprana Roxana Briban, in varstă de 39 de ani, s-a sinucis, sambătă, soţul artistei, precizand că aceasta a suferit un şoc după ce a fost dată afară de la Opera Naţională din Bucureşti, in 2009. In schimb, Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei, a declarat că soprana şi-a dat demisia de la Opera Naţională, unde lucra din anul 2000, cel mai probabil pentru că nu putea face faţă programului, din cauză că avea foarte multe contracte in străinătate.
luciamanta:
De la Paris la Bucureşti, Teodora Gheorghiu aduce, pentru o seară, opera la Sala Radio
Teodora Gheorghiu, soprana romană pe care Jose Carreras a premiat-o personal in 2002, la Pamplona, şi care in ultimii patru ani a fost solistă a Operei de Stat din Viena, concertează vineri, 26 noiembrie, la Sala Radio. In concertul programat pentru ora 19.00, solista va interpreta unele dintre cele mai celebre arii de operă printre care aria Deh vieni... din opera Nunta lui Figaro de Mozart, Aria Sul fil... din opera Falstaff de Verdi şi aria Una voce din opera Bărbierul din Sevilla de Rossini. In partea a doua, Orchestra Naţională Radio va interpreta Simfonia a IV-a in fa minor, op. 36 de Ceaikovski, sub bagheta dirijorului Adrian Prabava. Concertul susţinut la Sala Radio este unul dintre puţinele concert eveniment pe care Teodora Gheorghiu le are programate anul acesta, soprana concentrandu-se mai mult pe inregistrări. In perioada următoare, solista va realiza un disc dedicat celebrei cantăreţe italiene Anna de Amicis, pentru care Mozart a scris rolul Giunia in opera Lucio Silla. La inceputul acestei toamne, soprana a realizat primele sale inregistrări alături de Orchestra Naţională Radio.
luciamanta:
Bucureştiul ar putea intra in Cartea Recordurilor cu cea mai mare instalaţie de Crăciun
Bucureştiul ar putea intra in Cartea Recordurilor cu o instalaţie de Crăciun care va fi aprinsă, joi, intr-un mall şi care va avea peste 150.000 de becuri. Reprezentanţii Guinness World Records vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a omologa şi inscrie tentativa de record mondial la categoria celui mai mare număr de becuri aprinse intr-o instalaţie de Crăciun amenajată intr-o singură locaţie. In prezent, recordul mondial al celei mai mari decoraţiuni de Crăciun este de 150.000 de becuri. Numărul efectiv al ledurilor din instalaţie face şi subiectul unui concurs pentru public şi va fi dezvăluit joi, in momentul aprinderii. In luna mai a anului trecut, la Bucureşti a mai fost omologat un record pentru cea mai mare pungă de hartie reciclată, realizată de reprezentanţii unui lanţ de magazine. In 2008, Bucureştiul a intrat in Cartea Recordurilor cu cel mai lung carnat afumat, dar şi cu cel mai mare număr de Moşi Crăciun.
luciamanta:
Stagiunea camerala ICR la Ateneu
La Ateneul Roman are loc, in această seară, un recital sustinut de pianistul Matei Varga si de invitatul sau, pianistul sud-african Ben Schoeman. Concertul, cel de-al doilea din cadrul Stagiunii camerale ICR la Ateneu, aduce la Bucuresti doi tineri interpreti cu o cariera internaționala remarcabila. Programul cuprinde lucrari pentru doua piane semnate de Franz Schubert, Fantezie in fa minor pentru pian la patru maini D 940, Robert Schumann, Andante si Variatiuni pentru doua piane op. 46, Dinu Lipatti, Trei Dansuri Romanesti pentru doua piane, Serghei Rahmaninov, Suita nr. 2 in Do Major pentru doua piane op. 17 si Maurice Ravel, La Valse, pentru doua piane. O certitudine a scolii pianistice romanesti actuale, Matei Varga a studiat la Universitatea de Muzica din Bucuresti, perfectionandu-se ulterior la Mannes College of Music din New York, cu Pavlina Dokovska si cu o serie de maestri renumiți. El a sustinut recitaluri si concerte pe trei continente, din Suedia si pana in Maroc si de la Bucuresti la New York, realizand nenumarate inregistrari de televiziune, radio si pe compact disc. In prezent, Matei Varga este profesor la Lucy Moses Music School din New York City.
luciamanta:
ICR Istanbul:Simpozion romano-turc Cantemir-Iorga
Cu prilejul implinirii a 300 de ani de la urcarea pe tron a lui Dimitrie Cantemir şi a 70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga de către Garda de Fier, ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul organizează, pe 25 noiembrie, la Facultatea de Litere a Universităţii din Istanbul, un simpozion intitulat 2 romani care au adus mari contribuţii la cultura turcă:Dimitrie Cantemir şi Nicolae Iorga. La discuţie vor participa cunoscuti istorici din Romania şi din Turcia. Profesoara Şehvar Beşiroğlu, de la Conservatorul Universitaţii Tehnice Istanbul, fondatoarea Grupului Kantemir de la această Universitate, specializată in interpretarea muzicii cantemiriene, va oferi participanţilor, la instrumentul său, kanun, exemple din compoziţiile principelui roman, considerat un strălucit reprezentant al muzicii clasice turceşti. La finalul reuniunii, participanţii vor primi cate un CD cu muzică originală compusă de Dimitrie Cantemir, CD realizat de ICR Istanbul.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă