Forumul celor nou intrati > Prezentare nou intrati

Nelinistile unui new entry în Singles Camp

<< < (14/16) > >>

wonderland:
Sa propunem totusi si un topic pentru nelinistile unui old entry in SCT?
Se pare ca cei vechi au mai multe nelinisti decat cei noi, in ultima vreme... :)


wonderland:
Am vrut sa postez la topicul cu petrecerea si parerile impartite. Apoi am zis  sa revin aici. Pentru ca ce spun eu n-are legatura cu ce s-a intamplat sau nu la petrecere. E doar o reflectie de old entry :)

Citesc. va citesc. sunt cu un ochi pe voi. ca si voi, cei care intrati, cititi si nu lasati urme ale trecerii...
Ma intrebam. De ce avem nevoie ca altcineva sa ne puna impreuna? De ce nu stim sa facem noi primul pas spre celalalt?

Cred ca la acest concept, o excursie intalneste o petrecere,  se vede cel mai bine diferenta de profil. Cine si de ce vine doar la petrecere. Cine e interesat de efemer, cine tanjeste dupa gasirea sufletului pereche, cine vrea sa fie cunoscut, cine vrea sa cunoasca, cine vrea sa se relaxeze si sa socializeze in grup, cine vrea sa si aduca bucurie in ochii celuilalt nu doar sa obtina maximum de atentie.

In cele din urma nici nu suntem toti la fel. N-avem toti aceleasi modalitati de exprimare de sine sau aceleasi moduri de a ne simti confortabili in mijlocul unor necunoscuti.

Stiu, urmarind forumul sau din  actiunile la care am participat: exista o tendinta de a socializa in ...nucleu. De a ne pastra locul la masa. Sau pe cel din autobuz. De a ne multumi sa comunicam cu cei pe care i-am cunoscut in alte actiuni, cu colega / colegul de camera...
Cati dintre voi faceti exercitiu de a incerca sa cunoasteti, macar sa aflati numele, sa schimbati doua vorbe cu fiecare din grup? Cand mergeti si stati mai multe zile cati dintre voi se aseaza in fiecare zi la alta masa?

Cati dintre voi, stand la masa, incercati sa discutati si cu cel din diagonala cu voi. Nu doar cu cel de alaturi, eventual doar din stanga sau din dreapta, sau doar cu cel din fata. (un sfat vechi, pe care Gigi il dadea mereu la inceputuri)

Cati incercati sa conectati numele la nickname, ramanand in minte cu imaginea unei persoane?

Sau cati dintre voi va bucurati pur si simplu, in mijlocul oamenilor, de intreaga experienta, poate  fara sa simtiti nevoia nici sa va dezvaluiti, nici sa fiti remarcat, nici sa ramaneti in memoria cuiva sau a tuturor?

Nu cred ca SCT-ul e despre cum sa aduni la un loc cei mai buni dansatori, cei mai rapizi cataratori, cei mai pasionati de istorie, cultura, calatorii.

Cred ca e un context in care ne descoperim pe noi insine si descoperim colturi de lume si pe cei care ne sunt parteneri in calatorie.
Cred ca e despre cum stim sa intram intr-o experienta fara asteptari. si fara dorinta de a impune celorlalti un anumit stil. despre cum stim sa ne bucuram de ceea ce ne ofera fiecare clipa petrecuta impreuna.
In care ne oferim timp pentru a face ceva ce ne place, pentru a ne imbogati senzatiile, amintirile, trairile, si un mod de a ne alimenta cu doze de energie si relaxare de cotidian.
E despre cum putem sa devenim mai toleranti, mai pozitivi, mai capabili sa interactionam cu oameni diferiti. Dar fiecare interesanti.

Se stie deja: dupa prima actiune, cea mai mare uimire ne-o trezeste faptul ca, desi nu ne cunoastem, radem mult...Mereu se rade mult in SCT. Cu pofta, cu sinceritate, fara rautati.  Si despre cum reusesti sa ignori sau sa nu lasi sa te afecteze eventuale manifestari egoiste, negativiste sau mai stiu eu cum.
Si, cred ca e si despre cum gasesti tu, cel mai timid, mai neincrezator, mai retinut, curajul de a te deschide spre ceilalti.
Sau despre cum tu, cel mai dezinvolt, mai comunicativ nu ocupi tot spatiul si timpul ci lasi fiecaruia ragaz sa se manifeste...

Ete ne, m-a apucat filosofia. Asta asa, ca tocmai am iesit dintr-o perioada cu 39 febra, frisoane si letargie.
Credeti si intelegeti ce vreti. Dar nu uitati sa spuneti ce credeti, ce simtiti... :)

cornelina:
Alice,

Imi place sa cred ca sunt o persoana sociabila.
La fiecare iesire, am abordat oamenii la prima iesire, am incercat sa le atenuez nelinistile legate de SC.
Sa le aflu povestile si in special sa ii revad ulterior.
Si totodata, mi-a facut placere reintalnirea cu oamenii pe care i-am intalnit in alte iesiri.

Povesti de viata sa scrii un roman afli daca asculti oamenii.
Vorba lui Gigi: de pus pe hartie la un moment dat. :)

Una dintre cele mai amuzante discutii, pe care o repet cu placere, a fost cu o nou intrata, Angela, la Gura Sadului in februarie 2018 (Angela, cu permisiunea ta voi face rezumatul). Care venise la Rachetele pe zapada, de la Sibiu, adica de la cca 12 km.
Am intrebat de ce?, si mi-a raspuns sincer: "daca nu imi place, sa pot chema un taxi si merg acasa".
Mi-a placut reactia ei, si povestile de mai departe si mi-a fost drag sa o revad la Muzeul Satului in Sibiu, la un eveniment ulterior.

Am cunoscut o alta doamna care a venit cu autostopul din Moldova, pana in Gura Sadului, in aceasi iesire, din februarie.
Mai vreti sa va povestesc?!

Deci, nelinisti sunt.
Dar si alternative, la acestea.

Pe de alta parte, grupurile mari sunt greu de inchegat intr-un interval scurt de timp.
Grupurile de 20-26 persoane, sunt mai "grupate", apuci sa ii cunosti pe toti, cat de cat, si sa alegi oamenii cu care sa iti petreci, cele 2-3-5 zile.

Pe de alta parte, am cunoscut persoane care au venit la munte, doar pentru munte.
Care nu au participat la seara dansanta, dar carora nimeni nu le-a reprosat acest lucru a doua zi.

Dar disponibilitatea de comunicare trebuie sa vina din partea fiecaruia.
La fel ca si acceptarea celorlalti, care nu sunt facuti dupa chipul si asemanarea noastra. :)

Gata, mi-am depasit norma de cuvinte, pentru seara asta  ::).

Mai dati-mi alt subiect sa il dezvolt.

wonderland:
Vai de mine, cred ca felul in care am scris poate parea asa...critica, bombaneala. N-am avut nicio intentie. Erau doar cateva intrebari...
Poate ca venite si din faptul ca in ultima vreme m-am tot vazut pusa in situatia sa amintesc unora din jurul meu sa priveasca mai mult la ce fac ei, decat la ce nu fac ceilalti. :) Celor din jur, dar si mie...

Cornelina, dar de ce sa-ti dam noi subiecte de dezvoltat? Sunt destule pe forum. Sau poti sa propui tu altele.  ::) :magic:

Leia:
Am gasit grupul acesta la recomandarea prietenei unei prietene. A vorbit atat de frumos de sentimentul de siguranta, placut, bucurie incat orice intrebari, nelinisti au disparut. Sunt sigura ca sunteti minunati si cred ca va fi frumos in excursii si in viata cu voi.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă