Scrise de noi > Articolele noastre
De ce sunt single?
Valentin2016:
Eu de multe ori ma trec fiori cat de repede trece timpul,caci acum este luni si acum este samabata, si vai, duminica trece atat de rapid si e iarasi luni...Si ma uit pe fereastra doar ca sa constat vremea si sa mi zic , uite s a mai dus o saptamana din viata noastra.Si probabil cercul de prieteni s a micsorat foarte mult, caci multi au fugit in alte parti in speranta unei vieti mai placute, iar altii de aici fug fuguta dupa toate micile treburi cotidiene..
Trecem grabiti unii pe langa altii sau poate nu asa de grabit ,dar oricum trecem..Nu mai socializam ca alta data asa de mult, caci acum suntem persoane cu un caracter mai liber si mai independent...Vorbind din punctul meu de vedere m am mutat de ici de acolo, am facut multe ocolisuri ale vietii si anii au trecut...E in spiritul crestin al romanului de a avea o familie oricat de mic ar fi ea si e probabil in sufletul si visele fiecaruia de a avea o familie.
Ma uitam la masa rotunda care am facut o intr o excursie si parca asa ma uitam la toti cei de acolo si mi se pareau minunati si parca nu mi venea sa cred ca toti sunt singuri..Evident acolo de unde vin au un anturaj , au prieteni si mult mai multe...Dar seara cartea o citesc la lumina veiozei singuri.Cineva spunea aici ca te obisnuiesti cu singuratatea si Domane sper sa nu fie asa...Eu unul ma simt un intarziat al vietii...Cam toate lucrurile le am facut mai tarziu dar le am facut...Si sper sau cel putin in sinea mea cred ca mai exista si alti intarziati ai vietii.Aici lumea vorbeste foarte academic si pmpos ,dar cred ca lucrurile si viata sunt mai simple sau ar trebui sa fie mai simple.
Hai ca e o vara minunata si merg la un pepene.
Elizafaith:
Si eu sunt newbie...si oricat e de interesant sa citesti randurile si gandurile celor care impartasesc o anumita stare sau "status" cu tine, la un moment dat tot vrei sa te exprimi :) S-a vorbit mult in acest topic despre comunicare in cuplu, cunosterea si satisfacerea nevoilor proprii, capacitatea data in acest sens de inzestrarea genetica sau de educatie. Si eu sunt de acord ca aceasta capacitate de a comunica, de a-l intelege pe celalalt nu vine din educatie, ci este ceva nativ, un domeniu unde fiecare este auto-didact. Dar ce este comunicarea? Oare este suficient sa ne spunem, intr-un cuplu, ad literam, ce dorim si ce nu dorim? Ce ne place si ce nu ne place? Oare comunicarea nu tine de capacitatea de a-l "citi" pe celalalt din gesturi, comportament, un rictus, o privire?! Sa simti cand ii place sau displace ceva? Sunt lucruri care odata spuse, isi pierd tot farmecul...fiorul de placere sufleteasca si intelectuala il simti cand vezi ca partenerul te "descifreaza" fara cuvinte...mie asta imi spune ca sunt in prezenta unui barbat care imi acorda atentie si care vrea cu adevarat sa imi cunoasca sufletul.
De ce suntem singuri/e? E soarta...sau suntem noi de vina...sau alegeri gresite....sau experiente triste.... si apoi frici si angoase de a te mai angaja intr-o relatie....persoane care sar etape dorind sa ajunga direct la o dragoste pasionala si totala fara sa accepte ca pana acolo e drum lung?! Citeam intr-o carte recent ca "dragostea se hraneste cu sentimentele celuilat". Cand intr-un cuplu lucrurile devin monotone, relatiile se racesc, comunicarea se reduce la a se informa reciproc despre aspectele cotidiene, mai vorbim de un cuplu?? Ce e de facut? Rupem pisica in doua zguduindu-ne tot universul (pe al nostru si al celor din jur) sau acceptam varianta comoda? Optiunea de a fi single, indiferent de sex, e infricosatoare pentru multi...si asta indiferent de nivelul de educatie al fiecaruia. Cred ca fiecare din aceasta comunitate a fost pus, macar o data, in situataia de a accepta "variante de compromis" in schimbul singuratatii. Dar totul tine de respectul fata de propria persoana...Si ca sa parafrazez un ante-vorbitor, lucrurile simple sunt atat de complicate :o
Valentin2016:
Da,dar eu sincer sa va spun tot îmi zic in gând ca de?i încep lucrurile mai târziu, tot o sa ies la lumina...A?a dând din coate, încasând cate una ,dar poate tot o scot l liman...Fug pe la munca, pe unde am treaba, respir , ma plâng ca timpul trece , dar tot sper...Simplu.
Trebuie sa apar? si sclipirea aceea.Nu? Caci la urma urmei trebuie pe undeva pe aici sau pe acolo sa mai fie si persoane ca si mine.
Elizafaith:
Cineva, cu un spirit de umor macabru, mi-a zis candva ca...speranta moare ultima, dar moare si ea!!
Acum, eu cred ca e vorba de dozarea si realismul sperantelor.
Valentin2016:
Pai nu stiu cum sunteti voi dar eu sper sa se intample...cineva odata imi zicea ca ea a cunoscut oameni care nu vor sa construiasca usor usor...ca vremurile, ca o vi , ca o pati, ca e soare, ca e nor...Dar eu tot zic ca o sa se intample.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă