Arhiva > Arhiva
Atitudine
BLANCA:
Ai surprins perfect....."singuratatea in doi"...RASFATATA.... asa este.....in singuratea mea....e mult mai greu....pentru ca DOAR EU....trebuia sa stiu ce simt....iar toti cei din jurul meu....trebuie sa vada cu totul si cu totul altceva.....trebuie sa se bucure de tot ce le pot eu oferi....asa TREBUIE!!!!....nu am scris ...asa...e.bine....pentru ca nu e...ci ...asa TREBUIE....
nu ma refer la dragostea sincera ce o simt fata de copiii mei....fata de prietenii mei......asta INCA MAI SIMT.....si nu o simulez....ci la...acea dragoste....a...sufletului tau.....in care...din pacate nu mai pot sa cred!
Cati sunteti in sitiatia mea?.....pentru ca mi-ar fi si mai greu sa cred ca mi se intampla numai mie.........
RASFATATA:
te inteleg perfect pentru ca si eu am trecut prin ceea ce treci tu,iti doresc din suflet sa-ti regasesti linistea dar nu pot sa-ti dau nici un sfat deoarece nici eu nu l-am gasit la momentul oportun.
micaela:
Blanca, sunt foarte multi care trec prin ce treci tu, ca (isi) recunosc deschis, sau nu... Am trait asta multi ani, din multele motive pe care le-ai enumerat( si le inteleg atat de bine) si am ajuns, la un moment dat, la un prag de suportabilitate pe care nu l-am mai putut depasi decat prin hotararea extrema, aparent nebuneasca, de a divorta de tatal copiilor mei. Cred ca elementul hotarator a fost constientizarea faptului ca tocmai motivul principal pentru care ramasesem atata timp - copiii - erau traumatizati de tensiunile dintre noi, in special cea mica... In acel moment n-a mai contat nici teama (aproape spaima) de singuratate, si-am luat hotararea, initial interioara, de a schimba lucrurile... Nici astazi nu stiu sigur, dupa indelungi meditatii, bilanturi interioare, daca a fost decizia corecta...si ce inseamna "corect", in cazul asta? In mod sigur noua viata pe care o avem are avantaje - unul major e lipsa tensiunii ucigatoare - si dezavantaje - tristetile copiilor legate de pierderea "rotunjimii" agreabile si securizante a unei familii complete, desi au inteles perfect (cred) frustrarile unei incompatibilitati majore intre parinti; frustrarile, tristetile, spaimele unui alt tip de singuratate, cu care n-am fost niciodata obisnuita etc...
Singuratatea in 2 e teribila dar inca ma intreb daca nu cumva si aceea intr-unul nu e la fel de trista? Uneori imi spun ca nu, ca e mult mai bine singur...alteori imi amintesc cu nostalgie de momentele bune, de senzatia de “siguranta” a existentei mele trecute... cred ca inca in mine nu s-au "copt" suficient ideile, trairile... Si-apoi, mai cred ca nu poate fi evaluata in “bine sau rau” o astfel de hotarare. E o schimbare in viata si atat. Una din prea putinele pe care le-am luat nu cu capul ci cu tumultoasa simtire…
Si de ce spuneam la inceput ca sunt multi in aceasta situatie, mult mai multi decat ne-am imagina sau decat se vede "cu ochiul liber"....divortul nostru a socat mai pe toata lumea pentru ca, din exterior, eram cuplul "perfect", familia model, cumsecade, frumoasa, vesela....fiecare, luat in parte, era un om (zic eu) de calitate…Aparentele…traim intr-o lume de aparente…
Ce ma doare cel mai tare este ca eu si tatal copiilor nu am reusit deloc sa ramanem prieteni… mi-as fi dorit asta pentru ca, desi extrem de diferiti si incompatibili, a fost firesc sa tin la un om cu care am mers alaturi atata drum…aproape 2 decenii…. Din pacate, nu oricine poate intelege ca un divort nu este o hotarare dusmanoasa…ca poti tine la cineva dar ca nu mai poti trai frumos alaturi de el…ca nu e nevoie neaparat de un “vinovat” atunci cand doi oameni se despart….
Ti-am spus toate astea, un pic cam public, ca sa stii ca nu esti singura…ca sunt multi cei care trec prin ce treci tu…Raspuns unic, general valabil, la intrebarea “ce e de facut de iesit din…” nu exista..tine de fiecare si, poate, de destin…
steliana:
exista oameni care rad doar pentru ca asa isi pot opri lacrimile
(osho)
BLANCA:
multumesc fetelor!....mi-a mers la suflet tot ce mi-ati scris....si tu micaela...din punctul meu de vedere esti o femeie curajoasa...ai avut curaj sa infrunti altfel de singuratate....si sa iei viata de la capat , intr-un fel....Dumnezeu sa-ti rasplateasca curajul si sa-ti gasesti linistea...sufleteasca.....
Multumesc si celorlalte fete....pentru faptul ca m-au "ascultat".....si mai ales pentru ca mi-au raspuns....
E greu...de luat decizia cea mai corecta....si asa cum vedeti...nici cand te hotarasti sa o iei....nu esti convinsa ca e cea mai buna....
Va multumesc.......
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă