Animale - Pasiune si terapie

[Caroline]

Tu te referi la exceptii aici, eu la rasa umana ca medie. De asemenea, pentru mine inteligenta analitica verbalizata nu e singura forma de inteligenta, ci doar una dintre ele. Ba poate chiar ajunge sa fie folosita in scopuri nocive, in majoritatea cazurilor pe care le-as incadra intr-un fel de "prosteala a inteligentilor" (nu ma refer la exemplele date de tine, ci la o gramada de inadaptati ale zilelor noastre carora le place sa se asculte vorbind sau sa se citeasca scriind, doar ei de ei, fara nicio legatura cu realitatea si cu binele celor din jurul lor).

[micaela]

Tu te referi la exceptii aici, eu la rasa umana ca medie. De asemenea, pentru mine inteligenta analitica verbalizata nu e singura forma de inteligenta, ci doar una dintre ele. Ba poate chiar ajunge sa fie folosita in scopuri nocive, in majoritatea cazurilor pe care le-as incadra intr-un fel de "prosteala a inteligentilor" (nu ma refer la exemplele date de tine, ci la o gramada de inadaptati ale zilelor noastre carora le place sa se asculte vorbind sau sa se citeasca scriind, doar ei de ei, fara nicio legatura cu realitatea si cu binele celor din jurul lor).

sunt buni si ganditorii care "nu muncesc" Caro, ca sa-i citez pe bravii mineri, fii din popor. E nevoie si de cugetatori care construiesc ceva in ceilalti cu vorba, cu intelepciunea ... fara "teoreticieni", lumea nu poate evolua, asa cum nu poate supravietui fara "practicieni". A pune in raport de "versus" pe unii contra celorlalti e o greseala.
eu voi prefera intotdeauna un Paleologu, un Liiceanu, un Plesu, un Djuvara celor "nerasati", agramati si inculti, care stiu "sa faca" (bani), care vocifereaza cu tupeu, incompetenti (prin necunoastere, caci, da, ei n-au timp sa invete si sa gandeasca: ei "fac") mincinosi, ipocriti, fatarnici (nu, nu sunt chiar sinonime) ... n-am sa "votez" ever pentru Becali, Vanghelie, Piedone...si sa nu-mi spui ca si astia sunt exceptii.... lipsa de "rasa" (nu in sensul de "titlu nobiliar", ci de educatie, de structurare interioara fundamentata pe valori, de caracter) este cea mai mare nenorocire a societatii actuale, mitocanizata excesiv... sa nu-mi spui ca lipsa "rasei" e semn de "caine bun, docil, afectuos"..... oamenii sunt oameni.
ar trebui sa stim sa pretuim putinul "de rasa" care ne-a mai ramas...insa, majoritatea decide, ce sa-i faci?

eh, era sa fac si o gluma de final, dar stiu ca nu toti au darul de a pricepe orice forma de umor... asa ca ma abtin.

[almi_gabi]

De cand eram fetita, mi-am dorit un caine. ....

Lia foarte frumoasa povestea ta! Am citit-o cu placere ( pe nerasuflate - placut scrii!  ) si mi-am adus aminte de anialele din copilaria mea.
Acum, de ceva vreme o amica ma imbie cu un catelus - un catel de cateva saptamani, abia nascut, de rasa mica. Singura mea retinere este ca nu are cine sa stea cu el cat timp lipsesc de acasa si nu stiu cat de bine i-ar fi sa stea atatea ore singur in casa. 

[Caroline]

A pune in raport de "versus" pe unii contra celorlalti e o greseala.

Mica, eu nu ii pun pe unii versus ceilalti. Nici nu ma gandisem sa includ genul Becali aici. Era vorba de nuantele din aceeasi categorie, cea a inteligentei. Ce ai prefera intre un om foarte inteligent, dar simplu (a nu se intelege simplist), pragmatic, direct si fara talente deosebite, si un geniu al manipularii prin cuvinte? Sau intre o persoana care traieste frumos, dar nu stie si nici nu simte nevoia sa vorbeasca despre asta, si un artist al verbalizarii "gandirii pozitive", dar care ignora puterea exemplului? Intre o persoana cu care te simti iubita fara cuvinte si alta care declara asta fara sa stie sa te faca s-o si simti?
Noi romanii suntem in general mai artisti decat altii in a vorbi... vorbe. Si la ce n-o folosit? - cum era bancul. Altii tac si fac (si nu ma refer la facut bani...). Isi fac viata frumoasa, in stilul propriu si personal, si-atat. Sau, cu mai zicea o maxima pe undeva candva pe-aici, cine vorbeste prea mult si prea frumos despre ceva, o face pentru ca acel ceva ii lipseste (dragoste, dar si implinire personala si nu numai).

[LiaV]

Lia foarte frumoasa povestea ta! Am citit-o cu placere ( pe nerasuflate - placut scrii!  ) si mi-am adus aminte de anialele din copilaria mea.
Acum, de ceva vreme o amica ma imbie cu un catelus - un catel de cateva saptamani, abia nascut, de rasa mica. Singura mea retinere este ca nu are cine sa stea cu el cat timp lipsesc de acasa si nu stiu cat de bine i-ar fi sa stea atatea ore singur in casa. 

Multumesc, almi_gabi!

Daca stai la bloc, ceea ce deduc din felul cum ai scris, e bine totusi sa stii ce s-ar putea sa te astepte. Daca totusi te hotarasti sa iei acel puiut, sa ii cumperi un tarc, ca pt copii, desi nu stiu daca exista asa ceva. Poate o cutie mai mare, din aceea in care sunt transportati cateii. Cainele este un animal curat, care nu face pipi in locul unde doarme. Asta daca e un animal normal. Eu am avut unul care nu era, se temea pana si de propriul lui tremurat. Statea mereu ghemuit in coltul lui. Am fost nevoita sa-l hranesc timp de 2 luni, sa-mi bag mana in gura lui. Ii era teama sa se ridice si sa manance.
 
In primele luni, pana pe la varsta de 1 an, iti va roade tot ce gaseste in casa. Este un lucru imposibil de oprit. Eu, din disperare, am ajuns sa ung picioarele scaunelor cu ardei iute. Dar am salvat doar scaunele ) De papuci sa nu mai vorbim. Sunt prima lor tinta, pt ca poarta mirosul persoanei pe care aceste simpatice necuvantatoare o adora. Ia-ti cateva perechi, iar pe cei la care intr-adevar tzii, pune-i undeva cat mai sus.
Apoi mai e si plansul. Am avut o catelusa care plangea incontinuu dupa mami ei. O alta care ma teroriza cu fluieratul la fiecare miscare ce o faceam prin casa. Spera mereu ca o scot la plimbare si, spre ghinionul meu, cred ca suferea de alzheimer, pt ca mereu uita ca in urma cu jumatate de ora fusese afara. Cand nervii mei au ajuns la pamant, am fost nevoita sa o fac cadou unei familii ce locuia la casa.

Pe Poldi l-am obisnuit de mic cu mine. L-am luat peste tot pe unde aveam treaba. Atunci cand am considerat ca s-a facut baiat mare, m-am gandit ca il pot lasa singur in casa. De unde? Am avut mari probleme cu vecinii, pt ca latra incontinuu si urla.

Eu prefer cainii de peste 1 an. Puiutii sunt frumosi, durdulii, ne induioseaza, ca de altfel orice puiut in lumea asta. Dar pt nimic in lume nu as mai creste unul langa mine!

Si ca in orice, exista parti bune si... mai putin bune si in treaba asta.
Asta vara m-am plimbat de cateva ori prin padurea din apropierea Timisoarei. N-am avut curaj sa merg prea departe si de fiecare data m-am gandit de protectia ce mi-au acordat-o cainii mei. Eram libera sa merg oriunde, sa ma asez pe iarba in parc, fara ca oamenii sa se uite lung la mine. (In Timisoara nu se sta pe iarba, asa cum am vazut in Bucuresti)
Dar pe de alta parte... ce-as face cu el, daca as vrea sa plec intr-o excursie?
O singura data am plecat cu familia la mare si l-am lasat pe Picky la o pensiune a unui bun prieten, dresor. Picky il cunostea bine si se bucura de fiecare data cand se intalneau.
Vai! Cat ne-a certat atunci cand am revenit! Pana acasa a plans neincetat. Mi-a rupt inima! Si atunci mi-am promis ca nu voi mai produce o astfel de suferinta niciunui alt animalut.

Este o responsabilitate sa cresti un caine. Iti iei un angajament in fatza acestei fiinte, care la randu-i iti pune in palme intreaga-i inima, neconditionat. Nu te va certa daca o lasi singura, dar va suferi cat noi nu ne putem imagina!

Dar ma rog... daca stai la casa si daca ai posibilitatea sa mai lasi catelul cu cineva din familie, in alta locuinta... situatia nu ar fi atat de sumbra. Pana la urma, privind dintr-o perspectiva mai ampla, este minunat!   

[micaela]

Mica, eu nu ii pun pe unii versus ceilalti. Nici nu ma gandisem sa includ genul Becali aici. Era vorba de nuantele din aceeasi categorie, cea a inteligentei. Ce ai prefera intre un om foarte inteligent, dar simplu (a nu se intelege simplist), pragmatic, direct si fara talente deosebite, si un geniu al manipularii prin cuvinte? Sau intre o persoana care traieste frumos, dar nu stie si nici nu simte nevoia sa vorbeasca despre asta, si un artist al verbalizarii "gandirii pozitive", dar care ignora puterea exemplului? Intre o persoana cu care te simti iubita fara cuvinte si alta care declara asta fara sa stie sa te faca s-o si simti?
Noi romanii suntem in general mai artisti decat altii in a vorbi... vorbe. Si la ce n-o folosit? - cum era bancul. Altii tac si fac (si nu ma refer la facut bani...). Isi fac viata frumoasa, in stilul propriu si personal, si-atat. Sau, cu mai zicea o maxima pe undeva candva pe-aici, cine vorbeste prea mult si prea frumos despre ceva, o face pentru ca acel ceva ii lipseste (dragoste, dar si implinire personala si nu numai).

pai credeam ca vorbim de "rasa", nu de inteligenta.
daca deviem la inteligenta, eu o asociez automat cu bunul simt, simplitatea si modestia. Fudulia, cum spune si intelepciunea romaneasca, e proprie prostului. 
De manipulatori sau "schizoizii" ipocriti care una spun/propavaduiesc si alta fac nici nu vreau sa aud.  insa asta nu tine deloc de "rasa" ci de lipsa ei. 
he, he, despre graitorul de iubire, slab faptuitor scriem un topic intreg daca vrei. 
Da, cred in puterea exemplului, in eficienta faptei, insa cred ca si cuvantul saditor de bine, frumos, intelepciune, claditor de cunoastere si autocunoastere este cel putin la fel de important. Zi tu ca nu-ti folosesc cartile pe care le citesti, de care ai amintit si pe forum.
Si-apoi tu insati si eu insami  cladim si prin cuvant. Si fara nicio fudulie  , e vizibil ca ceea ce transmit verbal schimba moduri de a gandi, in bine, chiar si unor oameni/profesionisti deja formati dar care, din lipsa de timp sau de preocupare, n-au tinut pasul cu schimbarile din domeniu. Pentru mine e o mare bucurie sa constat ca misc lucrurile intr-un sens bun, oricat de putin, oricat de incet, deschizand perspective care apoi se rostogolesc precum bulgarele de zapada, generand actiuni pozitive ale altora.  Faptul ca prin cunoastere ii poti ajuta pe ceilalti sa ia decizii mai bune, pentru ei sau pentru comunitate, este un lucru grozav.

Lasam de-o parte vorbaria goala, zornaitoare, care nimic nu are a spune, atat de proprie poporului nos'.

Daca e sa vorbim mult despre ceva.... Let's talk about LOVE. 

neah, suntem off-topic. ca sa revenim on-topic: ham! ham! 

[micaela]

neah, sunt obosita. asociez adevarata inteligenta cu modestia, fiindca pe masura ce un om isi largeste orizontul realizeaza cat de putin stapaneste de fapt, cat de putine certitudini poate avea, ce mic, neinsemnat si vulnerabil este...
insa, da, exista si inteligenti fara caracter, cu diverse grade de nocivitate....

[janeta]

da` o craciunita patrupeda nu va place ?

[Caroline]

Ca sa revenim on topic, let's not talk at all! Ham - ham, si din partea mea. 

Povestea Liei mi-a adus aminte de catelusa mea Cora, o frumusete de domnisoara doberman, pe care am adus-o in casa de cand avea doar cateva saptamani... si a crescut odata cu noi, tot liceul, toata facultatea... Nu-i adevarat ca dobermanii sunt agresivi. Cainii sunt asa cum sunt stapanii, daca ii cresti de mici, fiindca invata prin intuitie si imitatie, prin puterea exemplului. 
Cand era micuta, s-a imbolnavit de parvoviroza, o boala din care 90% dintre puiuti mor. Venisem acasa de la liceu in weekend si cand am vazut-o, am inlemnit: era piele si os, un cadavru viu, nici macar stralucirea din ochi n-o mai avea. Nu stiu daca am mai simtit vreodata o asemenea durere ca atunci... prima reactie au fost lacrimile... si pe urma a fost o rugaciune. Probabil numai daca as fi avut copii, as mai fi simtit asa ceva. Rugaciunea mi-a fost ascultata si s-a facut bine, mare, si frumoasa. 
Cora era o delicata. Manca putin si era foarte ascultatoare, puteai vorbi cu ea ca si cu un om, stia ce e voie si ce nu e voie din tonul vocii. Odata, cand viitorul ex-sotul meu era in vizita si nu mai stiu ce reprosuri avea sa-mi faca, a inceput sa-l latre de parca ar fi inteles... Niciodata nu ne-a ros papucii de casa. In schimb, de cate ori ne simtea ca venim acasa, inca de la poarta, cauta papucii prin casa si ni-i aducea la usa... mie, pe ai mei, fratelui meu, pe ai lui, nu-i incurca niciodata.
Ai mei ziceau ca se tranteste pe pat "ca din pod" ca mine. Era neobisnuit de afectuoasa,  prefera sa stea langa noi, oricum, oriunde, astfel incat macar cu un centimetru de piele, sa ne atinga. Ne alerga pe dealurile din spatele gradinii, iarna-vara, nu conta. Dupa care, statea toropita langa soba pana i se incingea blana si ii pica nasu' pe labe de somn. Ii placea sa se joace mai ceva decat unei pisici! Cel mai tare era cand "se lupta" cu lumina de la lanterna. 
Pe urma... eu m-am maritat si am plecat, fratele meu a ramas la Sibiu, tata s-a imbolnavit la pat... si a trebuit s-o dam la niste rude de la tara. Din ziua aceea, a refuzat sa mai manance si a plans pana a murit...

Mi-as lua oricand un caine, daca as putea sa-mi asum responsabilitatea... adica daca as fi acum la acea "acasa" a mea si as sti ca o sa fiu acolo si peste 10-15 ani. Dar nu stiu... si nu vreau sa mai fac pe nimeni sa sufere.

[almi_gabi]

.....
Este o responsabilitate sa cresti un caine. Iti iei un angajament in fatza acestei fiinte, care la randu-i iti pune in palme intreaga-i inima, neconditionat. Nu te va certa daca o lasi singura, dar va suferi cat noi nu ne putem imagina!
....

...
Mi-as lua oricand un caine, daca as putea sa-mi asum responsabilitatea... adica daca as fi acum la acea "acasa" a mea si as sti ca o sa fiu acolo si peste 10-15 ani. Dar nu stiu... si nu vreau sa mai fac pe nimeni sa sufere.

Sa stiti ca m-ati pus pe ganduri cu acel catel!!    Mai ales ca e un puiut mic si o sa aiba nevoie de multa atentie din partea mea! 
Animalele se ataseaza de stapan mai mult decat ne dam noi seama.

[Mari_a]

Bine zic fetele inainte: de responsabilitate e vorba! Un animal de casa nu-i totuna cu unul de curte. Nu-i vorba doar de faptul ca-ti ocupi timpul cu el, ca te joci cu el, ca iesi sa-l plimbi etc. Trebuie sa-l scoti afara pe orice fel de vreme, eventual de doua ori pe zi, sa-l vaccinezi, sa-l deparazitezi periodic, sa-l castrezi ori sa-i dai medicamente anticalduri - ori.. sa-i gasesti pereche! - cand se mai imbolnaveste sa te duci cu el la doctor, sa-l doftoricesti tu si sa-i bagi medicamente cu forta pe gat, sa-l ungi, pansezi etc, sa cureti dupa el prin casa  - in primul rand par! p-orma ce strica, ce mai face p-acolo - si nu in ultimul rand sa-i cumperi mancare specifica - nu te gandi ca-l hranesti cu ce-ti ramane tie! Daca esti pregatita sa faci toate astea, ia-l.
Ah, si sa ai cui sa-l lasi cand pleci. Ca mai cunosc cazuri. 

Inca dinainte sa ma nasc eu, ai mei il aveau la curte pe Niță - un dulau maidanez mare, negru si rau! De frumos, era foarte frumos, cu un par negru mare, lucios si ondulat pe alocuri, un cap mare si niste urechi  indoite, atarnandu-i deasupra ochilor care parca aveau sprancene umane... Dar in portiunea lui, pana acolo unde-i ajungea lantul, numai tata putea intra si nici el oricand, numai cand patrupedu' era in dispozitie buna. Altfel, isi facea treaba lui de caine de curte - stiai dupa latrat daca era om la poarta, daca trecea vreo pisica, daca cerea de mancare-apa ceva... Se intampla sa mai rupa lantu' ,sa mai scape din curea si atunci alerga ture dus-intors cat era curtea de lunga - dar noi toti stateam si-l priveam de pe prispa - n-avea nimeni curaj sa iasa pana nu venea tata sa-l ia cu binisoru' si sa-l lege la loc. A trait pana cand eu eram pe la liceu. Imbatranise rau, abia mai hamaia, deja nu-l mai tineam legat - tata ii daduse drumu' si isi facuse culcus in magazia de lemne. Dar odata cand m-am aplecat sa iau un lemn, tot m-a apucat de brat. Cred ca vreo juma' de an a stat in magazie, pana-ntr-o zi cand l-am gasit mort si tata l-a ingropat in gradina...
Noi, copiii, am vrut un caine "bun" si ai nostri ne-au zis sa ne luam unu' mic, sa-l crestem noi ca sa fim prieteni. Si am luat de la o colega de liceu un puiut bej cu alb pe burta... Imi amintesc cum l-am adus in brate acasa, cu tramvaiu' 14! Frate-miu, care atunci avea vreo sapte ani, cand l-a vazut a zis "asta-i Amedeo", dar fiindca era o ea - o maidaneza pitica foaaarte inteligenta, intelegea tot ce-i spuneai, parca te asteptai sa-ti raspunda cu glas omenesc - i-am zis Amedeea. Era jucaria noastra, ne apucasem s-o bagam si prin casa, ii faceam baie cu spuma, o uscam cu feonul... Pana-ntr-o zi cand bunica-mea a gasit-o dormind la ea in bucatarie si gata distractia: treaba cainelui la curte e sa stea in lant si sa latre de acolo. I-am facut  noi cotet nou, aveam grija sa-i punem in el cate o bucata de mocheta-ceva sa-i tina de cald... Nu o data dimineata din cotet se vedeau doua boturi, ca era prietena cu toti cainii din vecini care puteau sari gardu' la noi... Dar pui n-a facut niciodata. O mai dezlegam si ne jucam cu ea, ne duceam cu ea la baie la garla... Cand ne-au demolat casa, toate acareturile de curte pe care nu le-am putut lua in trei camere de bloc au fost raspandite de ai mei prin sat, pe la rude. Inclusiv pe Amedeea i-a dat-o tata unui var de-al lui. Dupa vreo luna ne-a zis ca a scapat si a fugit. Asa de rau ne-a parut... Pana cand intr-o zi ne-am trezit cu ea la usa apartamentului... Fiindca stateam la parter, a dus-o fratele meu in gradinita din spatele blocului si acolo a mai trait inca vreo cinci ani...

[LiaV]

O reclama draguta cu un catel. Si... o pisica. Dintotdeauna, pisica a fost in avantaj. Toti stim bine de ce, ca toarce frumos ) 

Lotto 'Lucky Dog' by DDB NZ and The Sweetshop

[LiaV]

Sa stiti ca m-ati pus pe ganduri cu acel catel!!    Mai ales ca e un puiut mic si o sa aiba nevoie de multa atentie din partea mea! 
Animalele se ataseaza de stapan mai mult decat ne dam noi seama.

Da, trebuie sa te gandesti bine cand faci acest pas. Mai ales cu un puiut. Fiecare din noi ti-am spus cate ceva, ne-am completat in asa fel incat sa iti faci o imagine a ceea ce te asteapta.
Chiar si un caine matur, la bloc trebuie scos afara de trei ori/zi, ca sa nu existe riscul imbolnavirii rinichilor. Sau nu i se da apa la discretie.
Exista parti frumoase, intr-adevar, atunci cand ai un catel. Primul lucru ce-mi vine acum in minte, este faptul ca oricat de necajiti am fi, catelul ne aduce zambetul pe buze prin ghidusiile lui sau printr-un simplu fluierat prin care ne arata ca ne intelege si ca nu suntem singuri.
Dar totodata, ne ingradeste libertatea, ne aduce mai multe ganduri si preocupari. (nu ma refer aici la cainele din curte, desigur)
Inainte sa iei o decizie si, mai ales sa te lasi influentata de noi sau altcineva, ia o coala de hartie, trage o linie in mijloc si scrie de-o parte partile bune ce le vezi intr-o relatie cu un catel (dupa tot ce noi ti-am spus) si dezavantajele. Apoi alege si asuma-ti responsabilitatea C'est la vie...

PS Ai vazut filmul Hachiko? E superb!

[Mari_a]

Un mail dragut - primit de la paulette, merci! -  mi-a amintit de asta  :

Surprised Kitty (Original)

Mai pusese Gabi p-aici un pisoi care asculta muzica la casti... S-o vedeti pe a mea, care a intrat in al 15-lea an de viata, cum "vorbeste" la casti cu (adevarata) stapana pe Skype  ... Sta pe o mobila, undeva in spatele meu, si ma supravegheaza (sa nu fac prostii pe net!  ) Cand aude/simte cumva vocea lu' fii-mea, isi ia avant si sare pe birou... patineaza pe mouse, pe foile de hartie si pe ce mai am p-acolo si se opreste intr-un fel de vaza, care-i plina cu pixuri... pe care le imprastie peste tot! Va trebui sa filmez asta odata! 

[Karola]

Un mail dragut - primit de la paulette, merci! -  mi-a amintit de asta  :


Mai pusese Gabi p-aici un pisoi care asculta muzica la casti... S-o vedeti pe a mea, care a intrat in al 15-lea an de viata, cum "vorbeste" la casti cu (adevarata) stapana pe Skype  ... Sta pe o mobila, undeva in spatele meu, si ma supravegheaza (sa nu fac prostii pe net!  ) Cand aude/simte cumva vocea lu' fii-mea, isi ia avant si sare pe birou... patineaza pe mouse, pe foile de hartie si pe ce mai am p-acolo si se opreste intr-un fel de vaza, care-i plina cu pixuri... pe care le imprastie peste tot! Va trebui sa filmez asta odata! 

Dragalasa rau de tot!