Azi am dat peste un fisier cu povesti ale oamenilor din viata mea. Uite una pe care as vrea sa o impartasesc cu voi.
O POVESTE NOSTIMĂ
"Am emigrat în Germania, în 1977, şi tata a murit.
Aşa că am crescut cu mama care nici măcar nu voise sa vină aici
mai ales că atunci nemţii nu se bucurau să vadă străini în ţara lor. Acum s-au mai domolit puţin...
Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a studia. După scoală, am învăţat o droaie de meserii: sculptor în piatră, tâmplar, tehnician dentar, şi la urmă şi o şcoală de informatică (de parcă mi-ar fi plăcut mie să scriu toată ziua programe
) asta aşa, ca să am ce să răspund când mă întreabă cineva cu ce mă ocup.
O cunoşteam pe Silke de câţiva ani şi, în timp, am tot încercat să facem un copil.
Ce să zic
Nu mergea treaba. Bine, eu credeam că viaţa pe care am dus-o înainte de Silke (ştii tu, cu cele două prietene foarte bune - pictura şi băutura) mi-a schimbat organismul în aşa fel, încât nu mai sunt în stare să am copii. Păcat, dar asta părea să îmi fie soarta.
Într-o bună zi m-a trăsnit o idee
Pe vremea aia - trăind ca un gigolo îmi permiteam să îmi îndeplinesc tot felul de trăsnăi. Am decis să fac un pelerinaj la Santiago de Compostela. - der gedanke ist die tat' (gândul este faptă cum spunem noi, aici, în Germania nu mai ştiu ce cap deştept a zis asta
Schopenhauer?) Şi dintr-odată, mă trezesc pe malul Atlanticului, în direcţia sud. Am plecat din Le Havre. Tare interesant drumul
După multe aventuri şi drame, am ajuns în sfârşit la Santiago.
Pe drum, toţi peregrinos pe care îi întâlneam, îmi povesteau că, odată ajuns, trebuie să intri în catedrală şi să îmbrăţişezi coloana lui St. Iacob. În acel moment, poţi să îi spui o dorinţă, care se va îndeplini.
Nici nu iţi imaginezi ce greu este să găseşti o dorinţă, dacă toată viaţa ta pare că merge de fapt foarte bine. M-am gândit, m-am răsucit, m-am învârtit
şi nu mi-a venit nici un alt gând decât că ar fi totuşi frumos să câştig şi eu la loterie.
Au trecut zilele din Santiago si am luat drumul înapoi. Mergând aşa, pe o străduţă, am găsit o pană. Foarte frumoasă şi mare. Când m-am uitat în sus, am văzut că era acolo un cuib de barză. Bravo, hai că i-o duc lui Silke, ca suvenir. Acasă, i-am dat-o şi i-am zis: Să vezi că acum o să vină un copil.
Două săptămâni mai târziu a fost la doctor şi era gravidă.
Ăsta a fost câştigul meu la loterie...
Când s-a întâmplat să vină copilaşul (Sophie Catharina astăzi, 4 ani) am decis şi noi să facem nägel mit köpfen (cuie cu capete, cum se zice aici). Fiind pictor, am rămas eu acasă, iar nevasta mea lucrează. Este avocat şi aceasta ne permite o viaţă mai asigurată din punct de vedere financiar.
Că sentimentele ... înainte de Sophie, eram aproape să ne despărţim. Acuma
ne-am obişnuit.
Cred că aşa merge viaţa. Dacă te-ai obişnuit cu unul/una, parcă-i mai uşoară durerea
Că dureri avem peste tot şi de oriunde. .. Sau crezi că, ajungând să fii, in sfârşit, TU, nu o să te doară?
Aşa suntem programaţi --> o parte bună = o parte rea. Acuma, depinde de tine la care parte vrei să te uiţi şi pe care să o laşi mai la o parte.
Eu, cam de 20 de ani mă chinui activ să-mi antrenez privirea ca să observ ambele părţi. Am găsit un japonez care mă învaţă. Pe unii se zice ca îi ajută credinţa. Pe mine m-a ameţit. Aşa că am găsit alt fel de a căuta adevărul. Sau, mai bine zis, ajutor.
De când l-am întâlnit pe Ogawa (japonezul meu), el a ajuns să preia rolul de tată pentru mine. Asta a fost acum 20 de ani. Şi încă mă uimeşte, ceea ce este în stare să facă acest om. Daca te interesează să vezi cum îşi câştigă el pâinea -->
www.go-me-kan.deDe la el am învăţat cam tot ceea ce este important pentru cultivarea sufletului şi a inimii.
Îmi pare rău să zic asta, dar - deşi născut într-o familie foarte credincioasă, biserica nu a reuşit să mă convingă atât de forţa sufletului pe cât a reuşit Ogawa.
... O viaţă boemă, la care visez uneori, ar fi mai bună?...he, he, he
Daaa, sigur!!!
Ce frumos este să simţi vântul cum te gâdila pe la nas, în timp ce te odihneşti pe o bancă în parc... şi ce plăcută este aroma de friptură pe care o poartă el...de mult n-ai mai pupat ceva aşa de bun...Poate că ai putea sa iţi pictezi mâine o friptură cu cartofi şi o salată...şi, dacă tot te vezi cu pensula în mână, ce-ar fi să iţi pictezi şi o pereche de pantofi noi, ba chiar şi un pătuc ... prea este greu să stai zi şi noapte pe banca asta din parc... Dacă nu te gonea dulăul ăla, măcar puteai să rămâi sub pod şi acum nu răceai, pe ploaia asta.....
Dacă aş fi fost acum singur, fără copil şi nevastă, mă aflam în drum spre India.
Drumul la Santiago a fost un fel de test, să văd dacă ar fi posibil să rezist la aşa ceva o viaţă. Greu!
Dar am învăţat o treabă: chiar şi o pereche de bocanci de armată nu rezistă la o distanţă mai mare de 1000 km
"
