Autor Subiect: Povestiri de seara. Noapte buna!  (Citit de 314889 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1350 : Miercuri, 01 August 2012, 19:03 »
OK. Eu o sa continui sa ma "joc"...  :bully:

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1351 : Marți, 14 August 2012, 22:46 »
o seara placuta sa aveti si o noapte racoroasa!  :)

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1352 : Miercuri, 15 August 2012, 23:31 »
O povestire anonima (nu a mea, dar la fel de originala... cunosc sursa personal):

Autogara  spre nicăieri

„Încotro ne îndreptăm ??” Mă întreba grav piticul , continuându-și  întrebările ei pertinente: „ Dar de unde venim, de unde venim noi???” ..
Of, copil prins in corpul femeii mature, ce eşti tu. De unde să ştiu eu toate astea… cheile acestor secrete  sunt ascunse… Ferecate de magii din povesti, sub farmece doar de ei ştiute, eu nu sunt mag! Sunt un simplu călător.  O sărut pe frunte şi înteţesc strânsoarea  braţelor în jurul trupului ei firav. 
Somnul ce acum câteva minute ne amăgea, a fugit undeva.. undeva în noapte. Cu siguranţă-l vom regăsi mai târziu. Mâna ei se plimbă-n părul meu, ne ştim de o viaţă deşi ne-am cunoscut doar ieri alaltăieri. Şi totuşi de unde ne ştim?? Mâna mea aleargă pe spatele ei..
Mâine plecăm iar la drum, sau putem pleca chiar acum, imaginaţia ne e tren, autocar, maşină mică..
- Unde mergem??? Mă întreabă ea.
- În oraşul oamenilor mari, răspund eu.
- Mi-e frică, acolo clădirile sunt gri, şi am auzit că nu au păduri..
- Hai nu mai fi copilă, ce să caute pădurea într-un oraş...
- Pai unde cântă păsărelele?? Cei mari nu mai privesc un copac cum înverzeşte?? Şi florile ce fac cu ele??   
- Draga mea, oamenii mari nu mai au nevoie de flori decât sub formă de pretext. Şi de ce ar vrea să audă păsărele cântând: să-şi aducă cumva aminte de copilăria pe care s-au chinuit s-o uite?
- Off... cred că-i trist acolo. Se întoarce pe o parte astfel încât o pot cuprinde, simt spatele ei fierbinte pe pieptul meu.  Măcar de ar fi avut culori! Ştii ce mult  îmi plac culorile? Am citit undeva că au renunţat la culori. Ba mai mult, cineva a propus o lege, și tot el a aprobat-o, prin care se interzicea folosirea culorilor, au dreptul doar la alb, negru şi combinaţii dintre cele două culori.  Îţi dai seama, cum o sa descrie o nuanţă: „era mai gri decât griul ala puţin gri,  la margine avea un pic de negru iar in centru era complet alb”. NU!!! E aberant!!
- Aşa sunt oameni mari! Aberanţi, şi mult mai mult pe lângă toate astea.
- Bine, se zburleşte ea la mine, atunci eu refuz să fiu mare. O să rămân mică.
- Eşti năroadă... Nu se poate aş ceva. Toţi copii ajung oameni mai mult sau mai puţin mari. Nu e trecută ca opţiune varianta de o rămâne mici sau de a creste mari. Vrei tu să schimbi ordinea.. Deja începuse să mă irite pitica.. Auzi la ea.. Cum să nu vrea să crească mare.. Toată lumea vrea să crească mare..
Hotărăsc să rup acest dialog şi mă întorc pe o parte, acum spatele ei încinge spatele meu, dintr-o bruscare bruscă mă copiază şi acum sunt prins în strânsoarea ei. Nu depun nici cel mai mic efort de a mă elibera. Îmi place strâmtoare-a braţelor ei.
-   Ei, lasă!! Ai să vezi tu ! Voi reuşi…
-   E opţiunea ta, dar nu vei fi acceptată în lumea lor niciodată.
-   Dar ce, am pretins eu că vreau să fac să fiu acceptată de ei?? Să se ducă-n … , mă faci să si înjur acum. Tu nu înţelegi că eu nu vreau nimic din toate astea. La naiba cu ei şi lume lor de oameni mari. NU VREAU!!
-   Eşti nebună, ce ai? O întreb în timp ce mana mea îi acoperă gura.. Vrei să ne audă cineva?!
Se zbate un pic, mă muscă de un deget şi râde... Bine, zise ea, voi conspira în şoaptă.

O sărut pe frunte. Mi-e dragă.. Cum ai ajuns sa-mi fii aşa de dragă? Ce întrebare tâmpită, mai bine o ţin pentru mine.  Ce ți-e şi cu soarta asta... mai ieri era doi străini, în două colţuri de ţară opuse, ca gândire, ca distanţă.

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1353 : Duminică, 26 August 2012, 21:42 »
Cui
Un cui.
Am un cui.
Îl privesc, printre altele, cu acuitate… (adică… a-cui-tăte ăste cuie pe-aici ???)
Weekendul cuielor pe net… Cui pe cui se scoate… Sau cui pe-al cui… Cuie în inimă, cuie în picior… Cucuieţi şi cuişoare.
Singur cui, vreau să zic cuc… nu se face primăvară… nici măcar beat cui… În schimb, cu mai multe, poţi face un bucheţel cu cuie…Sau cucuie… dacă are cineva, aşa, un cui împotriva altcuiva…
Uneori câte un cui nu iese decât cu cuiul de la sicriu. Dovada? Azi tot rămâne tot bătut în cuie… a şi până acum…Şi? E doar un cui. Dar am şi cui să am cui? Alt cui? Al cui?…
Deci daca tot n-am cui, degeaba am cui… Atunci… pe cine vreau eu să încui aici?
Să mai fumam o ţigară (adică să mai batem un cui la sicriu) şi să ne culbărim în cuicuş… pardon, invers, să ne cuibărim în culcuş.

Noapte bună…? Cui? Pofta-n cui…

O cuişoară  :bow:

Offline bit

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3015
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1354 : Duminică, 26 August 2012, 21:53 »
Ale cuie tandalele.

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1355 : Duminică, 26 August 2012, 22:12 »
Ale meletalelui.  ;D

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1356 : Marți, 11 Septembrie 2012, 22:18 »
Picatura de apa si calatoria ei pe Pamant

"Eu sunt Picaturica din Marea Neagra. Am trecut prin multe intamplari placute si neplacute pana a ajunge la voi. Am sa va povestesc acum intamplarile mele.
M-am nascut o simpla picatura de apa... nici nu mai stiu cand si de unde. Intr-o zi, pe o foarte mare caldura, m-am evaporat pana la cer si m-am transformat in vapori, impreuna cu multe alte picaturi de apa. Dupa o plimbare lunga, am ajuns deasupra muntilor si ne-am transformat in precipitatii... Eu am ales sa devin un fulg de zapada si asa am ajuns intr-un rau, unde m-am topit si am cunoscut alte picaturi de apa. Curgand spre campie, am fost savurata de o caprioara care se adapa si o vreme m-am plimbat prin venele ei, descoperind lucruri noi si invatand sa o ajut. Dar intr-o buna zi, caprioara a murit si trupul ei s-a descompus. In acel moment, am devenit doar apa cu saruri minerale. Dar pana sa ajung la casa mea din Marea Neagra, mai aveam multe de infruntat... M-am luptat chiar si cu deseurile menajere in drumul meu, dar am trecut cu bine si peste ele.
Intr-o zi, in timpul calatoriei mele printr-o conducta de bucatarie, m-am trezit in sangele unui om, unde am mai locuit o buna bucata de vreme. Dar a venit si ziua cand am fost din nou apa cu saruri minerale in sol. De aici, am avut de strabatut un drum greu, printre ape freatice, lacuri si rauri si m-am infruntat din nou cu deseuri menajere si industriale. Dar, acum, in sfarsit, am ajuns acasa. Aici s-a terminat calatoria mea. Cred ca ma voi odihni putin, ca maine trebuie sa ma evapor pentru o noua calatorie... Eu sper ca voi sa nu mai produceti deseuri si sa nu mai fie atat de greu."

Compunere libera, realizata de o eleva de cls. a V-a, pe baza schemei circuitului apei in natura, desenata pe tabla, la ora de Educatie ecologica.

Offline Matei

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 933
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1357 : Marți, 11 Septembrie 2012, 23:16 »
Picatura de apa si calatoria ei pe Pamant

"... Cred ca ma voi odihni putin, ca maine trebuie sa ma evapor pentru o noua calatorie... "

Compunere libera, realizata de o eleva de cls. a V-a, pe baza schemei circuitului apei in natura, desenata pe tabla, la ora de Educatie ecologica.

foarte frumoasa compunerea iar expresia cu evaporatul in vederea unei noi calatorii este geniala!
"Stay hungry, stay foolish"

luciamanta

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1358 : Luni, 17 Septembrie 2012, 21:17 »
   Nu v-am invitat la o plimbare în pragul serii, aşa că o voi face azi. Am sa va port pasii prin insulele greecesti. Să vă fie seara frumoasă tuturor!

http://www.youtube.com/watch?v=PEn7puu2wQ8&feature=player_embedded#]
[url]http://www.youtube.com/watch?v=PEn7puu2wQ8&feature=player_embedded#
!
[/url]

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1359 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 13:54 »
Azi am dat peste un fisier cu povesti ale oamenilor din viata mea. Uite una pe care as vrea sa o impartasesc cu voi.  ;)

O POVESTE NOSTIMĂ

"Am emigrat în Germania, în 1977, şi tata a murit.
Aşa că am crescut cu mama care nici măcar nu voise sa vină aici…mai ales că atunci nemţii nu se bucurau să vadă străini în ţara lor. Acum s-au mai domolit puţin...
Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a studia. După scoală, am învăţat o droaie de meserii: sculptor în piatră, tâmplar, tehnician dentar, şi la urmă şi o şcoală de informatică (de parcă mi-ar fi plăcut mie să scriu toată ziua programe…) – asta aşa, ca să am ce să răspund când mă întreabă cineva cu ce mă ocup.

O cunoşteam pe Silke de câţiva ani şi, în timp, am tot încercat să facem un copil.
Ce să zic… Nu mergea treaba. Bine, eu credeam că viaţa pe care am dus-o înainte de Silke (ştii tu, cu cele două prietene foarte bune - pictura şi băutura) mi-a schimbat organismul în aşa fel, încât nu mai sunt în stare să am copii. Păcat, dar asta părea să îmi fie soarta.
Într-o bună zi m-a trăsnit o idee… Pe vremea aia - trăind ca un gigolo – îmi permiteam să îmi îndeplinesc tot felul de trăsnăi. Am decis să fac un pelerinaj la Santiago de Compostela. - der gedanke ist die tat' (gândul este fapt㠖 cum spunem noi, aici, în Germania – nu mai ştiu ce cap deştept a zis asta… Schopenhauer?) Şi dintr-odată, mă trezesc pe malul Atlanticului, în direcţia sud. Am plecat din Le Havre. Tare interesant drumul… După multe aventuri şi drame, am ajuns în sfârşit la Santiago.
Pe drum, toţi peregrinos pe care îi întâlneam, îmi povesteau că, odată ajuns, trebuie să intri în catedrală şi să îmbrăţişezi coloana lui St. Iacob. În acel moment, poţi să îi spui o dorinţă, care se va îndeplini. 
Nici nu iţi imaginezi ce greu este să găseşti o dorinţă, dacă toată viaţa ta pare că merge de fapt foarte bine. M-am gândit, m-am răsucit, m-am învârtit… şi nu mi-a venit nici un alt gând decât că ar fi totuşi frumos să câştig şi eu la loterie.
Au trecut zilele din Santiago si am luat drumul înapoi. Mergând aşa, pe o străduţă, am găsit o pană. Foarte frumoasă şi mare. Când m-am uitat în sus, am văzut că era acolo un cuib de barză. Bravo, hai că i-o duc lui Silke, ca suvenir. Acasă, i-am dat-o şi i-am zis: Să vezi că acum o să vină un copil.
Două săptămâni mai târziu a fost la doctor şi era gravidă.
Ăsta a fost câştigul meu la loterie... 

Când s-a întâmplat să vină copilaşul (Sophie Catharina – astăzi, 4 ani)  am decis şi noi să facem nägel mit köpfen (cuie cu capete, cum se zice aici). Fiind pictor, am rămas eu acasă, iar nevasta mea lucrează. Este avocat şi aceasta ne permite o viaţă mai asigurată din punct de vedere financiar.
Că sentimentele ... înainte de Sophie, eram aproape să ne despărţim. Acuma… ne-am obişnuit. 

Cred că aşa merge viaţa. Dacă te-ai obişnuit cu unul/una, parcă-i mai uşoară durerea… Că dureri avem peste tot şi de oriunde. .. Sau crezi că, ajungând să fii, in sfârşit, TU, nu o să te doară?
Aşa suntem programaţi --> o parte bună = o parte rea. Acuma, depinde de tine la care parte vrei să te uiţi şi pe care să o laşi mai la o parte.
Eu, cam de 20 de ani mă chinui activ să-mi antrenez privirea ca să observ ambele părţi. Am găsit un japonez care mă învaţă. Pe unii se zice ca îi ajută credinţa. Pe mine m-a ameţit. Aşa că am găsit alt fel de a căuta adevărul. Sau, mai bine zis, ajutor.

De când l-am întâlnit pe Ogawa (japonezul meu), el a ajuns să preia rolul de tată pentru mine. Asta a fost acum 20 de ani. Şi încă mă uimeşte, ceea ce este în stare să facă acest om. Daca te interesează să vezi cum îşi câştigă el pâinea --> www.go-me-kan.de
De la el am învăţat cam tot ceea ce este important pentru cultivarea sufletului şi a inimii.
Îmi pare rău să zic asta, dar - deşi  născut într-o familie foarte credincioasă, biserica nu a reuşit să mă convingă atât de forţa sufletului pe cât a reuşit Ogawa.
 
... O viaţă boemă, la care visez uneori, ar fi mai bună?...he, he, he… Daaa, sigur!!!
Ce frumos este să simţi vântul cum te gâdila pe la nas, în timp ce te odihneşti pe o bancă în parc... şi ce plăcută este aroma de friptură pe care o poartă el...de mult n-ai mai pupat ceva aşa de bun...Poate că ai putea sa iţi pictezi mâine o friptură cu cartofi şi o salată...şi, dacă tot te vezi cu pensula în mână, ce-ar fi să iţi pictezi şi o pereche de pantofi noi, ba chiar şi un pătuc ... prea este greu să stai zi şi noapte pe banca asta din parc... Dacă nu te gonea dulăul ăla, măcar puteai să rămâi sub pod şi acum nu răceai, pe ploaia asta.....
 
Dacă aş fi fost acum singur, fără copil şi nevastă, mă aflam în drum spre India.
Drumul la Santiago a fost un fel de test, să văd dacă ar fi posibil să rezist la aşa ceva o viaţă. Greu!
Dar am învăţat o treabă: chiar şi o pereche de bocanci de armată nu rezistă la o distanţă mai mare de 1000 km… "

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1360 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 14:11 »
foarte frumoasa compunerea iar expresia cu evaporatul in vederea unei noi calatorii este geniala!

Ma bucur ca observi ca genialitatea nu e a mea. Nici a altora care si-o aroga. Ci a stramosilor, stramosilor nostri... si a copiilor lor.  ;D Tot ce trebuie noi sa facem este sa o reinvatam de la ei. ;)

Offline Matei

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 933
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1361 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:09 »
mi-a placut povestea pictorului cu avocata. n-am inteles expresia aceea "cuie cu capete".
"Stay hungry, stay foolish"

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1362 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 23:29 »
n-am inteles expresia aceea "cuie cu capete".

pirostrii  :)

Offline collin_pow

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 226
  • I know no other sign of superiority than kindness.
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1363 : Marți, 25 Septembrie 2012, 21:38 »
Asta pentru un zambet bun de noapte buna  celor ce merg la somn :)
<a href="" target="_blank" class="aeva_link bbc_link new_win"></a>

Caroline

  • Vizitator
Re: Povestiri de seara. Noapte buna!
« Răspuns #1364 : Miercuri, 26 Septembrie 2012, 20:29 »
Poveste pentru copii mari

Au fost odată doi vlăstari într-o pădure. La un moment dat, s-au împrietenit și, fără să se gândească la viitor, plopul și-a întins ramura gingașă spre arțar, iar micul arțar a îngăduit și el ca ramura lui cea mai puternică să crească spre plop.
Timpul a trecut și pentru cei doi copaci a sosit în sfârșit momentul marii bucurii: crengile lor s-au atins și, încolăcindu-se una de alta, iar ei nu au mai trebuit să-și șoptească unul altuia de la distanță.
Au mai trecut câțiva ani peste pădure… Plopul și arțarul au devenit doi copaci mari, adulți. Crengile lor s-au alungit și s-au îndepărtat tot mai mult de trunchi. Tot mai des se certau între ei, deoarece crengile lor altădată preferate, acum se deranjau reciproc.  Arțarul nu vroia ca plopul să lase să-i crească atât de multe frunze, deoarece creanga lui preferată nu putea să crească din cauza umbrei. Iar plopul scârțâia, pretinzându-i arțarului să-și îndepărteze complet crengile de el, pentru că se frecau de creanga lui preferată, provocându-i durere…
Astfel, cei doi copaci au uitat curând de vremurile fericite când apropierea și dăruirea dintre ei le adusese atâta bucurie. Nu-și mai aminteau decât certurile și necazurile. Așa că au apelat la Pădurarul lor și l-au rugat să-i replanteze altundeva. Însă Pădurarul le-a răspuns:
Dacă am să vă replantez altundeva, veți suferi amândoi. Nu veți mai fi niciodată atât de puternici și de fericiți împreună ca înainte. Sunteți deja prea maturi. Eu am vrut de la început să vă plantez ceva mai departe unul de altul, dar voi nu ați vrut. Aceste crengi suferinde sunt rodul neascultării voastre. Dacă vreți să fiți din nou fericiți, lăsați-mă să le îndepărtez.
Nu! – strigară cei doi în același glas.
Aceasta e creanga mea preferată! – foșni plopul.
Aceasta este creanga mea cea mai dragă! – scârțâi arțarul.
A mai trecut un an. A venit toamna. Crengile celor doi copaci se lungiseră și mai mult și deveniseră și mai groase. Și oricât de mult se străduiseră, crengile preferate ale celor doi copaci deveniseră și ele, firește, mai groase și mai lungi. Acum, cei doi copaci sufereau nu numai atunci când vântul se întețea, ci zi de zi și ceas de ceas.
-   Replantează-ne departe unul de altul! Chiar dacă asta ne va slăbi puterile, cel puțin nu ne vom mai răni în fiecare zi! – vuiră cei doi.
-   Nu trebuie să vă despărțiți. – le răspunse Pădurarul. – Puteți fi fericiți și aici, împreună.
-   Îți bați joc de noi! – spuse plopul, jignit. Am încercat deja toate variantele, dar nimic n-a ajutat. Mai bine replantează-ne!
-   Nu uitați că anul trecut v-am propus să vă rezolv problema. Știu că este singura soluție cu adevărat bună, dar nu o voi duce la îndeplinire fără consimțământul vostru.
-   Eu sunt de acord… - gemu arțarul – dar probabil nu voi reuși de unul singur.
-   Nu, stai puțin… eu trebuie să mă mai gândesc.  – se văcări plopul – Ce se-ntâmplă dacă eu sunt de acord să mi se taie creanga preferată, dar apoi arțarul se răzgândește de îndată ce-i merge mai bine?! Cu mine cum rămâne atunci?
Vântul începu din nou să bată și crengile se loviră din nou una de alta, provocând durere celor doi copaci. Plopul propuse să reanalizeze situația, dar arțarul nu mai spuse nimic, continuând să geamă în tăcere. Se enervase din nou, dar nu din cauza durerii, ci din cauza plopului. Dar nu se putea hotărî să lase să-i fie tăiată lui mai întâi creanga buclucașă. Atunci creanga plopului ar crește atât de mare și de puternică încât întreg arțarul i-ar sta în drum…
A mai trecut încă o lună. Curând avea să vină înghețul, când nu mai era voie să se taie crengile copacilor, fiindcă temperaturile scăzute ar fi putut să-i distrugă cu totul.
-   Acum este ultima voastră șans㠖 li s-a adresat , pentru ultima dată, Pădurarul. Fie acum, fie va trebui să suferiți toată iarna împreună, la cea mai mică pală de vânt.
-   Bine, eu sunt de acord – spuse plopul, cu lacrimi de brumă.
Plopului îi era de-acum indiferent dacă arțarul va fi de acord și el. Crengile celor doi copaci erau deja cojite de scoarță, de atâta frecat. Îl apucă groaza doar la gândul că vor trebui să îndure în acelașii timp și durerea, și gerul. Tot ce-și dorea era să-și aline suferința și să petreacă iarna liniștit.
-   Bine… și eu sunt de acord – gemu în cele din urmă și arțarul.  Decizia plopului încurajase să nu mai dea înapoi și să rămână la decizia pe care de altfel el o luase cu mult timp în urmă.
Pădurarul aduse fierăstrăul și începu să taie creanga plopului.
-   Nu… m-am răzgândit! Nu vreau să-mi faci asta! Mă doare! – strigă plopul, disperat.
Dar Pădurarul rămase surd la gemetele și trosniturile lui revoltate și tăie mai departe. Arțarul începu să se neliniștească:
-   Și eu m-am răzgândit. Creanga mea nu mai trebuie tăiată, o să rezist eu cumva. În plus, creanga plopului este oricum deja tăiată, deci a mea ar putea să mai rămână până la anul…
Dar pădurarul își șterse sudoarea de pe frunte și se apucă să taie creanga arțarului. Acesta izbucni și el în plâns, dar Pădurarul își continuă munca în tăcere. Apoi, rosti mulțumit:
-   În sfârșit va fi liniște în pădurea noastră! De atâta scârțâit, nu mai putea dormi nimeni când bătea vântul.
Iarna a trecut și a venit primăvara. Copacii treziți din amorțeală au început să înverzească. Din vechile răni nu mai rămăseseră decât două cicatrici uitate, iar plopul și arțarul au avut parte din nou de o fericire netulburată, la fel ca în tinerețea lor.
-   Nu aș fi crezut că aș putea mulțumi cuiva vreodată chiar și pentru dureri – suspină arțarul.
-   Cât de naivi am fost în copilărie, să creștem atât de aproape unul de altul… și cât de încăpățânați, chiar și maturi fiind, să nu lăsăm să ne fie îndepărtate la timp urmările lipsei de înțelepciune, încuviință plopul.
Rădăcinile lor erau din ce în ce mai puternice, trunchiurile li se avântau împreună către cer, și numai cine le asculta foșnetul putea înțelege cât de recunoscători îi erau Pădurarului pentru durerea trecătoare îndurată la începutul iernii…

Sursa: manualul de religie de cls. a IV-a