Era setata
Romanian. 
Sa incercam fara dicaritice.
âRazele lunii imbraca piciorul patului si se ĂŽntind in jurul lui ca o enorma piatra, flasca Ĺi pala.
Cand forma lunii pline incepe sa se stranga si latura ei dreapta sa se albeasca â aĹa cum un obraz al unei fete ĂŽmbatranite intai se rideaza si apoi devine concav â la aceasta ora de rascruce, o neliniste turmentata ma invaluie.
Nu mai dorm si nu mai merg, si, pe jumatate in vis, sufletul meu amesteca lucruri ciudate in lucrurile citite sau auzite, precum curente de culori si transparente diferite ĂŽnvalatucite impreuna.
Tocmai am citit despre viata lui Buddha Gotama inainte sa merg la somn si, intr-o mie de feluri, luand-o mereu iar si iar de la-nceput, cuvintele alearga la mine-n minte:
âO multime de oameni se prelinge pe langa o piatra ce seamana cu o bucata de slanina si se gandeste: poate ca ar fi buna de mancat. Dar negasind nimic bun de mancat, multimea se scurge mai departe. Asemenea multimii care se adunase in fata pietrei, asa suntem si noi â noi, cei care tindem spreâŚ, abandonam ascetica Gotama atunci cand aceasta nu ne mai place.â
Si imaginea pietrei care seamana cu o bucata de slanina se intrupeaza ca din ceara in proportii monstruoase in mintea mea:
Merg de-a lungul albiei unui rau secat si culeg pietre netede.
Cele gri-albastre patate de pulberea lucitoare, despre care ma ĂŽntreb si ma ĂŽntreb si totusi nu pot sa le dau nici de cap, nici de coada, apoi cele negre, cu puncte galben-sulf, ca efortul pietrificat al unui pusti de a modela obtuze salamandre patrate.
Si as vrea sa le arunc departe de mine, aceste pietre, dar ele adorm in palma mea de fiecare data si nu pot sa le interzic accesul la vederea mea.
Toate pietrele care vreodatÄ au jucat vreun rol in viata mea se ivesc de jur imprejurul meu.
Cateva se strÄduiesc cu inverĹunare sa-si croiasca o cale spre a iesi din nisip spre lumina â ca acei crabi uriasi de culoarea ardeziei atunci cand mareea se apropie â ca si cand nu ar precupeti nici un efort sa-mi spuna lucruri de o infinita importanĹŁa.
Altele â epuizate â se retrag firave in gaurile lor, abandonand speranta de a se face vreodatÄ auzite.
Uneori ma trezesc intr-un ĂŽnceput de spot al acestor visuri pe jumatate si vad iar lumina lunii lungindu-se pe coapsa invelita in patura a piciorului patului, ca o enorma piatra flasca Ĺi pala, inainte de a cadea din nou in constiinta mea spulberatoare, cautand fara odihna piatra care ma turmenteaza â aceea care trebuie ca se intinde undeva in adancul memoriei mele si care seamana cu o bucata de slanina.
Nu mai pot.
Si vocea este irevocabila. [âŚ]
Cine este acum âEuâ, as vrea brusc sa intreb; dar imi aduc aminte ca nu mai posed acel organ al intrebarii de intrebari; apoi mi-e teama ca vocea stranie se va trezi si va incepe din nou acel interogatoriu fara sfarsit despre piatra si slanina.
Si astfel, ma intorc.â
Gustav Meyrink â âSomnâTraducere din limba engleza - Caroline