Incep sa vad luminita de la capatul tunelului. Mi-a fost greu sa o vad mult timp, pentru ca e inca departe in spatiu si timp. Dar... acolo unde spatiul si timpul sunt valori arbitrare (lucru pe care l-am invatat cu ajutorul prietenilor, inclusiv a celor din Singles Camp, MULTUMESC!), coordonatele acestea nu mai conteaza chiar deloc...
Mai concret. Intr-o zi din saptamana trecuta, eram in situatia in care trebuia sa pierd vreo 5 ore prin Sibiu, pentru o programare... oarecare (nu conteaza). (Curiosi? Desigur. Nu era nimic exceptional. Doar o rezectie apicala... nicio liposuctie, nimic interesant.)
Mai intai, am cutreierat toate magazinele (sa vad ce se poarta, nu sa cumpar... erau doar chestii materiale). Am fost la preferatul meu, restaurantul Yang Yammi, unde am savurat o supa chinezeasca de fructe de mare si un orez cu vita si urechi de lemn.
Apoi am zabovit mult in fatza vitrinelor cu afisele pieselor de teatru din zilele in care eu nu puteam participa, si la libraria Humanitas... de unde m-am ales cu o carte, din cosul "totul la 10 lei" (Va rog sa nu faceti pe snobii si sa nu aveti pretentii mai mari de la un profesoras din invatamantul de Stat romanesc, care si-a luat licenta cu 9.50, definitivatul cu 9.16 si inspectia speciala pe post cu 10 cu felicitari... si ia, pentru toate astea, foarte putin peste 1000 lei lunar).
M-am asezat, de mana cu propria mea achizite, pe o banca, in parcul Astra, si am citit aproape de primele 100 de pagini... desi parcul era plin de: adolescenti galagiosi vorbind inghetata cu gura plina, cersetori cu plase enorme de rafie pline, dar (din fericire) inchise cu fermoar, copii si caini insotiti de parinti innebuniti de canicula, jucatori vestejiti de table si sah langa statuia lui Andrei Saguna...
Vorbesc cat se poate de serios. In lipsa bancilor libere la umbra, am avut tentatia, la un moment dat, sa ma asez pe piedestalul statuii lui. Dar era deja asaltat de furnici... si acesta.
In acest vacarm, care teoretic ar fi trebuit sa se cheme o lectura linistita in parc, la un moment dat, pe care il retin perfect in lumina zilei ca si cum ar fi fost acum, mi-am privit palma stanga. Am o linie a vietii exagerat de lunga, pana la cativa milimetri de incheietura mainii. Si mi-am spus: toate acestea nu sunt decat o picatura intr-un ocean. Cat vor mai conta ele peste 10 ani? Dar peste 50? Oh... Doamne...
