Pai ma simt bine cam de la inceputul anului (cu aproximatie - fara ca starea mea de bine sa fie legata de vreun eveniment, de cineva sau Doamne -fereste, de vreo substanta), dat fiind faptul ca am realizat ca-mi mor degeaba prea multi neuroni atunci cand sunt incruntat/crispat/nervos -astea fiind stari existentiale permanente pana atunci. Am realizat ca la un moment dat voi disparea pe pe lumea asta pe care o iau prea in serios si care-mi da cu tifla; am invatat sa deschid ochii la lucrurile mici care ma inconjoara (spanac! suna a superfilosofie). Cel mai tare lucru pe care il fac (nu-mi iese mereu, dar ma straduiesc) e sa ignor timpul, trecerea lui. Duca-se! Ii las pe ceilalti in goana lor nebuna dupa nu-stiu-ce (maruntisuri, sunt sigur) si imi caut in interiorul meu secundele mele luuuuungi...nu stiu cum sa explic, insa viata asta traita in viteza a saptea pe fast-forward, ne consuma enorm suflul vital! Sunt privilegiat ca nu traiesc in Bucuresti sau alt oras mare (si deci zgomotos), sunt undeva aproape, la putini kilometri, in oras doar muncesc. Sper sa nu se supere orasenii pe mine, insa nu m-am putut acomoda niciodata cu orasul...In fine, divaghez. Revenind on-topic, sunt bine, ma simt bine si incerc sa traiesc incet, bucurandu-ma de cele frumoase din jurul meu -care vor disparea, e firesc, asa ca ma bucur sa le observ cat inca mai sunt. Nu le am pe toate, nici pe departe chiar, nici nu mi le doresc pe toate iar daca imi lipseste ceva, il caut. Cum pot, daca pot si (cel mai important!) daca se poate. Daca nu, ma descurc eu cumva si merg in continuare inainte.
