Scrise de noi > Articolele noastre
Craciunul copilariei
admin:
Craciunul mi-l inchipui doar asa, copil fiind, asteptand cadourile, bucurandu-ma de aroma de gogosi si scortisoara care umplea casa. Cu parintii si bunicii in jurul meu, cu colinzile copiilor din vecini. Cu bradul frumos mirositor, ce aparea ca din senin in dormitorul parintilor! Adus de un Mos Craciun grabit, care lasa de fiecare data, pe anul urmator, recitarea versurilor care le invatam si le repetam intruna in luna ce preceda sarbatorile. Imi amintesc de bradutii aia plini de ciocolatele rotunde si bomboane in staniol. N-aveau multe globuri si nici beteala, dar erau incarcati de zeci de artificii si lumanari. Cat de mult ma incanta cand tata aprindea cate un bat de artificiu, cata bucurie si ce stare imi dadeau luminitele ce sareau in toate directiile! Imi amintesc cum bunicii stateau langa pom, asteptandu-mi chiotele de fericire la deschiderea cate unui pachet. Erau jucarioare simple, ma bucuram de orice, de creioane colorate, de o cutie de "carioca", de o caciula, de manusi. Iar cand am primit un ceas, primul meu ceas, nu m-am putut desparti cateva zile de minunatul cadou. Dormeam si noaptea cu el la mana, parca ii simt si acum cureaua de piele, ce-mi facea sa transpire mana sub ea. Am primit biciclete, rachete de tenis, mingi, fulare, caciuli, nici nu-mi mai amintesc pe toate...
Anii au trecut, a venit randul meu sa fiu acasa mosu'. Am facut pe ascuns brazi, i-am incarcat cu globuri, am umplut sub ei de cadouri. M-am bucurat si am ras de fericirea fiului meu cand gasea ce "comandase" lui Mos Craciun. Au fost seri minunate si acelea, dar gandurile mele au ramas tot acolo, pe strada copilariei mele. Cu bunicii si parintii in jurul bradului. Bunicii nu mai sunt, s-au dus de mult, am ramas doar cu amintirea mangaierilor lor, cu imaginea unor chipuri blande. Cu parintii ma intalnesc in fiecare an. Nu a existat inca un Craciun sa nu-i vizitez si sa nu incep sarbatorile de Craciun, acolo in camera, in care acum patruzecisiceva de ani, aspteptam cadourile....
almi_gabi:
Craciun! Hmm, despre cel al copilariei! Bradul si cadourile erau mai putin importante pentru mine. Stiu ca bradul (cred ca de fapt era molid) il faceam in fiecare an in sufragerie. Ma atragea vreo zi, maxim doua pentru ca uitam de el. Important era sa ma duc afara sa pocnesc din bici alaturi de ceilalti copii. Aveam cel mai frumos bici din cratier. Imi aduc aminte ce entuziasmata am fost cand mi la facut tata. Mi-au trebui ani pana sa reusesc sa pocnesc din el asa cum reuseau colindatorii care veneau printre blocuri. Deh, am fost copil de oras si aici traditiile erau mai diluate daca le pot spune asa . :)
Imi aduc aminte cum intr-un an chiar inainte de Craciun s-a tinut sedinta cu parintii la scoala in care li se cerea parintilor sa nu lase copii pe strada cu bice, pocnitori faceam pocnitori din fosfor curatat de pe chibrite si cuie, gauream asfaltul , bagam fosforul, apoi cuiul si apoi loveam cu un bolovan. Stiam sa ne facem auziti !!
Cand s-a terminat sedinta si au venit ai mei spre casa , ce credeti ca faceam? Impreuna cu alti copii pocneam de se facuse ceata pe strada. Nu m-au certat dar 2 zile nu m-au lasat sa ies afara stiind ca e singura solutie sa nu se auda pocnete pe alee. :whistle:
De mosu nu stiam ci de gerila dar nu conta, aveam cea mai frumoasa varsta posibila . Eram copii. Si eram fericiti. :applause:
Aveam cozonaci si cadouri si beteala si artificii si abia asteptam vacanta (asta era de fapt cireasa de pe tort) sa mergem sa colindam. Colinde stiau vreo 2-3 care aveau bunici pe la tara, noi ceilalti lalaiam dupa ei. Era un karaoke de pomina. :slap: Starneam o gramada de rasete. :magic:
Dar Craciunul e Craciun si l-am adorat si atunci ca si acum si nu as putea spune care a fost mai frumos, toate au avut magia lor!
LiaV:
Esti binecuvantat, Gigi, ca ai asemenea amintiri.
Eu iubesc Craciunul si incerc sa-mi creez amintiri frumoase acum, fara sa privesc inapoi, ca sa nu ma intristez.
Iubesc atmosfera de Craciun, chiar daca aduce cu ea aglomeratie si goana. Aduce, totodata, si oameni frumosi, priviri senine si intelegatoare... multe lumini, stelute, miros de cozonac si brad, filme dragute cu Mosi Craciuni, placinte cu mere si dovleac, imagini cu (,) casute acoperite de nea, din hornul carora iese fum, copii pe saniute... da, miros de lemn ars, de vin fiert cu gutui... si suflet. Pot gasi, chiar si in ochii celor mai ocupati oameni, sufletul, scanteia divina. Craciunul le aminteste si lor de sacrul din fiecare. Si astfel... totul devine un paradis plin de dragoste si stralucire.
Sarbatori fericite!
rocky:
chiar si cind eram mic si inca nu stiam cine era mosu' n-am fost prea atras de sarbatorile de iarna, iar pe masura ce am crescut interesul s-a pierdut total si incep sa vad din ce in ce mai multe lucruri care-mi displac legate de aceste sarbatori ... probabil pe de-oparte din cauza ca singura perioada a anului care efectiv imi place si ma face sa ma simt bine este vara si pe partea cealalta nu sint o persoana prea religioasa ...
micaela:
intr-un mod foarte straniu, Craciunul trezeste in mine multe stari, dar una e dominanta de cativa ani, de cand verisoara mea a plecat definitiv, mult prea repede.
Imaginea Craciunului este bradul din sufrageria cea mare a bunicului, cu o familie mare si unita - bunicii in formula extinsa, adica cei reali dar si fratii si surorile lor (matusi si unchi de a doua generatie), parintii mei, matusa si unchiul (de prima generatie) si verisoara mea. Culori, stralucire, voie buna, glume si muzica... Matusa canta la pian "O brad frumos" ... e atat de frumos....
Pe atunci nu intelegeam ce inseamna "moarte". Intre timp, din acea familie mare, pestrita si voioasa, am mai ramas foarte putini, ingrozitor de putini.... e foarte trist...
Cel mai tare insa ma marcheaza, de la moartea verisoarei mele, o amintire de la un Craciun din frageda copilarie. Cred ca aveam doar 5 ani. Ea, verisoara A, primise un ursulet de plus, mare si dodolotz. Atat de mult mi-a placut si atat de rau mi-a parut ca Mos Craciun nu mi-a adus si mie unul incat am plans de mama focului. Verisoara A, care era doar cu trei ani mai mare ca mine, mi-a dat mie ursuletul. Desi a doua zi "Mos Craciun" i-a adus ei un altul, identic, eu am ramas cu o vinovatie stranie...aceea ca atunci, poate pentru un moment, i-am produs o tristete in prea scurta ei viata... nu am nici un alt repros sa-mi fac in ce o priveste, dar acea intamplare de la un Craciun de demult, ma face si acum sa lacrimez...cu supararea mea de copil i-am luat ursuletul..... :-[
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă