Scrise de noi > Articolele noastre
Craciunul copilariei
Caroline:
@ Gigi si @ almi_gabi. Craciunul mi-l amintesc asa doar pana pe la vreo 10 ani, cand am aflat cine (nu) era Mosu'... stiu ca atunci am simtit o dezamgire cumplita ca ai mei ne-au mintit atatia ani, cu brazii (asa e, molizi de fapt) facuti pe ascuns si cadourile puse sub brad in timp ce noi dormeam. Cred ca as fi preferat sa stiu ca darurile sunt de la ei, in loc de povestea cu Mos Craciun (zis si Gerila).
Dupa aceasta varsta, in timp, si mai ales in ziua de azi, cand totul e asa de comercial... am ajuns la concluzia lui rocky.
admin:
Fiecare avem amintirile si perceptiile noastre despre Craciun. Si evident, sunt atat de diferite! Totul se leaga de persoane, de momente si de loc. Reperele astea, asezate un pic altfel, modifica perceptia. Noi oamenii suntem plamaditi in mare parte la fel, dar ce ne deosebeste unii de ceilalti este tocmai aceasta diferenta care apare din asezarea reperelor. Mutate si un milimetru mai incolo, unghiul dupa care se face raportarea se modifica si evident rezultatul nu mai este acelasi. De aici diferentele de perceptii si opinii intre noi, ma refer aici la modul general, nu la subiectul de fata. Si tocmai asta face interesant omul: lipsa uniformitatii in gandire, in apreciere! Daca toti am avea acelasi model, daca toti am judeca dupa aceleasi tipare, am fi prea intuitivi, prea algoritmici, prea cuantificativi.
Geta D:
Eu imi amintesc Craciunul din copilarie cu mirosul de cozonaci facuti de mama. Asteptam langa cuptor sa-i scoata ca sa-i mancam calzi si era una dintre cele mai fericite momente. Imi placea zapada si faceam cazemate. Si acum imi place anotimpul iarna, mirosul de aer curat si de lemne arse in soba.
Ca sa pot pleca la servici, dimineata trebuie sa ma trezesc mai devreme cu o ora ca sa dau zapada pana la poarta. Adevarat este ca mai greu este dupa ce ies din curte. Ma intampina o strada si niste copaci plini de omat. Este pitoresc.
Acest anotimp imi da o stare de liniste sufleteasca, iar sarbatorile sunt un prilej de a spera la o viata mai buna si mai usoara in noul an. :)
admin:
Cateva obiceiuri de Craciun, asa cum mi le amintesc ca erau, acum patruzeci de ani.
Bradul dupa cate se stie este simbolul vietii vesnice. De aici obiceiul de a fi folosit la nunta, in pereche, asezat in fata portii mirilor. Si la inmormantare se foloseste tot bradul, cadrul coroanelor fiind facute din cetina. Folosirea bradului la inmormantare si la nunta este un obicei ce se trage de pe vremea dacilor, nu este ceva preluat. Ce am copiat noi este impodobitul bradului, asta a aparut doar dupa primul razboi mondial.
Noi ornam bradul, de regula, in ajunul Craciunului, undeva spre seara. Astfel incat copiii sa creada ca a fost adus de mosu'. Bradul de Craciun are de fapt o semnificatie religioasa: dobandirea vietii vesnice pentru om, iertarea pacatelor prin nasterea lui Isus. Steaua din varful bradului este replica celei din Betleem. Foarte putini dintre oameni insa asociaza bradul cu ceva religios. Este privit ca o bucurie, indreptata spe copii, lor li se adreseaza cel mai mult. Ei sunt cei care asteapta cu emotii pe mosu', ei sunt cei care se bucura de jucarii. Noi adultii ne bucuram de bucuria lor.
Ce puneam in pom, pana sa apara potopul de instalatii, artificii, globuri si mai stiu eu ce inventii? Faceam funde din hartie creponata, lanturi din hartie colorata, decupam mestesugit tot felul de stele si stelute. Aveam si cateva globuri, fiecare dupa cum mostenise si avusese grija de "pretioasele" podoabe. In pom erau agatate turte dulci de tot felul de forme, ciocolatele si foarte multe bomboane fondante, invelite in staniol. Am inteles ca doar noi si ungurii avem aceste accesorii dulci de brad, aflasem pe vremea cand ma chiunuiam sa vand astfel de produse...
Pe suporti cu clesti montam lumanari speciale pt pom si le prindeam apoi pe crengile bradului. Artificiile erau ceva ieftin si accesibil, asa ca in seara de ajun se aprindeau 20-30 de astfel de luminite.
Am inceput cu bradul, desi nu acesta era primul. Femeile erau cele care duceau greul Craciunului. Mama incepea cu o saptamana intreaga sa-si pregateasca tavi, retete, faina, vanilie, scortisoara, cacao. Tata primea lista de cumparaturi si incepea sa bifeze cate ceva. Multe le aveam deja in casa. Taiam in fiecare an porc, si tata se ingrijea sa termine cu saratul, afumatul si lasatul la aer, pana la Craciun. Atunci cu 2 zile inainte de ajun, incepea sa dea jos cate ceva din pod: ciolanele afumate pentru sarmale, carnatii pentru fiert in moare, caltabosii si sangeretele pentru gustari. Pivnita era plina de muraturi, asa ca varza de sarmale era la doar doi pasi. Si gogonelele si castravetii din butoi erau un deliciu. Primeau un gust atat de bun unele de la altele, tata punea acolo la saramura si pepeni si mere si pere si legaturi de usturoi verde si varza rosie....o nebunie de bunataturi!
De ajun, spre seara, bucataria trebuia sa fie curata, totul pregatit pt a doua zi. Mama isi tremina si ea treburile, venea si bunica si mi le amintesc stand acolo, povestind la o cafea ce pregatisera fiecare. Venea apoi si bunicu, era epitropul bisericii din parohia noastra si se ocupa intotdeauna inainte de sarbatori ca totul sa fie pregatit si acolo. Era copil de preot si ramasese un om dedicat bisericii, dar nu in sensul de habotnicie. Ii placea in special partea administrativa a acesteia. Patruzeci de ani, el a fost omul care s-a ocupat de tot ce tinea de proprietatatea bisericii de parohie. La el veneau preotii sa se sfatuiasca ce sa faca, cum sa modernizeze, cum sa intretina lacasul si casele din proprietate. Nu faceau un pas fara el. Si atunci cand au avut nu stiu ce neintelegeri legate de o numire, tot pe bunicul l-au luat de mana si au fost ierarhic, pana la ministru. Si tin minte ca a rezolvat.
Mosu nu venea pana nu cantam colinzile. Si acum facem la fel. Mergem pe la sase la parinti cu fiul meu si nora-mea, stam pe scarile casei, cantam "Trei Pastori", apoi intram si continuam cu "O ce veste minunata". Apoi intram in dormitorul parintilor, unde este imbodobit bradul. Sub, sunt asezate cadourile. Cand eram copil, credeam si imi era ciuda ca nu puteam sa-i arat mosului ce pregatisem. Cantam si atunci colinzile, veneau si cativa copii din vecini si pana mai ma harjoneam eu un pic cu ei, tata venea si anunta ca a trecut mosul si a lasat pomul si cadourile, dar grabit nu a putut ramane....Uitam si de copii si de tot si goneam in dormitor sa vad....Bunicii erau deja inauntru, langa pom, tata si mama ma urmau in fuga mea. Nu eram nici rasfatat, nici nu am fost genul de copil care vrea ceva cu orice pret, sta in fata vitrinei si obliga parintii sa-i cumpere ce doreste. Dar ca orice copil ma bucuram de ce primeam si mai ales ca era ceea ce-mi dorisem. Cu luni de zile inainte, tata ma tot iscodea sa vad cam ce mi-as dori si cand ajungea la un raspuns mai concret de la mine, incepea "cautarile". Pe la magazine, prieteni din Germania, pe unde credea el ca poate gasi ceva-ul pe care mi-l doream...
Mancarurile de Craciun, erau atat de bune! Incepand cu carnatii fierti in moare si hrean si terminand cu gogosile si cornuletele. Casa mirosea a mancare buna cu cateva zile inainte de ajun, asa ca poftele mi se amplificau...Si acum sunt la fel, nu-i mare diferenta.
Sunt convins ca multora, respectarea asta stricta si repetabilitatea, li se pare poate ciudat sau prea riguros. Poate ca sarbatoarea nu mai apare ca ceva special ci ca un sablon. Dar, crescut inconjurat de sasi, cu niste parinti si bunici, traditionalisti si foarte ordonati, m-am format si eu mai dependent de detalii, de program, de obiceiuri. Si ma simt excelent cand lucrurile isi urmeaza aceiasi poteca. Mi-ar fi aproape imposibil sa fiu altfel!
MAC:
Craciunul copilariei imi aminteste de bunici,de un orasel micut de munte din Mehedinti,de bradul impodobit cu globulete,o veverita pufoasa,artificii si bomboane dintr-o cutie ce semana cu o carte de povesti.Imi aminteste de ajunul craciunului cand spre miezul noptii bunicul si prietenii lui cantau colinde si tot ei lasau un pumn de bomboane de pom.De mirosul cartabosilor care fierbeau pe masina de gatit,de prajiturelele bunicii.De o fetita care statea pe scaunelul ei micut din lemn si spunea emotionata o poezie cu ochii atintiti pe galosii mosului care semanau cu cei ai bunicului!!!
Si iar imi aminteste de bunici pe care mi-as dori sa-i mai pot imbratisa odata,sa le multumesc pentru toata dragostea pe care mi-au oferit-o si nu numai.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă