Scrise de noi > Articolele noastre

Craciunul copilariei

<< < (15/15)

wonderland:
Nici eu nu mai fac brad natural de cativa ani. Dar o creanga, din care fac un aranjament si o coronita, tot imi iau. Anul asta mai mult ca oricand nu mi-a ajuns mirosul de cetina doar de la crengi. Mi-am pus in gand sa imi iau brad adevarat la Craciunui viitor. Cred ca sunt din pepiniere, plantati si crescuti special pentru Craciun, asta imi mai atenueaza din sentimentul de vinovatie ca as putea contribui la rarirea padurilor de conifere.

In fiecare an imi amintesc de vremea copilariei, cand impodobeam bradul la bunica. Aveam globuri, o instalatie cu stele colorate, dar era o bucurie sa facem impreuna cu bunica cosulete si ghirlande din hartie creponata, ghirlande din vata, rasucita din loc in loc.

Craciunul copilariei e legat in mintea mea de multa zapada, de focul trosnind in soba...
Nu mergeam cu colinda. De fapt erau doar cativa copii care mergeau cu steaua.
Traditiile de Anul Nou, in schimb, erau bogate, colorate, zgomotoase si fermecatoare.

wonderland:
Da, mi-a mai revenit o amintire din Craciunul copilariei.
Pe atunci, se trimiteau si se primeau felictari. Alese cu grija, scrise de mana, puse in plic si trimise celor dragi, apropiati. Faceau parte dintr-un ritual care, cumva confirma ca, departe fiind ne gandim unii la altii si ramanem legati sufleteste.
Ce bucurie era sa le primim, sa le desfacem,  sa le citim Noi copiii, ca eram mai curiosi si aveam vederea mai buna, le citeam cu glas tare, iar adulti stateau in jurul nostru si ascultau. Bunica isi punea apoi ochelarii si le citea si ea in liniste, inainte de culcare.  Le pastra de la un an la altul in cutia cu fotografii.
S-au risipit in timp...si obiceiul, si multi dintre oamenii dragi, si felicitarile din alti ani.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[*] Pagina precedentă