Aici se discuta > Subiecte generale
Autocunoastere
steliana:
Draga prietena!
Sa nu uitam! Suntem aici odata cu Sinele! Superiorul, determina alta dimensiune.
Nu te crampona doar de un aspect. Priveste si asculta! Intreaba-te! Receptioneaza mesajele! Vezi efecte! Cauta cauza! Corecteaza!
Iubeste-te, iubeste-te, iubeste-te asa cum esti! Daca din cartile pe care le-ai citit ti-a scapat ceva, iti spun ca pot fi "oglinda". Esti spuperba, pentru ca esti! Superba!
Incearca sa nu iei in seama ceea ce-ti spun. Uita-te doar in oglinda! :)
Caroline:
Balanta si Guesswho... asa ceva este mai mult decat o coincidenta. As putea rescrie despre mine tot ce ati scris voi mai sus, cuvant cu cuvant. Maniera mea de a descoperi toate acestea despre mine si de a reactiona a avut doua laturi (in afara de a citi carti si de a merge la cursuri): sa ascult.
1. Sa ascult oamenii de langa mine, chiar daca in sinea mea le deau dreptate 1% sau 100%, in aceeasi masura. Fiecare reprezinta un reper, in raport cu care te poti autositua.
2. Sa ascult intuitia si "intamplarea", mai mult decat rationalul si planificarea.
Ar fi prea multe de scris si oricum - raman la parerea mea - comunicarea online pierde mult din valentele comunicarii directe. Pe de alta parte, daca tot ne dorim (si se pare ca suntem) o comunitate avand deja anumite afinitati, poate n-ar strica o tabara "Cunoaste-te pe tine insuti", in care sa nu fie nimeni mentorul sau "formatorul-sef", ci noi sa fim doar mediatorii care sa faciliteze canalele prin care expetienta fiecaruia sa ii "formeze" pe ceilalti.
Profesional, asta ar semana intrucatva cu un curs de team-building, unde eu - cel putin - pot aplica chestionare, metode si jocuri de rol pentru a defini "omul potrivit la sarcina potrivita"... daca exista doritori.
balanta:
Imi aduc aminte ca acum vreo 2 ani juma...am tot inceput sa aud de psihoterpie...mai o prietena dupa divort, mai alta cu un copil problema....si atunci am vrut si eu! Cand am ajuns in cabinet eu i-am zis : nu stiu daca am vreo problema de rezolvat ( exceptand ca suntem cu toti "luati") dar eu vrea sa ma cunosc si sa aflu cine sunt. A fost interesant...am descoperit in afara de faptul; ca libertatea e practic insasi felul meu de a trai ca duc o lupta permanenta care rezulta din neintelegerile intre eul feminin si eul masculin, incercand cumva sa le echilibrez pe amandoua
apoi am descoperit cu uimire ca mi-am crescut cumva sanatos copilul....inca sunt uimita si acum...
steliana:
Orice societate are la baza si este condusa de norme, principii, regului, dar mai ales etica. Ca sunt sau nu, in acord cu noi, cred ca difera la nivel de individ. Insasi faptul ca tindem sa ne cunoastem cat mai bine, tine pentru unii dintre noi de o lipsa a acestora sau de o determinanta. Faptul ca libertatea este prevazuta, depinde doar de noi cum o intelegem si cum ne manifestam.
Cred ca la baza autocunoasterii stau cei 7 ani!
Daca societatile ar tine cont (si) de acest lucru, evolutia ar fi alta.
varsator38:
--- Citat din: balanta din Joi, 02 Februarie 2012, 17:25 ---" Imi dau seama ca procesul de acceptare ar fi ca o eliberare. A pierde o fiinta draga e totuna cu a nu fi egoist si a-i da drumul de langa tine. Cand esti egoist cumva persoana careia nu vrei sa ii dai drumul iti face bine tie insuti si nu stiu daca musai te gandesti la binele lui. E nevoia ta. Cred ca acceptarea te elibereaza.
--- Terminare citat ---
grea eliberare...dar e asa de adevarat ce spui balanta.viata m-a incercat facandu-ma sa trec prin asa ceva si in final ajutandu-ma sa inteleg acest "proces de acceptare" de care pomenesti.povestesc acum pentru prima data,un episod din viata mea care m-a urmarit mult timp...foarte pe scurt...luptam alaturi de sotul meu,pentru a invinge cancerul...nici acum nu stiu exact a cui lupta a fost...stiu doar ca boala a invins...cu toate fortele si resursele sufletesti,financiare si cu credinta ca vom reusi sa invingem boala,l-am supus pe sotul meu,cu acordul sau fara acordul lui, la nenumarate tratamente,interventii,etc...pana la un moment dat,in care mi-a spus"lasa-ma sa mor,nu ma mai du nicaeri"...atunci am realizat cat am fost de egoista...luptam oare pentru el sau pentru mine si copilul meu...
in final,dupa atata timp...acceptarea destinului...e inevitabila...depinde doar cum si in ce moment,o intelegem fiecare.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă