Arhiva > Arhiva
Intrebari pentru un single
balanta:
ma bucur sa aflu ca din cei vechi mai sunt pe aici...tu fondator al proiectului e ok sa mai stii cate ceva de ei...ma refeream strict la faza de forum cred...pentru o clipa nu m-am gandit ca sunt care participa efectiv si nu bat campii la tastatura... dar sa nu amestecam subiectele! ;)
admin:
Ai dreptate prin exemplificare Balanta, este ceea ce scriam si eu cu o luna in urma. Cei care formeaza cupluri sunt mult mai putin atenti la dezvoltarea lor personala, la aspectul fizic, la detalii. Daca ar fi sa faci raportul femeilor casatorite si single care merg la sala cred ca procentul este peste 75% in favoarea ultimelor. Asta pt ca sunt mai atente la ele, se pretuiesc mai mult. La cursuri v-am spus, procentajul este acelasi.
Si culmea cei din cupluri pun totul pe motivul lipsei de timp. Nu cumva a unui dezinteres dat de multumirea de sine, de existenta unei autosuficiente sau a unei sigurante prost percepute?
Sunt atat de multe femei - muiere, cum le spun eu, care nu mai au nimic in comun cu feminitatea, deformate de la apetitul fara bariere si limite. Se tin tantose de bratul sotului, flencanind in mana cealalta o poseta. Nu le intereseaza nimic: sala? pfiu, pt ce, am barbat, sa-i placa asa cum sunt; sa ma ingrijesc? - Pt ce ca avem o varsta si nu mai e atat de important.
Cum naiba sa nu fie important? Cum te simti cand te trezesti cu o suta de kile transpirate langa tine? Cum sa te bucuri de o discutie desteapta cand femeia muiere - nu s-a mai interesat de o carte, de ceva interesant de mult?
Am vazut ca intre timp ai raspuns la mesajul meu cel cu analiza. Mi-ai trezit o curiozitate, nu intelege ca am vrut sa arat ca uite cei vechi sunt inca aici. Sunt lucruri dupa care trag concluzii, prin cuantificare pot generaliza si intelege statistic mult mai multe lucruri. Postarea ta, mi-a nascut o intrebare foarte binevenita.
balanta:
am constatat ca pe unii ii sperie sa isi puna intrebari existentiale...de fapt limita e undeva la job, mancare,unde mergem in concediu...si o mare LENE...o lene in gandire, in activitate, in dorinte, chiar o mare comoditate de a te misca si frica de a descoperi ca de fapt nu esti multumit...
am sa povestesc ceva ce am aflat la psihoterapeuta mea: la una din sedinte am intrebat-o daca vin si barbati. Mi-a zis ca da. Am intrebat-o daca in cariera ei macar un singur barbat a venit pentru probleme de cuplu, ca nu se mai intelege cu sotia sau ca nu se simte implinit in cuplu. Pana si ea care a vazut multe in domeniul asta mi-a zis sa-mi aduc aminte ca traiesc in Romania si ca barbatii vin pt dependente de jocuri de noroc, alcool, fumat si violenta si nicidecum pt asa ceva. Ba mai mult am aflat ca are paciente de 55-60 de ani care dupa ce le-au plecat copii de acasa au intrat in depresia cuibului gol si au realizat ca singurul lucru comun cu sotul erau doar copii si activitatile generate de acestia...si ele dintr-o data nu si-au mai gasit rostul, locul, relatia cu sotul practic nu exista si au intrat in depresie severa : care le e locul ?
ma amuz uneori...vin in contact cu multe persoane tinere si povestim uneori....ce sunt parintii, ce statut au...regasesc multe familii monoparentale ...: cati ani are mama ta?...e singura?...de ce nu s-a mai recasatorit sau nu are pe cineva?....raspunsuri : aaaa e batrana, are 50 de ani, aaaa pai la varsta asta ei nu ii mai trebuie altcineva.....aaaa e multumita asa....Iti dai seama din ce familii provin...daca astia tineri gandesc asa....eu mor cand aud raspunsuri si le spun : pai eu am varsta mamei tale si uite ca gandesc altfel....aaaaa.....nu se poate....pai nu asa arata o femeie la 50 de ani!!!! Concluzia....nici macar nu mai vreau sa trag o concluzie...educatia de la noi si infantilismul gandirii e undeva in urma
alt exemplu : acum vreo 3 ani, deci aveam 47, m-am duc cu baiatul la Budapesta la Sensations White, spectacol cu DJ din lumea larga...cand baiatul s-a intors la faculate cu poze si inregistrari l-au intrebat colegii : cu cine ai fost?...cu mama...nimeni nu l-a crezut si i-au spus ca face glume pe seama lor
multumirea de sine vine din limite spun eu...stiu si care s-au dezvoltata personal in cuplu si apoi nu si-au mai gasit locul in cuplu...stiu care s-au dezvoltat in acelasi ritm si e ok, au ramas in cuplu...stiu si care sunt singuri si nici nu vor sa auda de socializare....la ce ne putem astepta cand inca distanta e mica fata de o societate in care suferinta era virtute si fericirea de sine o blasfemie a casniciei?
Caroline:
Balanta si admin, ati pus niste foarte importante puncte pe i. Nice to read you again! O0
Nu numai ca am prieteni casatoriti pentru care nu mai conteaza cum arata, cum se-mbraca si ce ar mai putea face in viata pentru ei insisi, dar m-am trezit eu insami, abia dupa divort, ca fusesem mult timp - prea mult - in aceasta ipostaza. Acum imi doream sa mai fac ceva pentru mine... acel ceva pe care n-am reusit sa-l fac niciodata pentru ca familia si ceilalti erau mult mai importanti... acum, pana cand nu ajung, ca femeie si ca om, la termenul de expirare, la inceputul sfarsitului.
Cred ca aceasta "criza", rezultata din dorinta de a depasi anumite cumpene de viata pe care familistii nu le au, de a se autodepasi in acest sens, nu se poate revela atat de acut decat la singles...
Cat despre a-ti trai viata cu entuziasm... nu cred ca am facut-o vreodata mai mult decat acum. ;)
bit:
Intrebari (pentru cupluri si pentru cei care nu concep sa traiasca altfel): De cand e singuratatea un stigmat? Daca nu-s ca voi sunt exclus, nu? Daca mie nu mi-e frica, voua de ce va pare rau?
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă