Forumul celor nou intrati > Prezentare nou intrati
De ce suntem single ?
balanta:
silviu, perfect adevarat!...nu spune nimeni ca te casatoresti cu cel pe care l-ai iubit, il iubesti sau il vei iubi!
sau mai bine zis : te iubesc pana apare altcineva! :)
luciamanta:
Titlul temei "Jurnalul incepatorului - De ce suntem singuri?" m-a dus cu gândul la a scrie despre oamenii care nu sunt singuri, atat despre cei care si-au găsit jumătatea, cât si despre cei care nu şi-au găsit incă sufletul perecehe, dar l-au găsit pe Dumnezeu. Câteva prietene de-ale mele si-au găsit jumătatea si mă bucur sincer pentru ele. Dar, eu si alte prietene si prieteni nu am găsit inca omul potrivit. Eu de fapt am cunoscut un individ care iubeste adrenalina, care aleargă după aventuri tot timpul, după senzaţii tari, un individ fără cuvânt, fără caracter, un individ fals, penibil, egoist. El nu stie ce este iubirea. Nu o înţelege. Bine că nu mai este în preajma mea acest individ! Este minunat să îl ai pe Dumnezeu! Nu esti singur si abandonat, esti pretuit, ocrotit si iubit.
valaura11:
Aveti dreptate, almi_gabi si luciamanta. Sentimentul de iubire iti umple sufletul, indiferent ca e: iubirea fata de divinitate, fata de copii, consoarta, frati surori, parinti, animalute. Eu, sincer nu pot sa exprim in cuvinte iubirea, o simt si atat. Imi doresc cu ardoare sa o traiesc cat mai des si intens. Nu am avut parte sau nu am simtit-o eu, din partea celui cu care am impartit atatia ani din viata. Am vrut sa dau totul dar am simtit un scut care m-a facut sa fiu retinuta. In schimb am cautat-o in alta parte (nu va ganditi la prostii...), la inceput in lucruri marunte, care m-a facut sa nu ma pierd in multime. M-am apropiat de Dumnezeu, incet dar sigur, fara sa ma forteze cineva. Am avut copii pentru care a meritat sa trec peste toate impedimentele. Acum, mi-am ales acest drum de a merge singura mai departe in viata. Vreau sa fie cat mai plin de evenimente placute, sa nu refuz nici o experienta chiar daca nu toate sunt conforme cu asteptarile mele. Am ajuns in punctul cand e musai sa-mi fac bilantul, nu din punct de vedere profesional, ca nu acesta este cel care ma face pe mine fericita. Acasa nu traim cu functia, am avut alaturi un om care asa de mandru a fost de functia lui ca nu a mai facut dinstinctia intre familie si meserie, lucru care ne-a fost fatal( >:(). M-am luat cu treburile cotidiene si nu am realizat ce repede au trecut anii, iar acum incerc sa mai pot face ceva bun in sensul acesta (anii nu se mai intorc spune o vorba din batrani, pe care toti o stim si o gandim dar nu vrem sa o mai repetam ca e prea banala si totusi asa de adevarata, dureros de adevarata). Am simtit de mult ca viata mea se va schimba in bine, am sperat, m-am rugat si consider ca am luat decizia cea mai buna acum doi ani, de a fi singura, cand am preferat-o decat singuratatii in doi.
julia:
Aura draga mea, inseamna ca tu ai avea multe de spus la topicul nostru cu singuratatea in doi.
cred ca singuratatea lui unu linga unu e mult mai grea decat singuratatea lui unu de unu singur.
valaura11:
"Nu stiu altii cum sunt" dar eu asta am ales. Eu ma refugiam in carti intr-o camera, el la tv la sport in alta camera, fiind multumit ca nu-l deranjam (asta fiind pasiune... >:(). Problemele au fost mai grave desigur dar in acel punct ajunsese relatia. Nu am de gand "sa dau din casa" si nici nu-mi sta in caracter, dar cam asta e realitatea pe care ce-i mai multi o traiesc de ajung la despartire. Nu am vazut prea multe relatari ale useri-lor despre problemele intampinate de ei de au ajuns sa fie singuri. Fiecare evita sa scrie ceva concret, doar generalitati. In casa, in doi, traim efectiv cu problemele inerente unei casnicii. Cine face piata, cine gateste , cine spala, cine calca rufele, cine face curatenia, cine plateste facturile, cine se ocupa de educatia copiilor. Deja am obosit scriind. Si totusi cand toate astea cad numai pe umerii unuia, e deja f mult, bineinteles si mersul la serviciu, apoi primesti drept recunostinta o vorba tare de tot: ce faci mare lucru, decat ce face orice femeie. Am primit aprecierile de rigoare deja f tarziu, dupa ce s-a dat cu capul de pragul de sus. E egal cu zero. Spuneam intr-o relatare pe forum ca cei mai multi oameni nu apreciaza ceea ce au (ma refer la sanatate dar si la alte lucruri pe care tot ei si-au dorit sa le aiba), au impresia ca merita ceea ce le ofera destinul si pot sa jongleze. Am luat decizia ferma dupa lungi deliberari cu mine insami. Niciodata si nimic nu ma va intorce din drumul meu. Decat sa spun : vai de noi mai bine spun vai de mine". Dar culmea ca-mi este f. bine asa si-i multumesc f. des bunului Dumnezeu ca mi-a dat puterea de a face acest pas, salvator.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă