Dependentele

[de_ana]

Suferi... ca dupa orice dependenta. Da' trece. Uneori chiar mai sigur - in timp - decat fumatul sau alcoolismul.

eu cred ca indiferent de obiectul dependentei - tigari, droguri, alcool, o persoana - pana la urma toate sunt forme ale dependentei emotionale. avem impresia ca gasim in obiectul dependentei un mod de a contracara starile noastre negative sau de a ne simti mai veseli, mai curajosi, mai puternici, etc.

[micaela]

ce te faci cand esti dependent de o persoana si va trebui sa te desparti de ea?(intrebare)

depinde de ce trebuie, si in ce fel trebuie sa te desparti...
dar, in orice situatie, dependenta de o persoana (care nu-i acelasi lucru cu iubirea pentru ea) se stinge in timp, cum spunea si Caroline, sigur si definitiv.
Dependenta se naste din placerea, bucuria, confortul etc. pe care ti le da ceva sau cineva si a caror pierdere brusca genereaza frustrare (nevoie neimplinita), nesiguranta, teama etc... N-are a face cu iubirea, ci cu obisnuintele, zic io... Orice obisnuinta isi are dezobisnuinta ei, deci se poate. Doare, dar trece. 
Stiu, mai bine ma culc decat sa perorez.

[NICOLAE]

,,eu cred ca indiferent de obiectul dependentei - tigari, droguri, alcool, o persoana - pana la urma toate sunt forme ale dependentei emotionale. avem impresia ca gasim in obiectul dependentei un mod de a contracara starile noastre negative sau de a ne simti mai veseli, mai curajosi, mai puternici, etc.,,

da,adevarat, copiii mei (dependenta de  persoane) contracarau starile negative,ma simteam mai vesel,mai curajos,mai puternic,,,intr un cuvant eram dependent ,ce fel de emotii se pot  produce cand intervine separarea si lor si lui ,,,,stii,,,o data o profesoara mi a facut observatia caci copii din familii separate sunt mai tacuti,singuratici(sper ca nu am deviat de la subiect),,, stiti vreo carte in romana care trateaza  comportamentul parintelui singur,candva am gasit intr un ziar  fragmente dintr o carte scrisa de un englez,poate stie cineva mai multe.imi este rusine de mine aici toata lumea are solutii numai eu nedumeriri.

[micaela]

Nicolae,
aici toata lumea isi exprima pareri, nu inseamna ca si avem solutii destepte, nici chiar pentru noi insine... In momente de criza nimeni nu mai vede clar, nimic....de aceea si apeleaza la psiholog, sa-i tina felinarul, sa-i lumineze mintea, cum frumos spunea cineva pe aici...
nu toti copiii din familii despartite sunt insingurati si tacuti. Sigur ca, intr-un fel sau altul, sunt afectati, dar depinde foarte mult de voi, parintii, cat de mult. Separarea voastra trebuie sa va priveasca direct si relatia fiecaruia cu copiii sa ramana stransa, calda, plina de disponibilitate, chiar daca nu locuiti impreuna. Asta ii va ajuta sa-si pastreze echilibrul sufletesc si siguranta ca si mama si tata ii iubesc, le sunt alaturi. 
Chiar daca nu vei mai locui cu ei, ramane-le aproape vorbind cu ei, iesind in week-end... Vei vedea ca, chiar daca la inceput iti va fi greu, te vei obisnui cu timpul... Importanta e si atitudinea sotiei...sa nu se interpuna in niciun fel intre tine si ei.
Si tie iti doresc liniste si putere...

[NICOLAE]

.... e OK m am lamurit,esti un HERO , micaela.

[valaura11]

    NIC.(mai pe scurt), faci f. bine ca vb. Si eu am facut-o pe forum, cand am simtit nevoia. Nu m-am gandit ce zice in gand unul sau altul. Fiecare are probleme la un moment dat si simte nevoia sau nu sa se exprime. Eu am tinut in mine nu spuneam nimanui ce probleme aveam. Consider si acum ca nu te poate ajuta nimeni decat tu insuti. Dar mai era ceva caci credeam ca vor rade sau se vor bucura de necazul meu. In cele mai multe cazuri acesta este adevarul. Dar diferenta este acum ca nu-mi mai pasa. Toti oamenii au probleme dar nu si le spun in public de mandrie sau din alte motive, poate ptr a masca chipurile o viata fericita (linistita), ptr a nu intra in gura lumii, poate...sunt multe motivele depinde de simtamintele fiecaruia. Eu m-am separat de aprox. doi ani. E destul de proaspat ca sa se vindece ranile. Diferenta este ca eu am copii mari si sunt plecati(e) in Buc.(eu sunt din Cta). Nu sufar in ceea ce priveste relatia cu copii deoarece a fost f buna mereu iar acum suntem si mai uniti. Dar el...se simte efectiv abandonat si il vad ca e afectat de aceasta situatie. Relatia lui nu a fost niciodata una buna. A considerat ca daca le oferea material era deajuns. Nu a facut eforturi sa le apropie dimpotriva cand s-au marit chiar s-a impus si mai mult fara sa ofere dragostea de tata pe care o tanjeau. Fiind ofiter de cariera si cu functie mult timp se considera un om care nu trebuia sa "se aplece asupra noastra si asupra nevoilor afective". El se multumea cu a fi cat mai distant considerandu-se important, grav, superior si ii tinea efectiv "de cald" neluand in seama doleantele pe care le exprimam in numele meu si al copiilor pana s-a creat o punte intre noi f adanca, contribuind si firea lui violenta. Efectiv si-a facut-o cu mana lui lucru pe care acum e  de acord si il regreta f tare. Dupa ce am plecat din casa a realizat dezastrul pe care l-a creat in timp. Chiar daca am divortat tot a crezut pana la pronuntare intr-o impacare care nu v-a veni niciodata, zicand ca poate acum despartiti v-a fi mai bine, ca el a invatat multe de la viata in intervalul acesta, si ca numai eu pot sa mai mediez relatia lui cu copii. Ei sunt mari si decid singuri, nu am interzis in special celei mai mici sa ia legatura cu el, mai ales ca mai are nevoie de bani. ~M-am lungit si am relatat o parte din situatia mea. Dar voiam NIC., sa subliniez ca relatia cu copii depinde de comportamentul pe care l-ai avut in familie. Sigur nu stiu care au fost problemele voastre care au dus la despartire. Nu ai spus mai multe, e treaba ta dar conteaza mult cum te-ai inteles cu ei si ce au vazut in familie. Tu stii mai multe. Conteaza cat de mici sunt copii si cat de usor sunt de manipulat poate de mama lor. Dar daca e o mama buna nu tre sa se razbune prin copii ptr ceea ce nu v-ati inteles voi si sa-si lase copii sa aiba o relatie buna cu tine ptr a nu simti asa pregnant separarea. Probabil ca-ti faci datoria sa le asiguri copiilor cele necesare caci toate aceste lucruri cand vor creste mari ti le vor reprosa. Tu indiferent ce relatie ai cu fosta acum trebuie sa te straduiesti cat mai bine sa-ti faci datoria de tata material si afectiv. Daca vrei poti sa o iei ca pe un sfat de la cineva care a trecut prin aprox. aceleasi probleme. Oricum sa stii ca sunt destui oameni in situatia ta, viata merge inainte si tre sa luptam indiferent de obstacole mai ales cand la mijloc sunt copii. Iti doresc sa ai sanatate si puterea de a lupta cu viata.

[micaela]

    Dar mai era ceva caci credeam ca vor rade sau se vor bucura de necazul meu. In cele mai multe cazuri acesta este adevarul.

ar fi foarte trist sa fie asa. eu vreau sa cred ca sunt mai multi aceia care inteleg si trimit un gand bun celui suparat...

[micaela]

nu numai ca nu trebuie umbrita relatia copiilor cu tatal, dar trebuie si sprijinita, incurajata, pentru sanatatea sufleteasca a tuturor: si a copiilor si a tatalui care, pana la urma, e si el parinte ca si mama, si-si iubeste copiii.
apreciez maxim faptul ca fostul meu isi respecta cu drag si sfintenie rolul de tata, si nu ma refer la rolul material (acela-i secundar, dpdvd al meu) ci mai ales acela de parinte iubitor. le arata, in continuare, toata afectiunea si disponibilitatea. copiii se simt liberi sa interactioneze cu oricare dintre noi, oricand au nevoie. astfel au simtit mai putin despartirea si continua sa-si iubeasca tatal, nestirbit.

[Caroline]

"Dependenta" de proprii copii nu merita numita dependenta. Este iubire parentala. Are multe in comun cu dependentele - spiritul de posesiune, uneori exacerbat, irationalitatea, capacitatea de a te sacrifica pentru etc. - dar o deosebeste ceva definitoriu: nu trece niciodata. Asta face diferenta, cred eu, intre iubire si dependenta: indiferent cat de departe ar fi copilul (sau persoana) pe care o iubesti, indiferent cum s-ar purta cu tine, indiferent cati zeci de ani ar trece intre voi... nu trece. Il/o iubesti si n-ai ce face. Ba dimpotriva, nici macar nu vrei sa faci ceva ca sa "scapi" de asta, pentru ca simplul fapt de a simti ca iubesti te face fericit.

Relativ la ce s-a mai scris... Pot spune, din proprie experienta - ca profesor - ca acei copii care au suferit o despartire a parintilor, nu sunt neaparat mai singuratici, ci reactioneaza in cele mai diferite moduri, dar intotdeauna sunt extreme: fie extrem de singuratici, fie suspect de expansivi, fie rebeli convinsi, fie premianti ambitiosi, fie profitori si extrem de manipulativi cu ambii parinti, fie extrem de idealisti, gen"eu n-o s-ajung ca mama sau ca tata".

Insa in toate cazurile sunt mai maturi decat ceilalti, nevoiti fiind - cel putin in mintea lor - sa-si ia fraiele vietii in propriile maini mai devreme decat alti copii de varsta lor.

Pot deveni exceptii - atat in bine, dar si in rau.
Totusi, am ajuns sa cred ca parintii nu sunt singurul factor decisiv din viata lor, si cu atat mai putin un divort, care, pentru ei, se va "dilua" in timp, in raport cu alte experiente.

Parerea mea este ca singurul si cel mai important lucru pe care il pot face ambii parinti in acest caz este... ceea ce face orice parinte: iubire neconditionata. De ambele parti. Prefaceti-va ca nu a avut loc nimic rau si iubiti-va copiii exact ca-n "vremurile bune". Altfel, riscam sa le rapim copilaria... pentru motive care nu ii privesc si nu sunt din vina lor. Fiindca daca restul se mai recupereaza pe parcurs, iubirea din copilarie nu mai vine niciodata inapoi. Asta n-ar trebui sa fie asa de greu, nu? 

[NICOLAE]

nu stiu cu ce sa incep toti aveti dreptate si sunteti foarte bine documentati,cam asa gandeam si eu dar vroiam o confirmare de la HEROES ca voi si am dublu motiv sa fiu optimist in seara asta,al doilea ar fi ca am scapat de amenda pt ca am depasit incalcand linia continua(n aveam de unde sa stiu-era ascunsa sub zapada, putea sa fie oricum discontinua--politaiul era dependent de mandrie si i a fost jena sa mi demonstreze ,noroc ca nu mai sunt dependent de alcool ,oare pentru cata vreme,) asta dupa o aventura de condus   250(douasutecincizeci) km Galati Mangalia cod portocaliu parca.Oricum situatia din viata  reala e un pic diferita eu am vorbit la modul asa de principiu. Cred ca bat campii ,eu nu am imaginatie sa inventez asa ca pun totul in practica.S'aveti un week end frumos.Stau sa ma intreb sunt singur pt ca sunt o persoana urata ,stau la capatul tarii,merg la capatul lumii ,am o personalitate dificila ,am de ispasit o pedeapsa pe lumea asta  ,imi place sa fiu singur, sa ma plang(oricum sunt unii oameni chiar singuri si au nevoie de mare ajutor),din cauza alcoolului,a tigarilor(fara droguri=singurul lucru bun din perioada aia luminoasa),
pe curand,papa.si inca o data ,thanks.

[NICOLAE]

hm  uite ce am gasit pe gandul:    http://www.gandul.info/magazin/sexul-ca-dependenta-cati-barbati-au-trecut-prin-patul-unei-nimfomane-de-42-de-ani-9185414?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BBula&utm_campaign=Bula%2BGandul

[Caroline]

Apropos de limk, eu ma intreb... oare de ce animalele nu fac dependente?  Hai ca tutun si alcool nu au, dar sex?... 

[bit]

Ba da. De tutun. Era un caz cu un cimpanzeu: http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-11488136. Asa ca, dupa cum se vede, nu numai oamenii...Ce mi s-a parut socant: ca gestul de a fuma in sine il umanizeaza pe Charlie. Probabil ca spun asta datorita faptului ca undeva in subconstient consider fumatul o activitate exclusiv umana, dracu`mai stie ce-o fi si la mine-n cap...

[NICOLAE]

  saraca de ea ....trebuie ajutata cumva

[silviu]

Drogul i-a resetat creierul. „Mai poate spune mama, papa și apa”