"Dependenta" de proprii copii nu merita numita dependenta. Este iubire parentala. Are multe in comun cu dependentele - spiritul de posesiune, uneori exacerbat, irationalitatea, capacitatea de a te sacrifica pentru etc. - dar o deosebeste ceva definitoriu: nu trece niciodata. Asta face diferenta, cred eu, intre iubire si dependenta: indiferent cat de departe ar fi copilul (sau persoana) pe care o iubesti, indiferent cum s-ar purta cu tine, indiferent cati zeci de ani ar trece intre voi... nu trece. Il/o iubesti si n-ai ce face. Ba dimpotriva, nici macar nu vrei sa faci ceva ca sa "scapi" de asta, pentru ca simplul fapt de a simti ca iubesti te face fericit.
Relativ la ce s-a mai scris... Pot spune, din proprie experienta - ca profesor - ca acei copii care au suferit o despartire a parintilor, nu sunt neaparat mai singuratici, ci reactioneaza in cele mai diferite moduri, dar intotdeauna sunt
extreme: fie extrem de singuratici, fie suspect de expansivi, fie rebeli convinsi, fie premianti ambitiosi, fie profitori si extrem de manipulativi cu ambii parinti, fie extrem de idealisti, gen"eu n-o s-ajung ca mama sau ca tata".
Insa in toate cazurile sunt
mai maturi decat ceilalti, nevoiti fiind - cel putin in mintea lor - sa-si ia fraiele vietii in propriile maini mai devreme decat alti copii de varsta lor.
Pot deveni exceptii - atat in bine, dar si in rau.
Totusi, am ajuns sa cred ca parintii nu sunt singurul factor decisiv din viata lor, si cu atat mai putin un divort, care, pentru ei, se va "dilua" in timp, in raport cu alte experiente.
Parerea mea este ca singurul si cel mai important lucru pe care il pot face ambii parinti in acest caz este... ceea ce face orice parinte:
iubire neconditionata. De ambele parti. Prefaceti-va ca nu a avut loc nimic rau si iubiti-va copiii exact ca-n "vremurile bune". Altfel, riscam sa le rapim copilaria... pentru motive care nu ii privesc si nu sunt din vina lor. Fiindca daca restul se mai recupereaza pe parcurs, iubirea din copilarie nu mai vine niciodata inapoi. Asta n-ar trebui sa fie asa de greu, nu?
