Mesaje Recente71
Articole turistice / Stirling: castelul care a schimbat istoria Scoției
« Ultimul mesaj de admin Duminică, 15 Martie 2026, 10:03 »Stirling: castelul care a schimbat istoria Scoției
Unii spun că în Scoția ar fi existat peste 3000 de castele, însă ceea ce putem număra astăzi sunt în jur de 1500. Aproximativ 300 sunt renovate, întreținute și, deci, în stare foarte bună, dar altele se află în diferite stadii de ruină. De ce atât de multe castele? Oare scoțienii nu aveau ceva mai bun de făcut decât să ridice castele?
Pentru a înțelege de ce Scoția are cea mai mare densitate de castele din Europa, trebuie să cunoaștem contextul istoric. Acea zonă a fost mereu una aflată în conflict: fie erau amenințări sau lupte interne, fie conflicte externe venite de la veșnicul lor dușman, Anglia. Organizarea populației era bazată pe clanuri (familii extinse), iar fiecare clan, în funcție de putere și bogăție, avea câte un castel, mai mare sau mai mic. Existau și roundhouse-urile, locuințe în care trăiau familii mai nevoiașe, într-un fel de comunitate specifică epocii bronzului.
În linii mari, existau trei tipuri de castele: castele regale, așa cum este cel pe care îl voi descrie astăzi – Stirling Castle; apoi castele strategice, așezate pe stânci – cum este, de exemplu, Edinburgh Castle; și castele de clan, precum Eilean Donan Castle. Pe toate trei le vom vizita în excursia noastră Singles Camp în Scoția, din vara acestui an.
Primul castel pe care l-am vizitat în Scoția a fost Stirling Castle. Poate și de aceea mi-a rămas atât de puternic întipărit în minte și în suflet.
L-am zărit de departe și i-am admirat fala cu care stătea cocoțat pe o stâncă abruptă. Guguloiul acela pe care stă se află acolo unde câmpia Scoției se deschide către nord, nu departe de râul Forth.
Am ajuns acolo de dimineață; încă nu începuse forfota turiștilor. Ardeam de nerăbdare să-l admir dinăuntru, așa că stăteam cu privirea nedezlipită de imensa poartă de intrare. Era răcoare, iar un vânt bătea peste zidurile groase și peste turnuri. Mă gândeam că era exact ca acum sute de ani, când soldații priveau de pe bastioane spre câmpiile unde se decidea soarta Scoției.
Castelul a fost ridicat pe una dintre cele mai strategice poziții din întreaga țară. Cine controla această stâncă controla drumul dintre nordul și sudul Scoției. Nu e de mirare că Stirling a devenit unul dintre cele mai asediate locuri din Europa medievală.
În anul 1297, la doar câțiva kilometri de castel, a avut loc celebra Battle of Stirling Bridge. În acea zi, armata scoțiană condusă de legendarul William Wallace a învins forțele engleze într-un mod aproape cinematografic.
Imaginați-vă scena: ceața se ridică de pe râu, cavalerii englezi încearcă să traverseze podul îngust, iar scoțienii așteaptă în liniște. Când suficienți soldați ajung pe malul lor, Wallace dă semnalul. Strigătele răsună, sulițele coboară, iar râul Forth devine martorul unei victorii care va intra în legendă. Dacă ați văzut filmul Braveheart, trebuie să știți că multe dintre acele scene au fost inspirate din poveștile acestor locuri.
Dar adevărata inimă a castelului bate în epoca regală. În secolul al XVI-lea, Stirling devine una dintre reședințele preferate ale monarhilor scoțieni. Aici copilărește și este încoronată una dintre cele mai fascinante figuri ale istoriei europene: Mary, Queen of Scots.
Se spune că în Marea Sală a castelului – una dintre cele mai mari săli medievale din Scoția – aveau loc banchete care durau ore întregi. Lumina torțelor se reflecta în armurile cavalerilor, iar muzicienii cântau pe galerii, în timp ce mesele erau încărcate cu vânat, somon din râuri și vin adus din Franța.
Dar Stirling nu era doar un loc al fastului. Era și un loc al intrigilor. În 1543, Mary este adusă aici când avea doar câteva luni, pentru a fi protejată de armatele engleze. Castelul devine o fortăreață plină de spioni, soldați și consilieri care discută în șoaptă despre alianțe și trădări. În curțile interioare se auzeau pașii grăbiți ai mesagerilor, iar în camerele regale se decidea viitorul Scoției.
Un alt episod aproape fantastic este legat de banchetul din 1529 organizat de regele James V of Scotland. În timpul festinului, o „navă” uriașă din lemn a fost adusă în sală. Din ea au ieșit servitori costumați în marinari, aducând pește și vin. Pentru o clipă, sala s-a transformat într-un spectacol teatral – un fel de film medieval jucat live pentru invitați.
Și Stirling are, bineînțeles, și povești de fantome. Se povestește despre „The Green Lady”, o siluetă misterioasă care ar fi fost o servitoare a reginei Mary. Legenda spune că într-o noapte a salvat-o pe regină dintr-un incendiu izbucnit în camerele ei. De atunci, unii vizitatori spun că au văzut o figură verde mergând pe coridoarele castelului, mai ales după apus.
Astăzi, când pășești prin curțile castelului, e ușor să simți că locul este aproape o scenă de film istoric. Turnurile masive, ferestrele gotice, tunurile îndreptate spre câmpie – toate par pregătite pentru o poveste despre cavaleri, regine și bătălii. Iar privind de pe ziduri spre vale și către monumentul lui Wallace, îți dai seama de un lucru: Stirling nu este doar un castel.
Este locul unde Scoția și-a apărat libertatea, și-a crescut regii și și-a scris legendele.
Mă întorc un pic la acea primă vizită a mea. După ce am depășit prima curte, am intrat în intimitatea castelului, în Inner Close. Ce m-a frapat? În primul rând, diferența arhitecturală dintre clădiri. Mă așteptam la ceva unitar, dar am găsit acolo o clădire sobră și mai austeră și alte două: Great Hall, care era colorată și construită într-un stil complet diferit, și Capela Regală.
Pe zidurile de piatră ale clădirii austere – Castelul Regal – sunt păstrate, în condiții destul de bune, frize și figuri sculptate în piatră. Mie îmi plac mult locurile intime, care au contact cât mai puțin cu exteriorul, iar această curte oferă din plin senzația că ești doar tu acolo. Acesta a fost al doilea lucru care m-a impresionat.
Mi-am privit notițele: citisem că acel interior era mult mai colorat, mult mai viu decât este acum. Și am încercat să-mi închipui cum arătau acele clădiri când erau pictate, viu colorate. Acum, după ani de zile, cu ajutorul ChatGPT am putut să văd reconstituite imagini din acele timpuri.
Ce mi-a plăcut la nebunie a fost bucătăria, acolo unde totul este amenajat ca și când s-ar lucra pentru una dintre mesele fastuoase care se ofereau aici.
Grădinile sunt minunat aranjate; este o adevărată bucurie să te bucuri de culorile de acolo.
De fiecare dată când vizitez din nou castelul, îl părăsesc cu același gând: abia aștept să-l revăd.
Unii spun că în Scoția ar fi existat peste 3000 de castele, însă ceea ce putem număra astăzi sunt în jur de 1500. Aproximativ 300 sunt renovate, întreținute și, deci, în stare foarte bună, dar altele se află în diferite stadii de ruină. De ce atât de multe castele? Oare scoțienii nu aveau ceva mai bun de făcut decât să ridice castele?
Pentru a înțelege de ce Scoția are cea mai mare densitate de castele din Europa, trebuie să cunoaștem contextul istoric. Acea zonă a fost mereu una aflată în conflict: fie erau amenințări sau lupte interne, fie conflicte externe venite de la veșnicul lor dușman, Anglia. Organizarea populației era bazată pe clanuri (familii extinse), iar fiecare clan, în funcție de putere și bogăție, avea câte un castel, mai mare sau mai mic. Existau și roundhouse-urile, locuințe în care trăiau familii mai nevoiașe, într-un fel de comunitate specifică epocii bronzului.
În linii mari, existau trei tipuri de castele: castele regale, așa cum este cel pe care îl voi descrie astăzi – Stirling Castle; apoi castele strategice, așezate pe stânci – cum este, de exemplu, Edinburgh Castle; și castele de clan, precum Eilean Donan Castle. Pe toate trei le vom vizita în excursia noastră Singles Camp în Scoția, din vara acestui an.
Primul castel pe care l-am vizitat în Scoția a fost Stirling Castle. Poate și de aceea mi-a rămas atât de puternic întipărit în minte și în suflet.
L-am zărit de departe și i-am admirat fala cu care stătea cocoțat pe o stâncă abruptă. Guguloiul acela pe care stă se află acolo unde câmpia Scoției se deschide către nord, nu departe de râul Forth.
Am ajuns acolo de dimineață; încă nu începuse forfota turiștilor. Ardeam de nerăbdare să-l admir dinăuntru, așa că stăteam cu privirea nedezlipită de imensa poartă de intrare. Era răcoare, iar un vânt bătea peste zidurile groase și peste turnuri. Mă gândeam că era exact ca acum sute de ani, când soldații priveau de pe bastioane spre câmpiile unde se decidea soarta Scoției.
Castelul a fost ridicat pe una dintre cele mai strategice poziții din întreaga țară. Cine controla această stâncă controla drumul dintre nordul și sudul Scoției. Nu e de mirare că Stirling a devenit unul dintre cele mai asediate locuri din Europa medievală.
În anul 1297, la doar câțiva kilometri de castel, a avut loc celebra Battle of Stirling Bridge. În acea zi, armata scoțiană condusă de legendarul William Wallace a învins forțele engleze într-un mod aproape cinematografic.
Imaginați-vă scena: ceața se ridică de pe râu, cavalerii englezi încearcă să traverseze podul îngust, iar scoțienii așteaptă în liniște. Când suficienți soldați ajung pe malul lor, Wallace dă semnalul. Strigătele răsună, sulițele coboară, iar râul Forth devine martorul unei victorii care va intra în legendă. Dacă ați văzut filmul Braveheart, trebuie să știți că multe dintre acele scene au fost inspirate din poveștile acestor locuri.
Dar adevărata inimă a castelului bate în epoca regală. În secolul al XVI-lea, Stirling devine una dintre reședințele preferate ale monarhilor scoțieni. Aici copilărește și este încoronată una dintre cele mai fascinante figuri ale istoriei europene: Mary, Queen of Scots.
Se spune că în Marea Sală a castelului – una dintre cele mai mari săli medievale din Scoția – aveau loc banchete care durau ore întregi. Lumina torțelor se reflecta în armurile cavalerilor, iar muzicienii cântau pe galerii, în timp ce mesele erau încărcate cu vânat, somon din râuri și vin adus din Franța.
Dar Stirling nu era doar un loc al fastului. Era și un loc al intrigilor. În 1543, Mary este adusă aici când avea doar câteva luni, pentru a fi protejată de armatele engleze. Castelul devine o fortăreață plină de spioni, soldați și consilieri care discută în șoaptă despre alianțe și trădări. În curțile interioare se auzeau pașii grăbiți ai mesagerilor, iar în camerele regale se decidea viitorul Scoției.
Un alt episod aproape fantastic este legat de banchetul din 1529 organizat de regele James V of Scotland. În timpul festinului, o „navă” uriașă din lemn a fost adusă în sală. Din ea au ieșit servitori costumați în marinari, aducând pește și vin. Pentru o clipă, sala s-a transformat într-un spectacol teatral – un fel de film medieval jucat live pentru invitați.
Și Stirling are, bineînțeles, și povești de fantome. Se povestește despre „The Green Lady”, o siluetă misterioasă care ar fi fost o servitoare a reginei Mary. Legenda spune că într-o noapte a salvat-o pe regină dintr-un incendiu izbucnit în camerele ei. De atunci, unii vizitatori spun că au văzut o figură verde mergând pe coridoarele castelului, mai ales după apus.
Astăzi, când pășești prin curțile castelului, e ușor să simți că locul este aproape o scenă de film istoric. Turnurile masive, ferestrele gotice, tunurile îndreptate spre câmpie – toate par pregătite pentru o poveste despre cavaleri, regine și bătălii. Iar privind de pe ziduri spre vale și către monumentul lui Wallace, îți dai seama de un lucru: Stirling nu este doar un castel.
Este locul unde Scoția și-a apărat libertatea, și-a crescut regii și și-a scris legendele.
Mă întorc un pic la acea primă vizită a mea. După ce am depășit prima curte, am intrat în intimitatea castelului, în Inner Close. Ce m-a frapat? În primul rând, diferența arhitecturală dintre clădiri. Mă așteptam la ceva unitar, dar am găsit acolo o clădire sobră și mai austeră și alte două: Great Hall, care era colorată și construită într-un stil complet diferit, și Capela Regală.
Pe zidurile de piatră ale clădirii austere – Castelul Regal – sunt păstrate, în condiții destul de bune, frize și figuri sculptate în piatră. Mie îmi plac mult locurile intime, care au contact cât mai puțin cu exteriorul, iar această curte oferă din plin senzația că ești doar tu acolo. Acesta a fost al doilea lucru care m-a impresionat.
Mi-am privit notițele: citisem că acel interior era mult mai colorat, mult mai viu decât este acum. Și am încercat să-mi închipui cum arătau acele clădiri când erau pictate, viu colorate. Acum, după ani de zile, cu ajutorul ChatGPT am putut să văd reconstituite imagini din acele timpuri.
Ce mi-a plăcut la nebunie a fost bucătăria, acolo unde totul este amenajat ca și când s-ar lucra pentru una dintre mesele fastuoase care se ofereau aici.
Grădinile sunt minunat aranjate; este o adevărată bucurie să te bucuri de culorile de acolo.
De fiecare dată când vizitez din nou castelul, îl părăsesc cu același gând: abia aștept să-l revăd.
