Mesaje Recente1
Articole turistice / Moșii Crăciun ai Islandei
« Ultimul mesaj de admin Azi la 10:57 »Moșii Crăciun ai Islandei
Dacă mergeți în Islanda în perioada sărbătorilor de Crăciun, nu vă așteptați să vină Moș Crăciun, ci mai mulți astfel de moși. Mai exact, treisprezece! Și să nu vă imaginați că sunt treisprezece ajutoare cuminți ai bătrânului cu barbă albă din Laponia. Nici vorbă. Moșii islandezi sunt niște personaje cât se poate de ciudate, fiecare cu apucăturile lui.
Se numesc Jólasveinarnir, cei 13 „Yule Lads”, și vin pe rând, câte unul în fiecare noapte, începând din 12 decembrie. Astăzi sunt simpatici și aduc mici cadouri copiilor, dar strămoșii lor din poveștile islandeze erau niște troli puși pe șotii, furturi și tot felul de năzbâtii.
Primul care coboară este Stekkjastaur, obsedat de oi. Are însă o mică problemă: picioarele îi sunt rigide și nu se descurcă prea bine cu ele. După el apare Giljagaur, care se ascunde prin râpe și pândește momentul potrivit pentru a se strecura în grajd și a fura laptele.
Urmează Stúfur, cel scund, care adoră resturile arse rămase în tigăi. Apoi vine Þvörusleikir, Lingătorul de linguri, un personaj slab și flămând, mereu în căutarea unei linguri pe care să o curețe temeinic cu limba.
Și lucrurile continuă în același stil. Pottaskefill răzuiește oalele în căutarea resturilor de mâncare, iar Askasleikir se ascunde pe sub paturi și așteaptă să-i fie lăsat la îndemână vreun castron. Hurðaskellir are o pasiune și mai stranie: trântește ușile. De preferință noaptea, tocmai când toată lumea doarme.
Al optulea este Skyrgámur, mare iubitor de skyr. Având în vedere cât skyr se mănâncă în Islanda, probabil că este singurul dintre cei treisprezece care nu riscă niciodată să rămână flămând.
După el vine Bjúgnakrækir, Hoțul de cârnați, care pe vremuri se ascundea prin podurile caselor și aștepta ocazia să fure cârnații puși la afumat.
Gluggagægir este Pândarul de la ferestre. Se uită în casele oamenilor, dar nu din curiozitate nevinovată: caută ceva interesant de furat. Gáttaþefur are un nas enorm și un miros extraordinar, cu ajutorul căruia adulmecă de la distanță mâncarea de Crăciun.
Penultimul este Ketkrókur, Hoțul de carne. Acesta vine echipat: are un cârlig lung pe care îl strecoară pe horn pentru a pescui bucățile de carne. Iar în Ajun, când te-ai gândi că în sfârșit apare un personaj ceva mai apropiat de Moș Crăciun, sosește Kertasníkir, Hoțul de lumânări. Pe vremuri, lumânările islandeze erau făcute din seu și pentru el erau o adevărată delicatesă.
Dar cei 13 frați sunt numai copiii familiei. Pentru că adevăratele personaje de speriat vin abia acum. Mama lor este Grýla, o uriașă care trăiește într-o peșteră din munți și care, potrivit vechilor legende, avea un obicei deloc potrivit atmosferei de Crăciun: cobora prin sate, îi căuta pe copiii neascultători, îi băga într-un sac și îi ducea acasă pentru a-i găti.Soțul ei, Leppalúði, este mult mai puțin activ. În povești apare mai degrabă ca un personaj leneș, care stă acasă și o lasă pe Grýla să rezolve problemele familiei.
Și, pentru ca tabloul să fie complet, cei doi au și o pisică. Numai că nu este tocmai genul de pisică pe care ai lua-o în brațe lângă șemineu. Jólakötturinn – Pisica de Crăciun – este o pisică neagră uriașă care, conform legendei, îi pândește pe cei care nu au primit haine noi înainte de Crăciun. Povestea are probabil legătură cu vechea regula rurală islandeză: cei care terminau la timp munca de prelucrare a lânii primeau haine noi, iar cei leneși riscau să rămână fără ele. Și, cel puțin în poveste, să dea ochii cu pisica…
Astăzi, desigur, toate aceste personaje și-au pierdut mare parte din latura înfricoșătoare și au devenit una dintre cele mai simpatice tradiții ale Crăciunului islandez. Copiii își așază câte un pantof pe pervazul ferestrei, iar în fiecare dintre cele 13 nopți dinaintea Crăciunului vine câte unul dintre Jólasveinarnir. Dacă au fost cuminți, dimineața găsesc în pantof o bomboană sau un mic cadou. Dacă nu au fost cuminți, tradiția spune că pot găsi… un cartof.
După Crăciun, cei treisprezece încep să plece spre munți, unul câte unul, exact în ordinea în care au venit. Ultimul dispare pe 6 ianuarie și odată cu el se încheie și lunga perioadă a sărbătorilor islandeze.
Așa că, dacă ajungeți în Islanda în decembrie, uitați pentru o vreme de imaginea clasică a Moșului cu sanie, reni și sacul plin de cadouri. Aici Crăciunul vine cu 13 moși poznași, o căpcăună care coboară din munți, un soț leneș și o pisică gigantică. Poate că tocmai de aceea Crăciunul islandez este atât de frumos: într-o țară cu nopți lungi, munți întunecați, zăpadă, lavă și vânt, oamenii au umplut întunericul iernii cu povești. Unele amuzante, altele puțin înfricoșătoare, dar toate atât de islandeze încât parcă nici nu le-ai putea imagina născându-se în altă parte.
Și, dacă într-o noapte de decembrie auziți o ușă trântindu-se prin casă, nu vă grăbiți să dați vina pe curent. S-ar putea să fi ajuns Hurðaskellir.
Dacă mergeți în Islanda în perioada sărbătorilor de Crăciun, nu vă așteptați să vină Moș Crăciun, ci mai mulți astfel de moși. Mai exact, treisprezece! Și să nu vă imaginați că sunt treisprezece ajutoare cuminți ai bătrânului cu barbă albă din Laponia. Nici vorbă. Moșii islandezi sunt niște personaje cât se poate de ciudate, fiecare cu apucăturile lui.
Se numesc Jólasveinarnir, cei 13 „Yule Lads”, și vin pe rând, câte unul în fiecare noapte, începând din 12 decembrie. Astăzi sunt simpatici și aduc mici cadouri copiilor, dar strămoșii lor din poveștile islandeze erau niște troli puși pe șotii, furturi și tot felul de năzbâtii.
Primul care coboară este Stekkjastaur, obsedat de oi. Are însă o mică problemă: picioarele îi sunt rigide și nu se descurcă prea bine cu ele. După el apare Giljagaur, care se ascunde prin râpe și pândește momentul potrivit pentru a se strecura în grajd și a fura laptele.
Urmează Stúfur, cel scund, care adoră resturile arse rămase în tigăi. Apoi vine Þvörusleikir, Lingătorul de linguri, un personaj slab și flămând, mereu în căutarea unei linguri pe care să o curețe temeinic cu limba.
Și lucrurile continuă în același stil. Pottaskefill răzuiește oalele în căutarea resturilor de mâncare, iar Askasleikir se ascunde pe sub paturi și așteaptă să-i fie lăsat la îndemână vreun castron. Hurðaskellir are o pasiune și mai stranie: trântește ușile. De preferință noaptea, tocmai când toată lumea doarme.
Al optulea este Skyrgámur, mare iubitor de skyr. Având în vedere cât skyr se mănâncă în Islanda, probabil că este singurul dintre cei treisprezece care nu riscă niciodată să rămână flămând.
După el vine Bjúgnakrækir, Hoțul de cârnați, care pe vremuri se ascundea prin podurile caselor și aștepta ocazia să fure cârnații puși la afumat.
Gluggagægir este Pândarul de la ferestre. Se uită în casele oamenilor, dar nu din curiozitate nevinovată: caută ceva interesant de furat. Gáttaþefur are un nas enorm și un miros extraordinar, cu ajutorul căruia adulmecă de la distanță mâncarea de Crăciun.
Penultimul este Ketkrókur, Hoțul de carne. Acesta vine echipat: are un cârlig lung pe care îl strecoară pe horn pentru a pescui bucățile de carne. Iar în Ajun, când te-ai gândi că în sfârșit apare un personaj ceva mai apropiat de Moș Crăciun, sosește Kertasníkir, Hoțul de lumânări. Pe vremuri, lumânările islandeze erau făcute din seu și pentru el erau o adevărată delicatesă.
Dar cei 13 frați sunt numai copiii familiei. Pentru că adevăratele personaje de speriat vin abia acum. Mama lor este Grýla, o uriașă care trăiește într-o peșteră din munți și care, potrivit vechilor legende, avea un obicei deloc potrivit atmosferei de Crăciun: cobora prin sate, îi căuta pe copiii neascultători, îi băga într-un sac și îi ducea acasă pentru a-i găti.Soțul ei, Leppalúði, este mult mai puțin activ. În povești apare mai degrabă ca un personaj leneș, care stă acasă și o lasă pe Grýla să rezolve problemele familiei.
Și, pentru ca tabloul să fie complet, cei doi au și o pisică. Numai că nu este tocmai genul de pisică pe care ai lua-o în brațe lângă șemineu. Jólakötturinn – Pisica de Crăciun – este o pisică neagră uriașă care, conform legendei, îi pândește pe cei care nu au primit haine noi înainte de Crăciun. Povestea are probabil legătură cu vechea regula rurală islandeză: cei care terminau la timp munca de prelucrare a lânii primeau haine noi, iar cei leneși riscau să rămână fără ele. Și, cel puțin în poveste, să dea ochii cu pisica…
Astăzi, desigur, toate aceste personaje și-au pierdut mare parte din latura înfricoșătoare și au devenit una dintre cele mai simpatice tradiții ale Crăciunului islandez. Copiii își așază câte un pantof pe pervazul ferestrei, iar în fiecare dintre cele 13 nopți dinaintea Crăciunului vine câte unul dintre Jólasveinarnir. Dacă au fost cuminți, dimineața găsesc în pantof o bomboană sau un mic cadou. Dacă nu au fost cuminți, tradiția spune că pot găsi… un cartof.
După Crăciun, cei treisprezece încep să plece spre munți, unul câte unul, exact în ordinea în care au venit. Ultimul dispare pe 6 ianuarie și odată cu el se încheie și lunga perioadă a sărbătorilor islandeze.
Așa că, dacă ajungeți în Islanda în decembrie, uitați pentru o vreme de imaginea clasică a Moșului cu sanie, reni și sacul plin de cadouri. Aici Crăciunul vine cu 13 moși poznași, o căpcăună care coboară din munți, un soț leneș și o pisică gigantică. Poate că tocmai de aceea Crăciunul islandez este atât de frumos: într-o țară cu nopți lungi, munți întunecați, zăpadă, lavă și vânt, oamenii au umplut întunericul iernii cu povești. Unele amuzante, altele puțin înfricoșătoare, dar toate atât de islandeze încât parcă nici nu le-ai putea imagina născându-se în altă parte.
Și, dacă într-o noapte de decembrie auziți o ușă trântindu-se prin casă, nu vă grăbiți să dați vina pe curent. S-ar putea să fi ajuns Hurðaskellir.
(dar cam prea departe pentru mine – încă îmi amintesc că am ajuns cu mari emoții pe ninsoarea), anul acesta am avut o prioritate clară: distanța mai mică!
