Mesaje Recente

Pagini: [1] 2 3 ... 10
1
Buna tuturor. Ne pregatim de excursia Paros-Grecia. Asa cum am anuntat si pe grupul de whatsup al excursiei, ne intalnim pe 29 august 2026, ora 7.15, la aeroportul Otopeni, plecari internationale, zona cafenea Treevi.Sa ne vedem cu bine !
2
Cum au supraviețuit oamenii 1.000 de ani pe una dintre cele mai neprietenoase insule ale Europei

Am pornit cercetarea pentru acest articol de la o observație făcută, de fapt, cu câteva săptămâni înainte, în Laponia. Mi s-a părut izbitoare asemănarea dintre felul în care sunt răspândite gospodăriile în nordul locuit de Sámi și ceea ce întâlnești în Islanda: case și ferme izolate, aflate uneori la kilometri unele de altele, mici aglomerări de câteva locuințe și foarte puține sate în sensul în care le înțelegem noi.

Chiar am întrebat-o pe Raisa despre acest lucru. Acum îmi dau seama însă că, prin felul în care am formulat întrebarea, i-am sugerat într-o oarecare măsură și răspunsul. Plecasem de la ideea că Războiul Laponiei, în timpul căruia numeroase așezări au fost distruse și incendiate, ar fi determinat ulterior împrăștierea populației în ferme individuale și mici grupuri de case.

Doar că explicația este alta și mult mai veche.

Cercetând de ce islandezii au trăit timp de aproape o mie de ani în ferme atât de izolate și de ce Islanda nu și-a dezvoltat o rețea de sate asemănătoare celei din Europa continentală, am găsit, aproape fără să caut, și răspunsul la întrebarea rămasă din Laponia. În ambele lumi, natura, resursele disponibile și modul tradițional de viață au dictat felul în care oamenii s-au așezat în teritoriu. În cazul Sámi, mobilitatea legată de păstoritul renilor, pescuit, vânătoare și folosirea sezonieră a unor teritorii foarte întinse a făcut ca modelul clasic al satului compact să fie, multă vreme, puțin potrivit.

Așa se întâmplă uneori când călătorești: răspunsul la o întrebare născută într-un loc îl găsești, câteva mii de kilometri mai târziu, într-un cu totul alt colț al lumii.Privind Islanda de astăzi este greu să-ți imaginezi cât de dificil trebuie să fi fost să trăiești aici acum o mie de ani.

Vedem șosele excelente, case încălzite cu energie geotermală, automobile puternice, hoteluri confortabile, piscine cu apă caldă în cele mai neașteptate locuri. Dacă vremea se strică, deschidem telefonul și aflăm ce urmează. Dacă un vulcan devine neliniștit, sute de senzori îl urmăresc. Dacă un drum este închis, există hărți care ne spun imediat.

Dar încercați să ștergeți toate acestea din peisaj. Șoselele. Podurile. Porturile. Electricitatea. Prognozele. Utilajele. Magazinele. Spitalele. Și apoi imaginați-vă că ajungeți aici cu o corabie de lemn. Cu familia, câteva animale, ceva unelte și provizii suficiente cât să începeți o viață nouă. În față aveți o insulă uriașă despre care știți foarte puține lucruri.

Așa începe povestea Islandei locuite. Colonizarea Islandei începe în ultimele decenii ale secolului al IX-lea. Tradiția islandeză îl amintește pe Ingólfur Arnarson drept primul colonist nordic stabilit definitiv aici, în jurul anului 874. Au urmat alții.

Mulți veneau din Norvegia, direct sau după perioade petrecute în insulele britanice. Au adus cu ei familii, animale, unelte, semințe, obiceiuri și o întreagă cultură rurală nordică. Si aici vreau sa fac o larga paranteza, pentru ca leg asta de o călătorie in Lofoten, acolo unde am vizitat Muzeul Vikingilor. Unde am aflat de fapt, motivul colonizării Islandei, un ținut total neprietenos.

Colonizarea masivă a Islandei, "Landnám", este plasată aproximativ între 870 și 930. Tradiția islandeză leagă explicit o parte importantă a emigrării din Norvegia de domnia lui Harald Hårfagre (Harald Păr-Frumos) și de procesul prin care acesta și-a extins autoritatea asupra micilor căpetenii și stăpâniri regionale norvegiene. Primele așezări permanente din Islanda sunt datate în jurul anului 870–874.

Înaintea consolidării regatului norvegian existau numeroase căpetenii locale, cu propriile teritorii și rețele de putere. Extinderea autorității lui Harald a amenințat autonomia unora dintre ele. Sursele medievale islandeze prezintă tocmai această presiune drept unul dintre motivele pentru care anumite familii puternice au preferat să plece.

Iar nordul Norvegiei, inclusiv Lofoten și Hålogaland, a participat la această migrație. Cercetările bazate pe *Landnámabók* identifică zeci de coloniști proveniți din nordul Norvegiei. Este menționat inclusiv Olaf Tvennumbruni, o căpetenie puternică din Lofoten, care a plecat spre Islanda și s-a stabilit în sudul insulei.

Nu putem spune că Harald Păr-Frumos a fost singura cauză a colonizării Islandei, ar fi prea simplist. Aceasta este explicația tradițională găsita in "Landnámabók" și in saga, dar am citit ca istoricii moderni sunt mai prudenți. Au existat probabil mai multe cauze: conflicte politice, dorința de păstrare a independenței, disponibilitatea unor teritorii noi, conflicte familiale, aventură și migrația deja existentă spre insulele Atlanticului de Nord.

În Lofoten am văzut lumea din care au plecat unii dintre oamenii care au colonizat Islanda. Si pentru ca peste doua saptamani plecam spre Islanda vom avea ocazia sa vedem lumea pe care au construit-o după plecare.

Cei care au ajuns in Islanda nu au găsit însă un pământ gol în sens absolut. Există indicii și tradiții despre călugări irlandezi, papar, care ar fi ajuns aici înaintea nordicilor, deși amploarea și caracterul prezenței lor rămân discutate.

Cert este că noii veniți nu au găsit orașe. Nici sate. Nici drumuri. Nici porturi. Trebuiau să înceapă de la zero. Și au făcut ceea ce știau să facă. Au construit ferme.

Trebuie spus ceva: Islanda nu era chiar Islanda pe care o vedem astăzi. Primii coloniști au întâlnit o Islandă ceva mai verde. O parte importantă a zonelor joase era acoperită de vegetație lemnoasă, în special de mesteacăn pitic și tufăriș. Nu trebuie să ne imaginăm pădurile uriașe ale Scandinaviei, dar peisajul era sensibil diferit de cel aproape lipsit de arbori pe care îl asociem astăzi cu Islanda.

Dar oamenii aveau nevoie de lemn și, mai ales, de pășuni. Asa ca au început să curețe terenul. Au tăiat, au ars, apoi au adus oi, vite, cai, capre și porci. Problema era că ecosistemul islandez crescuse într-un ritm extrem de lent și nu era pregătit pentru presiunea exercitată de oameni și animale. Solurile vulcanice sunt fragile. Vânturile sunt puternice. Vegetația se reface greu.

Odată dispărut stratul protector de plante, vântul începea să ia pământul. În unele regiuni, procesul a devenit aproape imposibil de oprit. O parte din Islanda pe care o admirăm astăzi pentru austeritatea ei spectaculoasă este, de fapt, și rezultatul unei transformări produse de oameni de-a lungul secolelor.

Ferma era lumea. Aici cred că se află una dintre cheile pentru a înțelege Islanda. În Europa continentală suntem obișnuiți cu satul. Casele sunt grupate. Există o uliță, o piață, o biserică, poate un han. Dincolo de sat încep terenurile agricole. În Islanda, modelul a fost multă vreme diferit. Unitatea fundamentală era ferma. Și fermele puteau fi la kilometri una de alta.

Motivul era foarte practic. O familie avea nevoie de suficient teren pentru animale și de acces la resurse. Într-un teritoriu în care zonele bune pentru agricultură și pășunat sunt răspândite printre munți, câmpuri de lavă, mlaștini, râuri glaciare și deșerturi vulcanice, nu avea întotdeauna sens ca oamenii să se înghesuie într-un sat.

Așa că fiecare fermă devenea aproape o mică insulă în interiorul insulei. Casa, familia, animalele, uneltele. Poate câțiva oameni angajați. Și apoi kilometri de pustietate. Uneori vecinul era aproape. Alteori, nu. Iarna, o furtună putea transforma câțiva kilometri într-o distanță imposibilă. Această imagine mi se pare esențială pentru Islanda: o lumină mică într-o casă și, în jurul ei, un teritoriu enorm și întunecat.

Problema fundamentală era să treci iarna. Vara trebuia să pregătească iarna. Totul se învârtea în jurul acestei idei. Animalele trebuiau hrănite. Fânul trebuia strâns și păstrat. Hrana trebuia conservată. Hainele trebuiau reparate. Acoperișul trebuia pregătit. Fiecare resursă conta. O vară proastă nu însemna doar o vară neplăcută. Putea însemna o iarnă cu prea puțină hrană. Iar o iarnă prea lungă putea însemna moarte.

Cultura cerealelor era dificilă și vulnerabilă. Creșterea animalelor a devenit esențială. Oile ofereau carne și lână. Vacile ofereau lapte, din care puteau fi obținute produse ce rezistau mai mult timp. A apărut astfel unul dintre alimentele emblematice ale Islandei: skyr. Pentru noi este astăzi un produs cumpărat din supermarket. Pentru oamenii de atunci era o metodă foarte inteligentă de a transforma laptele într-un aliment hrănitor și mai ușor de păstrat.

Aproape fiecare lucru avea o asemenea logică. Nu era gastronomie. Era supraviețuire. Case făcute din pământ. Lemnul era puțin și prețios. Așa că islandezii au folosit ceea ce aveau din abundență. Pământ, gazon, piatra.  Asa au apărut celebrele case islandeze din turbă – torfbæir. Pereții groși de gazon izolau surprinzător de bine. Acoperișul era acoperit cu iarbă. Casa aproape că dispărea în peisaj. Privite astăzi sunt pitorești. Fotografiem ferestrele mici, acoperișurile verzi și florile din jur. Dar nu trebuie romantizate prea mult. Interiorul putea fi întunecos, umed și înghesuit. Mai mulți oameni trăiau și lucrau în același spațiu. Fumul, mirosurile, frigul și lipsa igienei făceau parte din existență. Dar casa nu trebuia să fie frumoasă. Trebuia să te țină în viață până la primăvară.

Marea îi hrănea. Și tot marea îi omora. Islanda are foarte puțin teren cu adevărat favorabil agriculturii. Dar are ocean din toate părțile. Peștele a devenit inevitabil una dintre marile resurse ale țării. Codul putea fi uscat și păstrat mult timp. În timp, peștele uscat a devenit nu numai hrană, ci și unul dintre cele mai importante produse de schimb și export. Numai că pescuitul în Atlanticul de Nord era teribil de periculos. Astăzi vedem porturi, nave puternice și sisteme moderne de navigație. Timp de secole, oamenii ieșeau pe mare în ambarcațiuni mici, deschise. Fără motor, fara radio, fara prognoză meteo, fara echipamente moderne de salvare. Oceanul putea hrăni o familie întreagă. Dar o furtună putea lăsa aceeași familie fără tată și fără fii.

Probabil că puține popoare europene au avut o relație atât de profundă și contradictorie cu marea. Au depins de ea. Și s-au temut de ea.

Apoi venea focul. Ca și cum frigul, izolarea și oceanul nu ar fi fost suficiente, Islanda avea încă un adversar. Pământul însuși. În 1783 a început una dintre cele mai cumplite catastrofe din istoria țării: erupția fisurală Laki. Lava a curs luni întregi. Dar lava nu a fost cel mai mare ucigaș. Gazele vulcanice au contaminat pășunile. Animalele au murit în număr uriaș. Recoltele au fost afectate, iar populația s-a confruntat cu foamete. Anii care au urmat au rămas în memoria Islandei sub numele de Móðuharðindin, „foametea ceții”. O parte importantă din animale a pierit, iar aproximativ o cincime din populația Islandei a murit în anii dezastrului și foametei care au urmat.

Pentru o comunitate deja mică, a fost o tragedie enormă. Și Laki nu a fost singur. Hekla a erupt de nenumărate ori. Katla a produs erupții și inundații glaciare devastatoare. Vulcanii ascunși sub ghețari puteau topi cantități uriașe de gheață și declanșa brusc jökulhlaup – viituri glaciare capabile să măture totul în cale. Islandezul medieval nu știa nimic despre tectonica plăcilor. Știa doar că uneori muntele începe să ardă. Și atunci trebuia să plece.

Și mai exista frigul. Primele secole ale colonizării au beneficiat de perioade relativ favorabile, dar clima s-a schimbat. În timpul perioadei pe care o numim astăzi Mica Eră Glaciară, condițiile au devenit mai grele. Iernile puteau fi cumplite. Gheața marină cobora uneori spre coastele Islandei. Sezonul de vegetație devenea mai scurt. Fânul era insuficient. Animalele mureau. Oamenii mureau.

Există ceva ce noi, cei care trăim într-o lume a supermarketurilor, cu greu mai putem înțelege. Cât de mică era distanța dintre o viață normală și foamete. Câteva săptămâni de vreme proastă puteau face diferența. Oamenii nu puteau supraviețui singuri. Și totuși, imaginea islandezului complet singur în ferma sa ar fi greșită. Izolarea îi obliga, paradoxal, să depindă unii de ceilalți. Trebuiau să coopereze, sa facă schimb, sa se ajute, sa respecte anumite reguli. Din această lume de ferme răsfirate s-a născut una dintre cele mai interesante instituții medievale europene: Alþingi.

În jurul anului 930, reprezentanți ai comunităților au început să se întâlnească anual la Þingvellir. Nu într-un palat, nu într-un oraș ci in aer liber. Acolo se citeau legile, se rezolvau conflictele și se luau decizii. Este considerat unul dintre cele mai vechi parlamente din lume. Mi se pare extraordinar. O populație răspândită pe ferme izolate, într-un teritoriu dificil, înțelege foarte devreme că, pentru a supraviețui împreună, are nevoie de reguli comune. Poate că geografia Islandei a avut un rol mai mare în formarea societății decât ne imaginăm.

Revin la tema cu care am inceput. De ce Islanda aproape că nu are sate? Călătorind prin Islanda observi ceva curios. Poți merge zeci de kilometri și să vezi ferme răspândite de-a lungul drumului. Una aici, alta la câțiva kilometri, alta aproape de munte. Apoi nimic. Nu există întotdeauna satul pe care îl așteptăm noi. Explicația trebuie căutată tocmai în această istorie. Timp de secole, Islanda a fost în primul rând o societate de ferme, nu de sate.

Orașele au apărut târziu. Chiar și Reykjavík a rămas multă vreme o așezare foarte mică. Urbanizarea serioasă a Islandei este un fenomen relativ recent, legat în mare măsură de dezvoltarea pescuitului comercial, a porturilor și, mai târziu, a industriei și serviciilor.

De aceea, atunci când conduci astăzi prin Islanda rurală și vezi o fermă singuratică sub un munte, nu privești doar un peisaj frumos. Privești o structură de locuire veche de secole. O lume aproape închisă în sine. Izolarea a avut și o altă consecință fascinantă. Islanda a rămas o comunitate relativ mică și izolată. Oamenii se cunoșteau. Familiile erau legate între ele. Genealogiile contau. Poveștile familiilor contau. Și, mai ales, poveștile se transmiteau. În serile lungi de iarnă, când afară nu se putea face aproape nimic, oamenii stăteau împreună. Se lucra lâna, se reparau lucruri, se citea, se povestea. Așa au supraviețuit saga. Așa au supraviețuit legendele. Așa s-a format extraordinara relație pe care islandezii o au până astăzi cu literatura și cu povestirea. Într-un fel, izolarea care le făcea viața atât de grea i-a ajutat să-și păstreze memoria.

Oamenii care au învățat să nu se plângă prea mult. Nu cred că poți trăi generație după generație într-un asemenea loc fără ca mediul să lase ceva în caracterul unei societăți. Viața te învăța să fii practic, sa nu risipești, sa te adaptezi, sa nu dramatizezi fiecare schimbare a vremii. Să accepți că unele lucruri pur și simplu nu depind de tine. Dacă venea furtuna, așteptai. Dacă murea un animal, trebuia să găsești o soluție. Dacă drumul devenea imposibil, nu plecai. Dacă vecinul avea nevoie de ajutor, mâine puteai fi tu în locul lui. Poate de aceea există și astăzi în Islanda un amestec interesant de independență și solidaritate. Omul trebuie să se descurce singur. Dar știe foarte bine că, uneori, fără ceilalți nu se poate descurca deloc.

Apoi, aproape dintr-odată, totul s-a schimbat.  Partea extraordinară a poveștii este viteza cu care Islanda a trecut dintr-o lume în alta. La începutul secolului XX existau încă foarte mulți oameni care trăiau în condiții ce nu erau fundamental diferite de cele ale strămoșilor lor. Apoi au venit motoarele, porturile moderne, electricitatea, drumurile, aviatia. Sistemul sanitar modern. Și, mai ales, valorificarea pe scară largă a unei resurse care timp de secole fusese doar una dintre ciudățeniile pământului islandez: apa fierbinte. Aceeași forță geologică ce îi amenințase timp de generații a început să le încălzească locuințele.
Astăzi, energia geotermală încălzește majoritatea caselor islandeze. Mi se pare una dintre cele mai frumoase ironii ale istoriei acestei țări.

Timp de o mie de ani, oamenii s-au temut de ceea ce se afla sub picioarele lor. Astăzi folosesc aceeași căldură pentru a face duș dimineața. Și atunci începi să privești Islanda altfel. Cred că Islanda devine mult mai interesantă atunci când încetezi pentru o clipă să vezi numai peisajul. O cascadă este spectaculoasă.

Un ghețar este spectaculos. Un vulcan este spectaculos. Dar mie mi se pare la fel de interesantă o fermă singuratică. O vezi undeva, la baza muntelui. O casă. Un hambar. Câteva oi. Nicio altă gospodărie în jur. Și atunci începi să te gândești că acolo, sau într-un loc foarte asemănător, generații întregi au trăit ierni după ierni. Au crescut copii, au pierdut oameni pe mare, au strâns fân, au trecut prin epidemii, au privit vulcani erupând, au îngropat morți, au spus povești, au așteptat primăvara. Și au rămas.

Vulcanii erup și astăzi. Furtunile închid și astăzi drumurile. Râurile își schimbă cursul. Ghețarii se mișcă. Oceanul continuă să lovească țărmul. Dar islandezi au făcut ceva mult mai inteligent: au învățat să trăiască împreună cu insula. Să se adapteze, sa o respecte. Să profite de ceea ce le oferă și să se retragă atunci când ea devine mai puternică decât ei.

Poate că aceasta este adevărata poveste a Islandei. Nu povestea unui popor care a învins natura. Ci a unui popor care, timp de mai bine de o mie de ani, a învățat când să lupte cu ea și când, pur și simplu, să o lase să-și facă de cap.





















3
Nu mai sunt locuri disponibile
4
Am deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://singlescamp.ro/trip/dolomiti-schi-2027
5
Buna ziua,
Din motive personale nu mai pot participa la acest eveniment.
Eliberez un loc pentru barbati!
Doritorii pot sa ma contacteze la urmatorul nr. de telefon 0745.88.18.21.
6
Tarif: 1195 euro/ persoana

Discount GOLD MEMBER:: 40 euro

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/dolomiti-schi-2027

Perioada de desfasurare: 24/01/2027 - 30/01/2027

Cazare: Hotel Al Piccolo Vigo di Fassa 3*

Grup de: 16 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   zbor dus si intors, taxe de aeroport, bagaj de cala si de cabina incluse*
•   cazare 6 nopti, in camera dubla Panorama, cu inca o persoana de acelasi sex**
•   mic dejun x 6
•   insotitor de grup, din partea clubului Singles Camp, pe toata perioada excursiei

* Din momentul rezervarii si pana la plecare pot aparea schimbari ale orarului de zbor, al taxelor de aeroport si al celor de combustibil. Diferentele se vor aplica la tariful final al excursiei, considerandu-se acceptate prin aceasta informare. Aceiasi situatie si pentru programul de zbor, trebuie inteles ca modficarile nu sunt datorate agentiei sau organizatorului.

* am dori sa va putem oferi la fiecare excursie, in fiecare locatie camere cu paturi separate (double twin), dar din pacate sunt multe hoteluri/pensiuni care nu pot asigura aceasta structura pentru intreg grupul.

Nu sunt incluse:
x     asigurare de calatorie (va recomandam in mod special, sa incheiati una, cu un broker sau direct cu o societate de asigurari)*
x     check in zboruri (chiar si in situatia in care sunt bilete de grup), rezervare locuri preferentiale
x     transfer aeroport Verona - hotel Viho di Fassa si hotel - aeroport (cca 40 euro/sens)
x     taxe hoteliere de statiune
x     pranzuri si cine
x     intrare la centru SPA
x     inchiriere echipament schi
x     gondole, schi-lift-uri, Ski pass-uri
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale
x     informare si incadrare in conditiile de intrare in tara de destinatie

*In situatia in care va imbolnaviti inainte de plecare sau in timpul calatoriei, daca una dintre rudele d-voastra de grad 1 are o problema medicala majora sau sufera un deces, polita de asigurare de calatorie este acoperitoare. Agentia turistica NU are inclus in calculatia de tarif un coeficient de risc pentru astfel de situatii, astfel incat, cu toata intelegerea, nu va poate ajuta cu nimic (restituire, mutarea banilor la alta excursie, gasirea unui inlocuitor etc). Evitati o astfel de situatie financiara, prin incheierea unei polite de asigurare de calatorie, care nu este deloc scumpa si va fereste de riscuri.

Zboruri

24JAN LH  4103 06:00  BUCHAREST OTP  - FRANKFURT FRA 07:35                                           

24JAN EN 300 12:25 FRANKFURT FRA  - VERONA VRN  13:45
       

30JAN  EN   301 14:25 VERONA VRN  - FRANKFURT FRA  15:45     

30JAN  LH  4102 20:35 FRANKFURT FRA  - BUCHAREST OTP   23:55

   
Insotitor de grup din partea Singles Camp:Lidia Mandache

Profilul si tipul excursiei: vacanta activa, cu schi si SPA

Cui se adreseaza ca profil de participant: persoane active, comunicative, deschise, fara taabieturi si obiceiuri care pot supara pe cei din jur

Trebuie sa aveti la voi:

•   Document de identitate: carte de identitate sau pasaport

Cazarea se face la Hotel Al Piccolo Vigo di Fassa 3* in camere de tip Panorama

Marele avantaj al hotelului este ca se afla la doar 500 metri de instalatia Vigo–Catinaccio, care nu este doar o instalație izolată, ci principala poartă de acces din Vigo di Fassa cătredomeniul schiabil Catinaccio–Ciampedie.

Funivia Vigo-Catinaccio este o telecabină/funicular aerian mare, cu stația inferioară în Vigo di Fassa. Ea urcă direct de la aproximativ 1.380 m altitudine la Ciampedie, la aproape 2.000 m.

Așadar, dacă Al Piccolo este la circa 500 m de stație, avantajul pentru schiori este foarte mare: pleacă pe jos de la hotel cu echipamentul și în câteva minute sunt la instalația care îi urcă direct în domeniul schiabil.

Sus se ajunge la Ciampedie, o terasă naturală spectaculoasă la aproximativ 2.000 m, chiar sub masivul Catinaccio/Rosengarten. De aici panorama este extraordinară: se văd Catinaccio, Torri del Vajolet, Sassolungo, Sella, Pordoi, Marmolada, Buffaure și Monzoni.

Ciampedie reprezintă centrul domeniului schiabil Catinaccio.

Zona Catinaccio are în jur de 13–14 km de pârtii, deservite de 6 instalații principale, cu pârtii de dificultăți diferite.

Printre cele mai importante sunt:

Thöni – roșie, aproximativ 4,5 km. Este una dintre coborârile importante ale zonei și coboară de la Ciampedie spre Vigo. Este dedicată marelui campion italian Gustav Thöni. ([fassa.com][1])

Alberto Tomba – neagră, aproximativ 900 m. Este pârtia dificilă a domeniului, numită după Alberto Tomba, care s-a antrenat în Val di Fassa înaintea unor curse de Cupă Mondială.

Mai există Pra Martin – roșie, Cigolade – albastră, Ciampedie–Pian Pecei – albastră, Vajolet 1 și Vajolet 2 – albastre și zona Campo Scuola Ciampedie, foarte potrivită pentru începători.

Prin urmare, domeniul este bun pentru un grup cu niveluri diferite de schi: începătorii au pârtii albastre și școală de schi, cei de nivel mediu au roșii, iar schiorii foarte buni au inclusiv pârtia Tomba.

Foarte important: nu este legat direct pe schiuri de Sellaronda

Aici trebuie făcută o precizare: Catinaccio este un domeniu schiabil propriu. Nu se pleaca de la Vigo–Catinaccio și se ajunge exclusiv pe schiuri în Sellaronda.

Pentru extinderea zilei de schi există Panorama Ski Tour. Din zona Catinaccio se coboară spre Pera, iar un skibus face legătura Pera–Pozza, de unde gondola Pozza–Buffaure oferă acces către domeniul Buffaure–Ciampac. Mai departe, sistemul permite continuarea spre Belvedere–Col Rodella și chiar abordarea Sellaronda.

Deci, pentru cine vrea doar câteva ore de schi, Catinaccio este practic la ușa hotelului. Pentru schiorii care vor kilometri mulți și Sellaronda, trebuie prevăzută legătura către celelalte domenii.

Și pentru cei care NU schiază este foarte interesant. Telecabina Vigo–Ciampedie poate fi utilizată și de pietoni, nu doar de schiori. Sus, cei care nu schiază ajung într-unul dintre cele mai frumoase puncte panoramice din Val di Fassa. Pot sta la soare la aproximativ 2.000 m, pot merge la refugii/restaurante montane sau pot face plimbări de iarnă. Există inclusiv trasee către Pian Pecei și mai departe spre Gardeccia.

Asta face locația foarte potrivită pentru o excursie mixtă: nu trebuie ca toată lumea să schieze.

În sezonul de iarnă 2026–2027, zona Catinaccio este programată să funcționeze între 4 decembrie 2026 și 4 aprilie 2027, în funcție, evident, de condițiile de zăpadă.













Un alt mare avantaj al cazării la Al Piccolo Hotel este ca foarte aproape se află unul dintre cele mai mari și spectaculoase centre SPA din Dolomiți: QC Terme Dolomiti – Pozza di Fassa

Se afla la numai aprox. 1,4 km de Al Piccolo, adică circa 15–20 minute pe jos sau doar câteva minute cu mașina. Nu vorbim despre SPA-ul obișnuit al unui hotel. QC Terme Dolomiti este un complex wellness de mari dimensiuni, cu aproximativ 4.500 m² interiori + 2.400 m² exteriori și în jur de 40 de experiențe/tratamente wellness.

Găsiti aici piscine termale interioare și exterioare, piscine panoramice, hidromasaj, saune panoramice, băi de aburi, trasee Kneipp, camere de sare, zone de relaxare și spații senzoriale. Una dintre atracțiile cele mai frumoase este Enrosadira Pool, o piscină infinity orientată către masivul Catinaccio/Rosengarten. Apa utilizată în experiențele termale provine din izvorul local și este bogată în săruri minerale.

















Descrierea hotelului

Al Piccolo Hotel este un hotel alpin de 3 stele, administrat într-o manieră familială, situat în Vigo di Fassa (San Giovanni di Fassa), în inima Dolomiților din Trentino. Adresa este Strada Neva 70. Hotelul se află într-o zonă liniștită, dar suficient de aproape de centrul localității – aproximativ 5 minute de mers pe jos.

Este un hotel relativ mic, cu 28 de camere, ceea ce îi conferă mai degrabă atmosfera unei pensiuni alpine confortabile decât cea a unui hotel mare și impersonal. Din recenziile recente reiese  că ospitalitatea proprietarilor, curățenia și atmosfera familială sunt printre principalele sale atuuri.

Poziția este foarte bună dacă hotelul este folosit ca bază pentru explorarea Val di Fassa și a Dolomiților. Centrul Vigo di Fassa este la circa 5 minute de mers pe jos, iar instalația Vigo–Catinaccio se află la aproximativ 500 m. În plus, autobuzul pentru zona de schi Catinaccio oprește chiar în apropierea hotelului.

Hotelul are 28 de camere și toate au balcon. Stilul este predominant montan, cu mult lemn adevărat și mobilier care păstrează intenționat caracterul tradițional. Nu trebuie imaginat ca un hotel ultramodern și minimalist; atmosfera este mai degrabă aceea de hotel tirolez/dolomitic autentic, cu diferite niveluri de modernizare în funcție de categoria camerei.

Categoria de camere "Panorama" au aproximativ 20 m². Sunt amplasate la etajele superioare și au balcon cu vedere panoramică asupra zonei Vigo di Fassa și a munților.

Hotelul are restaurant propriu, ceea ce este un avantaj considerabil pentru un grup.

Conceptul gastronomic este orientat către produse locale și de sezon. Hotelul menționează inclusiv utilizarea salatelor și legumelor din propria grădină. Există preocupare pentru preparate vegetariene și pentru persoanele cu alergii alimentare, iar portalul oficial Val di Fassa menționează și posibilitatea meselor pentru persoane cu boală celiacă, la cerere.

Micul dejun este tip bufet, cu produse dulci și sărate, cereale, iaurt, miere și gemuri. Booking îl descrie ca fiind continental/italian.

Pentru cină sunt servite preparate regionale, cu accent pe gastronomia zonei Trentino–Alto Adige/Dolomiți.

Hotelul dispune de o zonă wellness, dar nu trebuie confundată cu SPA-ul unui resort de 4–5 stele. Este o zonă relativ mică, destinată relaxării după schi sau drumeții.

Are saună, baie de aburi/baie turcească, jacuzzi/hot tub și servicii de masaj. Accesul la zona wellness este pe bază de rezervare.

Hotelul este foarte bine pregătit pentru sezonul de iarnă. Are depozit încălzit pentru schiuri și clăpari, supravegheat video, iar ski-bus-ul către Catinaccio oprește în imediata apropiere. Instalația Vigo–Catinaccio este la aproximativ 500 m.

Hotelul oferă Wi-Fi gratuit în întreaga proprietate, bar pentru aperitive și băuturi, jocuri de societate, grădină, parcare privată gratuită și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă. Booking menționează inclusiv acces pentru scaun rulant, toaletă cu bare de sprijin și alte adaptări.



















Program

În vacanțele noastre la schi nu urmăm un program rigid, ci preferăm flexibilitatea totală. Deciziile zilnice se iau la fața locului, adaptate în funcție de condițiile meteo, vizibilitate, starea zăpezii și nivelul de pregătire sau ritmul fiecărui schior din grup.

Iată principalele experiențe și opțiuni pe care le putem alege și combina liber pe parcursul săptămânii:

Pe pârtii & schi Safari

•   incălzire pe Ciampedie (Catinaccio): Urcare directă din Vigo di Fassa pentru pârtii însorite și coborâri lungi spre Pera di Fassa pe traseele panoramice Thöni sau Tomba.
•   turul Sellaronda (4 Pasuri): O zi întreagă dedicată circuitului clasic în jurul masivului Sella, conectat rapid prin Canazei sau Campitello.
•   skitour Panorama (Buffaure – Ciampac): Pârtii roșii și negre spectaculoase între Pozza di Fassa și Alba di Canazei, cu priveliști deschise spre Marmolada.
•   ascensiune pe Ghețarul Marmolada: Urcare la Punta Rocca (3.265 m) și coborârea legendarei pârtii La Bellunese (12 km) într-o zi cu cer senin.
•   zona Carezza / Passo Costalunga: Pante mai line, late și relaxante, ideale pentru începători sau pentru o zi cu ritm lejer.

Relaxare, SPA & Wellness

•   după-amiază la QC Terme Dolomiti (Pozza di Fassa): Bazine termale exterioare încălzite, trasee de saună și evenimentul Aperiterme în halat de baie după închiderea instalațiilor de schi.
•   wellness la Al Piccolo Hotel: Relaxare rapidă la sauna și jacuzzi-ul hotelului, perfectă după câteva ore de coborâri intense.

Gastronomie & tradiție montană

•   prânzuri la Rifugio: Popasuri la cabanele de altitudine pentru un Bombardino cald, Canederli în supă, Cajoncie cu semințe de mac sau o porție de Kaiserschmarrn.
•   cine ladine și vinuri de Trentino: Degustări de brânzeturi maturate (Puzzone di Moena DOP), carne de vânat cu polenta și vinuri locale precum Teroldego Rotaliano sau spumant Trento DOC.

Atracții Locale & timp Liber

•   apusul Enrosadira: Surprins de pe balconul hotelului sau de pe crestele din Vigo, când stâncile masivului Catinaccio se aprind în tonuri roz-aurii.
•   plimbare culturală: O vizită scurtă la Museo Ladin de Fascia din Vigo di Fassa sau explorarea la pas a satului în serile liniștite.

Despre destinatie.

Satul Vigo di Fassa este clasificat printre cele mai frumoase sate din Italia (I Borghi più belli d’Italia). Vigo îmbină farmecul tradițional alpin cu o puternică moștenire culturală ladină. Satul este străjuit de legendarul masiv Catinaccio (Rosengarten), renumit pentru fenomenul Enrosadira (momentul în care pereții de stâncă devin roz-aurii la apus).  Zona găzduiește Museo Ladin de Fascia, un spațiu dedicat limbii, tradițiilor și meșteșugurilor străvechi ale comunității alpine locale.

Al Piccolo Hotel este situat excelent, la câteva minute de mers pe jos de telecabina spre Ciampedie și cu stație de skibus chiar în față, oferind acces facil atât către pârtii, cât și către centrele termale din vale.
Conexiunile pentru Schi: De la Pante Locale la Sellaronda

Vigo di Fassa oferă acces direct și conexiuni rapide către peste 500 km de pârtii integrate în caruselul Dolomiti Superski:
•   domeniul local Catinaccio / Ciampedie: Urcarea cu telecabina din centrul satului vă duce direct pe platoul panoramic Ciampedie (2.000 m), ideal pentru încălzire și coborâri lungi până în Pera di Fassa (inclusiv celebra pârtie neagră Tomba).
•   skitour Panorama: Coborând în Pera di Fassa și traversând scurt cu skibus-ul (5 min) la telegondola Buffaure (Pozza di Fassa), se deschide circuitul legat pe schiuri spre Ciampac și Alba di Canazei.
•   marele circuit Sellaronda: Din Alba di Canazei, telecabina Funifor Col dei Rossi vă conectează direct la Belvedere / Canazei, permițând intrarea pe faimosul inel Sellaronda (portocaliu sau verde), care traversează 4 văi alpine (Fassa, Gardena, Badia și Arabba).
Sistemul de skibus din Val di Fassa circulă frecvent și leagă direct toate stațiile de telegondolă.



Relaxare termală: QC Terme Dolomiti. Situat la doar 1.4 km de hotel (în Pozza di Fassa), QC Terme Dolomiti este considerat unul dintre cele mai rafinate complexe termale din Alpi:
•   folosește apele termale sulfuroase din izvorul natural Alloch.
•   include peste 4.000 mp de facilități pe 3 etaje: bazine exterioare încălzite cu hidromasaj și priveliște spre crestele Dolomiților, bio-saune, băi de aburi, cascade Kneipp și săli tematice de relaxare multisenzorială (aromaterapie, sunete alpine, cromoterapie).
•   experiența culinară Aperiterme oferă un aperitiv relaxant cu prosecco și gustări locale direct în halat.

Bucătăria din Val di Fassa reflectă identitatea ladină și influențele tiroleze, punând accent pe ingrediente montane consistente, rețete pastorale transmise din generație în generație și preparate din brânzeturi alpine maturate.

Preparate și specialități tradiționale de incercat
•   canederli (Knödel): Găluște rustice din pâine uscată amestecate cu speck afumat, brânză de munte sau spanac, servite fie în supă limpede de vită, fie trase în unt rumenit cu salvie.
•   cajoncie (sau Calsòns): Colțunași ladini în formă de semilună, umpluți adesea cu spanac, urdă sărată sau piure de sfeclă roșie, stropiți din belșug cu semințe de mac prăjite și unt topit.
•   polenta e Selvaggina: Mămăligă densă din mălai de moară de piatră, gătită la ceaun și acompaniată de tocană de vânat (căprioară sau mistreț), ciuperci de pădure (hribi) și brânză topită.
•   puzzone di Moena DOP: Cea mai cunoscută brânză maturată a văii, cu aromă intensă și gust sărat-condimentat, servită simplă alături de pâine de secară (Schüttelbrot) sau topită în preparate calde.
•   deserturi alpine: Strudel cu mere cald cu sos de vanilie, Kaiserschmarrn (clătită pufoasă ruptă în bucăți, caramelizată și servită cu gem de merișoare) și Fortaies (gogoși ladine spiralate, prăjite și pudrate cu zahăr).

Băuturi și experiențe gastronomice:
•   prânzul la Rifugio (Cabane montane): Mese luate pe terasele însorite de pe pârtii (la peste 2.000 m altitudine), acompaniate de o băutură caldă tradițională, precum Bombardino (lichior de ouă cald, coniac și frișcă) sau Calimero (Bombardino cu un shot de espresso).
•   vinuri locale din Trentino: Mesele de seară se asortează excelent cu soiuri roșii autohtone precum Teroldego Rotaliano și Marzemino, sau vinuri albe proaspete precum Müller-Thurgau și Nosiola. Pentru un toast festiv, spumantul de metodă clasică Trento DOC este alegerea regională de referință.
•   grappa artizanală: Digestiv servit la finalul mesei, adesea infuzat cu ierburi alpine, fân de munte, muguri de pin (Cirmolo) sau fructe de pădure.

 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie
7
Salutare gasca vesela  :dance: ,

Gran Canaria este destinația perfectă pentru o vacanță memorabilă, fiind supranumită pe bună dreptate un „continent în miniatură”. Această insulă spaniolă din Oceanul Atlantic își cucerește vizitatorii printr-o diversitate uimitoare: de la plaje cu nisip fin și dune deșertice spectaculoase, până la munți vulcanici impunători, sate pitorești și o viață de noapte vibrantă. Cu o temperatură medie anuală de 24°C, insula oferită o atmosferă de vară eternă, ideală pentru relaxare sau aventură în orice sezon.

Va astept sa ne bucuram impreuna de aceasta destinatie perfecta  *|*

Sa ne vedem cu bine!  :flori:
8
Excursii si evenimente 2026 / Re: Carnavalul Toamnei la Sighisoara. 23 - 25 octombrie 2026
« Ultimul mesaj de Iasmina Miercuri, 26 August 2026, 11:28 »
Când vom afla tematica? Sau mi-a scăpat mie?

Buna Ioana,

costume de carnaval: pirat, printesa, fluture, vrajitoare, egiptean, cavaler... orice costum este bun, important ii sa fiti costumati ca asa e cel mai distractiv  :thumbup:

Sa ne vedem cu bine!  :flori:

9
Mai este un loc disponibil doar intr-o camera dbl la FEMEI.
10
Când vom afla tematica? Sau mi-a scăpat mie?
Pagini: [1] 2 3 ... 10