Mesaje Recente

1

Articole turistice / Soungoula – „Păcală” din Seychelles

« Ultimul mesaj de admin Azi la 12:13 »

Soungoula – „Păcală” din Seychelles

Dacă am fi trăit acum o sută sau două sute de ani într-un sat din Seychelles, seara ar fi arătat cu totul altfel decât astăzi. Nu exista televiziune, nu exista internet, inn multe locuri nu exista nici măcar lumină electrică. După apus, oamenii se adunau în jurul unei lămpi sau al focului, iar cineva începea să spună o poveste. Copiii ascultau, adulții râdeau, iar într-un moment sau altul apărea aproape inevitabil un personaj pe care toată lumea îl cunoștea: Soungoula, micul păianjen, siret, obraznic, uneori mincinos. Aproape întotdeauna pus pe păcăleli. Și suficient de inteligent încât să-i învingă pe cei mult mai puternici decât el.

Dacă ar trebui să-l comparăm cu un personaj cunoscut nouă, românilor, probabil cel mai apropiat ar fi Păcală. Numai că Păcală din Seychelles este...un păianjen.De ce tocmai un păianjen? În poveștile tradiționale, Soungoula nu este important pentru că ar fi puternic, dimpotrivă, este mic.

În jurul lui apar animale mult mai impresionante: maimuțe, broaște țestoase, păsări sau alte creaturi. Dar Soungoula are ceva ce ceilalți nu au: mintea. El observă, așteaptă, ii lasă pe ceilalți să creadă că sunt mai puternici. Apoi găsește o modalitate de a-i păcăli.

Uneori pentru a obține mâncare, alteori pentru a scăpa dintr-o situație periculoasă si uneori pur și simplu pentru plăcerea de a demonstra că este mai isteț. De aceea copiii îl adorau.

Soungoula este o poveste mult mai raspandita, pentru că păianjenul nu s-a născut, de fapt, în Seychelles. Pentru a-i găsi originile trebuie să traversăm Oceanul Indian si apoi continentul african. În numeroase culturi din Africa de Vest există de secole povești despre un păianjen șiret. Cel mai cunoscut dintre aceste personaje este Anansi, provenit din tradițiile populației Akan din Africa de Vest.

Anansi este mic, inteligent și capabil să-i păcălească pe cei puternici. Sună cunoscut? Nu este întâmplător. În timpul perioadei sclaviei, oamenii luați din Africa nu au venit în insulele Oceanului Indian doar cu ceea ce puteau purta. Au adus ceva ce nimeni nu le putea lua: poveștile.

Primii coloniști permanenți au sosit în Seychelles în 1770. Împreună cu europenii au fost aduși și africani înrobiți. Mai târziu au sosit oameni din alte regiuni ale Africii și Oceanului Indian. Din amestecul acestor populații avea să se formeze treptat cultura creolă seychelleză. Și odată cu oamenii au călătorit poveștile. Numai că o poveste nu rămâne niciodată exact la fel atunci când călătorește. Personajele își schimbă numele. apar alte animale, alte plante.

Pădurea africană devine pădure tropicală seychelleză. Iar păianjenul șiret capătă aici un alt nume: Soungoula.

Există numeroase variante ale poveștilor lui Soungoula, pentru că ele au circulat multă vreme pe cale orală. Într-una dintre ele, Soungoula se întâlnește cu maimuța. Maimuța este mai mare, mai puternică si, firește, este convinsă că un păianjen nu reprezintă niciun pericol pentru ea. Numai că Soungoula nu încearcă niciodată să câștige prin forță, iși folosește adversarul, il face să creadă ceva, il trimite într-o direcție greșită, ii exploatează lăcomia sau mândria. Iar în final, cel puternic descoperă că a fost păcălit de cel mai mic personaj din poveste. Copiii râd, iar adulții înțeleg mesajul.

Poveștile cu tricks-teri – personajele șirete din folclor – nu sunt simple povești amuzante, ele apar foarte des în societăți în care oamenii obișnuiți nu au multă putere. Dacă nu îl poți învinge pe cel puternic prin forță...o poti face prin inteligență.

Dacă nu poți spune direct ceea ce gândești...poți spune printr-o poveste. În loc să vorbești despre un stăpân lacom, povestești despre un animal lacom. În loc să vorbești despre un om puternic și prost, povestești despre un animal mare și prost. Iar toată lumea înțelege, fără ca nimeni să spună lucrurile direct.

Soungoula nu este însă un erou perfect, nu este întotdeauna „băiatul bun”. Uneori este egoist, uneori minte, uneori îi păcălește pe alții fără să existe un motiv prea nobil, uneori planurile îi ies alteori tocmai șiretenia lui îl bagă în necaz.

Este un personaj imperfect, exact ca Păcală. Râdem de cei pe care îi păcălește, dar uneori râdem și de el.

Ce mi se pare extraordinar este drumul parcurs de acest mic păianjen imaginar. Probabil că strămoșii poveștilor sale au fost spuse cândva în Africa, apoi oamenii au fost luați de acolo și transportați peste ocean, au ajuns pe insule pe care nu le mai văzuseră niciodată si într-o seară, poate în fața unei colibe de pe Mahé cineva a spus din nou povestea păianjenului.

Copiii au ascultat-o, au crescut, au spus-o copiilor lor. Aceștia au schimbat câte ceva, au adăugat alte personaje, alte întâmplări, alte glume. Generație după generație, pPână când povestea africană a devenit o poveste din Seychelles.

Soungoula trăiește mai departe. Astăzi Seychelles este o țară modernă, dar Soungoula nu a dispărut. Personajul face parte din patrimoniul cultural creol al insulelor. Poveștile tradiționale sunt păstrate în cărți, în proiecte culturale și în memoria oamenilor. Istoria se află și în lucrurile pe care oamenii obișnuiți le spuneau copiilor înainte de culcare: in cântece, in glume, in proverbe, in povești.

Soungoula, micul șmecher al Seychellesului, personajul care a traversat simbolic continente și oceane, care a supraviețuit sclaviei, colonialismului și trecerii timpului, care nu avea nici sabie, nici corabie, nici avere. Avea doar inteligența sii poate tocmai acesta este motivul pentru care a supraviețuit tuturor.

Pentru că în lumea poveștilor, ca și în viață...nu întotdeauna cel mai puternic câștigă. Uneori câștigă cel care știe să gândească.

2

Articole turistice / Jean-François Hodoul – corsarul din Seychelles

« Ultimul mesaj de admin Azi la 11:53 »

Jean-François Hodoul – corsarul din Seychelles

Dacă am fi trăit în Seychelles acum două sute de ani și am fi privit într-o dimineață spre larg, apariția unei corăbii necunoscute ar fi provocat probabil mai degrabă teamă decât curiozitate. Oceanul Indian nu era atunci paradisul liniștit al vacanțelor de astăzi, era una dintre marile "autostrăzi" comerciale ale lumii. Pe aici circulau corăbii încărcate cu mirodenii, cafea, zahăr, textile, porțelan, metale prețioase și nenumărate alte mărfuri aduse din India și Asia spre Europa.

Iar acolo unde existau corăbii încărcate cu bogății...existau și oameni care doreau să le captureze. Unul dintre ei avea să-și lege pentru totdeauna numele de Seychelles: Jean-François Hodoul.

Hodoul nu era pur și simplu un pirat ci un corsar. Desi pare același lucru, totuși diferența era uriașă: piratul lupta pentru el însuși, ataca nave indiferent de pavilion, fura încărcătura și, dacă era prins, putea sfârși la spânzurătoare. Corsarul făcea aproape același lucru...dar avea o hârtie, una care putea schimba totul. Un guvern îi oferea ceea ce francezii numeau lettre de marque – o autorizație prin care un căpitan particular putea ataca navele statelor inamice.

Cu alte cuvinte, în vreme de război, un armator privat își putea transforma corabia într-o navă de luptă. Captura o navă inamică, o aducea în port, iar o instanță stabilea dacă prada fusese capturată legal. Apoi nava și încărcătura puteau fi vândute. O parte din bani ajungea la proprietarii navei și la echipaj.

Era un soi de război privat, autorizat de stat. Pentru britanici, un asemenea francez putea părea un pirat, dar pentru francezi, era un combatant legitim.

Jean-François Hodoul s-a născut în Bretania, în Franța, în secolul al XVIII-lea. Era marinar într-o epocă în care Franța și Marea Britanie se confruntau pentru controlul rutelor maritime și al coloniilor. Drumul său l-a purtat spre Oceanul Indian. Aici se afla una dintre cele mai importante baze franceze: Île de France, actualul Mauritius.

Iar mai la nord se găseau Seychelles. Insulele erau mici, slab populate și aparent lipsite de importanță, dar poziția lor era excelentă. De aici puteai supraveghea o parte dintre rutele maritime ale Oceanului Indian. Puteai găsi apă și provizii, puteai repara o navă si, foarte important pentru un corsar...puteai aștepta.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, războaiele dintre Franța și Marea Britanie nu se purtau doar în Europa. Se purtau și aici, in Oceanul Indian.

Britanicii aveau un comerț enorm cu India. Navele Companiei Indiilor de Est transportau mărfuri de o valoare fantastică. Pentru corsarii francezi, ele reprezentau ținte ideale. Nu trebuia să cucerești India ci doar să găsești o navă comercială britanică înainte ca ea să ajungă în siguranță în port. O singură captură bună putea însemna o avere.

Așa a apărut în această lume și Hodoul. Să nu ne imaginăm însă viața lui precum într-un film cu pirați, n exista o hartă cu un X desenat peste o comoară, nu existau neapărat cufere îngropate sub palmieri.
Adevărata comoară plutea pe mare, era încărcătura corăbiei pe care trebuia să o capturezi. O navă putea transporta piper, alta – bumbac și mătase, alta – ceai, cafea, porțelan sau alte mărfuri asiatice.

Corsarul trebuia să fie în același timp navigator, comerciant și luptător. Trebuia să știe unde circulă navele inamice, trebuia să le urmărească si să decidă dacă merită riscul. Și apoi să le oblige să se predea.
Uneori era suficientă amenințarea tunurilor. Alteori începea lupta, iar dacă lucrurile mergeau prost, vânătorul devenea vânat.

Hodoul a ales Seychelles si s-a stabilit aici. Avea să devină unul dintre personajele cunoscute ale societății coloniale din arhipelag. Omul care trăise ani întregi pe mare și în lumea corsarilor își găsise, în cele din urmă, portul.

În jurul vechilor corsari apar aproape inevitabil povești despre comori. Nici Hodoul nu a făcut excepție: de-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu istorii despre bogății ascunse și averi dobândite pe mare. Este foarte tentant să ni-l imaginăm venind noaptea la Mahé cu o ladă de monede și bijuterii și ascunzând-o undeva printre stânci.

Poveștile despre comori ascunse trebuie tratate însa ca ceea ce sunt: doar povești. Seychelles era un loc ideal pentru ca asemenea legende să apară, o insulă făcută parcă pentru ascuns comori. Munți acoperiți de vegetație, văi greu accesibile, golfuri izolate, stânci enorme de granit, peșteri, plaje care, în urmă cu două secole, puteau fi complet pustii.

Nu existau șosele care să înconjoare insula, nu existau sate peste tot. În multe locuri puteai ajunge numai pe mare. Dacă un marinar ar fi dorit să ascundă ceva...Mahé era aproape perfectă. Poate tocmai de aceea poveștile cu pirați, corsari și comori s-au prins atât de bine de aceste insule.

Personaje precum Hodoul nu au trecut pur și simplu prin Seychelles, cu rămas, au avut familii, au devenit parte din societatea locală. De aceea, istoria Seychellesului este atât de diferită de cea a multor alte locuri.

Arhipelagul nu avea o populație indigenă atunci când au început așezările permanente europene în secolul al XVIII-lea. Prima așezare franceză permanentă datează din 1770. Oamenii care au ajuns aici – europeni, africani înrobiți și mai târziu eliberați, precum și oameni veniți din India și din alte regiuni ale Oceanului Indian – au format treptat populația creolă a Seychellesului. Corsarii fac și ei parte din această lume.

Jean-François Hodoul a murit în Seychelles si putem găsi urmele lui și astăzi. Este îngropat la Bel Air Cemetery, în Victoria. corsarul care a venit din Bretania și și-a găsit ultimul port în Seychelles.

3

Excursii si evenimente 2026 / Re: Tenerife, Insula Eternei Primaveri. 11 - 20 decembrie 2026

« Ultimul mesaj de admin Azi la 11:21 »

Am primit răspunsurile voastre, cu câteva excepții:

Margareta B
Maria C
Maria D
Nelu B

Confirm celorlalți ca am primit opțiunile, urmează sa primiți din agenție facturile aferente.

4

Articole turistice / Prințul pierdut din Seychelles – misterul lui Pierre-Louis Poiret

« Ultimul mesaj de admin Azi la 11:12 »

Prințul pierdut din Seychelles – misterul lui Pierre-Louis Poiret

În mijlocul orașului Victoria există un cimitir vechi, tropical, cu pietre funerare roase de vreme, morminte ascunse printre copaci și monumente care apar dintre rădăcini și vegetație. Aici sunt îngropați unii dintre primii coloniști ai insulelor, corsari, personaje importante ale vechiului Seychelles și oameni ale căror povești s-au amestecat atât de mult cu legenda încât astăzi este greu să mai știm unde se termină adevărul. Printre aceste morminte există unul legat de un nume: Pierre-Louis Poiret.

La prima vedere, nimic spectaculos, numai că tradiția locală îi atribuie acestui om o identitate incredibilă. Se spune că Pierre-Louis Poiret ar fi fost...fiul regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Și că, în timp ce Europa îl credea mort, prințul ar fi fugit la celălalt capăt al lumii și și-ar fi sfârșit zilele în Seychelles.

Să ne întoarcem la Paris, pentru ca povestea începe foarte departe de Mahé. În 1789, începe Revoluția franceza. Regele Ludovic al XVI-lea și soția sa, celebra Marie Antoinette, încearcă să supraviețuiască unei lumi care se prăbușește în jurul lor. Monarhia este abolită, iar in ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea este ghilotinat. Câteva luni mai târziu, Marie Antoinette are aceeași soartă.

Cei doi aveau copii, iar unul dintre ei avea să dea naștere unuia dintre cele mai mari mistere ale Revoluției Franceze. Louis-Charles, se născuse în 1785, iar după moartea fratelui său mai mare, devenise Delfinul Franței – moștenitorul tronului și dupa execuția tatălui său, regaliștii francezi au început să-l considere pe copil adevăratul rege al Franței: Ludovic al XVII-lea. Avea doar opt ani.

Copilul a fost închis în Turnul Templului din Paris și potrivit documentelor oficiale, acolo s-a sfârșit povestea lui. Louis-Charles ar fi murit la 8 iunie 1795, la numai zece ani, după o perioadă cumplită de detenție. Dar aproape imediat au apărut întrebările: "dacă băiatul mort în închisoare nu era prințul?" "Dacă prințul fusese salvat?"

Franța postrevoluționară a fost inundată de zvonuri. Se spunea că Delfinul fusese scos în secret din închisoare, că un alt copil îi luase locul, că adevăratul moștenitor al Bourbonilor trăia undeva ascuns. În deceniile următoare au apărut mai mulți bărbați care au pretins că ei erau Louis-Charles. Unii aveau povești elaborate, alții aveau susținători. Unii chiar au convins oameni din aristocrația europeană că ar putea spune adevărul.

Dar printre toate aceste povești, una a călătorit incredibil de departe, până în Oceanul Indian, în Seychelles. Se vorbește de un francez misterios care ajunge pe Mahé, Pierre-Louis Poiret, dar despre viața lui există foarte puține informații. Se cunoaște cu siguranța ca acest om a existat, a trăit în Seychelles și a fost îngropat la Bel Air Cemetery.

Poiret ar fi venit în Seychelles după tulburările Revoluției Franceze. Iar odată cu trecerea anilor au început să circule povești potrivit cărora acest francez retras la mii de kilometri de Europa nu era deloc cine pretindea că este. Unii spuneau că era de origine regală pentru ca mai apoi povestea sa devina și mai precisă: Pierre-Louis Poiret ar fi fost copilul lui Ludovic al XVI-lea care reușise să scape din Franța. Un lucru e cert: Seychelles era locul perfect pentru a dispărea.

Dacă vrem să înțelegem de ce o asemenea poveste a prins rădăcini aici, trebuie să ne imaginăm Seychelles la începutul secolului al XIX-lea. Nu existau avioane, nu exista Canalul Suez, nu exista telegraf iar o scrisoare putea călători luni întregi. Mahé era o insulă îndepărtată din Oceanul Indian, cu o populație mică, aflată la mii de kilometri de Paris. Dacă cineva ar fi dorit să dispară de pe harta Europei... era greu de imaginat un loc mai potrivit.

Un prinț fugar putea deveni aici un simplu colonist, un nume celebru putea fi schimbat, o identitate putea dispărea sii astfel legenda devenea posibilă. Nu neapărat adevărată, dar posibilă în imaginația oamenilor.

Numai că istoria avea să ofere un răspuns. Timp de aproape două secole, misterul lui Ludovic al XVII-lea a continuat să producă teorii, apoi insa a intervenit știința modernă. După moartea copilului în Turnul Templului, medicul care participase la autopsie îi păstrase inima. Aceasta a trecut printr-o aventură aproape la fel de spectaculoasă ca legenda prințului: ascunsă, furată, recuperată și păstrată vreme de generații.

În anul 2000, cercetătorii au analizat ADN-ul provenit din țesutul inimii. Rezultatele au fost comparate cu ADN-ul unor rude pe linie maternă ale Mariei Antoaneta. Potrivirea a susținut puternic concluzia că inima provenea de la un membru al familiei materne a Mariei Antoaneta. Pentru istorici, misterul este astăzi în mare măsură rezolvat: Louis-Charles a murit aproape sigur în Turnul Templului în 1795.

Prin urmare, Pierre-Louis Poiret din Seychelles nu putea fi Ludovic al XVII-lea. Dar legenda nu a dispărut pentru ca povestile nu au nevoie întotdeauna de dovezi. Intr-un cimitir tropical aflat la mii de kilometri de Versailles există un mormânt în jurul căruia oamenii spun: „Aici ar fi fost îngropat fiul regelui Franței.”

Aceasta nu este singura poveste legata de cimitirul Bel Air, Pierre-Louis Poiret este numai unul dintre personajele neobișnuite ale acestui loc.

Bel Air Cemetery este considerat cel mai vechi cimitir oficial de pe Mahé, apărut după stabilirea francezilor în Seychelles în secolul al XVIII-lea. A fost închis în 1902, iar mai târziu a devenit monument istoric. Printre mormintele sale se află nume importante din istoria insulelor.

Aici este îngropat și corsarul Jean-François Hodoul. Tot aici se găsește mormântul lui Jean-Baptiste Rémy d'Argent, personaj al cărui nume este asociat cu celebra Anse Source d'Argent de pe La Digue.
Dar cimitirul mai păstrează o poveste atât de stranie încât merită spusă si ea.

Uriașul din Seychelles. Folclorul local vorbește despre un băiat numit Charles Dorothée Savy. Legenda spune că avea doar 14 ani, dar ajunsese la o înălțime extraordinară – aproape trei metri. Se spunea că era atât de puternic încât putea ridica un sac de orez folosind numai trei degete și putea trage singur o pirogă din mare pe plajă.

Oamenii ar fi început să se teamă de el, iar potrivit legendei, tocmai această frică i-ar fi provocat moartea: vecinii l-ar fi otrăvit. Mormântul neobișnuit de lung atribuit „uriașului” poate fi văzut și astăzi în Bel Air Cemetery. Dar, din nou, trebuie să păstrăm granița dintre document și poveste. Existența mormântului și tradiția despre Charles Savy fac parte din patrimoniul local; dimensiunile extraordinare și otrăvirea aparțin în mare măsură folclorului seychellez.

5

Excursii si evenimente 2026 / Re: Escapadă în inima Moldovei: vinuri, sate pitorești și farmecul Chisinaului

« Ultimul mesaj de admin Joi, 24 Septembrie 2026, 18:31 »

IMPORTANT pentru aceasta actiune a clubului: Escapadă în inima Moldovei: vinuri, sate pitorești și farmecul Chișinăului

Excursia se apropie! Pentru ca in perioada următoare vom fi plecați din tara cu un alt grup, am ținut ca înainte de a decola spre Seychelles sa achitam integral toate serviciile aferente grupului atât către locații cat și către transportator. Am transmis de asemenea listele finale de participanți .

În consecință, din acest moment nu mai pot fi operate modificări sau înlocuiri de persoane. Vă rog să aveți în vedere prevederile din Condițiile de renunțare la excursie, conform cărora în ultimele 20 de zile calendaristice înainte de începerea acțiunii nu mai sunt posibile astfel de schimbări.

Vă mulțumesc pentru înțelegere. Va doresc zile frumoase și o călătorie ușoara către R. Moldova!

6

Excursii si evenimente 2026 / Re: Revelion Singles Camp 2027. Sinaia

« Ultimul mesaj de Rodica_I Joi, 24 Septembrie 2026, 16:46 »

Maiii ...ce lume ocupata 

7

Articole turistice / Pierre Poivre – omul care a adus aroma de scorțișoară în Seychelles

« Ultimul mesaj de admin Joi, 24 Septembrie 2026, 15:33 »

Pierre Poivre – omul care a adus aroma de scorțișoară în Seychelles

Seychelles te învăluie într-un parfum exotic, în care aroma dulce-condimentată a romului Takamaka se amestecă cu mireasma senzuală de ylang-ylang, vanilie, scortisoara, cocos și flori tropicale, într-o adevărată esență a Oceanului Indian. Pe marginea plajei in care o sa ne petrecem vacanta, Beau Vallon se afla o mulțime de arbori takamaka (Calophyllum inophyllum), un copac tropical foarte răspândit în Seychelles. Din semințele/fructele sale se obține uleiul de takamaka (tamanu), cu o aromă vegetală, ușor lemnoasă și de nucă. Exista o parfumerie, undeva in nordul insulei unde am văzut folosita aceasta esența, într-o combinație excepționala cu alte arome locale.

Aici vreau sa atrag atenția asupra unei confuzii, pe care am auzit-o "rostogolita" de cei care fac vlog-uri de călătorie: romul Takamaka, si-a luat doar numele, dar la fabricarea lui nu se folosesc arome din acest arbore.

Aromele insulei le simți peste tot: în piețe, în bucătăria creolă și uneori pe drumurile care urcă prin vegetația de pe Mahé. Exista însa una speciala, care caracterizează și personalizează Seychelles: cea de
scorțișoară.

Astăzi crește aproape sălbatic pe versanții insulei și pare că a fost dintotdeauna aici, dar nu este originară din Seychelles. Povestea ei începe cu un francez cu un nume atât de potrivit încât pare inventat:
Pierre Poivre. În franceză, "poivre" înseamnă piper. Si acest domn Piper si-a dedicat o bună parte din viață mirodeniilor.

In secolul al XVIII-lea, mirodeniile nu erau doar ingrediente pentru bucătărie, însemnau bogăție, putere și politică.

Ma întorc la Europa anilor 1700. Piperul, nucșoara, cuișoarele și scorțișoara ajungeau pe mesele europenilor după călătorii de mii de kilometri. Oamenii s-au obișnuit cu ele si le foloseau desi erau scumpe.

Cine detinea locurile unde creșteau controla o afacere uriașă. Olandezii construiseră un monopol extrem de profitabil asupra unor mirodenii din Indiile Orientale. Pentru a-l proteja, controlau atent plantele și semințele. Francezii voiau și ei o parte din această bogăție, dar aveau nevoie de plante. Iar olandezii nu aveau niciun interes să le ofere. Este momentul in care intră în scenă omul nostru, Pierre Poivre

Acesta s-a născut la Lyon, în 1719. A călătorit mult în Asia și a devenit fascinat de plante și de comerțul cu mirodenii. Mai târziu a ajuns administrator al insulelor franceze Île de France – actualul Mauritius – și Bourbon – actualul Réunion. Poivre avea o idee îndrăzneață: dacă francezii reușeau să obțină plante de cuișoare, nucșoară și scorțișoară și să le cultive în propriile colonii, monopolul comercial al olandezilor putea fi spart.

Astăzi am numi probabil operațiunea spionaj economic. În secolul al XVIII-lea era o aventură în care miza putea fi chiar viața. Poivre și oamenii implicați în asemenea expediții au obținut clandestin plante de mirodenii din zone aflate sub control olandez.

Apoi au început să le aclimatizeze în posesiunile franceze din Oceanul Indian. Mauritius a fost unul dintre marile sale laboratoare botanice. Dar Poivre aflase că mai exista un loc cu un climat extraordinar de potrivit: Seychelles.

În 1772, în ultimul an al mandatului său de intendant al Île de France și Bourbon, Pierre Poivre a organizat o expediție specială către Seychelles. Scopul era foarte clar: crearea unei grădini de mirodenii. Poivre însă nu a venit personal, ci l-a trimis pe omul său de încredere, Antoine Gillot, împreună cu aproximativ 40 de muncitori și un grup de oameni înrobiți.

Locul ales se afla în sudul insulei Mahé, la Anse Royale. Aici a apărut o grădină care avea să primească un nume foarte frumos: Jardin du Roi – Grădina Regelui. Am vizitat cu grupul din 2025 acest loc, este interesant, dar pentru a ajunge la el am făcut un ocol de mai bine de 45 minute. Nejustificat pentru ce am văzut. Asa ca nu mai apare in programul din 2026. Actuala proprietate și grădină nu trebuie insa confundate în toate detaliile cu plantația originală a lui Poivre din 1772, distrusă în secolul al XVIII-lea. Locul păstrează povestea tradiției mirodeniilor din Seychelles, sunt cativa arbusti de scorțișoară, nucșoară, cuișoare, vanilie și mai multe plante tropicale. In mijloc se afla o veche casă creolă transformată în restaurant.

Regele era atunci Ludovic al XV-lea al Franței, iar in gradina care ii poarta numele au fost plantate mirodenii extrem de prețioase: scorțișoară, nucșoară, cuișoare. Plante care, în Europa, însemnau bani, foarte mulți bani. Pentru o vreme, experimentul a mers, apoi, într-o zi, totul aproape că s-a terminat. Suntem în 1780, iar Franța și Marea Britanie sunt din nou adversare. Oceanul Indian este traversat de nave militare, iar micile așezări franceze trăiesc permanent cu teama unui atac.

La Mahé ajunge vestea că se apropie o navă și oamenii cred că este britanică. Cineva ia o decizie radicală. Dacă englezii ocupă insula, nu trebuie să găsească aici prețioasele plante de mirodenii, așa că grădina este incendiată. Ani de muncă dispar în flăcări.

Numai că apoi vine vestea incredibilă: alarma fusese falsă, nava de care se temuseră nu reprezenta amenințarea britanică pe care și-o imaginaseră. Asa ca grădina fusese distrusă aproape degeaba.

Povestea ar fi putut să se termine aici, dar natura avea alte planuri: scorțișoara scapă din incendiul care a distrus grădina, care nu a putut distruge totul. Unele plante și semințe de scorțișoară au supraviețuit și s-au răspândit.

Iar clima din Mahé era perfectă. Ploile tropicale, căldura și versanții împăduriți au făcut restul, iar scorțișoara a început să se răspândească prin insulă. Încet, apoi tot mai mult, până când a devenit parte din vegetația Seychellesului.

Avea să treacă mai bine de un secol până când adevărata valoare a acestei întâmplări să devină evidentă. La începutul secolului XX, scorțișoara a devenit una dintre resursele importante ale Seychelles. În 1908, arhipelagul a început să exporte scorțișoară.

Au apărut distilerii pentru uleiul de scorțișoară, oameni au început să lucreze la recoltarea scoarței. Pentru sute de familii, scorțișoara a devenit o sursă de venit. Iar totul pornise de la câteva plante trimise aici de un francez care nici măcar nu pusese piciorul pe insule. Pierre Poivre murise în 1786. Nu avea cum să vadă ceea ce provocase.

Pierre Poivre nu a văzut niciodată Seychelles si totuși este unul dintre personajele importante ale istoriei Seychellesului. Există chiar și un bust al său în Victoria, iar un atol din arhipelag îi poartă numele.
Numele lui apare inevitabil atunci când se vorbește despre istoria mirodeniilor din Seychelles. Domnul „Piper” care a făcut ca Seychelles să miroasă a scorțișoară.

8

Articole turistice / Jean-Baptiste Quéau de Quincy – omul care capitulând a salvat Seychelles

« Ultimul mesaj de admin Joi, 24 Septembrie 2026, 14:53 »

Jean-Baptiste Quéau de Quincy – omul care a salvat Seychelles capitulând de fiecare dată

Există in istorie o mulțime de eroi care au câștigat bătălii, generali celebri pentru că au refuzat să se predea. Nu este cazul lui Jean-Baptiste Quéau de Quincy si totusi istoria il consemneaza. A ramas in memoria Seychelles pentru ca...știa când să capituleze.

Nu s-a întâmplat doar o dată, nici chiar de două ori. Ci de fiecare dată când în largul insulei Mahé apărea o forță britanică pe care mica așezare franceză nu avea nicio șansă să o învingă. Și tocmai această aparentă slăbiciune avea să devină cea mai eficientă armă a sa.

Suntem la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Seychelles nu seamănă deloc cu paradisul turistic pe care îl cunoaștem astăzi. Pe Mahé trăiesc doar câteva sute de oameni. Există plantații, mici așezări și câteva construcții. Portul de la actuala Victoria este cunoscut drept L'Établissement du Roi – Așezarea Regelui. Pe atunci insulele aparțineau Franței.

In Europa este război. După izbucnirea Revoluției Franceze și conflictele care au urmat, Franța și Marea Britanie se confruntă pe mări și oceane. Iar în Oceanul Indian, marina britanică este o forță pe care o mică insulă precum Mahé nu o poate opri. În această lume si perioada ajunge Jean-Baptiste Quéau de Quincy.

În 1793, el devine comandantul francez al Seychelles, cu o misiune aproape imposibilă: să apere niște insule aflate la mii de kilometri de Franța. Cu foarte puțini oameni, cu foarte puține arme sii fără o flotă capabilă să înfrunte Royal Navy.

Într-o dimineață de mai, in 1794, in largul insulei Mahé apar nave britanice. O escadră condusă de căpitanul Newcome, un foarte bun militar. Britanicii transmit un ultimatum: insulele trebuie să se predea.
Quincy își privește probabil oamenii, puținele tunuri și navele britanice din larg. Ar fi putut face ceea ce istoria ne-a obișnuit să numim „eroic”, adică sa refuze, să tragă, să lupte până la capăt. Daca ar fi făcut asta, foarte probabil, Mahé ar fi fost bombardată, oamenii ar fi murit, iar insulele ar fi fost ocupate oricum.

Quincy a ales însa altceva: a negociat, explicându-le totodată britanicilor că nu are resursele necesare pentru o confruntare serioasă. Dar nu s-a predat pur și simplu ci a negociat condițiile capitulării. Britanicii puteau considera Seychelles o posesie cucerită, însă locuitorii urmau să-și păstreze proprietățile și să-și continue viața.

Pentru Quincy, important nu era steagul arborat pentru câteva ore sau zile, important era ca oamenii să rămână în viață și insulele să nu fie distruse. Britanicii au acceptat, iar navele lor au plecat.

Și aici începe partea aproape comică a poveștii. Englezii pleacă, iar francezii continuă și după plecarea escadrei britanice, viața pe Mahé a revenit în mare parte la normal. Quincy continua să administreze insulele, iar Seychelles rămânea cultural și administrativ profund franceză.

Până când...la orizont apărea din nou o navă britanică. Din nou Quincy nu a încercat să joace rolul eroului. Ci a negociat, a acceptat capitularea. Asa ca britanicii au considerat ca și-au făcut treaba și au plecat, iar viata continua neschimbata in Seychelles.

De-a lungul anilor, această situație s-a repetat de mai multe ori. Istoria locală îi atribuie lui Quincy mai multe capitulări succesive în fața britanicilor, fără ca administrația și viața cotidiană a coloniei să fie in vreun fel afectate. Practic, Quincy transformase capitularea într-o strategie de supraviețuire. „Nu vă pot învinge. Dar nici nu trebuie.”

Situația avea însa să se schimbe definitiv după războaiele napoleoniene. În 1810, britanicii au preluat controlul asupra Mauritius-ului și Seychelles, iar prin Tratatul de la Paris din 1814, Franța a cedat oficial Seychelles Marii Britanii. De această dată schimbarea nu mai era temporară. Seychelles devenea colonie britanică.

Și totuși, ceva foarte interesant s-a întâmplat. Britanicii nu l-au eliminat imediat pe Quincy, dimpotrivă pentru ca au considerat experiența lui era prea valoroasă. Omul care reprezentase administrația franceză a continuat să joace un rol important și sub noua putere britanică, a fost numit Justice of the Peace.

Jean-Baptiste Quéau de Quincy a trăit suficient pentru a vedea transformarea definitivă a insulelor. A murit în 1827. Dar povestea lui nu s-a încheiat odată cu el, pentru că una dintre consecințele modului în care s-a făcut tranziția către administrația britanică se vede și astăzi.

Seychelles a devenit colonie britanică, însă cultura franceză nu a dispărut. Numele familiilor au rămas în mare parte franceze. Numele multor locuri au rămas franceze. Limba creolă seychelleză s-a dezvoltat pe o bază lexicală franceză. Quincy nu este singurul responsabil pentru această continuitate culturală. Dar politica sa pragmatică face parte din povestea tranziției relativ neobișnuite prin care au trecut insulele.

Quincy este înmormântat Mormântul în Victoria, în zona actualei State House, reședința oficială a președintelui Seychelles. Dintre toate personajele istoriei timpurii a Seychelles, Jean-Baptiste Quéau de Quincy rămâne unul dintre cele mai simpatice și mai neobișnuite.

9

Excursii si evenimente 2026 / Re: Revelion Singles Camp "In jurul lumii". Piatra Neamt 2027.

« Ultimul mesaj de Bon Voyage Joi, 24 Septembrie 2026, 12:42 »

Deocamdata nu se mai pot confirma rezervari fara cazare la acest eveniment.
Locurile alocate s-au ocupat.

10

Articole turistice / La Buse – comoara piratului care ar putea fi încă ascunsă în Seychelles

« Ultimul mesaj de admin Joi, 24 Septembrie 2026, 08:41 »

La Buse – comoara piratului care ar putea fi încă ascunsă în Seychelles

Când auzi Seychelles, te gândești la plaje cu nisip fin, ape turcoaz, palmieri și uriașele stânci de granit care par aranjate de cineva pe malul oceanului. Care ascund și una dintre cele mai fascinante legende ale Oceanului Indian. O poveste cu pirați, o corabie încărcată cu aur și pietre prețioase, un mesaj criptat aruncat unei mulțimi chiar înaintea unei execuții și o comoară fabuloasă pe care oamenii o caută de aproape trei secole.

Iar comoara, dacă a existat și dacă nu a fost găsită între timp, s-ar putea afla chiar pe insula Mahé, la Bel Ombre, foarte aproape de locul in care o sa poposesc zilele următoare, cu un grup Singles Camp.

Suntem la începutul secolului al XVIII-lea. Marile puteri europene își construiesc imperiile coloniale, iar Oceanul Indian este traversat de corăbii încărcate cu mărfuri prețioase. Aur, argint, pietre prețioase, mirodenii, fildeș și alte bogății circulă între India, Africa și Europa. Pentru pirați, asemenea nave reprezentau o pradă extraordinară.

Unul dintre cei care vânau aceste corăbii era francezul Olivier Levasseur, cunoscut sub porecla La Buse – Șorecarul, asta datorită rapidității cu care se arunca asupra prăzii. Numele său avea să rămână legat pentru totdeauna de una dintre cele mai mari comori pierdute din istoria pirateriei.

În aprilie 1721, La Buse și piratul englez John Taylor au dat peste o pradă cum probabil nici ei nu îndrăzniseră să viseze. În apropierea insulei Réunion se afla o mare navă portugheză, Nossa Senhora do Cabo, care venea dinspre Goa. La bord se aflau personaje importante ale imperiului portughez și, mai ales, o încărcătură extrem de valoroasă: aur, argint, monede, pietre prețioase si obiecte religioase de mare valoare.

Nava fusese avariată de vreme și era vulnerabilă asa ca piraților le-a fost ușor sa o atace. Captura a devenit legendară, chiar daca nu se stie cu exactitate valoarea, iar numele acesteia a rămas legat pentru totdeauna de numele La Buse.

Și de aici începe marele mister. Ce s-a întâmplat cu partea lui de comoară? Potrivit tradiției păstrate în Seychelles, La Buse și-ar fi ascuns o parte din avere pe insula Mahé. Locul indicat de legendă este cel de care am amintit deja, Bel Ombre, pe coasta nord-vestică a insulei.

Cine ajunge astăzi aici vede muntele coborând aproape până în Oceanul Indian, blocuri uriașe de granit, vegetație tropicală și golfuri în care este foarte ușor să-ți imaginezi o corabie de pirați apropiindu-se în secret de țărm. Dar nimeni nu știe cu certitudine dacă La Buse a ascuns într-adevăr ceva aici.

Pentru că între istorie și legendă apare un obiect misterios: criptograma lui La Buse. În 1730, aventura lui Olivier Levasseur s-a terminat. A fost capturat și dus pe insula Bourbon – actuala Réunion, unde a fost condamnat la moarte. Aici se petrece scena care avea să transforme un pirat adevărat într-un personaj de legendă. Se spune că, în momentul în care urma să fie spânzurat, La Buse ar fi scos un document acoperit cu semne și simboluri și l-ar fi aruncat către oamenii adunați în jurul eșafodului.

Provocarea lui ar fi fost, în esență: „Comoara mea, celui care va reuși să o descifreze!” Documentul ar fi conținut instrucțiunile necesare găsirii comorii. Insa trebuie spus ca totul pare a fi o legenda, pentru ca nu a rămas nimic scris sau consemnat, ci doar o poveste care a ajuns pana astăzi.

Dar povestea nu se oprește la momentul execuției ci merge mai departe. La începutul secolului XX, familia Savy, care locuia în Seychelles, a început să cerceteze zona Bel Ombre. La inceputul sec XX Savy a pornit sa facă săpături pe plajă în căutarea comorii.

În zonă existau stânci pe care fuseseră identificate semne și reprezentări misterioase: șerpi, câini, broaște țestoase, cai și figuri umane. Erau simple forme naturale sau niște semne lăsate de cineva, indicațiile unui pirat care nu dorea ca comoara lui să fie găsită decât de cineva suficient de inteligent pentru a-i rezolva enigmele?

Nu s-a găsit nimic, dar la jumătatea secolului XX in scena apare un om care și-a dedicat viața acestei comori.  În 1948, în Seychelles a sosit un englez pe nume Reginald Herbert Cruise-Wilkins. Venise inițial în vacanță, avea însă să rămână prins într-o poveste care îi va ocupa o mare parte din viață. La Bel Ombre a cunoscut familia Savy și a văzut documentele și simbolurile asociate comorii.

Cruise-Wilkins a devenit convins că misterul putea fi rezolvat. După interpretarea lui, La Buse construise un puzzle incredibil de complicat, bazat pe mitologia greacă, constelații și simboluri, credea că anumite indicii trimiteau la muncile lui Hercule. Hydra, șarpele de apă din mitologia greacă, ar fi reprezentat un sistem de apă care proteja ascunzătoarea. Andromeda, înlănțuită de stâncă, ar fi fost un alt indiciu.

Treptat, căutarea a devenit o obsesie. Au fost săpate tuneluri, s-au făcut excavări, s-au ridicat structuri pentru a ține oceanul la distanță. Insa anii au trecut, iar comoara nu a apărut. Dar Cruise-Wilkins a continuat să creadă că se afla acolo.

Teoria lui era spectaculoasă. Comoara s-ar afla într-o cavitate aflată sub enorme blocuri de granit și ar fi fost protejată printr-un sistem ingenios de tuneluri prin care putea pătrunde apa oceanului. Dacă încercai să ajungi la ea din direcția greșită, marea însăși devenea paznicul comorii. Cruise-Wilkins era convins că La Buse construise întreaga enigmă tocmai pentru ca numai omul capabil să-i înțeleagă mesajul să poată ajunge în siguranță la ascunzătoare. A căutat-o zeci de ani, dar nu a găsit-o, iar după moartea lui, căutarea a fost continuată și de fiul său, John.

Comoara lui La Buse nu a fost însă prezentată niciodată lumii.

Poate La Buse nu a ascuns nimic în Seychelles. Poate comoara a existat, dar a fost recuperată cu mult timp în urmă. Poate criptograma nu are nicio legătură cu Bel Ombre. Sau poate, undeva sub enormele blocuri de granit, se află încă o încăpere în care nimeni nu a reușit să intre.

Au trecut aproape 300 de ani de la moartea lui Olivier Levasseur. Oamenii au cercetat documente, au încercat sa descifreze simboluri, au săpat plaje și au cautat printre stânci. Dar nimeni nu a putut găsi locul unde este comoara. Se pare ca La Buse încă își păzește foarte bine secretul.

Așa că atunci când vom ajunge în Seychelles și vom privi acele uriașe stânci de granit de pe Mahé, merită să ne amintim aceasta poveste, că insulele acestea nu înseamnă doar palmieri, ocean și plaje paradisiace ci și o comoara ascunsa aici.