Mesaje Recente1
Articolele noastre / Ultima frontieră: oamenii care trăiesc pe apă
« Ultimul mesaj de admin Azi la 06:29 »Ultima frontieră: oamenii care trăiesc pe apă
Se pare că suntem atât de mulți, încât nu mai avem loc cu toții pe Pământ. Sau poate atât de răi, încât nu ne mai suportăm unii pe alții. Sau poate că, sătui de modelul actual de societate, căutăm refugii în care să trăim în felul în care ne dorim: fără politicieni sau conducători corupți, fără armate, fără invidii, fără criminalitate.
Comunități de oameni și-au căutat refugiul în locuri izolate, încercând concepte mai mult sau mai puțin utopice. Unele au supraviețuit, altele au degenerat în altceva, iar altele, efectiv, nu au funcționat. De ce este greu ca astfel de concepte-comunități să se dezvolte, să fie luate ca modele și să fie multiplicate? Sunt doi factori care împiedică dezvoltarea: presiunea din afară și crearea unei autocrații interioare. Lumea califică drept ciudată izolarea, nu vede ceva sănătos social în asta și nici nu înțelege ce se întâmplă în astfel de comunități.
Celălalt factor, cel venit din interior, este, așa cum scriam, dezvoltarea unei autocrații. Fiecare comunitate, indiferent cât de egală social ar fi, pentru a funcționa aparent are nevoie de un lider, care, cu timpul, dezvoltă prin regulile impuse comunității un soi de absolutism fanatic. Chiar dacă este acceptat de prima generație, o a doua cu siguranță va respinge regulile, nu se va supune acestora și fie va pleca, fie va crea un curent nou. Ceea ce, în general, înseamnă sfârșitul, pentru că tocmai limitările au ținut comunitatea unită.
Comunitățile de genul acesta au nevoie de un spațiu de evadare, pentru că locul trebuie să fie intim și ferit de influențe exterioare. Dacă se intersectează cu lumea de afară, nu își pot dezvolta propriile concepte sociale. Dacă până acum oamenii au căutat refugii pe pământ, iată că acum încearcă și pe apă.
Nu este ceva nou, pentru că există multe comunități care trăiesc pe mare sau pe întinderi mari de apă dulce, așa cum sunt, de exemplu, satele pe care le-am vizitat în Cambodgia, pe Tonle Sap. Mai jos sunt trei comunități total diferite intre ele, dar având toate același spațiu de refugiu: apa.
Makoko, satul plutitor unde trăiesc zeci de mii de oameni
În laguna orașului Lagos, unul dintre cele mai mari orașe din Africa, există un loc care pare desprins dintr-o altă lume. Makoko este un sat construit aproape în întregime pe apă, unde viața se desfășoară pe piloni de lemn și în bărci înguste.
Se estimează că aici trăiesc între 50.000 și 100.000 de oameni.
Casele sunt ridicate pe stâlpi înfipți în lagună. Străzile nu există — în locul lor sunt canale. Transportul se face exclusiv cu canoe, iar copiii merg la școală tot cu barca.
În fiecare dimineață, piața plutitoare prinde viață. Femeile vând pește, legume și orez din bărci încărcate cu marfă. Bărbații pescuiesc sau transportă oameni și bunuri prin labirintul de canale.
Makoko este adesea descris ca „Veneția Africii”, dar realitatea este mai complexă. Comunitatea s-a dezvoltat informal, iar infrastructura este limitată. Totuși, în mod paradoxal, satul funcționează ca un organism social stabil: are școli, biserici, piețe și o economie locală activă.
Este unul dintre cele mai mari exemple din lume de societate adaptată complet la viața pe apă.
Principality of Sealand. Micro-statul de pe o platformă militară
La aproximativ 12 kilometri de coasta Angliei, în Marea Nordului, se ridică o structură bizară: două turnuri de beton unite de o platformă metalică. Este o fostă fortificație militară britanică din Al Doilea Război Mondial.
În 1967, fostul ofițer britanic Paddy Roy Bates a ocupat platforma și a declarat-o stat independent. Astfel s-a născut Principality of Sealand, unul dintre cele mai cunoscute micronațiuni din lume.
Platforma are aproximativ 550 m² și găzduiește ocazional câțiva locuitori permanenți. De-a lungul anilor, Sealand a avut: steag, monedă, pașapoarte, titluri nobiliare, chiar și tentative de lovitură de stat.
În anii ’70, un grup de investitori germani a încercat să preia controlul platformei. Roy Bates a recucerit-o cu ajutorul fiului său, într-un episod care pare mai degrabă scenariu de film decât istorie reală. Astăzi, Sealand este administrată de familia Bates și funcționează mai mult ca simbol al libertății individuale și al experimentului politic decât ca stat propriu-zis.
Principality of Sealand rămâne un exemplu fascinant: un teritoriu artificial locuit, construit complet pe mare.
Oceanix și proiectul Oceanix Busan. Orașele plutitoare ale viitorului
Dacă Makoko reprezintă o adaptare tradițională la apă, iar Sealand un experiment politic, proiectele moderne încearcă ceva și mai ambițios: orașe plutitoare complet planificate.
Unul dintre cele mai avansate proiecte este Oceanix Busan, dezvoltat în colaborare cu orașul Busan și susținut de ONU. Conceptul este radical: construirea unui oraș modular plutitor, format din platforme hexagonale conectate între ele. Fiecare modul ar funcționa ca un mic cartier.
Proiectul prevede locuințe pentru până la 12.000 de oameni, agricultură urbană, energie regenerabilă, sisteme de reciclare completă a apei, rezistență la creșterea nivelului oceanului
Arhitectura este inspirată din recifele de corali și din structuri naturale capabile să reziste furtunilor. Motivația este clară: în următoarele decenii, schimbările climatice și creșterea populației ar putea forța orașele de coastă să caute soluții radicale. Orașele plutitoare ar putea deveni o formă de urbanism adaptată la un ocean în continuă schimbare. Aici puteți citi mai multe despre acest proiect: https://edition.cnn.com/style/article/oceanix-city-floating-busan-south-korea
Dacă privim aceste trei exemple împreună, apare o evoluție interesantă. Mai întâi au fost comunitățile tradiționale precum Makoko, unde oamenii au învățat să trăiască pe apă din necesitate. Apoi au apărut experimentele individuale, precum Sealand, unde platformele marine au devenit teritorii politice neobișnuite. Iar astăzi, tehnologia încearcă să transforme oceanul într-o nouă frontieră urbană.
De la case din lemn ridicate pe stâlpi până la orașe modulare construite din beton și oțel, ideea rămâne aceeași: apa nu mai este doar un obstacol sau o rută de navigație. Pentru tot mai mulți oameni, ea începe să devină un loc de locuit.
O sa ma întorc la acest subiect general, cu un nou articol "Comunitati moderne pe apa"
Se pare că suntem atât de mulți, încât nu mai avem loc cu toții pe Pământ. Sau poate atât de răi, încât nu ne mai suportăm unii pe alții. Sau poate că, sătui de modelul actual de societate, căutăm refugii în care să trăim în felul în care ne dorim: fără politicieni sau conducători corupți, fără armate, fără invidii, fără criminalitate.
Comunități de oameni și-au căutat refugiul în locuri izolate, încercând concepte mai mult sau mai puțin utopice. Unele au supraviețuit, altele au degenerat în altceva, iar altele, efectiv, nu au funcționat. De ce este greu ca astfel de concepte-comunități să se dezvolte, să fie luate ca modele și să fie multiplicate? Sunt doi factori care împiedică dezvoltarea: presiunea din afară și crearea unei autocrații interioare. Lumea califică drept ciudată izolarea, nu vede ceva sănătos social în asta și nici nu înțelege ce se întâmplă în astfel de comunități.
Celălalt factor, cel venit din interior, este, așa cum scriam, dezvoltarea unei autocrații. Fiecare comunitate, indiferent cât de egală social ar fi, pentru a funcționa aparent are nevoie de un lider, care, cu timpul, dezvoltă prin regulile impuse comunității un soi de absolutism fanatic. Chiar dacă este acceptat de prima generație, o a doua cu siguranță va respinge regulile, nu se va supune acestora și fie va pleca, fie va crea un curent nou. Ceea ce, în general, înseamnă sfârșitul, pentru că tocmai limitările au ținut comunitatea unită.
Comunitățile de genul acesta au nevoie de un spațiu de evadare, pentru că locul trebuie să fie intim și ferit de influențe exterioare. Dacă se intersectează cu lumea de afară, nu își pot dezvolta propriile concepte sociale. Dacă până acum oamenii au căutat refugii pe pământ, iată că acum încearcă și pe apă.
Nu este ceva nou, pentru că există multe comunități care trăiesc pe mare sau pe întinderi mari de apă dulce, așa cum sunt, de exemplu, satele pe care le-am vizitat în Cambodgia, pe Tonle Sap. Mai jos sunt trei comunități total diferite intre ele, dar având toate același spațiu de refugiu: apa.
Makoko, satul plutitor unde trăiesc zeci de mii de oameni
În laguna orașului Lagos, unul dintre cele mai mari orașe din Africa, există un loc care pare desprins dintr-o altă lume. Makoko este un sat construit aproape în întregime pe apă, unde viața se desfășoară pe piloni de lemn și în bărci înguste.
Se estimează că aici trăiesc între 50.000 și 100.000 de oameni.
Casele sunt ridicate pe stâlpi înfipți în lagună. Străzile nu există — în locul lor sunt canale. Transportul se face exclusiv cu canoe, iar copiii merg la școală tot cu barca.
În fiecare dimineață, piața plutitoare prinde viață. Femeile vând pește, legume și orez din bărci încărcate cu marfă. Bărbații pescuiesc sau transportă oameni și bunuri prin labirintul de canale.
Makoko este adesea descris ca „Veneția Africii”, dar realitatea este mai complexă. Comunitatea s-a dezvoltat informal, iar infrastructura este limitată. Totuși, în mod paradoxal, satul funcționează ca un organism social stabil: are școli, biserici, piețe și o economie locală activă.
Este unul dintre cele mai mari exemple din lume de societate adaptată complet la viața pe apă.
Principality of Sealand. Micro-statul de pe o platformă militară
La aproximativ 12 kilometri de coasta Angliei, în Marea Nordului, se ridică o structură bizară: două turnuri de beton unite de o platformă metalică. Este o fostă fortificație militară britanică din Al Doilea Război Mondial.
În 1967, fostul ofițer britanic Paddy Roy Bates a ocupat platforma și a declarat-o stat independent. Astfel s-a născut Principality of Sealand, unul dintre cele mai cunoscute micronațiuni din lume.
Platforma are aproximativ 550 m² și găzduiește ocazional câțiva locuitori permanenți. De-a lungul anilor, Sealand a avut: steag, monedă, pașapoarte, titluri nobiliare, chiar și tentative de lovitură de stat.
În anii ’70, un grup de investitori germani a încercat să preia controlul platformei. Roy Bates a recucerit-o cu ajutorul fiului său, într-un episod care pare mai degrabă scenariu de film decât istorie reală. Astăzi, Sealand este administrată de familia Bates și funcționează mai mult ca simbol al libertății individuale și al experimentului politic decât ca stat propriu-zis.
Principality of Sealand rămâne un exemplu fascinant: un teritoriu artificial locuit, construit complet pe mare.
Oceanix și proiectul Oceanix Busan. Orașele plutitoare ale viitorului
Dacă Makoko reprezintă o adaptare tradițională la apă, iar Sealand un experiment politic, proiectele moderne încearcă ceva și mai ambițios: orașe plutitoare complet planificate.
Unul dintre cele mai avansate proiecte este Oceanix Busan, dezvoltat în colaborare cu orașul Busan și susținut de ONU. Conceptul este radical: construirea unui oraș modular plutitor, format din platforme hexagonale conectate între ele. Fiecare modul ar funcționa ca un mic cartier.
Proiectul prevede locuințe pentru până la 12.000 de oameni, agricultură urbană, energie regenerabilă, sisteme de reciclare completă a apei, rezistență la creșterea nivelului oceanului
Arhitectura este inspirată din recifele de corali și din structuri naturale capabile să reziste furtunilor. Motivația este clară: în următoarele decenii, schimbările climatice și creșterea populației ar putea forța orașele de coastă să caute soluții radicale. Orașele plutitoare ar putea deveni o formă de urbanism adaptată la un ocean în continuă schimbare. Aici puteți citi mai multe despre acest proiect: https://edition.cnn.com/style/article/oceanix-city-floating-busan-south-korea
Dacă privim aceste trei exemple împreună, apare o evoluție interesantă. Mai întâi au fost comunitățile tradiționale precum Makoko, unde oamenii au învățat să trăiască pe apă din necesitate. Apoi au apărut experimentele individuale, precum Sealand, unde platformele marine au devenit teritorii politice neobișnuite. Iar astăzi, tehnologia încearcă să transforme oceanul într-o nouă frontieră urbană.
De la case din lemn ridicate pe stâlpi până la orașe modulare construite din beton și oțel, ideea rămâne aceeași: apa nu mai este doar un obstacol sau o rută de navigație. Pentru tot mai mulți oameni, ea începe să devină un loc de locuit.
O sa ma întorc la acest subiect general, cu un nou articol "Comunitati moderne pe apa"
