Singles Happy Travel. Club de socializare
Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: admin din Sâmbătă, 29 Ianuarie 2011, 09:39
-
S-ar crede ca important este cum si cand minti, sau de ce minti. Sunt momente in viata in care argumentezi minciuna prin necesitatea de a o face. Si motivezi simplu: „trebuia sa o fac pentru ca altfel...”
Minciuna este una dintre primele descoperiri facute de om. S-a nascut cred odata cu iesirea barbatului din pestera, atunci cand luandu-si inima in dinti, sau poate impins de femeia cu care impartea grota, a fost nevoit sa renunte la siguranta si protectia data de culcus si sa se avante in necunoscut. Toate povestile spun ca odata iesit a continuat sa o faca zilnic, pentru ca a gasit afara vanat si mancare din belsug. Femeia era tinuta in pestera, la adapost si in siguranta, iar el, barbatul, vanatorul risca iesind in fiecare zi pentru a-i aduce hrana proaspata. Dar daca nu a fost asa, iar povestea a fost aranjata si trunchiata astfel incat barbatul sa apara ca un personaj plin de curaj, gata de sacrificiu pentru femeia cu care convietuia? Sansa sa fie „aranjata” este foarte mare tocmai pentru ca a fost compusa si transmisa doar pe cale barbateasca....Si sa fim cinstiti nu suntem atat de curajosi si atat de plini de zel! Nu cumva odata iesit din grota lui, barbatul a dat peste vreo femeie care parasise pestera in locul barbatului? Parca prea mare avant si prea multa disponibilitate avea barbatusul nostru primitiv sa iasa atat de des din pestera....Si parca prea mult a insistat ca femeia lui sa ramana in pestera, intimidand-o astfel incat sa nu iasa afara, motivandu-i cu pericolele care o pasc acolo la orice pas...
Sunt convins ca omul a invatat de mult sa minta. Inventiv si tot mai tehnic, a ridicat minciuna la rang de arta. Si da, recunosc, este o arta sa minti.
Pentru a nu suna asa strident termenul a primit alternative, prefixe, sufixe, diminutive, doar – doar minciuna o sa fie acceptata ca normalitate si tratata ca atare. In avantajul celor care mint si care tin ca minciuna sa se instaureze legitim in viata publica, a venit dorinta si placerea unora de a fi mintiti. Acestora le place sa auda ca sunt frumosi, destepti, tineri, nemaipomeniti, nemaiintalniti, cu adevarat grozavi. Isi rotesc ochii de placere, dau un pic capul pe spate si aproape ca plescaiesc de placere. Iar mincinosul toarna si toarna, pana cand simte rodul. Il culege usor, mai usor decat daca ar fi luptat corect pentru el sau daca l-ar fi platit.
Dar minciuna nu este doar un joc, intre cel care minte si cel care accepta sa fie mintit. Ar fi fost bine daca s-ar fi localizat si ar fi avut doar efectul unui joc intre doua parti care-l accepta. Din pacate este mult mai grav decat un joc, este o adevarata nenorocire, o plaga, este un blestem pentru omenire. Nu mai stiim cand ni se spune adevarul sau cand suntem mintiti. Nu mai stiim care este granita intre adevar si minciuna. Nu se mai pot disocia. Frenezia minciunii a cuprins intreaga societate, si evolueaza si se acuitizeaza, devine cronica inspre varful ei, acolo unde stau cototati politicienii si liderii. Melasa perfiditatii acea masa vascoasa in care organismele vii nu rezista nici macar un minut si mor imediat, este mediul potrivit si protejat de unde se poate minti nestingherit. Acolo au gasit liderii dintotdeauna fie ca s-au numit sefi de tribi, de stat, sau doar de CAP, terenul proprice pentru a se dezvolta. Ne-au mintit incontinuu spunandu-ne ca fara ei ar fi haos, ca nevoia de lider se explica prin posibilitatea interventiei in cazul unei situatii dramatice, ca ei pot planifica, pot previziona, chiar pot gandi in locul nostru. Si ca sa fie mai convigatori au inventat termenul de MORALITATE DE A MINTI.
-
si totusi avem nevoie de lideri. nu cred ca o societate/comunitate se poate conduce/orienta/gestiona/evolua in absenta unui for conducator. multimile au avut si vor avea nevoie de lideri care sa-i dea directie si sens. ca nu sunt intotdeauna alesi cei mai buni sau cei care merita...asta e deja alta discutie. dar fara autoritate - norme, lege, reguli - nici nu-mi pot imagina ce ar fi. anarhie?
-
Motivatia de a minti !
Ne invartim zi de zi in valuri de minciuna, ne obisnuim cu ea, depindem de ea. O auzim unde ne intoarcem – sub pretextul ca nu mai este minciuna ci dipomatie sau management al situatiilor care nu ne convim. Incepem sa o recunoastem si sa trecem indiferenti pe langa ea, stim ca suntem mintiti si acceptam De ce? Pentru ca preferam sa ascundem realitatea undeva sub covor, sa acoperim cruzimea situatiilor care ne coplesesc cu o fatada comerciala, mai suportabila.
Si asa ne formam un mod de a inveli si noi ceea ce suntem si ceea ce facem in “staniolul” stralucitor al unei minciuni care sa tina loc de realitatea pe care o visam si pe care nu o avem. Ne place sa “imbunatatim” ceea ce avem, suntem sau reprezentam in viata de zi cu zi. Consideram ca astfel suntem mai bine priviti de ceilalti – ii depasim in valori. Si daca avem politicieni care mint – ce sa ne mai miram – vor si ei sa fie un “exemplu” mai bun – sa aiba “vaz’ doamne” ceva mai diferit decat ceilalti , sa ofere o directie care sa atraga.
Si asa apare motivatia de a minti.
Oare chiar ne mai deranjeaza?
-
la nivel individual am optat si eu uneori pentru aceasta varianta: minciuna ca forma de protectie. mi se intimpla sa ma trezesc ca omit sa spun (tot) adevarul din dorinta de a nu-l rani/supara pe celalalt. si aproape ca ajung sa cred ca nici nu e minciuna.
la nivel general recunosc ca asistam la politica minciunii, dar nu ma pot opri sa nu ma intreb: cine e mai mult de blamat - cel care minte sau cel care accepta/primeste sa fie mintit?
-
cine e mai mult de blamat - cel care minte sau cel care accepta/primeste sa fie mintit?
cred ca cel care se minte pe el insusi.
-
minciuna? vorbiti de minciuna? sunt dintre cei "rigizi" care nu-i gasesc legitimitate, care o considera un flagel al existentei umane in ansamblu, un virus al fiintei noastre individuale si colective. sunt foarte putine "tipuri" de minciunele care imi par "acceptabile", cele (foarte)mici in scop "terapeutic" de ex., de incurajare a cuiva in adanca deprimare sau a cuiva in pragul mortii...dar atat. Orice forma de miniciuna care viruseaza informatia transmisa catre ceilalti, cu un anume scop, sau numai de dragul distractiei, fara responsabilitatea consecintelor previzibile sau imprevizibile, e absolut "nejustificabila" si daunatoare . N-o spun de pe piedestalul sinceritatii "absolute" ci din postura celui care detesta minciuna si o "scapa" destul de rar, a celui care se priveste in oglinda cu multumire numai atunci cand nu abdica de la sine, de la adevarul sau (fie el si subiectiv).
Discutand despre asta cu un amic, m-a cam socat parerea lui cum ca "ideea de a nu minti si a nu fi mintita e un principiu rigid". :( oare poate exista ceva autentic, ceva "centrat", ceva Luminos, fondat pe minciuna? Nu e minciuna un factor teribil de defazare intre gandul, vorba, fapta unei fiinte?
-
am fost mintiti inca din copilarie: daca nu esti cuminte, vine bau-bau; daca esti cuminte, vine mos nicolae si-ti aduce o jucarie. apoi, la randul nostru, le-am spus copiilor nostri aceleasi minciuni.
asa ca, sa nu ne mai miram ca unii vad ceva normal in minciuna, din moment ce au fost mintiti inca din frageda pruncie. sigur, unii vor spune ca alea sunt niste "minciunele nevinovate". vax! tot minciuni raman.
-
eu nu am intilnit om care sa nu minta. doar care nu recunoaste. sa fie chiar atit de necesara sau a devenit o a doua natura?
... alea sunt niste "minciunele nevinovate". vax! tot minciuni raman.
pai daca unele sunt minciuni nevinovate, altele necesare, de unde incep cele vinovate? cum le clasificam? dupa ce criterii?
-
eu nu am intilnit om care sa nu minta. doar care nu recunoaste. sa fie chiar atit de necesara sau a devenit o a doua natura?
Mintim in diferite situatii. De ce ? Ni se pare ca realitatea devine astfel mai " suortabila". Uneori, minciuna se naste în vecinatatea sau prelungirea adevarului; este o fata noua a acestuia; minciuna nu este refractara la adevar, ea se „ amesteca ” cu putin adevar pentru a deveni credibila. E o fata "cosmeticizata" a adevarului si ne place mai mult.
Multi nu accepta minciuna ~ ei o numesc diplomatie!
Si uneori este atat de greu sa spui unui apropiat adevarul ~ care este prea crud sau urat~ si atunci "indulcim" lucrurile.
-
In ceea ce priveste minciuna in general, eu am o problema: nu prea am memorie si, din aceasta cauza, prefer sa spun adevarul sau sa mint ... prin omisiune, decat sa fac la un moment dat o gafa si sa ma pun astfel intr-o situatie jenanta pentru ca am uitat ce "am insailat" anterior!
-
Nici eu nu o fac cu rea intentie, ci asa cum spui, mai degraba omit cite ceva. Dar sa vezi ce urit fac cind sunt mintita…
-
chiar daca esti mintita prin "omisiune" ? ::)
-
cum e oare mai bine - sa fii mintit prin omisiune si astfel sa nu stii anumite lucruri care te-ar infuria sau sa le aflii si sa-ti stice ziua?
-
chiar daca esti mintita prin "omisiune" ? ::)
daaaa…. norocul meu e ca am si eu o calitate: ma plasez in locul celuilalt si caut sa inteleg motivele. daca nu se ascunde o rea intentie in spate, atunci ma linistesc degraba.
-
brava :)
-
iulia, eu nu ma prind cand cineva ma minte chiar si daca imi spune.
plec in general de la ideea ca oameni sunt onesti ... ceea ce de multe ori m-a dus la situatii dificile.
-
iulia, eu nu ma prind cand cineva ma minte chiar si daca imi spune.
plec in general de la ideea ca oameni sunt onesti ... ceea ce de multe ori m-a dus la situatii dificile.
aceasta e "credulitatea" tipica omului onest, care greu isi imagineaza ca ceilalti nu sunt la fel. eu mi-am dezvoltat ca antidot mintea. imi trage semnalul de alarma de cate ori "naivitatea" ma imboldeste a lua de bun tot ceea ce se afirma. trist, da' necesar. :D
-
in general nu imi place sa plec de la ideea ca oameni incearca sa ma minta sau pacaleasca - consider ca nu au un motiv intemeiat - probabil de aici "credulitatea" mea.
si onestitatea este o calitate atat de rara incat parca imi pare rau sa renunt la ea doar pentru ca exista mai multi mincinosi pe lumea asta
-
in general nu imi place sa plec de la ideea ca oameni incearca sa ma minta sau pacaleasca - consider ca nu au un motiv intemeiat - probabil de aici "credulitatea" mea.
si onestitatea este o calitate atat de rara incat parca imi pare rau sa renunt la ea doar pentru ca exista mai multi mincinosi pe lumea asta
nici n-am spus asta. nici eu nu abdic de la onestitatea mea nici daca se instituie minciuna prin lege. :D ziceam numai ca am invatat sa-mi temperez credulitatea, adica sa fiu mai atenta (in mod intuitiv dar si rational) la "vibratia" de adevar sau minciuna a ceea ce spun cei din jur... asta atunci cand problemele care se pun sunt cu adevarat serioase, sau importante, sau cu posibile consecinte... in rest, nu ma obosesc sa analizez valoarea de adevar a ceea ce se afirma...
-
ei bine, va spun cu sinceritate: eu am mintit si inca mai mint! mai ales prin omisiune. dar ma bucur sa cunosc chiar aici, pe acest forum, persoane care nu au mintit si nu vor minti vreodata.
-
ei bine, va spun cu sinceritate: eu am mintit si inca mai mint! mai ales prin omisiune. dar ma bucur sa cunosc chiar aici, pe acest forum, persoane care nu au mintit si nu vor minti vreodata.
ti-am spus vreodata cat imi "place" ironia ta, domnu' Silviu? :P
n-am afirmat ca nu mint niciodata. pot insa sa afirm ca nu mint cu rea intentie, aceea de a face ceva rau cuiva sau de a castiga ceva prin inslaciune si indiferent de consecintele asupra altcuiva. nu mint in chestiuni importante si prefer sa pierd decat sa mint / fur/ insel / calc pe cadavre. ma consider onesta nu la modul "absolut" ci "in general". de mintit am mintit, evident, ca tot omul, dar putin si fie cu bune intentii (sa ridic moralul cuiva, de ex.) fie intr-un sens "defensiv"/ protectiv (nu spui orice, oricui, oricand, evident).
ia uite ce ma spovedesc aicea, ca la popa... :D
si ca sa fiu sincera pana la capat...dintr-un singur loc as fura fara mari mustrari de constiinta, daca as avea cum...de la stat. :D si asta pentru ca astfel mi-as face justitie mie si familiei mele. ;)
-
ti-am spus vreodata cat imi "place" ironia ta, domnu' Silviu? :P
n-am afirmat ca nu mint niciodata. pot insa sa afirm ca nu mint cu rea intentie, aceea de a face ceva rau cuiva sau de a castiga ceva prin inslaciune si indiferent de consecintele asupra altcuiva. nu mint in chestiuni importante si prefer sa pierd decat sa mint / fur/ insel / calc pe cadavre. ma consider onesta nu la modul "absolut" ci "in general". de mintit am mintit, evident, ca tot omul, dar putin si fie cu bune intentii (sa ridic moralul cuiva, de ex.) fie intr-un sens "defensiv"/ protectiv (nu spui orice, oricui, oricand, evident).
ia uite ce ma spovedesc aicea, ca la popa... :D
vai, dar nu ma refeream la dumneavostra, doamna (sau domnisoara) micaela. ziceam si eu asa... in general :-\ acum inteleg clar ca si dumneavoatra ati mintit, evident, ca totul omul, dar putin si in legitima aparare.
cu spoveditul mai asteptati putin... inca nu am imbracat haina de calugar :D
si ca sa fiu sincera pana la capat...dintr-un singur loc as fura fara mari mustrari de constiinta, daca as avea cum...de la stat. :D si asta pentru ca astfel mi-as face justitie mie si familiei mele. ;)
alt pacat :( ma voi ruga pentru dumneavoastra.
-
cand spui domnisoara, presupun ca te referi la statutul marital ca, altfel, n-am aflat, cu bucurie de iminenta sosirii copiilor mei prin "Buna-vestire". :D
si, domu' Silviu (sau domnisor? :D) nu numai ca prezentati trunchiat adevarul (dupa cum v-ati spovedit mai devreme) dar il si intelegeti in acelasi mod. ;)
cand m-or apasa pacatele, mi-oi cata alt duhovnic, daca nu vi-i cu suparare... :P
-
cand spui domnisoara, presupun ca te referi la statutul marital
exact! ;D si, domu' Silviu (sau domnisor? ) nu numai ca prezentati trunchiat adevarul (dupa cum v-ati spovedit mai devreme) dar il si intelegeti in acelasi mod.
pe numele laic, silviu. altminteri, cuviosul hilarie :) de unde ati tras concluzia ca prezint adevarul mutilat? iar de inteles, inteleg eu bine...nu abdic de la onestitatea mea nici daca se instituie minciuna prin lege
de mintit am mintit, evident, ca tot omul
;) cand m-or apasa pacatele, mi-oi cata alt duhovnic, daca nu vi-i cu suparare... :P
nu-i cu suparare! Domnul fie cu tine!
-
dar adevarul spus ... alfel...?
poate fi incadrat tot la minciuna?
sau ... incape minciuna atunci cand nu vrei sa te minti acceptand alta latura a adevarului ...
-
dar adevarul spus ... altfel...?
adevarul are mai multe fete ~ depinde de perspectiva.
mai in gluma , mai in serios ~ vezi mai multe variante si apoii .... cuantificale
-
sunt de-o moralitate crunta cand mint ::)
-
mai in gluma, mai in serios ... cand nu vreau sa alerg dupa variante, ma multumesc cu esenta adevarului din ... minciuna
desigur ca nu ramane necuantificat
-
de multe ori in viata suntem nevoiti sa mintim pentru binele nostru sau a altora sau poate sa iesim dintr-o situatie jenanta dar cel mai rau e sa mintim doar pentru a face rau altora
-
aici se face diferenta intre a minti pt bine si a minti pt a face rau. dar cind un adevar raneste si o minciuna “panseaza” - unde-i moralitatea?
-
aici se face diferenta intre a minti pt bine si a minti pt a face rau. dar cind un adevar raneste si o minciuna “panseaza” - unde-i moralitatea?
Cred ca eşti o persoană morală dacă atunci când acţionezi, acţionezi cu intenţia de a minimiza răul pe care îl produci celorlalţi, unde "rău" se referă la consecinţe negative ale faptelor, la suferinţă. Si aici este moralitatea atunci cand "inrumusetezi" adevarul.
-
Minciună
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înțelegere corectă și/sau de interpretarea greșită a informațiilor existente sau accesibile la un moment dat.
Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmații confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realității în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantității purtătoare de informații care se metamorfozează "realitate" cu o structură și fenomenalitate distinctă.
Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi
Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoții predeterminate, așteptate, în partenerii de acțiune sau de afectivitate;
Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei și convingerilor unui individ sau a unei mulțimi de subiecți, cu obținerea posibilității de a manipula intențiile și comportamentele altora în favoarea unui singur individ;
Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume poziție socială și privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului și privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;
Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenționat starea reală a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.
Minciuna socială este acea afirmație sau ansamblu de afirmații care declară sau susțin existența unor deosebiri de performanță și calitate umană între indivizi, grupuri de indivizi sau mari colectivitati umane. Aceasta minciună de tip social (care poate fi adesea orientată rasial sau cultural) caută să introducă diferențe de valoare între oameni sub raport conceptual sau afectiv și să motiveze orice acțiuni discriminatorii aplicate și aplicabile celor indezirabili.
Acest tip de minciuna segregantă, construită pe baza pretinsei diferențe de calitate dintre subiecți, a declanșat în decursul istoriei numeroase conflicte sociale mai mici sau mai mari, a intreținut adversitatea și chiar ura dintre indivizi și/sau grupuri, a înjosit calitatea de om și a făcut mult rău societății, producând, prin standarde diferite de evaluare, umilire, suferință și degradare umană.
Minciuna științifică derivă din construcția unei ipoteze incorecte de mecanism cauzal, indiferent dacă este conjunctural, fenomenal sau social, și pretenția valabilității acelui model (împotriva evidenței științifice), respectiv a incapacității modelului de a oferi predicții corecte sau de a explica coerent acele segmente ale realității, societății sau individului, pe care pretinde a le teoretiza, legifera și/sau explica.
Minciuna culturală vizează împraștierea intențională a unor afirmații false (care pot fi atât degradante cât și laudative) cu privire la conținutul sau la valoarea diferitelor produse culturale (dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea și susținerea unui sistem de valori preferențial, sistem care neagă valori consacrate și recunoscute. În schimb, apreciază drept opere fundamentale, creații banale, partizane, uneori antisociale, fără calitate artistică, incapabile să producă satisfacții de natură emoțională și intelectuală superioare și să extindă orizontul uman al individului sau colectivității.
aveti o descriere amanuntita a tipologiei minciunilor aici ...goagal sa traiasca .
eu zic ca orice minciuna , morala sau nu , te degradeaza ca om , iti confera atributul ei si te influenteaza negativ din toate punctele de vedere..."parerea mea"...
-
...e cineva care nu a mintit niciodata in viata?....
-
nu, si cine zice altfel nu-i de crezut
-
...e cineva care nu a mintit niciodata in viata?....
da, n-am reusit sa mint la fel de 2 ori despre acelasi lucru
uitam ce am mintit ;D
-
Arta e o minunata minciuna care ne face sa ne dam seama de adevar. Pablo Picasso
-
Ma tot intreb daca mai stim sa deosebim adevarul de minciuna...
-
greu...foarte greu...uneori ajuta ratiunea, dar cred ca instrument mult mai fin e intuitia... exista o "vibratie a minciunii" pe care o poti simti
-
greu...foarte greu...uneori ajuta ratiunea, dar cred ca instrument mult mai fin e intuitia... exista o "vibratie a minciunii" pe care o poti simti
Sunt atatia oameni falsi, atata ipocrizie in lume, atata murdarie, incat cateodata imi vine sa fac dusuri de 30 de ori pe zi pentru a ma spala bine de toate urateniille si mizeriile zilnice pe care le suport...
-
miha, dar stii ca sunt si anti-scuturi pt vibratiile astea? iubirea spre exemplu
-
Da, iubirea da roade in cele mai multe cazuri, eu am reusit sa imbunez dusmanii daruind o infinitate de iubire, intelegere, dar in unele cazuri, unii oameni chiar au inima impietrita...
-
miha, dar stii ca sunt si anti-scuturi pt vibratiile astea? iubirea spre exemplu
ei bine, nu cred. chiar si atunci se simte vibratia minciunii, doar ca intervine auto-inselarea, auto-persiuasiunea ca nu, nu e adevarat ce "vezi" (simti). :D
-
greu...foarte greu...uneori ajuta ratiunea, dar cred ca instrument mult mai fin e intuitia... exista o "vibratie a minciunii" pe care o poti simti
Sunt atatia oameni falsi, atata ipocrizie in lume, atata murdarie, incat cateodata imi vine sa fac dusuri de 30 de ori pe zi pentru a ma spala bine de toate urateniille si mizeriile zilnice pe care le suport...
sa stii ca si apa e informata de mentalul colectiv :D
-
Mica, iar ma pui pe ganduri...
-
nu stiu cit de bine ma mint ceilalti, dar cind ma mint singura succesul e garantat
-
Iulia, ma mai mint si eu ca nu sunt in siguranta, atunci cand sunt cu adevarat in siguranta. Este un fel de joc care ma face sa ma simt bine...
-
ooo fericito...
la mine e invers
-
Ei, atunci, Iulia, sa mint eu pentru tine, si tu pentru mine...
-
nu cred ca exista o moralitate in a minti...minciuna inseamna inselaciune si manipulare care mai devreme sau mai tarziu se intoarce impotriva celui care minte...adevarul are intotdeauna tupeul de a iesi la suprafata ;)...Dar ce facem cand ne dam seama ca cel din fata noastra minte, dar dintr-un sentiment de simpatie sau "mi-e jena de jena lui", acceptam minciuna....Sa fie asta o atitudine sanatoasa ???
-
nu cred ca exista o moralitate in a minti...minciuna inseamna inselaciune si manipulare achesez.
mai exista insa o forma de "minciuna" de buna_intentie (de ex. nu-i spui unui om grav bolnav, vai esti grav bolnav ci ii inoculezi speranta) pe care o pot intelege.
insa, restul...minciuna e un virus distrugator...nici nu intelegem cat de distrugator...
-
am vrut a scrie "achiesez". adica sunt foarte de acord. minciuna ca inselaciune si manipulare este odioasa.
-
Mica, sunt de acord. De fapt, numai pe mine ma pot minti, in rest, chiar daca am incercari timide in a-i minti pe altii pentru a-i proteja, in scurt timp ma dau de gol, spun adevarul gol golut...
-
pai, in special pe tine nu trebuie sa te minti. onestitate cu sine+acceptare+ iubire de sine...zice-se ca asta-i reteta echilibrului
-
echilibrul si-l stabilizeaza fiecare
daca ramai onest minciunii ... incepi cu maruntisuri ... pana devine stare de sine
+ acceptarea + placerea de a trai asa ...
echilibru raportat la parghiile care te ajuta sa pasesti
-
de acord cu steli.
daca devine o stare de fapt si o cvasi-normalitate, atunci minti si nu mai sesizezi ca minti
-
atunci minti de-ngheata apele in toiul verii :D
-
de acord cu steli.
daca devine o stare de fapt si o cvasi-normalitate, atunci minti si nu mai sesizezi ca minti
nu mai sesizezi tu, dar universul sesizeaza desincronizarea intre gand, vorba, fapta, adica dizarmonia ta. :P
-
depinde cum stii sa minti ..am intalnit mincinosi , care minteau atat de perfect si frumos ca la ei cand spuneau adevarul ii banuiai ca mint ... ;D
-
eu mint, tu minti, el/ea minte
noi mintim, voi mintiti, ei/ele mint
cine ne minte?
-
guvernul
-
o forma a minciunii este cea pe care o practicam zi de zi cu noi insine...zilnic facem si spunem lucruri care nu sunt in acord cu fiinta noastra...suntem politicosi cu cine nu trebuie, zambim fortat, suntem formali, avem atitudini contrafacute in functie de circumstante si interesele noastre....ne dorim sa fim autentici, sa exprimam ceea ce simtim, dar buna crestere nu ne permite intotdeauna...
dar cea mai grava forma a minciunii este cea pe care o practicam cand iubim...atunci cand mintea este intr-o parte si ratiunea spune una, iar inima in alta parte si spune altceva...
daca ne mintim pe noi insine, cum putem fi sinceri cu cei din jur? :( :( :(
-
mda.. oare cine minte cu moralitatea intacta in dialogurile de mai sus, mmmmm? :D
-
Cred că există trei condiţii, pentru ca o anumită atitudine să poată fi considerată "morală":
1. În primul rând, să nu fie o chestie pe care o impune şi legea. Dacă legea te obligă să procedezi într-un anumit fel, nu mai poţi considera că din moralitate faci chestia respectivă.
2. Similar cu punctul 1, să nu fie o atitudine impusă - dacă eu îi spun unui puşti: "ridică hârtia aia de jos, că te iau de urechi", el nu se conformează din moralitate, ci din teamă. Dar nici la mine nu poate fi vorba de moralitate, pentru că impun ceva prin ameninţare. În general, asta mă face să nu fiu o persoană morală, pentru că impun adesea lucruri bune, dar prin forţă. Eu mă consolez cu ideea că nu trebuie să fii un om bun, ca să faci lucruri bune.
3. Oamenii trebuie să considere acţiunea respectivă ca fiind "corectă". Asta e partea cea mai complicată. Există oameni care mint, ca să obţină ajutoare sociale şi există prieteni care mint pentru ei. Dar tot se simt jenaţi şi chiar dacă îl consideră fraier pe altul care nu minte, tot tind să-l admire.
-
2. Similar cu punctul 1, să nu fie o atitudine impusă - dacă eu îi spun unui puşti: "ridică hârtia aia de jos, că te iau de urechi", el nu se conformează din moralitate, ci din teamă. Dar nici la mine nu poate fi vorba de moralitate, pentru că impun ceva prin ameninţare. În general, asta mă face să nu fiu o persoană morală, pentru că impun adesea lucruri bune, dar prin forţă. Eu mă consolez cu ideea că nu trebuie să fii un om bun, ca să faci lucruri bune.
cu punctul 2 nu sunt de acord....acolo nu esti moral pentru ca si tu de multe ori esti imoral in situatii similare, dar iti place s-o faci pe lupul moralist ;D
-
De ce aici?
Pentru că momentul trebuie sa invinga minciuna!
In aceasta seara – si nu pentru prima data – am primit reprosuri ca am incercat sensibilizarea, prin felul cum aratam la ultimele doua intalniri, respectiv vineri si sambata – suparata.
Da, suparata pentru ca eram mintita si nu-mi pot ascunde minciuna.
Cer iertare celor care ma apreciaza doar prin prezenta veseliei, dar inainte de toate, cu totii trebuie sa intelegem ca vin momente cand Omul din noi ... arata felul cum este construit ... cu lipsuri – la minciuna.
Nu va pot minti faptul ca starea mea se datoreaza unui rezultat pe care il astept miercuri 22 ... – stiti opinia mea in fata cifrei 4 – de care imi este foarte teama. Teama provine tocmai din minciuna, pentru ca vreau sa ma mint.
Doar mie mi se putea intampla sa prind momentul jongleriei minciunii. Si asta pentru ca niciodata nu am acceptat-o nici macar in cazurile conventionale.
Tocmai eu, care vorbesc de acceptare ...
Razbunarea neacceptarii la acceptare!
-
....
Nu va pot minti faptul ca starea mea se datoreaza unui rezultat pe care il astept miercuri 22 ... – stiti opinia mea in fata cifrei 4 – de care imi este foarte teama. Teama provine tocmai din minciuna, pentru ca vreau sa ma mint.
.....
este miercuri, este 22 si sper steli ca totul este ok - ca nu trebuie sa recurgi la - "vreau sa ma mint".
-
Foarte multi oameni se ascund dupa minciunile pe care le debiteaza.Unul dintre cele mai rele cazuri de minciuna , il consider pe acela cand pertenera/ul de viata vine acasa si iti spune:" pai sa stii ca te insel dar.....nu vreau sa fac rau relatiei noastre"......... :o .De altfel ma intreb daca este vorba sau nu despre minciuna aici , ce ziceti????? sau despre ceva mult mai grav?
-
Unii fac din asta o virtute. Grav e ca se asteapta si la recunostinta pt “sinceritate”.
-
Foarte multi oameni se ascund dupa minciunile pe care le debiteaza.Unul dintre cele mai rele cazuri de minciuna , il consider pe acela cand pertenera/ul de viata vine acasa si iti spune:" pai sa stii ca te insel dar.....nu vreau sa fac rau relatiei noastre"......... :o .De altfel ma intreb daca este vorba sau nu despre minciuna aici , ce ziceti????? sau despre ceva mult mai grav?
pai eu cred ca acum nu mai e vorba de minciuna...faptul ca o vreme a mers cu doua relatii in paralel, atunci a fost minciuna :(...dar acum, ...e laudabil ca a avut curajul sa spuna adevarul :)
-
da, culmea e ca si eu gasesc "laudabil". doare al naibii dar macar nu-ti face praf si increderea in el. si daca a fost un "accident" si nu "regula" si omul vrea sincer sa repare....cred ca i se poate acorda oarece incredere si "inca o sansa".. da' totul in functie de caz si situatie. ca-n teorie e usor a da verdicte...
-
da, dar acolo scrie ca in acelasi timp se desfasoara lucrurile. si cum sa nu-i sucesti gitul sau alte organe sensibile cind auzi asa ceva? mai e o replica care imi stirneste voma: nu pot sa renunt la niciuna, va iubesc la fel de mult... cahhh
-
pai nu stim ce vrea omul sa zica...eu am inteles ca s-a saturat sa traiasca in miciuna si ca a venit momentul adevarului...oricat de dur ar fi, mai bine asa
-
da, dar acolo scrie ca in acelasi timp se desfasoara lucrurile. si cum sa nu-i sucesti gitul sau alte organe sensibile cind auzi asa ceva? mai e o replica care imi stirneste voma: nu pot sa renunt la niciuna, va iubesc la fel de mult... cahhh
jul, tu stii ca n-as lua partea barbatilor infideli nici daca as fi cu gatul pe butuc si calaul alaturi :D, dar...nush', depinde de situatie.... intr-o lunga viata de cuplu se poate, odata, sa apara o criza (in contextul middle-age crisis sau al tulburarilor de andropauza ;D) care nu tine neaparat de un caracter mizerabil al unuia dintre parteneri ci pur si simplu de o indragostire involuntara si de un moment de slabiciune.... (stiu un astfel de caz... omul a fost ok o f lunga perioada, dar i s-a intamplat, pur si simplu.) daca el se duce la consoarta si prietena-i de-o viata si-i spune onest si eventual ii cere ajutorul...cred ca merita ajutat si inteles. nu-i deloc usor, doare, se uita greu, dar....
altfel, pentru calcatorii stramb din lipsa de bun simt, respect, neiubire... nicio intelegere >:(
-
pai nu stim ce vrea omul sa zica...eu am inteles ca s-a saturat sa traiasca in miciuna si ca a venit momentul adevarului...oricat de dur ar fi, mai bine asa
da. si-asa.
-
scapari si alunecari inteleg ca pot sa existe. si chiar la ambele sexe. dar de ce sa- i spui, ca asta lasa urme, doare, sapa adinc...
si ajutorul... hmmm, eu una i-as zice ajutat-te singur, lamureste-te ce vrei si cind stii sigur vino si anunta-ma
-
scapari si alunecari inteleg ca pot sa existe. si chiar la ambele sexe. dar de ce sa- i spui, ca asta lasa urme, doare, sapa adinc...
si ajutorul... hmmm, eu una i-as zice ajutat-te singur, lamureste-te ce vrei si cind stii sigur vino si anunta-ma
tu militezi pentru varianta cu "nespusul"? si daca ea oricum va afla, ca asa se cam intampla?.... nu numai ca va fi cel putin la fel de ranita, dar isi va pierde si increderea in el: "poate a mai fost si altadata si nu mi-a spus", "poate m-a mintit si-n alte privinte" etc...
-
indragostirea e una si momentul de slabiciune e alta...daca e vorba de indragostire, deja e vorba de corazon si nu stiu daca te mai poti baga in inima omului daca deja e ocupat locul de altcineva...daca e moment de slabiciune intr-un anumit context, cum bine ai zis,...si nu devine obicei ...si eu pot ierta
si eu pledez pentru varianta spusului...
-
nu generalizez ca ar fi o greseala. dar strict la cazul descris aici
cand pertenera/ul de viata vine acasa si iti spune:" pai sa stii ca te insel dar.....nu vreau sa fac rau relatiei noastre".........
mie mi se pare ca se plaseaza in postura unei victime de conjunctura care nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase.
mai ramine sa zica: iubito, nu vrei sa continuam asa in trei ca nu are de ce sa mearga rau?
-
indragostirea e una si momentul de slabiciune e alta...daca e vorba de indragostire, deja e vorba de corazon si nu stiu daca te mai poti baga in inima omului daca deja e ocupat locul de altcineva...daca e moment de slabiciune intr-un anumit context, cum bine ai zis,...si nu devine obicei ...si eu pot ierta
si eu pledez pentru varianta spusului...
poate exista impulsul de indragostire dar daca te prinde "bine infipt pe picioarele tale" poti scapa, cu o incordare de vointa, de capcana caderii intr-o relatie cu persoana de-ti cazu cu putin tronc. :D daca insa esti intr-un moment de slabiciune adanca, ratiunea si grija pentru parteneru-ti de-o viata pot scadea in intensitate si alunecarea intr-o relatie "extra" e mult favorizata... de aceea am zis indragostire si moment de slabiciune.
-
nu generalizez ca ar fi o greseala. dar strict la cazul descris aici
mie mi se pare ca se plaseaza in postura unei victime de conjunctura care nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase.
mai ramine sa zica: iubito, nu vrei sa continuam asa in trei ca nu are de ce sa mearga rau?
de la caz, la caz...
-
mie mi se pare ca nu stim ce-a vrut el sa spuna ...si cred ca facem cam multe scenarii :D ;)
-
da. :D asa, ca sa vorbim vorbe :D :D
-
si eu sunt de acord sa nu zici de altu ca nu stii tu cum ai proceda cind ajungi in locul aluia.
dar toleranta asta a femeii e tocmai pe ce mizeaza unii. unii care nu merita.
-
stii ce-i trist? ca cei care ar merita mai multa toleranta si iubire nu le capata, in timp ce "bad-boys" se bucura de ele. nu-i stramba lumea? ???
-
toleranta apare daca e insotita de dragoste ...si de aia unii mizeaza pe iertare tocmai pentru ca se stiu iubiti :(
-
foarte stramba lumea asta >:(
-
foarte stramba lumea asta >:(
asa grait-a silvius. :D
-
si silviu stie :D ;)
-
ave! :P
-
asa grait-a silvius. :D
te-am aprobat pozitiv :D
-
iata o perspectiva pozitiv-optimista, ca n-ai spus "nu te-am contrazis negativ". :D
-
pe tine? niciodata! :)
-
ai ceva cu mine? ::)
-
da. imi esti simpatica ;D
-
aha
deci esti on-topic
-
banuiesc. ;D din ciclul "ca sarea-n ochi". :D
-
ca sarea-n bucate :)
-
haidi, mai. tu vrei sa ma autocuceresc. :D da' suntem la topicul "minciunele", deci scutul defensiv e la locu-i. :D
-
Foarte multi oameni se ascund dupa minciunile pe care le debiteaza. Unul dintre cele mai rele cazuri de minciuna , il consider pe acela cand pertenera/ul de viata vine acasa si iti spune:" pai sa stii ca te insel dar.....nu vreau sa fac rau relatiei noastre"......... :o .De altfel ma intreb daca este vorba sau nu despre minciuna aici , ce ziceti????? sau despre ceva mult mai grav?
ioi fetelor, mi-a trebuit ceva pana sa gasesc de unde ati pornit -ce verva aveti la scris ( bravo voua :D) .
acum –cum vad eu treaba – pai in primul rand urasc minciuna – indiferent de situatie si de cei care sunt implicati – partenerii de viata , colegii, amicii etc – dar ea exista in viata noastra si are motivele ei .
In primul rand din ceea ce mi-au spus cei cativa cunoscuti barbati care au acceptat sa vorbeasca deschis despre aceasta problema mi-au spus ca si-ar insela sotia / partenera dar fara ca aceasta sa afle.
Dar in cazul asta – al unei marturisiri – pai, in mod cert apare remuscarea ca ti-ai inselat partenerul sau ti-ai mintit cea mai buna prietena si lucrul asta incepe sa te roada – ca rugina – devii nervos, incerci sa ocolesti persoana, nu te mai simti in largul tau in prezenta ei – si atunci te gandesti ca o marturisire ar rezolva lucrurile.
Cat este de benefic? Depinde de la caz la caz si de modul cum o faci – s-ar putea sa-ti pierzi partenerul, prietena, colegul si in mod cert sa il faci sa sufere.
Bine ar fi sa te gandesti inainte de a minti.
Am generalizat un pic – prea e pe toate drumurile minciuna in ziua de azi.
-
eu cred...adica eu as prefera, daca m-ar intreba cineva, sa nu mi se spuna daca e vorba de o aventura pur si simplu intamplatoare si care se tremina acolo...dar daca e vorba de o relatie serioasa, daca omul chiar s-a indragostit de cineva si povestea nu are cum sa se incheie pt ca e vorba de sentimente mult prea adevarate...atunci negresit as vrea sa-mi spuna...ca pana la urma tot s-ar afla si minciuna lui m-ar durea mai mult decat inselaciunea
-
corect...cu conditia ca "intamplatoarea" sa nu fie o serie intreaga de "intamplatoare". ;)
-
fara discutii, mica :) ;)...dar parca cine ne asculta pe noi :D
-
pt barbati morala e minciuna, pentru femei minciuna e morala
-
cine-a spus asta? pentru mine minciuna e total imorala.
-
observ ca v-a starnit interesul intrebarea pusa de mine si acum ma vad nevoita ;) sa va dau cateva explicatii
Nu era nimic intamplator, totul dura de cativa ani si cu aceeasi persoana si.....cu alte persoane.Nu a marturisit voit ci...nevoit , dupa ce de "n " ori am discutat acest subiect ingrat.Totdeauna promitea "marea cu sarea" dar facea tot ca inainte , ba chiar mai indarjit.Acum se poate interpreta mai obiectiv decizia mea, ce ziceti, voi cum ati fi facut?
-
il tranteam intr-un scaun la bucatarie... ma asezam in poala lui , si-l intreabam neaos ce-i lipseste femeii pe care a iubit-o?...ce cauta in alta femeie?... si daca o lua pe aratura , il luam de perciuni si-i spuneam ca dragostea nu suporta vrajeala... apoi, ii dadeam un telefon lu fufa aia si-i spuneam cum a zis janeta , ca-i iau gatul daca imi ia barbatul, si sa fie atenta ca fericirea nu se cladeste pe nefericire... etc , etc, ...as fi luptat cu arme adevarate nu cu soapte timide si lacrimi...
-
observ ca v-a starnit interesul intrebarea pusa de mine si acum ma vad nevoita ;) sa va dau cateva explicatii
Nu era nimic intamplator, totul dura de cativa ani si cu aceeasi persoana si.....cu alte persoane.Nu a marturisit voit ci...nevoit , dupa ce de "n " ori am discutat acest subiect ingrat.Totdeauna promitea "marea cu sarea" dar facea tot ca inainte , ba chiar mai indarjit.Acum se poate interpreta mai obiectiv decizia mea, ce ziceti, voi cum ati fi facut?
Geta, bine ai venit mai intai de toate!
in legatura cu intrebarea ta, eu cred ca ai procedat foarte bine, avand in vedere ca exista deja o istorie in care promitea "marea cu sarea" cum zici tu dar dupa, se intorcea la comportamentul dinainte.
cand nu mai ai pentru ce sa mai lupti, nu mai ai... lasi lucrurile asa cum sunt, fiecare o ia pe drumul lui. O relatie asa de "stricata", nu se mai poate indrepta, si chiar daca ati incerca de mai multe ori, vor ramane din ce in ce mai multe sechele si, la un moment dat, raul va fi mai mare. Asadar, cu cat mai repede cu atat mai bine, iti faci "doliul" de rigoare, te ridici, te vindeci si mergi mai departe! :)
-
..... dupa ce de "n " ori am discutat acest subiect ingrat. Totdeauna promitea "marea cu sarea" dar facea tot ca inainte , ba chiar mai indarjit.
geta, minciuna asta repetata - devenise deja obisnuinta pentru el - stia ca poate sa faca ca inainte pentru ca i se ierta si n-avea nimic de pierdut.
-
observ ca v-a starnit interesul intrebarea pusa de mine si acum ma vad nevoita ;) sa va dau cateva explicatii
Nu era nimic intamplator, totul dura de cativa ani si cu aceeasi persoana si.....cu alte persoane.Nu a marturisit voit ci...nevoit , dupa ce de "n " ori am discutat acest subiect ingrat.Totdeauna promitea "marea cu sarea" dar facea tot ca inainte , ba chiar mai indarjit.Acum se poate interpreta mai obiectiv decizia mea, ce ziceti, voi cum ati fi facut?
Ai procedat corect, dupa opinia mea. era un "caz" pierdut.
"marea cu sarea" in promisiuni gratuite si vesnic creatoare de iluzii, niciodata de realitate, e un tip d e minciuna (on-topic :D) extrem de dezamagitoare... te tine "agatat" in ceva fara continut si doar cu multe vorbe (goale). si-apoi, cum zice si Ayouni, totul era "stricat", inclusiv el. :D
iti faci "doliul" de rigoare, te ridici, te vindeci si mergi mai departe! :)
absolut!
-
Eu una nu am păcălit niciodată pe cineva. Am jucat cinstit cu oamenii şi le-am fost recunoscătoare tuturor celor care la o nevoie mi-au intins o mână de ajutor.
-
Geta, bine ai venit mai intai de toate!
in legatura cu intrebarea ta, eu cred ca ai procedat foarte bine, avand in vedere ca exista deja o istorie in care promitea "marea cu sarea" cum zici tu dar dupa, se intorcea la comportamentul dinainte.
cand nu mai ai pentru ce sa mai lupti, nu mai ai... lasi lucrurile asa cum sunt, fiecare o ia pe drumul lui. O relatie asa de "stricata", nu se mai poate indrepta, si chiar daca ati incerca de mai multe ori, vor ramane din ce in ce mai multe sechele si, la un moment dat, raul va fi mai mare. Asadar, cu cat mai repede cu atat mai bine, iti faci "doliul" de rigoare, te ridici, te vindeci si mergi mai departe! :)
nu poti judeca corect ascultand o singura parte... musai sa fim echidistanti totusi... iar barbatii , de obicei sunt condamnati din prejudecata , din start chiar daca vina se afla de obicei in partea feminina a relatiei in cauza...
-
Micaela, constat ca ai gandit profund problema si mi-ai acordat incredere in decizia mea.Oricum , barbatii sunt foarte libertini in ceea ce fac , ei considera ca noi nu observam actiunile lor "colaterale" .Uita ceva foarte importaant .....noi, femeile si daca nu vedem "ceva", acel "ceva" il simtim .De multe ori preferam sa nu il spunem dar....daca se repeta nu mai avem incotro si atunci .......actionam in consecinta.
-
femeile nu fac asa ceva ...ele nu inseala niciodata ca sunt sfinte si maici toate ... ???
-
e vorba de procente si frecventa, moncher. la astea voi barbatii stati mult mai bine, in domeniul asta. ;D
-
e vorba de procente si frecventa, moncher. la astea voi barbatii stati mult mai bine, in domeniul asta. ;D
cred ca te inseli al dracului de tare ...zau...femeile au depasit de mult barbatii la procentele si frecventa mentionata...mai citeste si tu ...
-
la urma urmei....toti inselam mai mult sau mai putin, voit sau mai putin voit.Totul este sa nu o faci permanent si din ce in ce mai ...vartos
-
pai tocmai femeile inseala mai vartos si mai constant ... barbatii au doar cate o aventura de o zi doua dar femeile se combina permanent cand o fac ...
-
ei na, bravo, da pe asta unde ai mai gasito ?nu e deloc asa .Ai numai impresia si asta se datoreaza faptului ca in lumea asta sunt mai multe femei decat barbati si atunci desigur porcentul este ca atare.
-
zau... ia da un search pe google... ca nu vreau sa incarc aici cu statistici...:P
-
barbatii au doar cate o aventura de o zi doua dar femeile se combina permanent cand o fac ...
gura pacatosului... :D :D :D
chiar ai dreptate aci , opti . femeile cand inseala o fac o data si gata , pe cand barbatii parca au terebentina la...calcaie .o zi , doua , cu una si apoi iar o zi , doua, cu alta si tot asa...
-
femeile cand inseala o fac o data si gata
haha. buna gluma.
-
eu mint cind spun ca mint
-
De ce mint bărbaţii? (http://www.adevarul.ro/societate/viata/de-ce-mint-barbatii_0_512348950.html)
Uneori, bărbaţii mint ca să ne vadă fericite. Alteori, ca să ne evite reproşurile. Ce-i drept, sunt şi bărbaţi care ocolesc adevărul pentru că au de ascuns lucruri serioase. Cum să-i aduci pe drumul cel bun?
-
nu-i aduci , silviu , pentru ca nu prea ai cum . un mincinos va ramane un mincinos toata viata lui pentru ca are o parere atat de proasta despre el incat numai cosmetizat cu minciuni are curaj sa iasa in lume . e valabil asta si pentru femei si pentru barbati deopotriva .
minciuna e patologie curata si daca ai ghinionul sa te pricopsesti cu ea nu mai scapi in veci .
-
AMIN!
-
aferim!
-
amin si cu aferim! hai ca ma si inveseliti un pic acum inainte de culcare
-
sigur nu minciunesti? :P
-
nu-i aduci , silviu , pentru ca nu prea ai cum . un mincinos va ramane un mincinos toata viata lui pentru ca are o parere atat de proasta despre el incat numai cosmetizat cu minciuni are curaj sa iasa in lume . e valabil asta si pentru femei si pentru barbati deopotriva .
minciuna e patologie curata si daca ai ghinionul sa te pricopsesti cu ea nu mai scapi in veci .
ba eu cred ca are o parerea asa de buna despre el...
parere proasta are despre noi ceilalti victimele
-
mincinosii sunt , in general , cam complexati ca doar d`aia incearca sa para ceva ce lor li se pare a fi ceva de un soi mai bun . in plus , mai sunt si cam...prostuti ( ca sa nu fiu chiar dura ) din moment ce cred ca minciunile lor prind la toata lumea . e drept , cand intalnesc pe cineva la fel de naiv ca ei e posibil ca pacaleala lor sa para adevar si atunci eu cred ca se merita unii pe altii ;D
-
asta asa e...
daca ma pacalesti o data, e vina ta. daca ma pacalesti si a doua oara, e vina mea.
-
si daca stii ca esti pacalit si faci pe pacalitul?
si daca vrei sa vezi pana unde merge pacaleala? :-\
-
si daca stii ca esti pacalit si faci pe pacalitul?
si daca vrei sa vezi pana unde merge pacaleala? Undecided
ori ai timp de pierdut , ori... dumnezeu sa inteleaga natura umana , ca sa zic asa :D :D :D
-
sa nu amestecam cazurle ... nici natura! :D
-
eu zic ca orice minciuna , morala sau nu , te degradeaza ca om , iti confera atributul ei si te influenteaza negativ din toate punctele de vedere..."parerea mea"...
asa cred si eu...
-
eu zic ca duritatea voastra la adresa mincinosilor, este justificata, onorabila dar lipsita de moralitate un picut picut... voi chiar nu a-ti mintit niciodata niciodata? e usor sa blamam niste oameni, sa-i judecam , sa-i ardem pe rug , fara sa stim de fap nici pe aproape ce mecanisme i-au facut sa minta...
-
depinde de minciuna ...alea nevinovate se mai trec cu vederea ;)
-
poti minti si fara voie - nu cunosti toate variantele , toate datele problemei, pentru ca ti-au fost "omise" sau pur si simplu nu s-a deranjat nimeni sa-ti spuna si cand nu cunosti tot adevarul poti minti la randul tau - dar asta de fapt nu mai e minciuna
sau e?
-
pai daca unele sunt minciuni nevinovate, altele necesare, de unde incep cele vinovate? cum le clasificam? dupa ce criterii?
-
depinde de minciuna ...alea nevinovate se mai trec cu vederea ;)
Aaaaaaaaaaaa
asa e mai ok , nu? sau o minciuna ramane o minciuna indiferenta cat de nevinovata pare? ??? ??? ??? ??? ???
poti minti si fara voie - nu cunosti toate variantele , toate datele problemei, pentru ca ti-au fost "omise" sau pur si simplu nu s-a deranjat nimeni sa-ti spuna si cand nu cunosti tot adevarul poti minti la randul tau - dar asta de fapt nu mai e minciuna
sau e?
ar trebui un pic sa fim mai ponderati...:P
minciuna este de blamat , de acord...
dar mincinosii sunt de mai multe feluri si daca ii bagam pe toti in aceeasi oala nu e ok ... unii sunt chiar de pus la zid, altii sunt niste oameni la locul lor si e pacat ...
-
cu totii mintim ...zi de zi...o facem involuntar si de cele mai multe ori din dorinta de a nu supara sau a nu jigni pe cineva. De la minciuna la ipocrizie nu este decat un pas...pe care alegem sa-l facem sau alegem sa ramanem cinstiti cu noi insine in detrimentul unor prietenii false...Cred ca depinde foarte mult pe cine minti si asta iti arata de fapt respectul pe care-l porti persoanei respective...lucru pe care nu-l poti sti decat tu
-
Cred ca depinde foarte mult pe cine minti si asta iti arata de fapt respectul pe care-l porti persoanei respective...lucru pe care nu-l poti sti decat tu
cred ca persoana mintita isi pastreaza respectul indiferent de cat este mintita;
si mai cred ca atunci cand cineva minte - indiferent de persoana mintita - se minte pe sine.
-
asa este steliana...numai ca cel care minte nu realizeaza ca se minte pe sine...important este ca a obtinut ceea ce si-a dorit, ignorand calea prin care a ajuns la asta. Mincinosul, de regula nu are scrupule, nu are regrete si nu roseste niciodata cand minte...
-
forti, tu poti minti?
eu nu!
ultima data cand m-am intalnit cu prietenii din sc, au vazut totul pe fata mea. nu am putut ascunde nimic. nici nu este nevoie de cuvinte atuci cand exprim o stare. dpmdv consider acest lucru o slabiciune.
sa poti minti ... cere abilitati pe cere nu oricine le are.
ar putea fi asta o calitate de care nu toata lumea dispune?
noroc ca am alte calitati care completeaza lipsa acesteia ...
-
nu, steliana...nu pot minti..numai gandul ca as putea minti ma face sa rosesc...In general, sunt o actrita proasta si prefer sa spun omului in fata ce am de spus fara ocolisuri...
-
e usor sa blamam niste oameni, sa-i judecam , sa-i ardem pe rug , fara sa stim de fap nici pe aproape ce mecanisme i-au facut sa minta...
pai tocmai ce explicai ceva mai sus despre mecanismul asta , cum ii spui tu . bietul mincinos e un complexat si , din punctul meu de vedere nici prea inteligent ( a nu se confunda cu viclenia , pt ca si prostul poate fi viclean ) din moment ce recurge la subterfugiul asta ca sa-si creeze o imagine acceptabila ori sa iasa dintro incurcatura in care singur a intrat ca...prostul , iertata-mi fie expresia .
norocul meu ( sper ) este ca pe aici nu sunt mincinosi , ca altfel mama-mama ce galagie ar fi fost pe aici ;D ;D ;D
-
janet, cei care mint incearca sa pastreze niste aparente false...din dorinta de a nu pierde ceva, sau de a castiga ceva recurg la minciuna...nu conteaza calea prin care obtin ce-si doresc, nu conteaza ca poate ranesc in drumul lor persoane care nu merita asta...important este sa fie ei deasupra tuturor si in orice imprejurare...scopul scuza mijloacele
-
eu una mint si ma mint frumos....ii mint pe cei din jurc and ma intreaba ce fac si uneori le raspund ca bine si de fapt mint, mint atunci cand spun ca am treaba unor clienti si de fapt sunt la coafor, mint cand spun unora ca ma suna pe celalt telefon dar de fapt nu mai vreau sa vorbesc...si tot asa
-
in sfarsit, o persoana sincera :)
-
pai Silviu, daca asta e adevarul de ce sa MINT?
-
complimente balanta... ipocrizia iti lipseste cu desavarsire si eu consider ipocrizia mai grava decat minciuna... toti mintim deseori dar cand se deschide un topic despre mincinosi , dam in ei cu oua si cutii de bere ca trebuie exterminati... ;D ;D ;D
uitand ca poate chiar cu 5 minute inainte de postarea cu care condamnam poate si noi am mintit...
-
optimus, e o granita intre minciuna minciuna si diplomate din punctul meu de vedre. Sunt momente cand am nevoia sa fiu lasatra in pace. Si nu are sens sa ranesc oamenii din jurul meu cu un adevar brutal: nu am chef sa te vad. Si atunci mint, inventand un motiv nenociv petru ca oamenii nu au invatat sa spuna lucrurilor pe nume si sa accepte ca poti spune si NU.Mint cand trebuie sa obtin niste acte pentru care daca nu mint poate ar trebui sa dau spaga, mint cand spun ca am o zi proasta de la natura dar de fapt poate m-a enervat cineva, mint copilul cand ii spun ca totul e in regula dar stiu ca ceva scartie in viata mea...si tot asa...dar nu mint ca sa fac rau intentionat cuiva, nu mint ca sa profit de cineva in dezavantajul sau...si tot asa
-
era un film cu unu care nu putea sa minta, si asa isi pierde jobul, familia prietenii...
comedie, dar totusi un simbure de adevar exista si acolo
-
Si totusi exista minciuni si minciuni ... O alta categorie este a minciunilor caritabile, Cati dintre noi n-am mintit spunand unui om grav bolnav ca arata bine si se va insanatosi, desi stiam ca nu este asa? Sau la serviciu cand se intampla sa intarzii si spui ca ti s-a intamplat ceva, orice, desi poate ca te-ai culcat tarziu si nu ai auzit ceasul? As vrea sa cred ca exista macar o persoana care nu a mintit niciodata, dar nu prea cred! Mie personal mi s-a intamplat sa mint pe cei apropiati din necesitatea de a nu-i rani prin rostirea adevarului. In acest caz, ce poti face? Daca poti aplana un conflict printr-o minciuna nevinovata, este mai sanatos sa starnesti un conflict de proportii spunand adevarul, sau nu? Dilema ramane si este dificil sa spui intotdeauna adevarul si numai adevarul (ca in justitie) ...
-
nu vorbim aici de minciunile scuzabile de care sunt nevoiti sa ne folosim in anumite circumstante...sau de mastile pe care suntem nevoiti sa le purtam zi de zi, pentru ca altfel i-am alunga pe toti cei din jur cu indispozitiile noastre...vorbim de minciunile grave, care ranesc, care distrug vieti si suflete...
-
pai fortuna, si aici sunt ganite....de la mine se vede ca minciuna face rau...din partea cealalta de unde vine nu e asa o mare tragedie....e ca si relativitatea adevaraului....adevarul meu nu e musai sa fie si al altuia...eu pot minti "involtur" pe cineva si inclusiv pe mine ,ca in momentul respectiv X nutresc o mare iubire si peste poate doi patru ani descopar ca nu mai e asa si gata, pa , chiar daca omul respectiv ma iubeste in continuare si poate nu concepe viata fara mine...la timpul respectiv a fost un adevar crezut de amandoi...mai tarziu pot fi acuzata de minciuna...si o spun ca am trait-o pe pielea mea, dar invers....pana m-am dumirit eu dupa ceva timpo ca oameni pe care ii iubim nu-i musai sa ne iubeasca si ei in acelasi timp sau definitiv
mai sunt si minciunile ce incalca legea...da deja cred ca e prea departe de ceea ce se vrea a vorbi aici
-
balanta, mi-ai adresat vreodata o minciunica cat de mica?
daca da, de ce?
daca nu, de ce?
-
...nu a fost cazul...si daca oi fi spus una mica cat puta de furnica, oi fi uitat....de ce si cum?...doar al de sus stie...oricum,stiu sa mint frumos!!! ::)
-
asta voiam sa aud. sunt persoane care pot fi mintite ... sunt si dintre cele care nici nu este cazul ...
-
...la timpul respectiv a fost un adevar crezut de amandoi...mai tarziu pot fi acuzata de minciuna...si o spun ca am trait-o pe pielea mea, dar invers....pana m-am dumirit eu dupa ceva timpo ca oameni pe care ii iubim nu-i musai sa ne iubeasca si ei in acelasi timp sau definitiv
probabil ca dragostea voastra a fost adevarata la inceput...faptul ca in timp ea a inceput sa dispara, nu inseamna ca nu a existat...nimeni nu-ti poate garanta dragoste vesnica, iar cel care o face e un mare mincinos...Dragostea depinde de o multime de factori variabili in timp...daca se schimba conditiile (omul) care au generat dragostea mea la inceput...automat se schimba si sentimentele mele pentru persoana respectiva...
-
Anumite persoane mint mai mult, iar altele mai putin, altele mint mai bine, iar altele mai rau, altele mint despre lucruri mai importante, iar altele despre lucruri mai superficiale.
Relatia dintre mincinos si mintit este una de co-participare, adica este intretinuta de ambele parti. Ea nu se naste pe un teren gol, este ceruta si asteptata de cel ce va fi mintit. In actul inselaciunii se exploateaza predispozitia constienta sau inconstienta a auditoriului catre minciuna. Ea se pliaza pe asteptarile si nevoile nesatisfacute ale auditoriului.
De aceea, mincinosii „veritabili”, inainte de a implanta o minciuna, trebuie sa isi cunoasca „victima” cu toate punctele sale slabe si sa profite de acestea.
Atitudinea privitoare la adevar este diferita daca ne raportam la agentul mincinos si pacientul mintit. Si iata cum,
mincinosul nu se sinchiseste atat de mult de adevar sau falsitate, ci de grija de a desfasura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui mintit, de a ajunge cat de repede la o tinta; mintitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru ca se raporteaza la adevar, la univocitatea sterila a acestuia, ce mai mult il limiteaza, ii incurca mintea decat o limpezeste. El se centreaza mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul sau care mai intotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc.). Furat de aparentele si frumusetile constructiei, cel mintit uita ca aceasta foloseste la ceva.
Mintitul se opreste la suprafata lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, „idealiste” pe cand mincinosul are priza profunzimilor si opereaza dupa o logica concreta, elastica si spornica, fapt pentru care mincinosul are sorti de izbanda, pentru ca el are un referential valoric care-l avantajeaza.
Pentru a putea imparti tipurile de mincinosi in categorii cat mai generale este bine sa se tina cont de anumite variabile ca de exemplu: natura minciunii, marimea sau seriozitatea minciunii, subiectul minciunii, rezultatele minciunii, cauzele externe ale minciunii, cauzele interne ale minciunii, ocupatia mincinosului, ocaziile minciunii, sau alti factori asociati cu minciuna. Astfel exista: mincinosii patologici si mincinosii non-patologici.
Mincinosii patologici
Multi dintre noi am avut de-a face cu oameni care frecvent sau chiar permanent ne mint. Oameni care mint constant, fara un motiv intemeiat sunt cunoscuti ca mincinosi patologici. Ei au o nevoie intensa ca oamenii sa ii placa, dar minciuna lor ii tine pe oameni la distanta. in acest sens ei sunt auto-distructivi, in sensul ca altii decid ca mincinosul este mai stresant decat merita.
Unii mincinosi patologici nu sunt constienti ca spun tot timpul minciuni. Ei merg si mai departe si chiar traiesc o minciuna, uneori chiar adopta o identitate complet diferita si o traiesc ca si cum ar fi adevarata. Ei pot poza in fizicieni, avocati, vedete rock, eroi, etc. Cea mai importanta recompensa pentru acestia este o crestere a stimei de sine. Cam o treime dintre mincinosii patologici adopta identitati false.
Acestia sunt impartiti egal intre barbati si femei. Au de obicei o inteligenta medie si au abilitati verbale peste medie. Unul din patru simuleaza boala, si unu din cinci a fost arestat pentru furt, escrocherie, plastografie, etc.
Mincinosii patologici sunt unii dintre cei mai sarmanti oameni pe care ai vrea sa ii cunosti. Sunt experti in inselatorie, si spre deosebire de ceilalti oameni, nu arata emotiile sau nu se supara cand mint.
Dintre mincinosii non-patologici fac parte:
Mincinosii ocazionali (toti mintim din cand in cand). Acestora chiar nu le place sa minta, dar o vor face din cand in cand pentru a evita situatii neplacute sau pentru ca nu vor sa admita ca au facut ceva gresit sau jenant. Din cauza ca se simt inconfortabil mintind, se vor trada prin expresivitate si limbajul trupului sau voce.
Mincinosii frecventi – stiu ca minciuna este gresita, dar asta nu ii face sa se simta prost. Din acest motiv este posibil ca ei sa minta regulat si e putin probabil sa se dea de gol. Totusi pentru ca se simt bine mintind, nu acorda asa de multa atentie consecintelor si logicii declaratiilor lor.
Mincinosii din obisnuinta – sunt iesiti din comun. Ei au dificultati in a separa realitatea de fictiune si spun tot ce le trece prin minte indiferent de cat de exagerat, ridicol, ilogic sau fals ar fi. Ei mint atat de frecvent incat nu isi arata disconfortul psihic, dar sunt atat de neglijenti cu continutul incat sunt usor de prins.
Mincinosii profesionisti – sunt cei mai greu de identificat. Ei nu mint fara discriminare ca mincinosii din obisnuinta. Ei mint cu un scop. Mincinosii profesionisti isi duc minciunile pana la capat si stiu exact ce au de spus si cand. Pentru ca a fost exersata atata, minciuna nu se va arata in comportamentul lor expresiv. Singura metoda de ai prinde este prin verificarea unei alte surse independenta. In aceasta clasa sunt inclusi aceia care isi castiga existenta prin minciuna: magicienii, vrajitoarele, mediumii, ghicitoarele etc.
(Constanta Vasile-psiholog)
-
da fortuna, din pacate asa se intampla de multe ori...nimeni nu ne garanteaza dragostea vesnica....in rest, da, in articol e punctat bine, cuprinde cam tot ce tine de mincinosi
-
nimeni nu-ti poate garanta dragoste vesnica, iar cel care o face e un mare mincinos...
nu, pentru ca atunci cand iti spune, el este indragostit de tine si chiar crede ca te va iubi vesnic.
in schimb, eu te-as minti daca ti-as garanta acum ca iti vei gasi jumatatea si vei fi iubita vesnic.
-
si cine te-ar crede? :P
-
eu nu m-as crede :D
-
inseamna ca nu esti un mincinos patologic ;) :D
-
eu mint! :o
sunt mincinos? ???
-
Citeam anul trecut un interviu luat celui mai bun specialist roman care opereza cu detectorul de minciuni pentru suspectii de diverse infractiuni sau crime si in care acesta a fost intrebat daca in toata cariera lui a intilnit minciuni perfecte asfel incit aparatul sa nu le poata detecta.Specialistul a raspuns in felul urmator:”omul se poate ascunde de orice(in sensul de minciuna) in afara de un singur lucru-de sinele sau.
Desigur ca minciuna fata de ceilalti poate fi mai mult sau mai putin scuzabila in functie de scopul urmarit de cel care o propaga.Binefacatoare, daca motivatia este una nobila si consecinta ei de bun augur sau destructiva daca are la origine un scop meschin.Mai grav este atunci cind ne mintim pe noi insine pentru ca atunci are loc in interiorul nostru un conflict intre intelectul nostru si sinele nostru care mai devreme sau mai tirziu ne va distruge.
-
da, dar mai exista si mincinosi care nici nu-si dau seama ca mint...isi doresc atat de mult aprecierea celor din jur si confirmarea asa-zisei lor "valori", incat si-au facut din minciuna un mod de viata :(
-
Conform unor cercetari recente, se pare ca minciuna este un mecanism care tine de supravietuire si ca s-au evidentiat chiar anumite zone ale creierului care se activeaza atunci cand spunem o miniciuna sau cand avem un comportament inselator.
. Disimularea face parte din conditia umana.
„Omului i s-a dat o limba cu care sa poata vorbi si cuvinte cu care sa poata sa isi ascunda gandurile.” Proverb unguresc
Invatam foarte devreme sa apelam la minciuna. Chiar de cand suntem mici.
Mai mult, concluziile a doua studii recent publicate de Psychological Science sunt ca, la sugestiile parintilor, copiii de numai trei ani sunt deja in masura sa isi ascunda dezamagirea in fata unui cadou urat si sa multumeasca politicos cu surasul pe buze.
„Minciuna are functiile ei normative, ca si patologia sa. La fel si adevarul.” Arnold Goldberg
Intelegem de mici ca a spune minciuni este un comportament util din punct de vedere social, ne permite sa avem relatii bune cu toata lumea si, ulterior, vedem cum societatea chiar incurajeaza comportamentele mincinoase – prin minciuna poti uneori sa obtii posturile cele mai bune pe scara sociala.
Nu intamplator copiii cei mai abili in a-si masca emotiile s-au dovedit a fi copiii unor parinti cu tot atata putere “de control”, diplomati si de succes.
Minciuna apare dintr-o varietate de motive, unele cu intentia constienta, altele fara.
A minti inseamna, prin definitie, a insela, a amagi, dar nu toate formele de inselare inseamna minciuna.
Limbajul minciunii este de cele mai multe ori complex si creaza confuzii, in functie de insasi natura subiectului.
Si, stim cu totii, cam toata lumea minte.
Incepand de la banala afirmatie ”Vai, draga, cat de bine arati azi!”, care poate sa fie o minciuna nevinovata, pana la minciuni care au un scop bine definit, pentru atingerea caruia se apeleaza la inventii de natura psihologica sau medicala.
Dar hai sa vedem ce inseamna, conform dictionarelor, ’’a minti’’ si cateva dintre definitiile minciunii, inclusiv in forma sa patologica:
A minti
• A face afirmatii care denatureaza in mod intentionat adevarul.
• A induce in eroare pe cineva; a insela.
Minciuna
• Deprindere de a minti.
• Inselaciune, viclesug.
• Fictiune, nascocire, plasmuire.
• Afirmatie prin care se denatureaza in mod intentionat adevarul; neadevar.
• Plasmuire rauvoitoare pusa in circulatie; scornitura; nascocire; ’’Ce-i in mana nu-i minciuna’’ – nu te bizui pe promisiuni, ci multumeste-te cu ce ai in mod sigur.
Exista multi factori care ne influenteaza comportamentele si care pot predispune o persoana sa minta; asa cum spuneam, toata lumea minte – diferenta este in frecventa, scopul si gradul in care se minte.
-
da, dar mai exista si mincinosi care nici nu-si dau seama ca mint...isi doresc atat de mult aprecierea celor din jur si confirmarea asa-zisei lor "valori", incat si-au facut din minciuna un mod de viata :(
aia se numesc mitomani, parca asa, nu? si crede-ma sunt destui.
-
aia se numesc mitomani, parca asa, nu? si crede-ma sunt destui.
nu, aia se numesc mincinosi patologici...pentru ca ei chiar ajung sa creada propriile minciuni si n-au nicio remuscare cand sunt prinsi cu minciuna la purtator...
-
e acelasi lucru
mitomanie=minciuna patologica
-
din cate observ se discuta doar despre mincinosii care mint despre ei insisi...dar mincinosii care mint despre altii ? despre asa zisa barfa care de obicei tot o minciuna este ? si care face mai mult rau decat cea care se refera la tine insati? mincinosi care spun ceva urat despre cineva . cu titlul de "mi se pare mie ca " si care defaimeaza iremediabil , acestia nu merita atentia voastra ? de cate ati zis despre careva ca v-a furat ceva , sau ca a mintit desi omul nu mintise ? mincinosi care acuza pe altii ca mint in mod mincinos? mie mi se pare ca sunt cei mai rai mincinosi. >:(
-
Mintile ilustre discuta idei, mințile reduse ii discuta pe alții.
-
e acelasi lucru
mitomanie=minciuna patologica
mitomania poate fi o stare constienta sau o stare nedeliberata. Eu ma refeream la ultimul caz, cand persoana in cauza nu este constienta de minciuna pe care o spune, situatie care se constituie intr-un simptom patologic
-
ai spus vreodata cuiva ca te-a mintit sau ca te minte si s-a dovedit pana la urma ca nu te-a mintit ci a spus adevarul ? mai grav: ati spus vreodata despre cineva ca a mintit sau ca a furat sau ca este un nemernic(a), si apoi sa se dovedeasca ca nu a fost asa ? cum se numeste o persoana care minte ceva despre cineva? eu cred ca este mai mincinos decat mincinosul din discutiile voastre.
-
ai spus vreodata cuiva ca te-a mintit sau ca te minte si s-a dovedit pana la urma ca nu te-a mintit ci a spus adevarul ? mai grav: ati spus vreodata despre cineva ca a mintit sau ca a furat sau ca este un nemernic(a), si apoi sa se dovedeasca ca nu a fost asa ? cum se numeste o persoana care minte ceva despre cineva? eu cred ca este mai mincinos decat mincinosul din discutiile voastre.
nu-mi amintesc sa fi facut asta...iar daca am facut-o vreodata cu siguranta ca m-am simtit ingrozitor de prost si mi-a parut foarte rau...si niciodata nu am facut-o constienta fiind ca gresesc...
niciodata nu am acuzat pe cineva de un lucru de care nu eram absolut convinsa ca este asa...de multe ori adevarul era atat de evident, dar am preferat sa stau in banca mea si sa ma fac ca nu vad...
-
(http://3.bp.blogspot.com/-NhcqMy5uisI/ThAjKduHciI/AAAAAAAAAKE/AWrvGjmQ2sg/s1600/tumblr_lnmbrsihhG1qamemlo1_500_large.jpg)
-
este absolut adevarat. achiesez.
-
cit de mult rau poate face aceasta lipsa de onestitate in relatiile noastre apropiate
-
dureros de mult rau, apar: neincrederea, suspiciunea = moartea relatiei.
-
cu siguranta minciunile nu aduc ceva bun intro relatie - fie ea de cuplu fie de prietenie
citeam pe universalul "goagal" ca exista minciuni "albe"- care fac putin rau si care sunt folosite mai mult pentru a fi politicosi si minciuni "negre" care pot duce la lucruri grave.
Se pare ca mecanismul care ne determina in ambele cazuri se bazeaza pe ideea de a nu dezamagi persoana draga - chiar de multe ori de a o proteja de un adevar pe care il consideram dureros.
Cred ca de fapt important este -cum spunem adevarul fara a rani?
-
Cred ca de fapt important este -cum spunem adevarul fara a rani?
Asta da intrebare! adevarul de cele mai multe ori raneste, si atunci iti pui sincera intrebare daca are sens sa-l faci pe celalat sa sufere spunandu-i verde in fata adevarul.....
-
De multe ori nu am chef sa aud adevaruri care le stiu si fug de ele!
-
Cred ca de fapt important este -cum spunem adevarul fara a rani?
intrebarea ta se refera la un adevar neplacut ori dureros presupun , pe care a dori sa-l faci cunoscut cu orice chip , dar fara sa ranesti o persoana care inseamna ceva pentru tine .
eu cred ca daca este vorba despre un comportament care-ti displace la acea persoana la un moment dat , cel mai "cusher" , ca sa zic asa , ar fi sa-ti faci cunoscuta dezaprobarea cat mai transant , dar nu din pozitia acuzatorului . o acuzare implica din partea celuilalt , instinctiv , intentia de a gasi argumente in favoarea sa si scopul de a-l face sa inteleaga ca procedeaza gresit esueaza in cele mai multe cazuri .
daca , insa , este vorba de un adevar dureros situatia este cu mult mai delicata si difera de la persoana la persoana modul in care poate primi un astfel de adevar . o boala grava , un esec major ori , doamne fereste , un deces se fac cunoscute cu mult mai multe menajamente si precautii pentru ca socul produs sa poata fi cat mai usor suportat .
in toate cazurile , insa , eu sunt adepta adevarului , preferabil oricarei minciuni fie ea alba ori neagra .
-
si minciuna prin omisiune?
-
si asta e un aspect de luat in seama . sa-ti dau un exemplu :
in urma cu niste ani buni mi-am zarit cumnatul pe strada de gat cu o muiere . nu vrei sa stii cat de tare l-as fi strans de gat pentru asta stiind cat de mult il iubea sor-mea . cu toate astea nu i-am spus nimic sora-mii pentru ca suferinta produsa de vestea asta n-ar fi produs vreo urmare benefica pentru ea ci inca un chin in plus . ar fi acceptat situatia si tot ce ar fi urmat ar fi fost inca un spin in inima ei .
asa ca l-am dat eu dracului in locul ei si atat . ;D
-
si minciuna prin omisiune?
e de discutat - depinde cat de important este ceea ce omiti
si asta e un aspect de luat in seama . sa-ti dau un exemplu :
in urma cu niste ani buni mi-am zarit cumnatul pe strada de gat cu o muiere .
......
jani, daca sora ta ar fi aflat adevarul si ca tu nu i-ai spus ce stiai despre sotul ei - crezi ca ar fi fost multumita ca ai incercat sa o protejezi de inca o suparare?
-
Nu cred ca onestitatea ar fi ceva de pretuit. Daca spui asa, inseamna ca e mai rara decat o girafa cu pete verzi. Nu, cred ca onestitatea e (sau ar trebui sa fie, in mod obligatoriu) ceva obisnuit, ceva care se vede si se intampla in fiecare zi (si nu doar o data pe zi), ceva fara de care n-am fi ceea ce suntem: oameni cu caracter. Pur si simplu, e acolo, ca aerul. Nu se vede, dar fara ea nu se poate.
-
hm. sunt perfect de acord ca onestitatea ar trebui sa fie o dimensiune a normalitatii, dar cu regret te anunt ca ii citesc necrologul in prea multe situatii. deseori e defuncta de serviciu, adica... asta ca sa nu zic ca e mai rara si mai exotica decat o girafa cu coada de veverita. :D :))
-
Probabil ca ai dreptate. Insa asta nu ma impiedica sa fiu asa cum sunt, chiar daca nu sunt prea placut de catre unii (nici nu tin sa fiu, daca stau sa ma gandesc un pic). Si am mai observat ca daca "practici" onestitatea, iti da pe de-o parte o forma de naivitate (si repede se gasesc "binevoitori" care sa speculeze asta!) insa pe de alta parte iti dezvolta un "radar" foarte eficient la minciuna sau prefacatorie. Iar asta te ajuta cumva.
-
Si am mai observat ca daca "practici" onestitatea, iti da pe de-o parte o forma de naivitate (si repede se gasesc "binevoitori" care sa speculeze asta!) insa pe de alta parte iti dezvolta un "radar" foarte eficient la minciuna sau prefacatorie. Iar asta te ajuta cumva.
absolut. achiesez 100%. eu obisnuiesc sa spun ca "simt" si ma deranjeaza vibratia minciunii ;)
-
dar din pacate onestitatea se invata. nu ne nastem cu ea ca si cu culoarea ochilor.
si revenind on-topic, pina la urma relatiile mor si din lipsa de onestitate? dar atunci de ce continua doi oameni "neonesti" sa mai stea impreuna?
-
hai, mai, Jul.... eu inclin sa cred ca e si o chestiune de caracter. unii sunt structural (mai) onesti, in timp ce unii au minciunica in sange. mie asa imi pare. a, ca poti corecta, in anumita masura, inclinatia spre neadevar si incorecitudine a unui copil, prin lectii constante de morala ...asta cred. insa am convingerea ca unii se nasc cu o resursa de onestitate mai mare. de cand eram mica, mica, aveam fixatia cu dreptatea, de ex., si n-as putea spune ca mi-a transmis-o cineva. ma revolta tot ce "nu era drept" si actionam intotdeauna astfel incat "justitia"(intr-un sens uman, nu institutional), sa nu fie stirbita (dupa mintea mea frageda, bineinteles), in timp ce altii minteau fara jena. :)
relatiile mor din lipsa de onestitate atunci cand unul e structural onest si neonestitatea celuilalt ii e un defect prea dezamagitor. cand amandoi sunt "alunecosi", probabil ca se pot armoniza in neonestitatea comuna. :) asa cred eu. sau "mincinos la mincinos nu(-si) scoate ochii" :)
-
cunosc o familie cu trei copii...acum adulti, din care doi sunt corecti si de toata increderea, iar al treilea, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste...
Cei trei au fost crescuti la fel, parintii sunt oameni foarte corecti,...insa tatal mai tot timpul pus pe glume si sotii...
......al treilea copil, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste
Nu cred ca onestitatea se invata...E adevarat ca mediul in care te invarti, copil fiind, poate avea influenta asupra caracterului tau...dar cred ca baza pe care esti nativ construit este covarsitoare si, chiar daca, la un moment dat in viata poti devia de la ceea ce tine de tine ca individualitate, pana la urma iti dai seama de abaterea de la starea ta naturala si revii la ceea ce ti-a fost fundamental fixat in gene.
Cat despre oamenii neonesti care continua sa stea impreuna...explicatia e simpla...cine se aseamana, se aduna... :) ;)
-
...... al treilea copil, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste...
inca nu a ajuns politician? ??? e pacat sa se iroseasca un asa talent :(
-
hai, mai, Jul.... eu inclin sa cred ca e si o chestiune de caracter.
....de cand eram mica, mica, aveam fixatia cu dreptatea, ...
pai de caracter si tine, ai dreptate.
dar caracterul nu e innascut, el reprezinta asimilarea si integrarea unor notiuni si pprincipii moral-valorice in conduita noastra de zi cu zi. dar daca te refereai si la temperament, acesta intr-adevar este genetic determinat, el este latura noastra energetica care difera considerabil de la un om la altul. acolo intervin hormonii, reactii chimice si multe altele de care habar n-am sa le explic, si care ne fac sa fim colerici sau sangvinici si asa mai departe.
educatia si mediul sunt determinante in insusirea valorilor si principiilor noastre de viata, deci in formarea caracterului. de aceea ziceam ca onestitatea e o alegere constienta si mai ales, cum spunea parca bitek, cu asumarea consecintelor ulterioare, oricare ar fi ele.
altfel, ce simplu ar fi
atunci ne-am disculpa cu toti si am spune: dar nu e vina mea ca sunt mincinos, nu am ce face, e din nastere!
iubire mica, vazind cum te-ai descris in copilarie ma intrebam daca ai tai ti-au fixat reguli, au stabilit clar norme de respectat, gen la ora asta se vine acasa, respecti ordine si organizare, chestii de genul asta?
-
iubire mica, vazind cum te-ai descris in copilarie ma intrebam daca ai tai ti-au fixat reguli, au stabilit clar norme de respectat, gen la ora asta se vine acasa, respecti ordine si organizare, chestii de genul asta?
absolut deloc. :D total dimpotriva. de cand ma stiu am avut libertate deplina. parintii mei au avut incredere in mine, in judecatile si actiunile mele, si cred ca de aceea mi-au acordat mereu foarte mare libertate. ma sfatuiau dar nu ma obligau mai niciodata la a face ceva. e drept ca, desi traznita rau in copilarie, n-am avut etape de razvratire excesiva, cu iesiri notabile din perimetrul bunului simt. :D
de aceea spuneam ca m-am "nascut" asa, si ca nu am dobandit anumite trasaturi de caracter prin educatie, conjuncturi etc. Dintotdeauna am avut o apetenta, uneori poate chiar exagerata, pentru "dreptate", onestitate etc...
cat despre temperamente...da, cred ca tin mult de niste reactii fiziologice, chimice etc.. insa sunt alte trasaturi carora inclin sa le dau o sorginte spirituala. unii se nasc buni, generosi, atenti la trairile celorlalti (se vede asta chiar din frageda pruncie), in timp ce altii se nasc rai, egoisti, fara scrupule in raport cu celalalte fiinte. Asta nu mai cred ca tine de "chimie". cei buni se afla in toate tipurile de temperamente: colerici, sangvinici etc... la fel si cei rai... exista si niste "ceva"-uri in structura noastra care cred ca nu pot fi explicate biologic....
da, exista o onestitate care se invata, se insuseste, care e "normata" social si pentru absenta careia nu poti da argumentul acela "ce sa fac daca m-am nascut mincinos", dar cred ca mai exista si o onestitate structurala care tine sa-i zicem, asa... vag, de fiinta respectiva (ca sa evit conceptele de caracter si temperament pe care nu le stapanesc f. bine si care uneori au oscilatii semantice :D).
unii se nasc cu trairea onestitatii inradacinata bine in fiinta lor, ca un stejar cu radacini adanci; altii invata corectitudinea sociala (mai degraba decat onestitatea), si si-o vara in personajele in care defileaza public, ca pe o papadie fragila si slab ancorata, gata sa se raspandeasca in vant, cu prima ocazie. :P
asta-i parerea mea, iubire mica. :D :-*
-
hai ca acu intelesei la ce te referi. eu ma limitasem la sensul discutiei initiale cu onestitatea unei relatii de cuplu.
asa e. alea sunt trasaturi de personalitate, sunt complexe si stabile pe parcursul vietii, si definesc un anume fel de a fi al nostru, sau esenta sau fiinta cum ai spus foarte frumos. toti le avem dar nu toti la fel de bine evidentiate. ca e vorba de empatie, demonstrativitate, emotivitate, agresivitate etc nu conteaza, dar ele reprezinta o predispozitie de a functiona intr-un anume fel.
stii cine mi-a venit in minte in timp ce citeam ce ai scris? personajul lui camil petrescu din jocul ielelor, care nu accepta si nu poate trai cu ideea minciunii si a compromisului
-
am uitat ...
referitor la tine asa ma gindeam si eu, ca ai avut libertatea de a decide sau de exprimare mai mult decat au alti copii si nu a trebuit sa dai de ziduri
-
pana la un punct, da... am, sau am avut tendinta de a absolutiza ideea de adevar, dreptate etc. si da, ca si in cazul personajului din jocul ielelor, asta genera un soi de inadaptabilitate sociala... am invatat, sau am acceptat ca totul trebuie relativizat, ca muchiile si colturile trebuie indulcite.. :) ca eu insami nu sunt purtatoarea adevarului sau dreptatii absolute.... :)
da', ia zi-mi, doamna doctor de suflete, e buna aceasta libertate acordata copilului? caci si eu practic acelasi tip de relatie cu fi-mea in care am totala incredere, adica in justetea rationamentelor ei, in bunul-simt al actiunilor ei... nu i-am impus mai niciodata reguli stricte. nu a fost deloc nevoie. e si mult mai cuminte (adica mai ne-nazdravana) decat eram eu. :) ba chiar dimpotriva, m-am straduit sa-i inlatur niste incorsetari pe care si le autoimpusese... m-am straduit sa-i sporesc libertatea interioara, inlaturandu-i teama excesiva de ridicol, de judecatile celor din jur... bineinteles, totul in perimetrul bunului simt, de care aminteam.
cu fi-miu, insa, am simtit la un moment dat nevoia sa adopt niste reguli, caci nu ma mai intelegeam in privinta invataturii. dar n-a functionat. s-a razvratit adolescentin si ajunsesem la conflicte importante. pana la urma a functionat tot vorba buna, explicatia si re-explicatia rationala, argumentata, apelul la bun-simt. constrangerea despotica pe care o adoptasem exasperata de inconstientele lui n-a dus la nimic bun. acum are libertate destula, dar si am incredere in el. doar invatatura mai e obiect de polemici aprinse. :)
-
da, exista o onestitate care se invata, se insuseste, care e "normata" social si pentru absenta careia nu poti da argumentul acela "ce sa fac daca m-am nascut mincinos", dar cred ca mai exista si o onestitate structurala care tine sa-i zicem, asa... vag, de fiinta respectiva (ca sa evit conceptele de caracter si temperament pe care nu le stapanesc f. bine si care uneori au oscilatii semantice :D).
unii se nasc cu trairea onestitatii inradacinata bine in fiinta lor, ca un stejar cu radacini adanci; altii invata corectitudinea sociala (mai degraba decat onestitatea), si si-o vara in personajele in care defileaza public, ca pe o papadie fragila si slab ancorata, gata sa se raspandeasca in vant, cu prima ocazie. :P
Frumos spus! si mai e si adevarat. Pentru aceste cuvinte, ai tot respectul meu.
-
si totusi ce ne place sa fim mintiti daca e ceea ce vrem sa auzim
-
ma tem ca da Julia, ma tem ca ne place sa fim mintiti uneori....adevarul stim bine ca e relativ...e drept ca exista minciuna de tip negru-alb, cand eu am fost vazuta ca am furat un creion de pe un raft dar sustin cu tarie si revoltata ca nu este asa. Si exista minciuna gri, care are limitele fine, minciuna care oricand poate fi si adevar , functie de conjuctura si trairi. Si eu urasc minciuna. Am avut corectii aplicate pt ea cand eram mica...fara sa ma fi invatat cineva sa mint, am practicat-o pentru a obtine tot ce imi era interzis pentru ca eu nu functionam dupa instructiuni de tip "nu e voie, nu e cazul, nu acum". Apoi am practicat si minciuna de tip gri, cand azi spuneam una pentru ca asa simteam si maine spuneam altceva pentru ca imi schimbam trairile si atunci nici eu nu mai stiam adevarul. Cand nu suntem stabili emotionali nu cred ca putem avea o demarcatie clara intre minciuna si adevar. Bine, am practicat si minciuna prin omisiunea adevarului. Adica nu sunt deacord daca sunt intrebata de exemplu chestii personale sa spun adevaraul numai ca asa trebuie. Acum pentru ca nu sunt sigura pe adevar si minciuna mai bine tac. Cu aia alb-negru nu ma impac.
-
va rog sa ma ajutati cu mai multe sfaturi pentru a pedepsi o persoana mincinoasa;
daca nici una dintre variante nu imi place ... ma gandesc la o incadrare juridica;
cine ma cunoaste, stie ca nu mint - mai ales cand ma infurii!
-
..... sfaturi pentru a pedepsi o persoana mincinoasa
sa se gaseasca oare "ac de cojocul" mincinoasei/ mincinosului? ???
-
primul pas , cred eu , este demascarea persoanei mincinoase . cu cat lucrurile se intampla cat mai " pe fata" , cu atat cel/cea care se foloseste de minciuni are mai putine sanse de a-si prolifera neadevarurile . ba mai mult , cei din jur fiind avertizati in privinta acestui mod ( deplorabil , zic eu , ) de comportament vor proceda la excluderea din sanul comunitatii a mincinosului . iar asta poate fi o pedeapsa , desigur .
apoi , eu n-as ignora varianta juridica deoarece pentru mincinosii care ne afecteaza in mod grav existenta musai trebuie o pedeapsa pe care sa o simta cel putin la fel de acut pe cat de nociv le este comportamentul .
-
idem mai sus
-
Cel mai bun lucru pe care il poti face e sa rupi orice legatura cu persoana respectiva si sa te indepartezi cat de mult poti fata de ea, eventual ca masura definitiva, tinand cont de faptul ca minciunile respective au avut o tinta, un scop si au cauzat mult rau. Eu asa fac. Cu mici exceptii (adica daca e mascul, se poate invarti de o frumoasa rupere de bot din partea mea iar daca e o lady, ma rog - o lada, ca o lady nu procedeaza asa, ii explic dragut sa se tina departe de mine pentru restul zilelor sale). E cam preistorica treaba, stiu, dar e extrem de eficenta, cel putin stiu ca sunt inconjurat de oameni de incredere. Si asta ma face sa-mi traiesc viata mai linistit.
-
ce simplu ar fi daca toti ar pati asa dupa ce mint
(http://www.babble.com/CS/blogs/strollerderby/2008/02/08-15/Pinocchio02.jpg)
-
daca ar exista cate un greiere (Grillo 8) ) pentru fiecare poate am reusi sa mai reducem din imboldul de a minti al oamenilor
-
da-l incolo de greiere
sa le creasca nasu sau macar un corn in frunte din ce in ce mai mare
-
si sa se plimbe ca o specie mai cu "mot" dandu-se drept inorogi !!?? :-\ 8)
-
ihi
sa iasa in evidenta si sa stii cu cine ai de a face din prima clipa
dar eu ma intreb mincinosul care minte pe toata lumea are incredere in cineva?!?
-
Eu cred ca se minte si pe sine. Asa ca traieste cu un surogat de incredere.
-
grea viata trebuie sa fie sa traiesti asa in minciuna fara sa ai incredere in nimeni si nici ceilalti sa nu dea doi bani pe tine