Singles Happy Travel. Club de socializare

Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: anamama13 din Luni, 05 Aprilie 2010, 18:06

Titlu: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Luni, 05 Aprilie 2010, 18:06: Arborele care Daruieste

Se spune ca a existat odata un arbore batrân si maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau în jurul lui. Când facea fructe, pasari din tari îndepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vânjoase. Era minunat.

Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a început sa-l iubeasca.
Ceea ce este mare si batrân se poate îndragosti de ceea ce este mic si tânar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.
Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a îndragostit de baiat.
Egoul încearca întotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este însa mare sau mic. Ea îi îmbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a îndragostit de baietelul care venea în fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mângâia florile si pentru a-i culege fructele.
Iubirea este întotdeauna gata sa se încline; egoul, niciodata. Daca încerci sa te apropii de un ego, acesta se va înalta si mai mult, devenind atât de rigid încât sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îsi pleca ramurile. Când micutul îi mângâia florile, batrânul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.
Iubirea este întotdeauna fericita atunci când poate darui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroana împletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei.
Florile iubirii te fac întotdeauna sa te simti ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazând cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansând cu ea, copacul se simtea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bataia vântului. Baiatul a crescut si mai mult. A început sa se catere în copac, leganându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit.
Iubirea este întotdeauna fericita atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconforteaza..

Timpul a trecut, iar baiatul a început sa fie apasat de alte îndatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa îsi treaca examenele, sa îsi faca prieteni. De aceea, a început sa vina din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl astepta însa cu o nerabdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sau: "Vino, vino. Te astept".
Iubirea îsi asteapta întotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decât o continua asteptare.

Când baiatul nu venea, copacul se simtea trist.
Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci când se poate darui în totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toti cei care cresc în lumea ambitiilor îsi gasesc din ce în ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins în afacerile sale lumesti. "Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: "Asculta! Te astept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".
Baiatul i-a raspuns: "Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu îmi doresc bani".
Egoul este întotdeauna motivat: "Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are întotdeauna un scop.
Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Luni, 05 Aprilie 2010, 18:18: continuare...

Uimit, copacul i-a spus baiatului: "Nu vei mai veni decât daca îti voi oferi ceva? Îti ofer tot ceea ce am".
Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

"Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra îi racoreste pe cei încalziti. Când bate vântul, dansam si cântam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".
Baiatul i-a spus: "Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gând sa merg decât acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani".
Egoul cere întotdeauna bani, caci banii înseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, dupa care a spus: "Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obtine bani". Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat în copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit.
Iubirea se bucura chiar si atunci când este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci când obtine ceva. El nu poate simti decât nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani în schimbul lor. Baiatul nu s-a mai întors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor înca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea dupa întoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sânii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinta tânjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept si a se usura. Cam la fel tânjea si copacul nostru. Întreaga sa fiinta era în agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: "Vino la mine. Vino si îmbratiseaza-ma".
Barbatul i-a raspuns: "Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fara minte".
Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: "Vino, mângâie-mi crengile. Danseaza cu mine".
Barbatul i-a raspuns: "Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Îmi poti oferi o casa?"
Copacul a exclamat: "O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau într-o casa". Singurii care traiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, în natura. Cât despre oameni, cu cât casa în care traiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

"Noi nu traim în case, dar uite ce îti propun: îmi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor". Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.
Iubirea este fericita chiar si atunci când îi sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decât sa daruiasca. Ea este întotdeauna pregatita sa se ofere în întregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce în urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa îl strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata cânta în bataia vântului. Vânturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: "Vino, vino, iubitul meu".

Timpul a trecut, iar barbatul a îmbatrânit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a întrebat:
"Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".
Batrânul i-a raspuns: "Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung într-o tara îndepartata, sa câstig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".
Fericit, copacul i-a spus: "Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel în tara aceea îndepartata, pentru a câstiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si întoarce-te cât mai repede. Voi astepta de-a pururi întoarcerea ta".
Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decât radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare întoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient însa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai întoarce niciodata. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câstigat.

Odata, m-am asezat lânga ciot. Acesta mi-a soptit: "Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai întors. Ma tem sa nu se fi înecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut în tara aceea îndepartata. Poate ca nici macar nu mai este în viata. O, cât mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfârsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu întelege decât acest limbaj".

Morala
Egoul nu întelege decât limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Luni, 05 Aprilie 2010, 18:58: Sunt convinsa ca o cunoasteti pe aceasta dar de ce sa nu ne-o reamintim??

O bijuterie valoroasa si unica

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa. incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el.
Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au.

Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Marți, 06 Aprilie 2010, 09:19: Capcana de Soareci

Un soricel privi din crapatura sa din perete si îi vazu pe taran si pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
- Ce mâncare sa fi adus oare? se întreba soricelul... Cu groaza îsi dadu repede seama ca era o capcana.
Soricelul se strecura cu mare grija în curtea animalelor si dadu alarma:
- E o capcana în casa, e o capcana în casa!
Gaina cotcodaci si se înfoie, ridica apoi capul si îi spuse:
- Domnule Soarece, vad bine ca acest lucru te afecteaza, dar pentru mine el nu are nici o relevanta.
- Nu pot permite ca acest lucru sa ma afecteze.
Soricelul se întoarse atunci înspre porc si îi spuse:
- E o capcana în casa, e o capcana în casa!
Porcului îi fu mila de el, dar raspunse:
- Îmi pare foarte, foarte rau, Domnule Soarece, dar tot ce pot sa fac este sa ma rog. Te asigur ca te vei gasi în rugaciunile mele.
Soricelul merse atunci la vaca si îi spuse:
- E o capcana în casa, e o capcana în casa!
Vaca îi spuse:
- Vai! Domnule Soarece, îmi pare foarte rau pentru tine, dar chiar nu este o urgenta pentru mine.
Si asa se întoarse soricelul în casa, cu capul plecat si cât se poate de amarât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusa de taran.
În chiar noaptea aceea în casa se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un soricel.
Nevasta taranului se repezi sa vada ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îsi dadu seama ca în capcana îsi prinsese coada un sarpe veninos.
Sarpele o musca pe nevasta taranului. Taranul o duse cât putu de repede la spital, si când o aduse acasa, ea mai avea înca febra.
Oricine stie ca cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspata de pui, asa ca taranul lua un cutit si se duse în curtea pasarilor, ca sa faca rost de principalul ingredient pentru supa.
Dar nevasta lui nu se însanatosi, asa ca prietenele si vecinele ei venira sa o îngrijeasca si stateau cu ea mai toata ziua. Pentru a le da de mâncare, taranul fu nevoit sa taie porcul.
Nevasta taranului nu se mai însanatosi, si muri la scurt timp.
La înmormântare veni multa lume, iar taranul trebui sa taie si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul se uita din crapatura lui din perete, cuprins de tristete.

Morala

Data viitoare când auzi ca cineva se confrunta cu o problema si tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ti aminte: Când unul dintre noi este amenintat, cu totii suntem expusi unui risc.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 10:39: Casa Sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa.
Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Morala

Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu ne putem întoarce înapoi.

Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine. Deci nu uita: ce faci, te face!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 10:51: exceptionala istorioara, anutza!:-*
ma duc urgent sa caut niste cuie mai bune ca sa le bat .. pe unde pot si eu ..
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 11:03: multumesc... sper sa le citeasca mai multi... altfel, o sa-mi inchida admy topicul din cauza lipsei de interes.... ;)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 11:05: Capcana de Mistreti

Era odata un sat atacat deseori de mistreti. In fiecare zi, acestia intrau in sat si provocau mari distrugeri in incercarea lor de a-si gasi hrana. Satenii au incercat diferite metode pentru a-i indeparta sau a-i vana, dar fara prea mult noroc.
Intr-o zi, un intelept dintr-un sat vecin a venit sa-i sfatuiasca pentru a scapa de mistreti. El le-a cerut satenilor sa ii asculte intocmai sfaturile si instructiunile. Pentru ca deja incercasera pana atunci tot ce le statuse in puteri, satenii au acceptat. Inteleptul le-a spus acestora sa adune mancare pentru mistreti din toate gospodariile si sa o puna in mijlocul unui camp.

Ei i-au urmat sfatul si indata au vazut sute de mistreti apropiindu-se de locul unde fusese asezata mancarea. Mistretii s-au aratat mai intai ingrijorati, dar odata ce au luat primele inghitituri au prins curaj si s-au intors in acel loc si in zilele urmatoare.

In fiecare zi, satenii puneau cat mai multa mancare… iar mistretii veneau acolo sa manance. Dupa un timp, inteleptul le-a cerut oamenilor sa ridice patru stalpi mari care sa marcheze locul. Mistretii erau prea preocupati de mancare si n-au observat.

Dupa cateva saptamani, mistretii aveau deja obiceiul de a veni sa manance mancarea pusa de sateni fara sa mai dea atentie locului unde ea se gasea asezata. Inteleptul a pus apoi oamenii sa imprejmuiasca cu un gard campul si sa faca o poarta mare pe unde sa poata intra mistretii sa manance. In cele din urma, satenii au reusit sa termine gardul si atunci au inchis poarta, prinzand mistretii inauntru. Mistretii fusesera invinsi!

Morala

Comportamentele pe care le dezvoltam au un sens, o utilitate intr-un anumit context. Pe de o parte, economisim energie si timp folosindu-le. Pe de alta parte… din pacate de prea multe ori continuam sa folosim comportamentele deja invatate si atunci cand contextul se schimba, si astfel obiceiurile pe care le avem se transforma in capcane.

Unul dintre lucrurile care ii deosebesc pe oamenii de succes de ceilalti oameni este acuitatea: capacitatea de a observa promt schimbarile contextului in care evolueaza. Ca urmare, ei pot actiona de fiecare data in consecinta, fara a lasa obiceiurile pe care le au sa se transforme in capcane.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 22:00: va spun si eu povestioara mea favorita.. e posibil sa o stiti deja, dar merita sa reflectam putin la talcul ei:
(daca nu incape intr-un singur ecran o sa folosesc mai multe..)

episodul 1

intr-o zi, demult, in baghdad, in fata marelui calif harun al rashid intra pe nepregatite cel mai bun sfetnic al sau, marele vizir care ii spune abia rasufland:
- inaltate stapane, ajuta-ma sa plec din baghdad cat mai curand!
- dar ce s-a intamplat, dragul meu vizir?
- vin din piata mare.. acolo am vazut Moartea.. sunt sigur ca dupa mine a venit.. trebuie sa fug neaparat!
- pai si unde vrei sa fugi? intreaba califul
- daca o sa-mi dai cel mai bun cal al tau, pana deseara as putea ajunge in samarkand..
- bine, scumpul meu, raspunse califul, daca tu esti sigur ca asa trebuie sa faci, ia cel mai bun cal si du-te!

dupa plecarea vizirului, califul coboara in piata mare, si intr-adevar, vede Moartea, imbracata ca de obicei cu negru si rosu, plimbandu-se agale printre cei din piata.. ici atingea un batran, colo zambea cate unui copil.. iar califul, barbat foarte curajos, decide sa o infrunte si apropiindu-se de ea, o iintreaba direct:

- ia asculta, Moarteo, de ce imi sperii oamenii?
- poftim? intreaba Moartea nedumerita.. ce zici ca am facut?
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Miercuri, 07 Aprilie 2010, 22:03: episodul 2

- pai uite, l-ai facut pe scumpul meu vizir, giafar, sa creada ca ai venit dupa el..
- ah, zise moartea, probabil e o confuzie pe undeva.. eu aveam intr-adevar intalnire cu el astazi, dar nu aici, ci in samarkand...
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Joi, 08 Aprilie 2010, 08:21: daaa... asa e ... pana la urma, de ce ti-e scris nu scapi... si sunt multe cazuri reale in care te trage ata spre locul unde te asteapta destinul....
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Joi, 08 Aprilie 2010, 18:02: :-*
te iubesc
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Joi, 08 Aprilie 2010, 20:18: da' ce-am facuuut ??? :) ;)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Miercuri, 14 Aprilie 2010, 10:24: Cat Valorezi in Realitate?

"O lumanare nu pierde nimic daca aprinde o alta"

Paul, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Carla intr-un bar, la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata!... Totul parea sa ii mearga prost. Carla baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise:
- Vrei aceasta bancnota?
Paul, putin confuz, la inceput ii raspunse:
- Bineinteles, Carla... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea?
Atunci Carla lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc. Aratandu-i ghemotocul lui Paul il intreba din nou:
- Acum o mai vrei?
- Carla, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai.
Carla desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata.
- Tot mai vrei bancnota?
- Asculta, Carla, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea....
- Paul, trebuie sa stii ca chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna...
Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment.

Paul ramase nemiscat uitandu-se la Carla fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie. Carla puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:
- Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o bancnota noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie.
Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Paul privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca nota...

De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza?

Acum gandeste-te bine. Incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
1. Spune care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume.
2. Spune care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Univers.
3. Spune 10 castigatori ai premiului Nobel.
4. Spune care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar cel mai bun actor sau actrita.

Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau cei mai buni ieri. Iar aplauzele se duc! Si trofeele se umplu de praf! Castigatorii se uita!
Acum raspunde la urmatoarele:
1 - Spune 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta
2 - Spune 3 prieteni care te-au ajutat in momente dificile
3 - Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special
4 - Spune numele a 5 persoane cu care iti petreci timpul.

Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt cele cu cele mai bune rezultate, cu multi bani sau multe premii... Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine si care stau oricum cu tine.

Gandeste-te o clipa... Viata este foarte scurta!
Tu, pe ce lista esti?
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Catherinna din Miercuri, 14 Aprilie 2010, 11:05: @anamama13, nu am cuvinte, ma tot gandesc pe care lista sunt asezata de cei dragi mie si cat de importanta sunt eu pentru ei.
Intr-o zi ii voi intreba !!
Nu te teme ana, asa ceva nu se sterge, sunt altele care trebuie sterse.
Excelent! :-* :-* :-*
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Joi, 15 Aprilie 2010, 10:08: Morcovi, oua, sau boabe de cafea?

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei:
"Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
•   Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

•   Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

•   Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica.
"Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu:
Care sunt eu?

*   Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

*   Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

*   Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

Morala

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Catherinna din Vineri, 16 Aprilie 2010, 22:34: Morcovi, oua, sau boabe de cafea?

Foarte frumos @anamama !

Buna alegerea ;) doar la oua avem probleme, as fii curioasa daca se mai gandeste cineva in ce situatie neplacuta ne pot aduce ( daca nu le alegem cu mare atentie ) ::)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Sâmbătă, 17 Aprilie 2010, 09:33: A fi Pur si Simplu

O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a întrebat-o o Voce
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt învatatoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
- Sunt crestina.
- Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu.
- Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani.
- Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.

Morala

În mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa înapoi pe pamânt. Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.

Datoria voastra este sa fiti.
Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile;
nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati;
ci pur si simplu sa fiti.

Proverb irlandez :
Cand o barca este aruncata pe tarm, marea si-a spus cuvantul …
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Duminică, 18 Aprilie 2010, 08:11: Cainele in Oglinda

Ratacind pe ici, pe colo, un câine urias ajunse într-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.

Astfel se vazu dintr-odata înconjurat de mai multi câini. Se înfurie, începu sa scrâsneasca din dinti si sa mârâie. Fireste, si câinii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.

Câinele nostru începu sa se învârta vertiginos într-o parte si în alta pentru a se apara de atacatori, dupa care, latrând cu furie, se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.

În urma puternicei izbituri în oglinda, cazu la pamânt fara suflare si plin de sânge.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti câinii din oglinda ar fi raspuns în acelasi fel. Si întâlnirea lor ar fi fost o sarbatoare.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Duminică, 18 Aprilie 2010, 09:47: buna dimineata de primavara frumoasa tuturor! anamama, super povestea cu cainele din oglinda. de aceea ma si grabesc sa dau prieteneste din codita.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Duminică, 18 Aprilie 2010, 09:57: atunci, unul din aceia ce se vad in oglinda sunt eu... hi,hi,hi...
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: krissunu din Duminică, 18 Aprilie 2010, 21:26: ...am si eu o povestire foarte interesanta pe care am descoperit-o intr-o carte cu multi ani in urma .

Traia odata in satul Sumal ,un batran tare intelept.Acesta isi dobandise intelepciunea in cele peste 100 de ierni pe care le traise si care ii albisera de tot parul.Batranul nostru obisnuia sa doarma putin in fiecare dupa-amiaza ...Era un obicei pe care si-l luase cu multi ani in urma - si se simtea bine cu el...Somnul ii reamprospata mintea si ii odihnea trupul batran ,obosit si vlaguit de povara anilor pe care-i traise.Somnul ii facea batranetele mai linistite.... De cateva zile incoace insa,somnul lui binefacator era deranjat de galagia pe care o faceau copiii care locuiau in vecinatate.Acestia nu-si gasisera altceva mai bun de facut ,decat sa bata mingea sub fereastra camerei in care dormea batranul nostru. Batranul ii ignorase pur si simplu in zilele trecute,dar astazi,vazand ca aceasta joaca se transformase deja intr-o rutina pentru copii, el considera ca trebuia neaparat sa faca ceva....Asa ca , se gandi cat se gandi, iar la un moment dat, ii veni o idee pe care se hotari sa o puna in aplicare. Isi lua carja pentru a-si sprijini corpul batran si vlaguit de povara anilor pe care-i traise, apoi iesi cu greu afara din casa, clatinandu-se foarte tare pe picioarele-i slabite si tremurande. Cand ajunse in dreptul copiilor, acesta le spuse: "Dragii mei , veniti va rog cu totii mai aproape de mine - ascultati-ma cu atentie, ca am sa va spun ceva ...Dupa ce copiii se stransera cu totii in jurul batranului, acetsa continua.....-daca veniti si maine sa jucati mingea la aceeasi ora , va voi da 10 galbeni...! " "Bine - au zis copiii- cum sa nu venim nene...! Vom veni sigur!" A doua zi,copiii au fost din nou prezenti la joaca. Inteleptul nostru iesi din nou afara sa-i intampine. Ii saluta si ii felicita ca se tinusera de cuvant si le dadu cei 10 galbeni promisi...Apoi le spuse: " Dragii mei , daca veniti si maine sa va jucati la aceeasi ora, va voi da 7 galbeni ". " Bine - au zis copiii, putin confuzi- vom veni si maine , nene...!" Atreia zi , lucrurile s-au intamplat la fel. Inteleptul a iesit din nou afara, le-a dat cei 7 galbeni promisi, iar apoi le-a zis: " Dragii mei, daca veniti si maine sa va jucati la aceeasi ora , va voi da 3 galbeni". " Bine-au zis copii, foarte confuzi de aceasta data-poate, vom mai veni si maine...!" A patra zi, copii au venit din nou. Inteleptul a iesit afara sa-i intampine si sa le dea cei 3 galbeni promisi, iar apoi le-a zis: " Dragi mei,daca veniti si maine sa jucati mingea la aceeasi ora ..., va voi da un galben" De aceasta data, copiii nu au raspuns nimic la oferta batranului...Parca le pierise graiul...Se uitau insa unii la altii extrem de confuzi si de nedumeriti...!Dupa ce pleca inteleptul nostru, ei se apucara sa discute foarte aprins ultima oferta a acestuia. Nu le venea sa creada ce se intampla...!Nu intelegeau de ce batranul le micsora de fiecare data suma...! Nu le venea sa creada ca acesta, dupa ce le daduse 10 galbeni la inceput, acum le dadea numai un galben...! Nu le venea sa creada ca aceeasi munca pe care o facusera ieri si alalta ieri, acum era platita atat de putin. Ceea ce le oferea acum batranul, nu mai merita eforturile lor...Asa ca, au considerat cu totii ca oferta batranului nu e buna...! Au hotarat atunci sa nu mai vina sa sa-l serveasca pe batran...! Batranul nostru, uitandu-se pe geam, ii vazu pe copii plecand...Intelese atunci ca lectia pe care le-o daduse in aceste ultime zile, luase acum sfarsit .Stia ca, copiiierau suparati pe el - si poate in situatia respectiva aveau si de ce...! Dar batranul stia ca, copiii primisera in aceste ultime zile o lectie de viata, al carei talc urmau sa-l inteleaga peste multi ani de-acum inainte... Batranul stia ca atunci cand copiii vor deslusi talcul acestei intamplari, el va fi de mult plecat de pe aceasta lume, iar copiiinu vor mai fi de mult copii...! Stia si era multumitca - el plantase deja semintele intelepciunii in mintile acestor copii...! Cu aceste ganduri, batranul zambi multumit si satisfacut de ceea ce facuse. Copiii nu s-au mai prezentat la geamul batranului nici a cincea si nici a sasea zi ...In ziua a saptea , la ora obisnuita, inteleptul nostru iesi din nou afara. Se uita in susul si in josul strazii in speranta ca-i va zari. Dar vazu ca copiii nu mai apareau...Ii paru rau ca nu-i mai vede...- simtea ca ii e dor de copii, vroia parca sa-i vada din nou, vroia parca sa-si ia ramas bun de la ei ...Privirea batranului era vie si parca cauta ceva cu disperare...- ii cauta pe copii...La un moment dat, privirea i se pierdu parca in gol pentru cateva clipe...In acele momente de reverie si evadare din realitate, batranul isi revazu in fata ochilor toata viata...: Se revazu copil.., apoi adolescent..,apoi adult...,iar apoi batran...! Isi dadu atunci seama cu satisfactie ca nu are regrete...- isi dadu seama ca viata i-a fost frumoasa si ca a fost bine traita...! Era multumit de modul in care isi traise viata pe acest pamant ...! Era multumit de ceea ce facuse in viata...,- era multumit de lectia pe care o daduse copiiilor in aceste ultime zile. Acest ultim gand il readuse din nou la realitate, facandl sa se uite din nou in susul strazii in speranta ca poate ii va revedea pe copii...Intr-un tarziu..., realizand ca copiii nu vor mai veni, se hotari sa se reantoarca i casa. Simtea acum ca e extrem de obosit ...simtea ca tot trupul ii tremura foarte tare...- ii tremura parca mai tare dacat ii tremurase vreodata...Se urni totusi din loc cu greu, clatinandu-se din ce in ce mai tare...Se simtea obosit si vlaguit....! Odata intrat in casa, simti ca nu se mai poate misca...Se forta totusi, din rasputeri, folosindu-si ultimele resurse ca sa ajunga pana la pat ...Cand ajunse langa acesta, isi lasa corpul rigid si vlaguit de puteri sa cada si sa se intinda pe asternutul moale. Se intoarse apoi cu greu pe spate si incepu sa se relaxeze respirand incet, rar si calm..Se simtea bine acum ...se gandea la copii...! Surase cu bunatate si seninatate cand isi dadu seama ca ajunse acum sa-i iubeasca...!Continua sa respire rar si linistit...In camera nu se mai auzea altceva decat respiratia lui regulata si calma...Intr-un tarziu adormi..Avea zambetul pe buze ..., fata senina...si corpul relaxat...Era un somn linistit ...Era ultimul lui somn...! Era somnul din care avea sa nu se mai trezeasca niciodata...! Intelepciunea batranului daduse ultimele ei roade . El nu certase copii si nici nu le interzise nimic. Prin puterea mintii si a intelepciunii sale el a reusit sa-i faca sa nu mai vina - ba mai mult decat atat - el a insamantat in mintile acestora semintele intelepciunii umane. Batranul dezlegase de-a lungul vietii sale, puterile ascunse ale mintii. El invatase in viata lui ca , orice lucru dificil poate fi rezolvat cu bunatate si intelepciune. Ceea ce facuse el acuma cu copiii, nu era altceva decat o aplicare a principiilor intelepciunii pe care le descoperise si el la randul lui in viata.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Luni, 19 Aprilie 2010, 00:40: foarte pilduitoare poveste... mi-a placut... dar ce te faci daca nu ai puterea intelepciunii lui si nici galbenii cu care sa mituiesti pe cei ce-ti fac necazuri... si te lasi prada furiei, care , de fapt, se rasfrange tot asupra ta, ca lor nu le pasa...
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: silviu din Luni, 19 Aprilie 2010, 09:14: daca nu ai bani, mori de nervi :(
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Luni, 19 Aprilie 2010, 11:22: pai ce te faci daca nu ai bani nici sa mori ??? :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: silviu din Marți, 20 Aprilie 2010, 12:36: mori gratis :(
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Miercuri, 12 Mai 2010, 09:28: Ratele la scoala de vulturi

Odata ca niciodata, animalele au hotarat ca ar trebui sa faca ceva semnificativ pentru a intampina problemele lumii noi. Asa ca au infiintat o scoala.
Au adoptat un program de activitati care includea alergatul, cataratul, inotul si zborul. Pentru a fi mai usor de aplicat, toate animalele si-au luat toate cursurile.

Rata era foarte buna la inot. De fapt, era mai buna decat instructorul ei! Totusi, lua doar note mici la zbor si se descurca foarte prost la alergat. De vreme ce alerga atat de incet, a fost nevoita sa renunte la inot si sa faca ore suplimentare pentru a exersa alergatul. Acest lucru i-a ranit foarte tare labele si a devenit mediocra la inot. Insa “mediocru” era ceva acceptabil, asa ca nimeni nu si-a facut probleme din aceasta cauza – in afara de rata.

Iepurele a inceput ca fiind primul din clasa la alergat, dar a capatat o contractie nervoasa la muschii piciorului deoarece avea atat de mult de recuperat la inot.

Veverita era foarte buna la catarat, dar intampina tot timpul neplaceri la ora de zbor, deoarece profesorul o punea sa inceapa de la sol, nu din varful copacului. A inceput sa sufere de carcei din cauza epuizarii, asa ca a luat doar 5 la catarat si un 4 la alergat.

Vulturul era un elev problema si a fost sever pedepsit pentru nonconformism. La orele de catarat, ajungea primul in varf, dar insista sa o faca zburand !”

Morala

Fiecare persoana are anumite calitati, abilitati si puncte forte. In societatea noastra, tendinta este aceea ca oamenii sa fie uniformizati fara a li se recunoaste si aprecia acele calitati unice.

Ar fi de preferat ca oamenii sa se orienteze spre identificarea si dezvoltarea punctelor forte prin care pot aduce o contributie valoroasa, in loc sa incerce sa-si creeze o falsa identitate.

Preluare dupa John C. Maxwell – „Leadership de aur”
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Joi, 13 Mai 2010, 10:06: anamama mi-au placut alegoriile , "casa sufletului" desi o stiam cand am citit-o aici parca a "sunat" altfel - mai plina de intelepciune.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Vineri, 14 Mai 2010, 07:58: Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era
intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost
luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii
lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa
se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai,
au fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum
viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele
mai dureroase situatii.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Miercuri, 02 Iunie 2010, 14:50: Conduci automobilul tau sport, de 2 locuri, intr-o noapte cu o furtuna teribila.
Treci pe langa o statie de autobuz, unde se afla 3 persoane asteptand:
1. O batrana bolnava pe moarte
2. Un vechi prieten, care, odata, ti-a salvat viata
3. Femeia visurilor tale, sau barbatul ideal.

Pe cine ai lua in automobilul tau, tinand cont ca nu ai decat un singur loc, doar pentru un pasager ???
Gandeste-te foarte bine la raspunsul tau, inainte de a citi mai departe.

Aceasta este o dilema etica si morala, care se foloseste in interviurile pentru angajare la serviciu.
Ai putea lua batrana , pentru ca este pe moarte si trebuie salvata prima.
Ai putea lua prietenul care ti-a salvat viata si esti obligat fata de el.
Neindoielnic e posibil ca niciodata sa nu mai reintalnesti femeia visurilor tale , sau barbatul ideal.

Un candidat, intr-un interviu ca acesta, a fost angajat dintre 200 de concurenti, pentru magnificul sau raspuns.
Vrei sa stii raspunsul lui ?

El a raspuns simplu :
‘As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele.’

Ti-a placut istorioara ? Pai, asa este si viata, pentru asta trebuie sa ai mereu prezenta acea fraza banala:
O PROBLEMA PUSA CORECT, ESTE PRACTIC REZOLVATA.

M O R A L A Sa dam mai multa atentie la ceea ce spunem si facem
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Miercuri, 02 Iunie 2010, 15:14: @awana, mi-a placut a bunch! sar'mana! ce mai, astfel de lucruri sunt un regal pentru mintea mea!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: silviu din Miercuri, 02 Iunie 2010, 18:45: Citat
‘As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele.’
asa da! bravo lui! eu nu as fi ramas intr-o statie de autobuz, intr-o noapte cu o furtuna teribila. as fi pierdut interviul si eventualul job, dar nu ar fi fost cu suparare: imi place orice activitate daca nu se transforma in munca.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Miercuri, 02 Iunie 2010, 19:21: mmmmmda.. situatia e neverosimila iar solutia .. vai de capul ei!
si asta pentru ca:
babutza bolnava si pe moarte nu ar fi putut
1. sta in ploaie ca sa o vad eu,
2. si nicidecum asezata
3. ca sa nu mai vorbim despre a intra.. si ce sa mai vorbim despre a intra in ploaie torentiala! in masina aia sport de super-fitza, intrucat bolnavii si cetatenii pe moarte cauta instinctiv pozitia culcat, in afara de situatii legate de executii ordonate sau rugi arzand unde personajele sunt legate ca sa stea vertical .. iar femeia visurilor soferului aluia si-ar fi ruinat machiajul si pantofii/rochia de de firma stand aiurea in ploaie fara partener.. poate o sa radeti, dar femeia visurilor oricarui barbat are ca prima calitate capacitatea de a se organiza si de a fi pregatita pentru.. cam orice.. asa ca, ori era o facatura de femeia visurilor, ori povestea noastra e un basm inventat de cel mai bun prieten, care pare cel mai credibil personaj din toata povestea asta..

pe asta l-as lua in masina cu apa siroindu-i pe scaunele mele de fitza, pentru ca e singurul care exista si are credibilitate in povestea asta .. si stiu ca mi-a taiat calea in ploaie iar (of, iar!) pentru ca iar are nevoie de bani si stie ca nu rezist cand il vad ud si mizerabil.. hai, amice, suie!

care job? ia mai da-i naibii pe sclifositii aia de la hr! tragem una mica sa-ti treaca frigul?
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: anamama13 din Joi, 03 Iunie 2010, 22:04: cred ca un adevarat prieten i-ar fi dat masina si femeia prietenului lui, iar el ar fi luat un taxi sa duca batrana la spital... dar ce cauta batrana pe strada daca era pe moarte ????....
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: EUGENIA110 din Vineri, 04 Iunie 2010, 11:19: Conducind masina pe o furtuna teribila, cu atentia concentrata la ce se intimpla pe carosabil, as fi observat ca exista cineva intr-o statie de autobuz, dar nu si cine anume, ca sa ma indemne sa opresc pentru a ajuta pe cineva. Si, din cite stiu eu, nici nu ai voie sa opresti intr-o statie de mijloace de transport in comun. Dar, hai sa zicem ca atentia mea distributiva e excelenta si, din mersul masinii, l-as fi recunoscut pe prietenul meu; hai sa mai zicem ca as fi oprit in statie si as fi remarcat ca acolo se afla si un barbat pentru care as fi simtit o dragoste la prima vedere, dar cum ramine cu batrina? De unde as fi stiut ce se intimpla cu ea? Pe furtuna, intr-o statie, oamenii stau zgribuliti, uitindu-se dupa un autobuz, nu le arde sa socializeze, sa-si povesteasca problemele; si vorba cuiva de pe forum - ce cauta ea asa bolnava pe strada, pe furtuna? Dar daca prietenul meu nu are permis de conducere si n-o poate duce pe batrina la spital? Ma gindesc ca , daca ar fi avut permis, ar fi avut si o masinuta.....sau a dus-o la service?!? Grea problema! Bine, sa zicem ca a plecat totusi prietenul cu bolnava la spital, cu masina mea. Si eu, ce fac? clar, plec cu tipul cel grozav, pe ploaie, pe furtuna, sa cautam un taxi, sa ne adapostim undeva. ;) Dar daca el nu ma place? Accept varianta ca ma place si ajungem impreuna intr-un loc intim si placut. Intilnire ratata..... gindul la masina mea sport de doua locuri data pe mina altcuiva nu ma lasa sa obtin cel putin unul din varietatea de orgasme descrise de Manfred pe undeva pe forum. Concluzia: m-as fi dus acasa, as fi bagat masina in garaj, as fi facut un dus parfumat, m-as fi urcat in pat si as fi adormit visindu-l pe tipul cel frumos. :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Luni, 07 Iunie 2010, 14:44: Fluturele albastru

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.

Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

- Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale.

Morala
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: EUGENIA110 din Luni, 07 Iunie 2010, 15:26: Ce bine ar fi daca in viata alegerile ne-ar apartine numai noua in totalitate!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: krissunu din Luni, 07 Iunie 2010, 19:34: O mana de ajutor

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:

- De ce nu-i ajuti si dumneata ?

- Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!

Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:

- Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!

- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?

- Sunt generalul acestei divizii ...

"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Marți, 15 Iunie 2010, 07:17: Permisul auto, de Dan Puric
Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă
plictisesc.

Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.

Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine
ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez.

Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima
lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă
întâlnesc cu instructorul.

Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl
aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.

A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o
frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat
tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.

Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului.

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit
din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.

Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: <Vai, maestre, ce onorat sunt să
vă fiu eu instructor!>

Când mi-a zis, fără să se uite la mine: <Bă, asta e cheia!>, am îngheţat.

<Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar
acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în
prima maşină.>

Absolut genial!

Apoi îmi spune scurt: <Treci în locul meu!>

Eu, speriat: <Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva>.

El: <Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te
conducă toţi tâmpiţii?>

Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:

<Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii
condus de toţi tâmpiţii?>

Era o adevarată resuscitare, domnule!

Şi îmi tot repeta: <Hai, hai, învaţă să conduci!>

Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.

Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de
viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.

<Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te
uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!>

Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu
mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de
mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.

În a treia zi s-a liniştit de tot.

Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi.

Dormea, domnule!

<Înseamnă că am început să conduc bine>, mi-am zis.

Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi
traficul din Bucureşti.

Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci
Maestrul a deschis ochii:

<Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!>

Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.

<În cimitir?>

<Pai da! Nu e singură, e cu soţul!>

<Cum a ajuns acolo?>

<Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia
pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te
închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo
ajungi!>

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.

Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta
şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara
plină de proşti.

Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când
vei şti legea!!!"

Viata-i cea mai serioasa gluma.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: carmentoma din Vineri, 18 Iunie 2010, 15:40: SCRISORI DE LA TEDDY

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).

Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Luni, 21 Iunie 2010, 00:20: O poveste adevarata.

Dragostea nu vine din exterior

John Blanchard se ridica de pe banca, isi aranja uniforma militara, si se uita cu atentie la multimea de oameni care se indrepta spre Grand Central Station. O cauta pe fata al carei chip nu-l vazuse niciodata, dar a carei inima o cunostea, fata cu trandafirul. Ii starnise interesul cu treisprezece luni in urma intr-o biblioteca din Florida. Luand o carte de pe raft, fu uimit nu de continutul ei, ci de insemnarile facute cu creionul pe marginile filelor. Caligrafia delicata vadea un suflet grijuliu si o minte patrunzatoare.

Pe prima pagina a cartii, descoperi numele celei care o imprumutase inainte, domnisoara Hollis Maynell. Dupa mult timp si cu mari eforturi, localiza adresa ei. Fata locuia in New York. Ii scrise o scrisoare in care se prezenta si o invita sa corespondeze cu el. A doua zi fu trimis peste ocean sa lupte in cel de-al doilea razboi mondial. Intr-un an si o luna cei doi au ajuns sa se cunoasca prin posta. Fiecare scrisoare era o samanta care cadea intr-o inima pregatita. Inmugurea o poveste de dragoste. Blanchard a cerut o fotografie, dar ea a refuzat. Simtea ca daca el tinea cu adevarat la ea, n-ar fi contat cum arata. Cand in sfarsit veni timpul sa se intoarca din Europa, isi planificara prima intalnire, la ora 7:00, in Grand Central Station, New York.

"O sa ma recunosti - scria ea - dupa trandafirul rosu pe care-l voi purta in piept." Iata-l deci la ora 7:00, la locul stabilit, cautand-o pe fata de a carei inima se indragostise dar pe care nu o vazuse niciodata. D-l Blanchrd insusi va povesti ce s-a intamplat in continuare: "O tanara subtire si svelta se indrepta spre mine. Parul ei blond dat dupa urechile delicate cadea in bucle pe spate; ochii ei erau albastri ca viorelele. Buzele si barbia ei vadeau o fermitate blanda si imbracata intr-un costum verde deschis, parea ca era primavara in trup de femeie. Am facut cativa pasi spre ea, uitand complet sa vad daca purta un trandafir sau nu. Cand m-am miscat, un zambet abia schitat, provocator, se intipari pe buzele ei: Ai acelasi drum, marinar?" sopti ea.

Aproape fara sa-mi dau seama, am mai facut un pas catre ea, si atunci am vazut-o pe d-ra Hollis Maynell. Statea chiar in spatele fetei. O femeie trecuta bine de 40 de ani, cu parul grizonat strans sub o palarie purtata. Era mai mult decat durdulie iar in picioarele ei cu glezne groase, purta pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta rapid. Ma simteam de parca as fi fost sfasiat in doua, atat de mare era dorinta mea sa ma duc dupa ea, si totusi atat de mult tanjeam dupa femeia al carei suflet il insotise si il sustinuse pe al meu.Si iat-o, era acolo! Chipul ei palid si bucalat era bland si sensibil, ochii ei cenusii aveau o stralucire calda si plina de bunatate.

Si n-am mai ezitat. Degetele mele apucara cartea mica si tocita de piele albastra, care era semnul dupa care ea ma identifica. Poate asta nu era dragoste, dar cu siguranta era ceva pretios, ceva poate chiar mai valoros, o prietenie pentru care fusesem si trebuia mereu sa fiu recunoscator. Mi-am indepartat umerii si am salutat-o, intinzandu-i cartea, desi cand vorbeam, eram sufocat de amaraciunea provocata de dezamagire.

"Sunt Locotenent John Blanchard, si dvs trebuie sa fiti d-ra Maynell. Sunt atat de incantat ca ati putut veni; imi permiteti sa va invit la cina? Fata femeii se destinse intr-un zambet indulgent: "Nu stiu despre ce e vorba, fiule - raspunse ea - dar tanara in costum verde care tocmai a trecut, m-a rugat sa port acest trandafir la reverul hainei.Si mi-a spus ca daca o sa ma inviti la cina, sa-ti spun ca ea te asteapta in restaurantul de peste drum. Zicea ca e un fel de test." Nu era greu sa inteleg si sa admir intelepciunea d-rei Maynell. Adevarata natura a inimii iese la suprafata prin reactia ei in fata lucrurilor neatragatoare.

(Sursa: mail)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: almi_gabi din Luni, 21 Iunie 2010, 21:00: Saturni, plina de sensibilitate, adevar si intelepciune povestea pe care ne-ai scris-o! :)

Iti doresc sa intalnesti tanara in costum verde - cea al carei suflet sa il insoteasca si sustina pe al tau! :)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 00:46: Multumesc Awana. Si tie iti doresc acelasi lucru. Nu, nu sa intilnesti tinara in costum verde :D Ci pe cel al carui suflet sa te insoteasca si sa-ti fie alaturi.

Tuturor va doresc asta! Care vreti, na, ca nu oblig lumea acu' :P
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 14:35: ce poveste frumoasa, @saturn! ;)

daca s-ar fi terminat cu intalnirea cu femeia cu picioara groase si cu parul carunt, as fi putut jura ca e reala.. dar scenariul cu tanara frematatoare care da prandafirul unei babe pentru un test final al celui pe care il viseaza de peste un an mi se pare absolut neverosimila!

o scena simetrica in care el e un tip obez/cu ceva dinti lipsa/maini transpirate dar cu un incredibil talent la scris am trait eu pe pielea mea.. si dupa acea masa la restaurant, s-a dus naibii totul..
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: silviu din Marți, 22 Iunie 2010, 14:49: Citat din: pe_jumatate
dar scenariul cu tanara frematatoare care da prandafirul unei babe pentru un test final al celui pe care il viseaza de peste un an mi se pare absolut neverosimila!
si mie. dar ca povestioara sau intr-un film siropos... merge.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 15:41: Femeia, de al carei suflet s-a indragostit tinarul ofiter, era cu adevarat aceea in virsta, carunta si plinuta care, vazind dezamagirea din ochii lui, a vrut sa-l elibereze pe iubitul ei necunoscut de promisiunea unei intilniri ce ar fi devenit jenanta; si atunci a inventat povestea cu tinara aparuta intimplator in peisaj, tinara a carei indeletnicire e usor de presupus, dupa modul de abordare a ofiterului cind acesta a privit-o. E dureroasa renuntarea atunci cind realizezi ca nu ai nicio sansa, iti trebuie mult tact si diplomatie sa poti iesi din situatia respectiva.
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: silviu din Marți, 22 Iunie 2010, 16:11: femeia de care s-a indragostit tanarul ofiter nu era cea in varsta, carunta si plinuta, ci sora ei, o tanara blonda si subtire, care sedea la umbra si croseta. a vrut sa se asigure ca ofiterul nu e vreun invalid de razboi care baga groaza in dusmani si prieteni deopotriva >:(
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 19:06: @pe_jumate: O femeie trecuta (chiar si bine) de 40 de ani e baba? Parc-am fi in neanderthal cind speranta de viata era de maxim 35 ani si 40 exceptiile :D Ca virsta, consider un om baba, respectiv mos, incepind de pe la 65 de ani. Ca stare de spirit, stii bine ca sunt babe si de 25 de ani, chit ca arata bine ;)

@all: Viata bate filmul e un truism deja. Sunt destule lucruri reale in viata ce par mai neverosimile decit cea mai incredibila fictiune :)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 22:17: @saturn: nu te supara asa tare pe mine.. tu esti tanar inca iar eu vorbesc in (ceva) cunostinta de marketing la feminin.. o femeie dupa 40 e ca .. mongolia.. adica toata lumea stie ca e acolo, dar nobody cares to go visit.. sa mai si traduc? :-*
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 22:26: Se spune ca dupa 40, unei femei numai vintul ii mai ridica fusta. Ei, uite de-aia umblu eu in pantaloni, poate-poate.....
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 22:27: *** continuare la ce am scris mai sus ca sa nu sune atat de sinistru de insigurata femeia aia ***

ca sa-si rezolve insingurarile, femeia dupa 40 tre' sa aiba initiativa si sa-si ia ce merita ... prin insfacare, invaluire, etc.. in termeni atletici, stilul smuls si aruncat (in diverse locuri si, nu in ultimul rand, in pat, dupa caz)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: zinutz din Marți, 22 Iunie 2010, 22:38: ... oare nici pt cei mai batraiori sa nu reprezentam o tentatie?????
... si eu care credeam ca..... :'(
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 22:52: Cei batriiori au dat in mintea copiilor, prefera copile. :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 22:56: @zinutz: cei mai batraiori nu cauta "batraioare".. vezi cazuri celebre de oameni publici care isi schimba nevestele odata cu statutul social si masina ...

asa ca, asa cum zicea odata @ayouni si o corecta aiurea rasko: audaces fortuna iuvat, timidosque repellit.. norocul ii ajuta pe cei indrazneti si ii abandoneaza pe cei fricosi/timizi
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 22:58: @eugenia110: cat de adevarat e acest lucru..

Citat din: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 22:52
Cei batriiori *** prefera copile. :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:03: Jumătăţico, eu sunt încă tînăr pentru că aşa vreau să fiu şi încerc să îmbătrînesc tînăr ;D, deşi sunt convins că pentru o fetişcană la vreo 20 şi ceva sunt deja moş. Dar mie nici că-mi pasă, vorba cîntecului. Eu bătrîn o să mă consider cînd nu m-or mai duce capul şi/sau picioarele. Şi cum nu se ştie ca vîntul, bătrîneţea asta poate veni peste 1 an sau peste 10.

Din cunoştinţa mea (şi nu numai a mea) de marketing masculin îţi spun că m-am simţit atras, inclusiv vizual, şi de femei trecute binişor de 40. Cum eu sunt veşnicul căutător de echilibru, am constatat cît de superb ştiu să îmbine femeile trecute de 40 de ani avantajele şi dezavantajele vîrstei. Cumi ştiu să fie frumoase şi atrăgătoare în ciuda celor cîteva fire cărunte răsărite în păr şi micilor riduri de la colţul ochilor; cum ştiu să fie mature şi copilăroase în acelaşi timp, romantice şi serioase; cum ştiu să fie sexy nefiind îmbrăcate provocator; cum ştiu să facă să te simţi bărbat şi copil.

Dar deh, poate oi fi dintr-ăia cărora le place Mongolia fiindcă reuşeşte să vadă şi pădurea verde nu doar deşertul Gobi ;D Şi nici nu mă încadrez în categoria bărbaţilor care, ajunşi la o anumită vîrstă, au nevoie de o fetişcană lîngă ei ca să se simtă tineri. La mine funcţionează vorba aia: nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Aşa că mă duc în Mongolia să-i descopăr frumuseţile ;) :-*
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 23:08: @saturnianul: citindu-te, imi vine staruitor si energic in capatzana un singur gand.. trebuie sa emigrez pe saturn.. intragalacticule, aveti brosura cu informatii despre viza saturniana? cu ce sa incep? sa-mi vand masina si tricourile de firma? :-* ;) :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:15: @pe_jumate: Nope, nu există nici viză şi nici broşură. Fiindcă Saturn e o planetă exclusivistă deşi poate veni aici oricine. Trebuie doar să nu-l ia ameţeala după ce începe să respire heliu ;D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:19: Tocmai am constatat că mi-a crescut primul fir de păr cărunt în cap. Şi nu e nici o alegorie. Mă duc să-mi tai venele pe lung şi să plîng în pungă :D :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: pe_jumate din Marți, 22 Iunie 2010, 23:21: @saturn: sa incep sa exersez cu aurolac? :-* ;) :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: zinutz din Marți, 22 Iunie 2010, 23:24: @saturnianul: daca-i un singur fir alb e semn de noroc, daca's mai multe..... exista vopsea de par fara amoniac :D

..... iar cu venele.... mie mi-ar fi trebuit o duzina de lame ..... ;D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Marți, 22 Iunie 2010, 23:26: Citat din: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:19
Mă duc să-mi tai venele pe lung şi să plîng în pungă :D :D

nu, saturn, nu ti le taia, lasa-ti-le lungi!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:30: Citat din: zinutz din Marți, 22 Iunie 2010, 23:24
@saturnianul: daca-i un singur fir alb e semn de noroc, daca's mai multe..... exista vopsea de par fara amoniac :D

Deocamdată am doar noroc, se pare. Amoniacul mai încolo cred :D

Citat din: zinutz din Marți, 22 Iunie 2010, 23:24
..... iar cu venele.... mie mi-ar fi trebuit o duzina de lame ..... ;D

Gilette am auzit că sunt bune. Şi Wilkinson. Dar nu se merită. Costă atîtea lame şi murdăreşti covorul :D
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Marți, 22 Iunie 2010, 23:31: Citat din: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 22:26
Se spune ca dupa 40, unei femei numai vintul ii mai ridica fusta. Ei, uite de-aia umblu eu in pantaloni, poate-poate.....
stai asa, ca nu am inteles! adica vrei sau nu vrei? ca parca acel poate-poate exprima o dorinta... in acest caz, pune-ti fustita! ;)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:31: Citat din: Ayouni din Marți, 22 Iunie 2010, 23:26
Citat din: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:19
Mă duc să-mi tai venele pe lung şi să plîng în pungă :D :D

nu, saturn, nu ti le taia, lasa-ti-le lungi!

Nu pot! Calc pe ele şi mă doare!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Saturnianul din Marți, 22 Iunie 2010, 23:32: Citat din: Ayouni din Marți, 22 Iunie 2010, 23:31
Citat din: EUGENIA110 din Marți, 22 Iunie 2010, 22:26
Se spune ca dupa 40, unei femei numai vintul ii mai ridica fusta. Ei, uite de-aia umblu eu in pantaloni, poate-poate.....
stai asa, ca nu am inteles! adica vrei sau nu vrei? ca parca acel poate-poate exprima o dorinta... in acest caz, pune-ti fustita! ;)

Nu te-ai prins Ayouni. Dacă nu le mai ridică fustiţa, poate-poate le dă jos pantalonii ;)
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Miercuri, 23 Iunie 2010, 00:06: cam mult pesimism pe aici! pai se poate, fetelor? keep up babe! adica pe crestineste, sus inima romanco!
Titlu: Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
Scris de: Ayouni din Miercuri, 23 Iunie 2010, 10:04: BROSCUTA SURDA

Întotdeauna vei găsi oameni care să-ţi spună că este imposibil, dar, de-a lungul istoriei, progresul a venit întotdeauna din partea celor care au spus că este posibil.

A fost odata un grup de broscute...

… care voiau sa se ia la intrecere.

Telul lor era sa ajunga in virful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.
Cursa urma sa inceapa... Totusi... Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in virful turnului.
Tot ce se auzea era exclamatii de genul:

Oh, ce obositor!!!
Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!

sau:

Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!

Broscutele incepura se abandoneze

...Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe...

Spectatorii continuau sa strige: E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus! Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau... ...Doar una singura se catara consecvent mai departe...
Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!

In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!

Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in virf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atit de mare si sa ajunga in virful turnului.
Asa se afla ca...
Broscuta invingatoare era SURDA !!!
Morala?
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti...

…fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!

Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!

Deci: Fii MEREU …
OPTIMIST!
Si mai ales, fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune
ca nu-ti poti realiza visurile!