Ma uitam acum cateva zile la un reportaj despre pregatirile de nunta a printului de Monaco. Erau oprite pe strada persoane de diferite tipologii si li se punea intrebari despre marele eveniment care va urma in micutul principat. O mama povestea cum isi pregateste fetitele, carora le cumparase rochite noi, pantofiori, „sa fie frumoase intr-o asa importanta zi” – zice ea. Altii isi exprimau nerabdarea, altii erau bucurosi ca vor avea in sfarsit un cuplu regal.
Jean Michele Jarre, cel care va da un concert fabulos in port, a fost intervievat si el. Ce spunea el despre monarhie, despre ceea ce inseamna casa regala mi s-a parut extraordinar: ca oamenii au nevoie de regi, regine, printi si printese. Sunt simboluri, reprezinta in mintea celor mai multi ideea de stabilitate, de continuitate. Monarhia este, spunea el, ceva intre noi si Dumnezeu.
Eu nu sunt cel mai infocat monarhist, poate pentru ca istoria noastra are putini regi care s-au ridicat la un nivel de demnitate si respect, sau poate ca informatiile care mi-au fost turnate pe gat pe vremea scolariei au avut rolul sa-mi zdruncine ideea ca ar fi necesar sa avem un monarh. Dar trebuie sa accept ca in tarile prin care am trecut si au casa regala m-a impresionat perceptia omului de rand fata de monarhii pe care-i au. Respectul care-l au englezii fata de familia regala, cu toate suisurile si coborasurile acesteia, este impresionant. Si sa te fereasca domnu’ de vreo vorba nepotrivita la adresa acesteia. Doar sa deschizi gura si sa vorbesti ceva rau de regina mama si ai aceiasi soarta ca un suporter al lui Arsenal in mijlocul galeriei lui Liverpool. Dar nu despre regalitate vroiam sa scriu. Ci despre simboluri.
Oare noua ca natiune, nu ne lipsesc in primul rand modelele si mai mult, simbolurile? Nu cumva tocmai asta este motivul pentru care legatura intre noi si pamantul asta, este tot mai slaba? Nu cumva aici este problema noastra, ca natiune?
Eu cred ca de modele si simboluri nu ar trebui sa ducem lipsa. Am avea destule, doar ca trebuie ca in primul rand sa le asezam acolo unde merita si unde sunt percepute ca simboluri. Degeaba asezi intr-un magazin pe primul raft un produs care vrei sa iasa in evidenta, daca-l plasezi undeva jos, sub aria de observatia a ochiului cumparatorului. Sau degeaba il asezi sus, daca este pe ultimul raft.
Defectul nostru de romanasi este acela ca nu stim sau poate nu am fost invatati sa respectam. Nu ne respectam dascalii, oamenii in varsta, ne injuram favoritii pe stadioane, blamam, criticam. De asteptat pentru ca aceasta plaga care a fost comunismul a incercat sa ne inoculeze idiotenia ca toti suntem egali. Ca nu conteaza ca unul este prof universitar si altul om de servici. Importanta muncii este aceiasi, nu depinde decat de calitatea ei, nu si complexitatea ei, ziceau comunistii. Corect, dar una este sa fi fost Ana Aslan si alta sa fi fost tanti Marioara care lipea etichete. Produsul lor, importanta muncii lor nu putea sa fie aceiasi, indiferent cat de necesare a fi lipiste erau etichetele Marioarei. Comunistii au facut asta pentru ca proveneau dintr-un mediu frustrat, fara valente, fara genealogie intelectuala. Cum ar fi putut ei sa depaseasca handicapul de a nu fi educati, cum sa ajunga pe aceiasi treapta cu intelectualitatea, cu tehnocratia din acea vreme, decat prin a enunta tampenia asta fara margini de egalitate.
In conditiile astea ce sansa era sa avem modele reale, cum sa avem simboluri cu care sa ne mandrim? Oameni de o inestimabila valoare au plecat si pleaca in continuare din tara, scarbiti de modul in care sunt tratati aici. In loc sa fie puse luminile pe ei, sa fie prezentati, facuti cunoscuti. Si aici nu doar media este de vina. Toti suntem, pentru ca nu stim sa evidentiem si sa respectam ceea ce este cu adevarat deosebit si valoros. Suntem orbiti de cotidian, de grijile legate de acesta, de problemele noastre marunte de individ, de orgolii, de nepasare, de naiba mai stie de ce.
Cert este ca nu reusim nici macar sa acceptam modelele reale. Nadia, Nastase, Hagi si-au castigat respectul international si apoi cel national, prin efectul de bumerang. Reusitele lor afara ne-au magulit orgoliile nationaliste si pentru o clipa am realizat ca suntem mandrii ca suntem romani. Pentru ca apoi sa incepem sa-i balacarim, ca Nadia a fost cu Nicu Ceausescu, ca Nastase este la a nu stiu cata femeie, pe Hagi la final de cariera l-am huiduit....Pai fratilor, astia sunt simboluri, nimeni nu are voie sa discute altfel despre ei decat despre ceea ce reprezinta, nu despre altceva. Norocul lor insa a fost ca erau prea evidenti, reusitele lor prea mari incat sa nu fie bagati in seama. Dar sunt atatia altii care fac lucruri cu adevarat extraordinare si despre care se scrie in subsolul unui ziar sau la o rubrica TV la o ora nepotrivita vizionarii.
Daca vizitati Budapesta, mergeti in Hosok Tere si o sa remarcati cat de mandri si respectuosi fata de istoria lor sunt ungurii. Nu este salam, cutiuta de paprika, funie de usturoi sa nu aiba simbolurile nationale.
Noi de tricolor n-avem nici un respect, daca faci un test pe strada sa se cante imnul tarii, nu stiu daca 1% ii stiu versurile si 5% stiu care este. Nu-s lonzincar si nici patriot sforaitor, dar tin la tara asta si la simbolurile ei. Atatea cate sunt.
Nu stiu ce ar fi de facut, m-am gandit la posibilele solutii pentru ca tara asta sa revina la normalitate, la ierarhia corecta. Oricum totul trebuie sa plece din casa. De acolo trebuie sa incepa procesul de reconsiderare. Apoi la scoala. Readusi in forma de respect material si de iamgine pe care o merita (aici fac o remarca – din pacate nu toti dintre ei) dascalii ar trebui sa aiba alaturi de parinti un rol determinant. Pai luati copiii de cand sunt mici, dusi la muzeu, explicata adevarata istorie, aratata tara, facute excursii in locurile noastre simbol, insistat pe faptul ca valoarea conteaza.
Apoi vine rolul presei. Da nene, esti televiziune comerciala, suntem in democratie, primeaza regulile de piata si de libera exprimare, corect, dar fa totusi ceva si pentru „adrisanti”, nu te multumi doar sa le iei banii! Mai las-o naibii de Simona Senzual, pitici irinici, zavorance, naoame si altii. Indreapta-ti un pic camera si spre ceea ce ajuta la limpezirea mintii, la crearea unui sistem de evaluare corect, la identificarea modelelor reale.
Altfel suntem condamnati cu totii sa fugim de aici. Sau sa acceptam si sa ne resemnam.