Multumesc pentru raspunsuri, insa trebuie sa precizez ca nu este nici pe departe (numai) meritul meu. Astfel de tabere sunt organizate in fiecare vara de Asociatia Grupul Milvus din Tg. Mures - unul din partenerii proiectului european "Arii protejate Natura 2000". Eu am fost invitata aici, impreuna cu cativa elevi de la scoala mea (au participat 9 scoli din zona Tarnavele - Podisul Hartibaciului) si, cu putin noroc, sper ca o sa reusesc sa ma "prind" ca voluntar la ei, pe Grupul de lucru "Educatie ecologica" pentru anii care vin.
Ca sa va imaginati cat de deosebit a fost, precizez ca nu am avut voie nici macar cu mobilul (de altfel, nici nu era semnal si nici nu aveam prize, doar lanterne) si nici macar nu s-a pus muzica, de niciun fel, nici macar la terasa unde mancam, cu exceptia ultimei seri, de adio. La "cheful" de la ultimul foc de tabara, inalt de 2 m, copiii au invatat sa cante ei singuri si chiar si-au compus propriul cantec de tabara. In autobuz, la plecare, inca il cantau, cu lacrimi in ochi...
Doua concluzii mi se par importante:
1. Apropos de discutiile de pe "Stiri, evenimente..." da, exista oameni, chiar si in Romania, care fac tot ce pot
in cercul lor de influenta, asa cum este grupul Milvus. Pe langa faptul ca schimba mentalitati si atitudini incepand cu copiii de cls. V-VIII pe baza de voluntariat si ca atrag in fiecare an specialisti biologi si ecologi internationali si voluntari EVS, au reusit sa obtina de la Guvernul Romaniei declararea oficiala a unor arii protejate in Romania, dintre care Tarnavele - Podisul Hartibaciului este a doua ca marime, dupa Delta Dunarii. Si asta fara sa ceara bani de la Statul Roman, pe bani europeni. Si fara sa se planga! N-am auzit un cuvant toata tabara despre referendum sau politica romaneasca!
2. Copiii sunt in general foarte receptivi si au fost, chiar si spre surprinderea organizatorilor, foarte cooperanti. Unu' nu s-a plans ca trebuie sa faca ceva util, sa faca efort, sau ca trebuie sa invete si in vacanta. In curs de cateva zile, au "invatat" sa economiseasca apa, sa nu calce pe flori, sa recunoasca speciile protejate si chiar sa ceara ciorba la masa! Si asta chiar cu incoveniente ca "socializarea" gen purecatul la maimute, pentru scoaterea capuselor cu pensa in fiecare seara si spray-atul in masa de doua ori pe zi.

Nu e vina lor - si profesorii nu prea au ce face la acest capitol - ca primesc bani de chipsuri si cola in fiecare zi, ca nu mananca mancare gatita si fructe si legume in general, ca stau la PC in loc sa alerge in fata blocului si sa se catere in copaci, ca la 12 ani copii de la tara intrebau cum se mananca un fagure de miere, ca in familie si la scoala nu se vorbeste cu respect, ci se intrerupe si se umileste, pe principiul cine urla mai tare are dreptate si ca atunci cand scandalul e mare si muzica (eventual manelele) tare, cu atat si distractia. Nu. Daca in cateva zile copiii au invatat sa fie altfel, ma indoiesc ca acelasi lucru l-ar putea face si categoria de parveniti inculti care ii cresc acasa. Nu vreau sa generalizez... ca iar ajung la utopia "invatamantul romanesc performant" de altadat'.
