Daca suntem neam de plimbareti si nu aveam altceva mai bun de facut, saptamana trecuta, sambata, ne-am urcat in masina cu destinatia Geoagiu. Vai cate amintiri avem de-acolo, cate peripetii, chefuri, nopti albe....
Meteo dadea ca probabil timp ploios si urat. Dar sambata cel putin a fost excelent pt plimbare: nu neaparat insorit, dar cald si o umezeala placuta - dadea senzatia de reavan si proaspat. Ne-am oprit la Germisara, un hotel de 4*, renovat si aranjat ca dincolo. Mi-a placut. Servicii de calitate, amenajare bine gandita si functionala, mancare chiar daca un pic cam scumpa, gustoasa si bine prezentata. Piscina excelenta. Si in conditiile in care misunam doar vreo 20 de oameni pe acolo, a fost liber... la inot si bulbuci. Bazinul cu apa calda, curat, se schimba in fiecare zi, zona de saune la fel totul "bec", deci 10+. Uite ca se poate si la noi!
Statiunea este in curs de amenajare ca si infrastructura, dar in mare parte fiind finalizata, disconfortul din acest punct de vedere este minim. Se vede o mana buna de gospodar pe acolo, nu ca onor primar dom' Banciu de Saliste....Parcari, spatii verzi, alei, parcul arata impecabil, am avut senzatia la un moment dat ca nu sunt pe la noi....Dupa cate o gura de aer de asta incepi parca sa devi mai optimist cand te gandesti la Romanica.
Cea mai mare si mai placuta surpriza insa mi-a produs-o intalnirea cu gazda noastra de acum 32 de ani. Acolo trasesem de cateva ori si intotdeauna amintirea zilelor petrecute la mica pensiune a d-nei Budoiu. mi-a nascut nostalgii. Era o cucoana, din aceea care stia sa se respecte. Mama ei facea pe atunci cam tot ce tinea de turisti. Ea statea pe terasa la o cafea si la o tigara cu cei care trageau la casa ei. Povestea placut si avea o cultura remarcabila. Fratele ei a fost un cantaret cunoscut de opera si se invartea si ea intr-un cerc de oameni din domeniul artei. Dupa ce am despachetat in graba, ne-am asternut la un tur al statiunii si am inceput prin a o lua prin fata Hotelului Diana inspre fostul BTT. Casa d-nei Budoiu era a treia de la intrare si ardeam de nerabdare sa vad daca mai exista acolo. Se zarea ceva, dar cativa pomi obturau vederea asa ca nu am putut clar deslusi daca mai este sau nu. La casa de langa, un mos statea "la banca". Si-l intreb daca stie ceva de vecina, de d-na Budoiu. Ma asteptam sa-mi spuna, ca este moarta de nu stiu cati ani, sau ca a plecat pe undeva. Cand colo imi spune: "Da, e acasa, da' vezi ca are un catel care musca. Daca o stii intra si vezi ca o gasesti jos la bucatarie". Samiza manca dintr-un sandvici si nu vroia sa intre mancand in curte. Eu de nerabdare, poc am impins poarta si am intrat. Mi-am uitat de caine si am strabatut in graba curtea. Am ajuns la usa si am batut incet: "Doamna Budoiu, doamna Budoiuuuu!". Un glas s-a auzit dinauntru si o batranica s-a apropiat de mine. Nu era nici speriata, nici surprinsa, mai mult cred ca era bucuroasa ca cineva i-a trecut pragul. M-am repezit sa ma prezint, pt a nu-i crea nici o suspiciune: 'Acum 32 de ani v-am fost oaspete aici, am venit si iarna si vara, nu stiu daca va puteti aminti asa ceva. Eu insa va retin si numarul de telefon de atunci: 123!". "Extraordinar" - zise batranica, masurandu-ma din cap pana in picioare - "imi amintesc de tine - ai venit cu un prieten si cu 2 fete ca nu aveati unde sta de revelion si v-am dat o camera" "Da" i-am raspuns, aratandu-i spre una dintre usile de la parter - "acolo am stat si tin minte ca nu era incalzita". Am fost si am cumparat lemne si au durat 2 zile pana s-a facut cald...".
